Decembrie 1989 ca o rană deschisă vreme de 33 de ani
Da. 33 de ani, vârsta lui Iisus Hristos când a fost răstignit. Răstignit de către ai lui și de către ocupantul roman. Ca și noi, răstigniți de ai noștri și de către ocupanții externi, vizibili și invizibili. Numai că Fiul lui Dumnezeu, a făcut-o de bunăvoie, știind ce i se va întâmpla. A făcut-o într-un sacrificiu suprem al iubirii și al dragostei. Al mântuirii noastre. Al oferirii unei noi vieți, nouă, aici și dincolo…
Ai noștri martiri, au fost ”răstigniți” și au murit în numele speranței, al libertății, al unei noi vieți, atât pentru ei, cât și pentru copii lor, pe care ar fi putut să-i aibă. Pentru că majoritatea celor uciși și răniți, erau tineri. Foarte tineri…
Mi-aduc aminte lozincile din acele zile de decembrie… Pe ziduri, pe pancarte, sau verbal, în uralele celor prezenți în stradă.
S-a început cu ”Jos dictatorul”, ”Jos comunismul”, ”Nu trageți în popor”! S-a continuat cu… ”Armata e cu noi”! Nu intru în amănunte, despre generalii Stănculescu, Chițac și alții…
Mă refer strict la rana deschisă. Sângerândă, an de an, vreme de 33 de ani…
S-a strigat și s-a afișat lozinca: ”Copiii noștri vor fi liberi”!
Apoi s-a ajuns la ”De Crăciun ne-am luat rația de libertate”! Câtă premoniție!! Într-adevăr, după cei 33 de ani de libertate, rația este pe sfârșite… Are alte forme ale totalitarismului, ale dictaturii. Nu intru în semantica, definițiile și disecarea celor două noțiuni. Nu mă interesează asta. Mă interesează rana. Rana sângerândă, despre care vă tot spun cu obstinație. ”Libertatea” prezentă este libertatea cobaiului în acvariul aflat în laboratorul de cercetare.
Cobaiul ești tu cititorule, eu, el, noi… Acvariul este locul în care sălășuim. Laboratorul este țara noastră.
Avem libertatea să-i slugărim pe îmbuibați, pe gașca lor, și să așteptăm următorul experiment. Care poate fi fatal. Că de murit oricum murim, lent și în chinuri, sau brusc ca efect al experimentului. Ambele ca o rație de umilință și batjocură.
După evenimentele din iunie 1990 a apărut și lozinca ”Dreptate, ochii plânși cer să te vadă”! Parafrazată după spusele și scrisele poetului Panait Cernea, în urmă cu un secol, în poemul ”Zile de durere”. Numai că ”onorata instanță” ”cercetează” și acum, mai ales că-n primă fază a spus că ne-am ucis singuri. Are timp ”onorata”, că "judecă" pe bani buni. Copiii lor și-ai găștii o duc bine...
Ochii plânși au ajuns tot o rană. Lumina a fost însângerată, pe zi ce trece rana s-a cicatrizat, lăsând în urmă găvanele ochilor care nu mai văd realitatea. Odată cu asta, tot pe zi ce trece, dispare definitiv și auzul. Unii aud doar ce doresc s-audă…
De fapt, cu fiecare zi trecută, dispar toate simțurile…
Nu știu, nu mă hotărăsc, care-i descrierea mai bună a devenirii noastre: zombii sau roboți?!
Poate știți dvs. Vă rog să-mi spuneți!
Rana deschisă mai supurează spre secătuire, ultimele picături ale unei existențe ratate de noi ca nație, ca popor, într-o veșnică așteptare a rației de normalitate… O rație pentru copiii și nepoții noștri, dacă pentru noi este prea târziu…
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
In așteptarea rației de normalitate
Stau la o coada care umple alimentara cu oameni
Tin in mana cartela fara de care altfel nu voi primi nimic
E cam sifonata si numele abia se mai cunoaste
Dar si asa cu cartela stiu ca nu voi apuca ceva
Caci azi n-au adus decat cateva ladite
Si totusi nu imi vine sa merg acasa, asa cu mana goala
Oricum aici e mai cald decat acasa si ma simt bine
Caldura e umeda si miroase a haine vechi
caci vine din respiratia multimii
Dar oamenii sunt aspri si tensionati
pentru ca cineva s-a bagat in fata
Odata asa am facut si eu
Si mi-am promis sa nu mai fac niciodata
Caci atunci, vrand sa infrunt privirile sumbre ale oamenilor de la coada
Privirea mi se facu de lup sau de uliu
Mai bine sa stau asa fara de normalitate dar cu privirea senina
Ce ar fi daca chiar asta inseamna sa fii normal
Ce mult as vrea sa strig la oameni si sa le zic
Aici la coada nu gasiti normalitatea adevarata
Dar repede imi temperez entuziasmul
Caci oricum nimeni nu ma va crede
Mai bine sa merg acasa si sa le zic parintilor
Dar ce ma fac daca nici ei n-o sa ma creada