Simțul umorului și procesul decizional în cazul lui Nicușor Dan funcționează complet diferit față de marea majoritate.

Circulă pe internet un fragment dintr-o emisiune mai veche a lui Tucă avându-l ca invitat pe Nicușor, care e rugat să spună un banc.

Bula merge la maternitate să îl cunoască pe micul Bulișor. – Unde e copilul să îl strâng în brațe? – Domnule Bula, îmi pare rău să vă anunț, dar nu are picioare. – Nu-i nimic, e copilul meu. – Dar nu are nici corp. – Ok, nu e vina lui. – Dar nu are nici cap. – Bine, dar ce are? – Are doar o ureche. – Bulișor, Bulișor, hai la tata. – Știți, dar nu aude.

Clipul se termină cu Tucă privind lung după banc, iar Nicușor amuzându-se copios.

Mi-am dat seama că pentru Nicușor umorul nu înseamnă schimbare de direcție, ca pentru noi toți. Modelul – "era urâtă, dar foarte proastă.” Narațiunea pare că va curge doar într-o direcție și vine poanta care schimbă complet direcția, și de aici stupoare și ha, ha, ha.

Nu, la Nicușor umorul înseamnă diferența dintre percepție și realitate. Există doar o ureche în peisaj, dar cu ea nu poți auzi, hi, hi, hi. Probabil că de aia și râde atât de des – multe lucruri par diferite față de aparențe, hihihi.

Și în procesul decizional omul e complet diferit de restul lumii. În mod normal, când avem de luat o decizie, examinăm variantele posibile, trecem în revistă avantajele și dezavantajele și păstrăm doar variantele avantajoase. Deci simplificăm.

La Nicușor deciziile se iau prin complicare, nu prin simplificare. Se vede asta din blocajul de la PMB și se va vedea și din blocajul de dată recentă de la numirea premierului și strategia de guvernare.

În mod normal, un președinte cu „țiglele pe casă” ar fi numit un prim-ministru care să negocieze cu partidele susținerea, să facă o strategie și să meargă în Parlament cu echipa sa.

Nu, e prea simplu. Nicușor știe că avem o problemă cu deficitul și cheamă apoi partidele să vorbească despre deficit și soluțiile lor. În funcție de doctrină și interese, apar X posibile abordări. Nicușor exultă. Se gândește la fiecare posibilitate cu ramificațiile ei, la posibilii prim-miniștri și abordările lor, iar procesul devine interminabil. Evident, cu cât cresc variabilele, cu atât e mai greu de luat o decizie.

Mintea lui Nicușor, în loc să meargă de la problemă la soluție, încearcă să pornească de la soluția posibila spre mulțimea problemelor ce ar fi putut-o genera, asta pentru a fi sigur că suntem de fapt în posesia soluției ideale.

Din acest motiv casa lui arată ca o, pardon, cocină. Ar fi prea simplu să deretice, probabil că așteaptă să facă asta la prima renovare. Ca să nu mai spun că dezordinea se potrivește mănușă cu mintea lui complicată.

Evident că un asemenea personaj este un coșmar într-un post executiv și s-ar fi potrivit mult mai bine într-un institut de cercetare, unde din șirul său iubit de complicații pot apărea dezvoltări noi, sau într-un ONG procesoman care să vâneze chițibușuri legislative în luptele sale juridice cu statul.

Dar îl avem ca președinte și cu asta ne vom ocupa timpul 5 ani, mulțumită aceleiași propagande care i-a promovat la vremea lor și pe Constantinescu, Băsescu, Iohannis – de la rău la și mai rău, mereu.

Eu visez ca, după expirarea mandatului (mandatelor?) sale, Nicușor să vândă drepturile de imagine pentru o adaptare după „Being John Malkovich”, cu el în rol principal. Ar avea un succes, pardon din nou, nebun.