HALEP - URMAREA FIREASCĂ. Cuvântul Cititorului

De Ioan Sperling  /  

Foto: Ro Vaccinare

Foto: Ro Vaccinare

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Să zicem că o jucătoare de tenis care s-a născut fară un talent deosebit, cu un fizic nu tocmai potrivit acestui sport, însă cu o ambiție ce compensa lipsurile, sau surplusurile fizice, ajunge după foarte multe sacrificii, ani de osteneală și printr-un concurs de împrejurări favorabil, prima în clasamentul ATP.

Să zicem că această jucătoare de tenis fie din dorința de a nu risca participarea la turneele ce-i asigurau punctele necesare mentinerii în top 10, chiar și fără să câștige, fie din convingerea că e mai deșteaptă decât cel care a elaborat vaccinul anti covid 19, profesori universitari în microbiologie, deținători ai premiului Nobel, se „vaccinează!

Ba mai mult, îndeamnă pe toată lumea să o facă! (de neiertat!)

Să zicem că din momentul acela accidentările se țin lanț și coboară vertiginos din vârful clasamentului, pentru care a renunțat la feminitate, soț, copii, viață!

Să zicem că simte tot timpul o oboseală cronică, care o face să abandoneze meciuri abia începute și acest sindrom, numit fatigue, îi explică cineva că trebuie să aibe o cauză sanguină! Adică sângele dintr-un motiv necunoscut DAR SIGUR NU DIN CAUZA „VACCINULUI” nu-și mai face treaba cum trebuie (prea gros? modificat?) adică nu mai transportă ce trebuie să transporte (printre care și oxigenul) în cantitățile necesare în fiecare celulă a mușchilor ei lucrați!

Ce ar trebui să facă această jucătoare ca să poată continua cu sportul, pentru care a renunțat la toate?

Asta a și făcut !

În deplină cunoștiință de cauză!

Dar nu ar fi ea dacă nu s-ar încăpățâna să dea vina …pe alții!

Ioan Sperling

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (29)
  • Georgian Tiberiu 22.10.2022 01:07
    “De multe ori după ce am vorbit, am regretat, dar când am tăcut, nu am regretat niciodată!” Citat din menorie din Sf Arsenie cel Mare
  • Arb 22.10.2022 02:33
    De acord cu concluziile articolului, desi cred ca si fara vaccin Simona ar fi coborit in clasament, poate nu asa rapid.
    Dar...majoritatea jucatoarelor daca nu chiar toate sint vaccinate si atunci se pune intrebarea: ele nu sint afectate?
    Cel putin cele de deasupra Simonei in clasament?
  • Mircea Dragan 22.10.2022 11:41
    Simona ta care pute a branza va sucomba. Destul de curand!
  • Arb 22.10.2022 02:37
    Medicamentul acela care stimuleaza producerea de hematii este cu dus-intors.
    Pentru ca asta e mecanismul prin care creste oxigenarea.
    Unul din efectele adverse ar fi cresterea viscozitatii singelui....
    Combinata cu efectele vaccinului....nu cred ca a fost cea mai buna solutie.
    Mai ales ca e putin probabil ca Simona sa sufere de anemie secundara unor cauze renale unde intr-adevar acest medicament este indicat
  • Leonesse 22.10.2022 07:21
    Erata la articol: Simona Halep a ajuns nr.1 mondial în clasamentul WTA ( ATP e la bărbați). Despre talentul Simonei.. au dat cu el de pământ unii ca CTP sau alții mai invidioși. Antrenorii au văzut în ea talent, munca abnegație, seriozitate. Și s-a văzut pe teren și în clasament. A fost în top 10 foarte mult, și ceva săptămâni și nr 1. Chiar dacă are doar 2 Grand Slamuri și în rest multe alte trofee . Mouradouglu n-o fi neica nimeni de a acceptat sa o antreneze. Apoi, vax.. De aici vorbim alta poveste.. Simona Halep ascultă de doctori, pentru că accidentări se produc tot timpul în sport. Nu e prima și nici ultima care se accidentează și ajunge sa se opereze în spitale. Medicii sunt cu vălul pe ochi, vax a venit firesc la toți. Djoko e alta poveste, în ceea ce privește trezirea ( de aceea s-a împotrivit). Mulți jucători de tenis au făcut fake vax la chiuvetă sau nu..( nu știm încă) . Dar vedem ca deja apar probleme la vaxxinați. Ashley Barty ( care era în plina glorie nr.1 WTA ) a lăsat sportul ăsta. Probabil a simțit și ea efectele vax și nu a vrut sa moara pe teren. Dacă o punem la zid pe Simona , punem la zid și pe rudele noastre care din înșelăciune s-au vaxxinat. Da, Simona Halep nu este o ființă treaza să pună la indoiala narativa plandemoniei. E simplu.. ea și toți jucătorii de tenis vor sa joace tenis. Și Simona Halep am văzut ca nu e trează de când a apărut la decernarea premiilor Vogue ( o ceremonie ciudata în stil masonic) de care ea habar nu avea. Ea si-a luat premiul. S-a dus și era fericită , după ce a câștigat la Wimbledon , sa dea mana și sa se încline în fața lui Kate și fețelor regale. Dacă o condamnam pe ea condamnam toată lista de câștigători de Grand Slamuri. Cine nu e vinovat de nimic "să arunce primul piatra ". Știm că vaxxinații vor muri ( după spusele multor medici conștienți de otrăvuri din vaxx). Mai degrabă milă și compasiune pentru cei înșelați decât pusul lor la zid! Probabil toți ați încercat sa treziți rudele determinate sa se vaxxeze. Ați putut?? Nu! Pe mine ma doare sufletul când văd .. Ne rugam totuși la Dumnezeu ca oamenii sa se trezească.
  • ioansperling 22.10.2022 15:41
    Multumesc pentru corectură!
    In privința ce vede unul sau altul în ceva sau cineva discutia nu si are rostul: pentru mine un steak e ceva care imi lasa gura apa, pentru un vegan ceva care il ingretosează! Nu sunt specialist dar nici un jucator nu joaca pentru specialisti! Ca unul oarecare din public, daca in Djoko, sau Serena, sau Federer, sau, sau, sau, talent in Simona nu vad decat ...munca!

    "Simona Halep ascultă de doctori"

    Nu pare sa fie omul care asculta de cineva, dar si daca a ascultat de doctori, tot ea a înghițit drogul ca nu cred ca o dopeaza altcineva, fara sa-i spuna, cu un medicament asa periculos!

    "Dacă o punem la zid pe Simona , punem la zid și pe rudele noastre care din înșelăciune s-au vaxxinat."

    Nu o punem la zid ca s-a "vaccinat" ci ca s-a vândut si a incercat sa ucida si pe altii, lucru care rudele noastre nu au facut-o! Ale mele cel putin!

    Cine e fara gresala sa arunce primul piatra!
    Sigur am multe greseli, mult mai multe decat Simona dar greselile mele nu influențează pe nimeni! Nu m-a chemat nimeni sa vorbesc impotriva "vaccinului", nu sunt idolul nimanui, nu am distinctii ortodoxe desi imi fac si eu cruci in public samd
    Nu in ultimul rand nu m am dopat niciodata dar recunosc ca m-am indopat de multe ori!
  • Tic 22.10.2022 09:53
    Pt ARB :știm noi ce anume este în fiecare flacon sau cine și-a injectat racheta sau umărul cu adevărat?
  • Arb 22.10.2022 12:20
    Pai nu stim.Ma gindeam doar ca atit la Australian Open cit si la US Open n-au avut voie sa participe decit vaccinatii.
    Daca era vorba doar de a prezenta un certificat care sa dovedeasca vaccinarea (fara sa fie facuta) nu vad ce l-ar fi oprit pe Djokovic sa faca rost de unul. Si sa evite scandalul si sicanele "resetatilor" din Australia,US and so on.Si sa si cistige cele 2 turnee.
    Daca insa Djokovic a vrut sa faca un statement referitor la vaccin.....atunci se explica atitudinea lui.Nu e usor pt Nr 1 sa vada cum i se perinda Grand Slam-urile pe sub nas si el sa nu.poata face nimic din lipsa de vaccinare....

    Pe de alta parte ,din cite stiu, testele astea antidoping se fac in general la cistigatori....ori Simona, in afara de Toronto,n-a prea avut performante, sau mai bine zis n-a avut deloc.

    Daca a picat pe ea magareața sa fie testata, pai ghinion mai mare nici ca exista.....
  • Mars.60 Stefan 7649 ► Arb 22.10.2022 16:51
    "Daca era vorba doar de a prezenta un certificat care sa dovedeasca vaccinarea (fara sa fie facuta) nu vad ce l-ar fi oprit pe Djokovic sa faca rost de unul." Eu cred ca Nole, ca un crestin adevarat, stie bine ca MINCIUNA nu e pe placul lui Dumnezeu, e pacat. Tocmai de aceea Nole a preferat mai bine sa i se perinde Grand Slam-urile pe sub nas decat sa-l supere pe Cel pe care iL iubeste sincer si Caruia ii datoreaza totul. Si in acest "meci" jucat cu sine insusi s-a dovedit a fi un mare campion.
    Viata asta si gloria sunt trecatoare. Rasplata Domnului pentru cei credinciosi e eterna.
  • Arb ► Mars.60 Stefan 7649 22.10.2022 17:33
    Djokovic este crestin, este un om fff inteligent si mai mult ca sigur s-a informat din surse alternative, care si acum sint boicotate de msm.....E si era de ajuns un browsing pe site-ul FLCCC , pentru a lua hotariri in cunostinta de cauza.
    Sa nu uitam totusi ca Nole a incercat sa participe la Australian Open, si, chiar daca a facut boala si era imun, nu a fost lasat pe motiv de nevaccinare.
    Pentru ca asta era lozinca la vremea aia: oameni din toate tarile, vaccinati-va!!!
    Referitor la Simona, este totusi, in afara de Virginia Ruzici cel mai bun produs al tenisului feminin romanesc de pina acum.Chiar daca nu e un talent precum Chris Evert , Stephi Graf de ex(le dau ca exemplu pe Chris Evert si pe Stephi Graf pentru ca presupun ca la vremea aceea nu prea se stia despre meldonium, sau medicamentul asta care s-a gasit in singele Simonei Halep)
    Faptul ca "a pus botu" si a facut propaganda pentru vaccinare, sa zicem ca e justificat dpdv al intereselor ei financiare. Asta e....unii considera ca siguranta financiara este cea mai importanta, si din cite stiu la macedoneni este prioritara.
    Ma indoiesc ca Simona a avut curiozitatea sa se informeze din alte surse despre efectele adverse ale acestui vaccin.
    Nu-i caut scuze, dar sa nu uitam ca la apogeul "covidiadei ", era inflatie de vedete romanesti la TV care indemnau populatia sa se vaccineze....nu pot sa-l uit pe Smiley si altii asemenea lui.....
    Banuiesc ca nici Smiley n-a facut-o pe gratis.

    Revenind la acuzatia de dopaj, chiar este interesant de aflat cine i-a recomandat Simonei acest medicament.
    Sau poate ca i l-a pus direct in shake-ul de proteine fara stirea ei?
  • Mars.60 Stefan 7649 ► Arb 22.10.2022 17:21
    "Daca era vorba doar de a prezenta un certificat care sa dovedeasca vaccinarea (fara sa fie facuta) nu vad ce l-ar fi oprit pe Djokovic sa faca rost de unul." Eu cred ca Nole, ca un crestin adevarat, stie bine ca MINCIUNA nu e pe placul lui Dumnezeu, e pacat. Tocmai de aceea Nole a preferat mai bine sa i se perinde Grand Slam-urile pe sub nas decat sa-l supere pe Cel pe care iL iubeste sincer si Caruia ii datoreaza totul. Si in acest "meci" jucat cu sine insusi s-a dovedit a fi un mare campion.
    Viata asta si gloria sunt trecatoare. Rasplata Domnului pentru cei credinciosi e eterna.
  • Piatra 22.10.2022 11:28
    Sunt anti-vax. Sunt anti-minciună( inclusiv furt), indiferent de cine ii semănată. Sunt anti-constrângere, indiferent de cine este impusă. Cât privește ,,cazul" Simona Halep, a fost intr-o oarecare măsură alegerea ei( probabil și ,,motivată" sponsorii din tenis, dar si din alte sfere)de a se serui. Respectând dreptul la alegere a fiecărei persoane, trebuia Să Nu, facă promo la ,,ser" și ,,seruire". Dar de aici și până a o considera din start vinovată de doping, fraților, am și judecat-o, am și condamnat-o. Mai are Dumnezeu loc în ecuație? Mai are Adevărul, loc în ecuație? Mai există, premisa de nevinovăție ? Doar pentru că s-a seruit( da, ne-a durut si ne doare că n-a fost ,,stâncă în Credință" precum Nole), o punem la zidul infamiei ? Dumnezeu să ajute, și să scoată la lumina adevărul. Știm doar, că numai Adevărul, ne va face liberi.
  • A.C. 22.10.2022 22:55
    Cu tot respectul, dar testele de dopaj se fac pentru a se descoperi daca sportivul de performanta/profesionist are in organism substante stimulatoare nepermise. In urma testarii, Simonei Halep i s-a gasit in sange o substanta nepermisa. PUNCT. Definitia dopajului este exact asta. PUNCT. Nu o acuza nimeni de nimic in afara rezultatului testarilor.
    La nivelul ei, Simona Halep si daca ia o aspirina trebuie sa se uite la ingrediente, ca nu cumva sa aiba adaugate substante nepermise. Este mai mult decat naiv sa ne imaginam ca nu s-a stiut in echipa ei ce a luat. Listele cu ce NU e permis sa ai in organism sunt publice.
    Este adult, e raspunzatoare pentru ce face.
  • quaesitor 22.10.2022 11:46
    Nouă românilor, ne place teribil să-i bălăcărim pe cei mai buni dintre noi, să le arătam noi că nu sunt ei mai presus, cu toate că au realizat lucruri deosebite, pe care noi nu le vom facem niciodată. Mulți dintre noi suferă de sindromul prostul satului și îi înfurie peste măsură când unul dintre noi le-o ia înainte.
  • INJECTIA FINALA 22.10.2022 13:59
    HAleP a'nghitit un HAP
    Ce'o va destrama de jos
    Pan'la cap
    Mai bine canta rap
    Sau se marita cu'un vesel Harap

    Din cauza ei, multi s'au vaxinat
    Tineri si bătrâni, iute au crapat

    Ea va deceda pe aur vinovat

    Aur intepat, aur blestemat !
  • Bcdt 22.10.2022 14:41
    Buna ziua,

    1. Nu m-am vaccinat și am luptat constant împotriva obligativitățiilor de orice fel, de la vaccin pana la botnița.

    2. Toți primii 100 din lume sunt vaccinați in afara de Nole. Și la fete la fel, fara excepții din ce știu. Deci treaba cum a luat-o la vale carierei după vaccin și aia cu oboseala cronica trebuia sa se întâmple la toata suta de baieti și fete. Asta nu insemana ca nu are efecte ucigașe serul lor experimental.

    3. Sa dai într-un om fiindcă are alte valori și opinii decât ale tale, când este de un neam cu tine, când are aceasi credința ca tine, când a făcut sa se vorbească de România de bine mai mult decât orice altceva in ultimii 10 ani, arată mojicie, neîmplinire, frustrare. Urâțenie.

    Are defectele ei, dar sa trișeze in acest fel și sa ia “droguri” nu este unul dintre ele.

    Este și va rămâne o mare campioana. Dar va rămâne și singura in lumea care e; in afara de familie toți se vor lepăda de ea și de câțiva prietenie adevărați dacă are. Ii doresc cât mai mulți. Și cum a spus ea, acum are cel mai greu meci. De pana acum. Când va deveni mama, vor fi alte campionate.
  • ioansperling 22.10.2022 16:01
    1. Foarte bine!

    2. Toți primii 100 din lume sunt vaccinați
    Nu toti 100 s-au dat peste cap ca ea să se "vaccineze" toată lumea!

    3. "Sa dai într-un om fiindcă are alte valori și opinii decât ale tale, când este de un neam cu tine, când are aceasi credința ca tine, când a făcut sa se vorbească de România de bine mai mult decât orice altceva in ultimii 10 ani, arată mojicie, neîmplinire, frustrare. Urâțenie."

    A.Nu are aceeasi credintă ca mine!
    In a mea se tine post vinerea, nu se face nunta!
    In a mea nu se divorțează!
    In a mea duminica se merge la biserică nu la turnee! Chiar dacă îti lipsesc banii de pâine!
    In a mea nu se fură ( doping-ul e furt!)

    B. Stii tu bine ca ea si nimeni altul/altii a facut sa se vorbeasca de Romania? Culmea cand se vorbeste de Romania afara auzi de coruptie, de hoti nu ca am fi jucători de tenis!

    C. Ba pe mă-ta!

    Are defectele ei, dar sa trișeze in acest fel și sa ia “droguri” nu este unul dintre ele.

    Zice cine? Tu? Ca testele vorbesc altceva!

    "va rămâne și singura in lumea care e; in afara de familie toți se vor lepăda de ea și de câțiva prietenie adevărați dacă are"
    La cum se comportă cu toți în public mă îndoiesc ca are așa ceva! Dacă nici barbatu-sau nu a suportat-o macar un an, cu toată iubirea....
  • Bcdt ► ioansperling 22.10.2022 17:46
    Doamne nu credeam ca sunteți m așa un om urat și frustrat. Bag seama ca da. Și te crezi și deosebit. Arunci in afara bisericii pe toți cei divorțați și te crezi superior lor. In ce judeci vei fi căzând și tu.

    Daca ati fi așa ortodox cum pretindeti ati face diferența intr-o cununie și o unire civilă.

    Știți cât de urâta e, de nu a suportat-o barbata-su? Nu ați scris nimic pana acum, acum ați găsit sa loviți o femeie, când e căzută. Câta elegantă si ‘ortodoxie’.

    Sunt convins ca ați cerut binecuvântare la duhovnic pentru Judecățile făcute in acest articol si comentariu…

    Dacă em
  • ioansperling ► Bcdt 22.10.2022 20:05
    "Doamne nu credeam ca sunteți m așa un om urat și frustrat. Bag seama ca da. Și te crezi și deosebit"

    Tanti hotaraste-te daca suntem per tu sau nu?
    Oricum "sunteti frustrat si urat" nu merge! Daca vrei sa ma jignesti nu mai incerca sa o faci politicos ca nu merge; jignirea ramane jignire!
    Nu ma cred de loc deosebit ba sincer sa fiu ma cred mai frustrat si urât decat ma crezi tu!
    Dar chiar asa fiind nu eu sunt cel care a inceput sa arunce mizerii in comentarii ci tu!

    "Daca ati fi așa ortodox cum pretindeti ati face diferența intr-o cununie și o unire civilă."

    Presupun ca la civila au baut suc de rosii si au gustat cate un cartof copt! Corect?

    " loviti o femeie, când e căzută"
    E căzută? Mie nu-mi face impresia asta!

    "Sunt convins ca ați cerut binecuvântare la duhovnic pentru Judecățile făcute in acest articol si comentariu…"

    La fel ca și tine bineințeles! Doar ca mie nu mi-a permis cum ti-a permis al tău ție că să-ti spun: urâtă, frustrată, neimplinită, mojică!
  • A.C. 22.10.2022 23:55
    Lista cu substantele interzise este publica, tocmai pentru a se evita astfel de situatii. Daca nu vrei sa trisezi, nu iei substanta. Este extrem de limpede. Cum la fel de clar este si faptul ca, in urma inocularii ucigase, organismul Simonei Halep este in cadere libera. De aici, medicatia interzisa, intr-o incercare de a se pune pe picioare sau...a se tine pe picioare la campionat. Atata timp cat nu suntem prieteni apropiati ai ei, nu stim de ce este sau nu in stare Simona Halep sa faca, pentru performanta.
    Nu va fi mama biologica niciodata, s-a injectat.
  • INJECTIA FINALA 22.10.2022 21:41
    BCDT

    BiCeDracu'tiTrage
    Nu vezi, moartea rage
    Halep reclam'a facut
    Pentru otrava, dintru inceput
  • Enya 23.10.2022 02:13
    Fata nu mai putea sa joace DELOC tenis, iar oculta a hotarat sa o retraga printr-un dopaj controlat. Daca nu facea asta, lumea afla ca de la vaccin i s-a tras.

    O sa spuneti ca nu putea sa accepte halep asa ceva. Atunci cand te inhaitezi cu satan, nu mai depinde nimic de tine! Tu nu-ti mai apartii. Decizia cu minciuna dopajului a luat-o sistemul ocult.

    Acum trage ponoasele.

    Cu viata ei putea sa faca orice, dar reclama facuta vaccinurilor cu genomul demonilor contra beneficiilor pe care numai ea le stie e crima! Multi oameni care au ascultat-o vor muri din cauza ei.

    Oile s-au injectat din prostie.
    Unii, din lacomie nesfarsita de bani.
  • popdan 23.10.2022 08:21
    Ce adunătura de persoane fara creier pot comenta nebunii pe aici! Scarbelor, azi maine oricine pateste ceva este din cauza vaccinului! Se vede ca nu sunteti intregi pentru ca nu v-ati vaccinat!
  • ioansperling 23.10.2022 14:10
    Deci întregi nu sunt decât cei "vaccinați"? Sau abia acum sunteti/ vă simțiți întregi? De mii de ani omenirea exista dar dumneata vii si spui ca abia acum a finisat-o/ terminat-o "vaccinul"?
    Oricăruia care pățește un accident vascular fară un motiv clar, sau un infarct miocardic "din senin", o moarte subită la o vârsta tânără fiind perfect sănatos si a fost in prealabil "vaccinat" cu un ser experimental de care nu se stie nimic i se poate trage tocmai de la acest experiment genetic!
    Spre deosebire de acestia, celui "nevaccinat" sigur nu i se trage moartea din "vaccin"!
    Nu iti trebuie prea mult creier pentru asta, dar se pare ca unii nu au de loc!
    Sau nu mai au de loc?
  • Bcdt 23.10.2022 19:35
    Cu toate că nu mai sunt antrenorul Simonei, vreau să vorbesc clar despre persoana și alteltul alături de care am lucrat 6 ani. În primul rând și cel mai important, nu există vreo șansă ca Halep să fi luat premeditat o substanță de pe lista interzisă. Nicio șansă! Zero!.
    Ea e o sportivă stresată de fiecare prescripție pe care i-o dădea un medic, era foarte atentă și la suplimentele pe care le lua. Simona se ghida mereu după mottoul: „Hai să verificăm de două ori, de trei ori chiar, pentru a fi siguri că nu e pe lista interzisă. Dacă nu suntem complet siguri de ceva, nu riscăm”.
    Amândoi am crezut în sistemul de testare ITIA și am discutat deseori despre faptul că era chemată să dea probe foarte des, atât în turnee cât și în afara lor, la întâmplare. A făcut-o mereu fără să se plângă, convinsă că și ceilalți sunt testați la fel de des. Pentru ea era foarte important să știe că e în competiție cu jucătoare curate.
    Integritatea Simonei este ireproșabilă, își respectă semenii, iubește jocul și are mereu picioarele pe pământ, ca o campioană umilă și abordabilă. Am stat cu mândrie alături de ea și am urmărit cum s-a maturizat, oferind compasiune ​​altora. Nu vorbesc despre lucrurile pe care lumea tenisului le poate vedea, vorbesc despre bunătatea și grija pe care foarte puțini sunt norocoși să le experimenteze. Genul de acțiuni care se fac pentru dragoste și nu pentru publicitate.
    Onestitatea a fost întotdeauna cea mai mare putere și cea mai mare slăbiciune a ei. Am râs adesea pe marginea faptului că ea nu poate acționa și nu poate spune o mică minciună. Pune-i o întrebare într-o conferință de presă și ea va da un răspuns sincer. Ea e întotdeauna naturală, vrea ca lumea să o vadă așa cum e, la bine și la rău. Aceasta este Simo. Și-a construit o carieră și o moștenire uimitoare făcând lucrurile pe calea grea. Calea cea bună.
    Procesul corespunzător va urma acum pentru a dezvălui răspunsuri la multe întrebări. După cum spunea Simona, cel mai greu meci din viața ei începe acum. Eu cred în ea. Întotdeauna am avut încredere în ea și pot spune sincer că niciodată nu am crezut în ea mai mult decât acum. Sunt alături de Simo”, este mesajul manifest al lui Darren Cahill, pe pagina personală de Instagram, citat de Eurosport.

    Iată cum un ‘neortodox’ are o atitudine demnă, de Albina care vede flori in jur și dl … este musca care vede doar rahat și se afunda îl el.
  • Leonesse 26.10.2022 10:07
    Multumesc, pentru comentariul lui Darren, tradus. Da,aceasta este Simona Halep. Apoi.. mai cred si pe doamna de mai inainte ca deja s-a defectat ceva la ea , si de aici si toate problemele. Pana a zis hai sa intru in spital, sa fac oricum o operatie care trebuia sa o fac. Poate facem niste presupuneri inutile acum , dar merg mai departe. Poate da, vazand ca e rau si nu se mai poate antrena si cine stie ce au gasit medicii cand au facut operatiile( ca deh, faci teste peste teste inainte de o operatie) , sa se retraga fara o explicatie - nu mergea. Nu o lasa nimeni acum sa spuna ca de fapt e de la vax, ce pateste.. Sa vedem ,iese ea sa dea declaratii? Darren a spus ca ea nu stie sa minta, si am vazut asta din nenumaratele ei conferinte. Cu vaxx- a fost inselata si ea.. ca i-au dat bani.. probabil, ca la toti. Dar nu de bani ii era ei,ci pentru ca a crezut narativa plandemoniei. Da, e de neiertat pentru oameni ca a indemnat pe altii sa se intepe, dar stia ea asta? Nu, nu stia, stia ca e bine . Vom vedea . Eu zic ca asa zisul " dopaj" a fost facut sa iasa din scena. Nu stim, habar nu avem. Vom vedea. reamintesc: Ashley Barthy- nr.1 WTA s-a retras in plina glorie. Ciudat de tot. S-a grabit acu sa se si marite si sa faca copii.. Uite e de urmarit si acest caz, ca si altele . Urmaresc cu interes sa vad.. cand va pica unul pe teren din cauza a 3-4 ore de alergat , si efort.. Dumnezeu are caile lui de a dezvalui minciuna . Atunci cand vor pica doar2-3 pe teren.. lumea va fi uluita. Se va trezi? Poate! Si atunci Simona , care clar nu mai poate juca.. ( dopajul poate e un ragaz, sau sfarsitul carierei).. vom vedea. Putintica rabdare, moncher!",
  • Bcdt 23.10.2022 19:37
    Încă un detaliu, conform agenției de integritate: Simona a avut 57 de controale jn ultimii 3 ani și peste 100 in ultimii 5 ani. Zero probleme.
  • ioansperling 23.10.2022 20:28
    Bai nene chiar e greu să judeci cu capul dumitale? De unde sa stie fostul antrenor ca a facut ieri, sau azi Simona voastra?
    Si cam care ar fi explicatia ta sau a lui?
    S-au luat probe direct si ambele eprubete erau murdare? O dublă greșala ca așa-i in tenis?
    Americanii doreau s-o termine pe Simona care caștiga fără întrerupere in fata la sportivii lor?
    Prima intrebare care si-o pune un om normal la cap este cine avea de câștigat din dopaj?
    Adversarele? Pai cui ii mai era frica de Simona?
    Antrenorul? Era platit oricum!
    Medicul? Ce sa câstige si e prea mare riscul!
    Un dusman de al Simonei? Pai tocmai ati prezentat-o ca Mama Tereza!
    Simona insași care avea probleme cu respiratia ( s-a operat la nas!), nu mai castiga cu nimeni?
    Tu ce crezi?
  • ActiveNewsRo 23.10.2022 20:39
    Am descoperit cu surprindere modul în care a involuat această discuție. Din păcate de multe ori nu avem timp să citim toate comentariile și le mai aprobăm pe „automat”.
    Remarcăm niște lupi moraliști îmbrăcați în blană de oaie. Neorotodox este să insulți un cititor, clar ortodox, care este și autor ActiveNews, numai pentru că nu este de aceeași opinie cu tine.
    Pentru a pune capăt acestor discuții sintetizăm noi, pe înțelesul celor care au probleme de înțelegere din motive similare cu ale subiectului articolului.
    Distinsul nostru autor nu pune la îndoială farmecele jucătoarei de tenis pe plan mondial ci atrage atenția asupra complicității ei la crima în masă care acum a ajuns-o chiar pe ea, ca un bumerang.
    Nimeni nu contestă meritele ei în tenis ci caracterul ei infect de complice la crimă.
    Nu credem că în ochii lui Dumnezeu va conta mai mult că a dat o servă bună și uau, s-a auzit în Babilonia că fetița cu sânii tăiați e din România, cât faptul că „recomandările” ei au dus la mutilarea și uciderea unor compatrioți, cine știe de ce vârstă, poate chiar copii și tineri.
    Este ca și cum tenismenul de mare succes și totodată milardarul veros Țiriac ar intra în plin cu una din limuzinele lui de lux și mare putere turată la maximum într-un grup de copii nevinovați, altfel mari admiratori de-ai lui.
    Ar trebui să iertăm crima în masă doar pentru că, vai, a auzit Babilonia de România în timp ce el făceau efortul extraordinar de a lovi o minge cu racheta?
    Nu e de mirare că Țiriac îi sare în apărare Halepei.
    Amândoi au același caracter.
    Sperăm că am pus punct discuției pe această temă.
    Idolatrii susținători ai complicei la crimă pot comenta în favoarea ei mai departe pe pagina ei de propagandă, respectiv Ro Vaccinare.
    PS: Sigur, are ocazia sa se caiasca si sa se pocaiasca. In acest caz o asteptam, desigur, cu bratele deschise. In plus, din milioanele ei extra ar putea pune bazele unui fond pentru despaguburea victimelor vaccinului din Romania, macar a celor minore...
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Ultima oră

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%