ÎN APĂRAREA PREASFINȚITULUI AMBROZIE

De Sergiu Ciocârlan  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un episcop a îndrăznit să rupă tăcerea și să spună câteva cuvinte despre acești Nero ai zilelor noastre. Dar despre Nero se pare că nu poți vorbi nepedepsit. Preasfințitului Ambrozie i s-a întocmit dosar penal. Ce anume a deranjat? Adevărul spus fără menajamente. Cum a putut îndrăzni un episcop să se exprime public, înfierând puterea seculară, mai ales acum, când a părut că poporul este bine controlat prin frică și dezbinare?

Cuvântul Preasfințitului se cădea să fie aspru. Nu mai suntem deloc într-un moment al discursului ocolitor. „Președintele țării care nu face nimic pentru țară și care dezbină”, spune necruțător Preasfințitul, arătându-i cu degetul pe acești Nero ai zilelor noastre. „Nu-i interesează Biserica. Sfidare peste sfidare. Oameni corupți, desemnați miniștri și prim-miniștri, n-au făcut nimic pentru țară”.

O asemenea înfruntare fățișă a stârnit vâlvă, chiar dacă Episcopul Giurgiului nu a vorbit la vreo tribună din Piața Victoriei sau la vreun post de televiziune cu un rating ridicat, ci de pe solee, în Biserica din satul Pâslari, la predica din 14 octombrie 2021. „Să nu ai astăzi tu o strategie ca să-ți protejezi țara, ba mai mult decât atât, să ai miniștri care declară că nu vor ieftini combustibilii și… uitați cum se duce țara la vale și cum se scumpesc toate, de la pâinică, untdelemnul, pâinea cea de toate zilele, pentru că cei care conduc țara asta sunt oameni de nimic. N-au credință”.

E limpede că nu suntem ca Polonia sau ca Ungaria, care au dezvoltat strategii prin care să protejeze categoriile vulnerabile de acest terorism al prețurilor la gaze și energie electrică. Se vrea îngenuncherea poporului român prin frică, prin foame, prin umilința traiului de pe o zi pe alta. Ierarhul amintește de toate aceste aspecte triste ale realității cotidiene din România, fără să se oprească: „Președinții de după ’90 se duceau și se închinau la Sfânta Parascheva. Erau alături de popor. Pe ăștia nu-i îngăduie Sfânta Parascheva să vină, pentru că sunt mincinoși și nu iubesc poporul”.

Sunt, fără îndoială, vorbe deloc prietenoase, dar și răbdarea românilor are o limită. „Până când o să-și bată joc oamenii aceștia de credința noastră?”. Și, neapărat, Preasfințitul Ambrozie a cuprins aici libertățile și drepturile acordate în ultima vreme minorităților sexuale în dauna valorilor familiei, atacurile orchestrate la adresa Bisericii Ortodoxe și a Patriarhului, proiectul de lege cu privire la introducerea educației sexuale în școli, jignirile aduse creștinilor care se închină Sfintelor Moaște, batjocura ridicării lângă Turnul Sfatului din Sibiu a statuii unui guvernator străin care i-a omorât pe români. Ne-a cam ajuns tot acest dispreț fățiș. „Când Și-o lua mâna de pe ei, de pe ăștia care chinuie țara, toți vor sfârși. Și o să se găsească vreun procuror care să-i ia și să vadă ce au făcut pentru străini, pentru corporații. Pentru popor n-au făcut nimic”.

IPJ Giurgiu a confirmat că dosarul întocmit Preasfințitului Ambrozie a ajuns la Parchet. Se „impunea” acest dosar, fiindcă ierarhul a fost prea slobod la critică justificată. Dosarul penal cuprinde în sine un mesaj: indiferent de epocă, Nero nu poate fi un acuzat, ci acuzator al creștinilor. Noi, creștinii, suntem învinuiți și astăzi de mersul prost al treburilor țării. Din cauza noastră, ni se tot repetă, avem o țară săracă, needucată, lipsită de perspectivă. Atât de mare e propaganda și atât de răspândită lozincăria, încât mulți mușcă din această momeală. Ei, cum să-i convină puterii seculare ca un ierarh să demaște minciuna? Noi, creștinii, suntem de condamnat imediat ce îndrăznim să purtăm războiul întru cuvânt. „Au sărăcit țara și noi trebuie să tăcem și să nu spunem lucrurilor pe nume”.

„Singura care a făcut ceva pentru popor – continuă Preasfințitul Ambrozie – a fost Biserica”. Odată demascată tema dezbinării noastre actuale, ierarhul îndeamnă la prudență, căci „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit până în sfârșit”. Nu putem ceda amenințărilor de tot felul, care ne introduc în acest experiment planetar.

Din durere pentru pătimirile poporului român, un ierarh a abandonat tăcerea și a spus un cuvânt curajos într-o Biserică dintr-un sat din Giurgiu, pe care Dumnezeu a vrut să-l afle întreaga Românie. „Nu vă grăbiți să vă vaccinați”. De ce? Străini de neam și de credința noastră ne conduc pe cărări pierzătoare de suflet. Oameni cărora nu le pasă de noi, de sănătatea noastră, deși asta pretind, ne pun îngrădiri, ne condiționează libertatea, ne separă, ne dezbină. Reeducarea a început. Orice cedare, orice compromis nu înseamnă decât că ne mai vindem încă o bucățică de țară, încă o părticică de suflet. Nimic nu vom primi în schimb, decât durere.

Preasfințitul Ambrozie a intuit bine acel non licet esse vos proferat de Nero. Și, într-adevăr – așa cum timpurile acestea tulburate ne vor arăta – nouă, creștinilor, nu ne este îngăduit să existăm. Persecuția s-a dezlănțuit. Astăzi, cine are îndrăzneala să calce tăcerea cea infamă este pedepsit. Dar Dumnezeu ne cere cuvânt viu, netemător, vrednic de menirea dată. Preasfințitul Ambrozie a îndrăznit să vorbească într-o epocă a zăvoarelor și a lacătelor. Și vrednic este de slujirea lui. Căci a vorbit ca un păstor îndurerat, văzând cum turma îi este amenințată de atâtea valuri.

Mărturie Athonită

VIDEO:

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Cc Cc 26.10.2021 09:44
    Adevărat! Spre știința Sfântului Sinod: tot mai mulți credincioși așteaptă ca ierarhii români să ia atitudine în bloc. Nu mai este vremea ca să o scăldăm, ba pe cal, ba pe măgar. Amintiți-vă de Isaia cap.1! În aceeași situație suntem noi acum. Și mai ales vedeți ce vă spune Domnul în Iezechiel 3, 17-21!!! Prima voastră misiune este aceea de a ne aduce cuvântul Domnului. Dacă n-o faceți după voia lui Dumnezeu, tot restul pe care-l faceți nu mai contează. Așteptăm cuvântul vostru! Nu mai zăboviți.
  • A.C. 27.10.2021 07:25
    Ana, Luca si cu Dej...
    Noaptea mintii!
    Momentul trezirii e acum ori niciodata. Nu se scapa din asta decat uniti.
    "We must, indeed, all hang together or, most assuredly, we shall all hang separately."
    Benjamin Franklin
    E momentul unei Declaratii de Independenta a poporului roman!
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  10. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?