Habotnici ai unei idolatrii sterpe. CUVÂNTUL CITITORULUI

De ActiveNews  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Sunt simpatice urletele și strigătele, însoțite de ruperea hainelor și a părului din cap, ale celor care contestă vehement orice formă de credință alternativă propriei lor credințe. Ah, nu mă refer la credincioșii bisericilor aici, poate părea că despre ei este vorba, deseori credincioșii simpli se manifestă exagerat pentru a-și mărturisi credința, pentru că nu cunosc sau nu au altă formă de exprimare. Dacă puneți exact aceleași cuvinte și aceeași imagine la polul opus, către cei pe care îi considerăm, de regulă, atei (în raport cu credința în Dumnezeu, ca să punem referențialul clar), veți vedea că nu sunt mari diferențe de imagine, ci doar de conținut. Habotnicii credinței atee. Cei care nu cred în nimic, ah, ba da, în glorificarea omului și a nesfârșitei sale libertăți. 

Să le luăm pe rând:

- niciunul dintre acești noi habotnici nu a cerut să se nască; mamele lor, în numele cărora strigă la dreptul asupra propriului corp al femeii, le-au dat naștere, deși poate nici voit, nici în condiții materiale deosebite; uită că posibilitatea de a țipa în stradă sau în fața Catedralei Neamului le-a fost dată de o singură opțiune a mamei lor – aceea de a alege viața; măcar și pentru acest simplu fapt personal, mânioasele habotnice ar putea să fie mai aproape de suratele lor întru gen care se confruntă cu indecizie, cu sarcini neplanificate, cu confuzie, cu probleme materiale; chiar, ce au făcut, concret, pentru aceste femei, în numele cărora se erijează drept eliberatoare de trup și spirit? Nimic? Da, e corect. Le-au trimis la avort, ca fiind singura opțiune validă, ca și când avortul este izbăvitor, eliberator și purificator. Ceea ce știm diferit față de aceste habotnice ale libertății ȘI singurătății, sunt nume și femei cu destine frânte, lipsite de ajutor pentru că nimeni din această lume nu le întreabă: și ce vei face după avort? cum te simți acum? unde mergi și ce vei face? cum te pot ajuta? 

- niciunul dintre acești habotnici nu este ”prea” căsătorit; nu, căsătoria este ceva desuet, inferior și prea ”tradiționalist” față de propriile neputințe de a intra, cultiva și rămâne într-o relație de cuplu; cuplul, ca idee în sine, este inferioară oricărei libertăți și independențe individuale; desigur, miile de căsătorii civile și religioase anuale infirmă bietele păreri bazate pe vieți personale ce stau sub spectrul imaturității și, deseori, traumelor emoționale; este mai ușor să operezi la nivelul gândurilor și ideilor, decât la nivelul comportamentelor – se numește raționalizare, o explicare a realității prin prisma propriilor idei, pentru a le auto-valida. 

- și, evident, niciunul dintre acești habotnici de rit nou nu are copii; fie nu au reușit, pentru că nu au fost parte dintr-un cuplu, fie au avortat, în numele acelei libertăți, fie chiar nu își doresc; acum, din punctul nostru de vedere, este absolut bine că aceste categorii de idei nu se reproduc, problema mare este că se reproduc pe copiii noștri; acești habotnici care nu fac nimic concret spre binele semenilor lor, cu probleme și situații reale de viață pentru care au nevoie de ajutor (ah, da, de la statut atotputernic, organizat, neutru și politically corect, desigur!), dau sfaturi și impun opinii despre cum trebuie să arate familiile ALTORA, copiii ALTORA, școala în care ei NU AU COPII, bisericile ÎN CARE EI NU MERG. 

Credința lor? O lume ideală care nu poate fi funcțională, sfidând chiar biologia, dacă nu reperele morale creștine. O lume cu goluri de logică, o lume din sfera ideațiilor copiilor mici care visează la lumi perfecte, o lume a gândirii magice. Căci lumea reală este imperfectă, cu inechități, cu excluziuni, inclusiv promovate de acești habotnici. Lumea lor e stearpă, căci nu produce nici copii, nici fapte bune, nici colaborare, nici comunitate. O lume mică, atot-suficientă, guralivă și stupidă, după cum arată faptele și vorbele lor. O lume penibilă și jenantă. O lume aparent ideală care a ieșit la iveală și se arată în plinătatea mizeriei, neputinței și micimii ei.

Ioana Fortuna
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • Cc Cc 15.02.2021 10:25
    F bun articolul și analiza; astea, după ce că nu fac nimic pt ele, mai fac și rău pt copiii noștri. De s-ar limita numai la prostia și neputința lor, și tot ar fi bine pe jumătate. Dar tb ca să fie și fudule, și atunci ne atacă viitorul, adică tânăra generație. Multă, multă răutate și mândrie acolo! În principiu, dacă nu ne-ar ataca tânăra generație, ar fi de compătimit...
  • ishrsh 17.02.2021 19:17
    Felicitari Ioana ptr acest articol!
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  6. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu