Viața în cultura modernă este, sub multe aspecte, minunată, dar nu e mai puțin adevărat ca ocaziile de a ne pierde sufletul sunt mult mai numeroase decât în locurile retrase. Este esențial să veghem permanent asupra relației noastre cu sensul, cu pasiunea, cu natura profundă.

Sunt multe lucruri care încearcă să ne seducă și să ne scoată din drumul nostru, lucruri aparent simple cum ar fi, de pildă, cel de a spune: "Mai târziu voi cânta, voi dansa, voi planta, voi îmbrățișa, voi planifica, voi căuta, voi învăța, voi face curățenie, mai târziu. .." Ele toate sunt capcane.

Pierderea sufletului survine îndeosebi la maturitate, în jurul vârstei de treizeci și cinci de ani. Dar, în cultura noastră modernă, oricare ne-ar fi originea, educația sau situația socială, noi suntem în pericol să ne pierdem sufletul în fiecare zi, fie că avem optsprezece sau optzeci de ani.

In simbolismul arhetipal, de exemplu, trăsura este o imagine literală, un vehicul ce transportă oamenii dintr-un loc în altul. Astăzi, în folclorul contemporan, a fost înlocuită cu automobilul, care are aceeași tușă arhetipală. Se consideră că acest mijloc de transport ne conduce de la o stare la alta, de la o idee la alta, de la un gând la altul, de la o încercare la alta.

A urca în trăsura aurită sau a intra într-o colivie aurită e cam același lucru. Desi pare să ofere o viață mai ușoară, mai confortabilă, ea este, în realitate, o închisoare. Aurul orbește. De aceea nu sesizăm imediat capcana. Să ne imaginam că mergem pe drumul vieții noastre, și, brusc, ne trece prin minte gândul că există, poate, ceva mai ușor, ceva care necesită mai puțin timp, mai puțin efort, mai puțină energie.

Ni se întâmplă frecvent lucrul acesta. Suntem pe cale să ne organizăm viața prin efort propriu, ne străduim să progresăm când, brusc, suntem asaltați de gânduri contradictorii si ne auzim oftând: „E cam greu! Da' uite acolo ce frumusețe... Chestia aceea pare mult mai ușoară, mai bună, mai atrăgătoare.” Imediat se apropie trăsura aurită, se deschide portiera, scărița se desface și noi urcăm. Am fost seduși... Cu astfel de tentații ne întâlnim destul de des, chiar zilnic.

Uneori ne vine foarte greu să spunem „nu". Astfel, ne căsătorim cu o persoană nepotrivită pentru a ne îmbunătăți situația materială. Renunțăm la lucrarea nouă pe care o facem si revenim la aceea mai ușoară, dar banalã, de care ne plictisisem deja acum zece ani. Nu transformăm o lucrare bună într-o capodoperă și ne mulțumim cu forma ei actuală.. Dorința de a ne ușura viața nu e în sine o capcană. Dar cu ce preț? Prețul e capcana. Așa începe, pentru spiritul creativ, foamea sufletului.