Goarnele anunță Schimbarea de Macaz în Ucraina

De Adrian Pătrușcă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


De la o zi la alta, în presa Sistemului se înmulțesc semnalele de alarmă că Occidentul se îndreaptă spre dezastru.

Însă, ceea ce a publicat The Guardian vineri bate toate recordurile de aciditate critică la adresa liderilor occidentali și a iluziilor că Rusia poate fi înfrântă prin sancțiuni sinucigașe.

Este vorba de un editorial al lui Simon Jenkins, intitulat „Rubla se înalță până la cer iar Putin este mai puternic ca niciodată – sancțiunile se întorc împotriva noastră”.

Articolul este cu atât mai remarcabil cu cât The Guadian este o gazetă-goarnă a Stângii globaliste și a Marii Resetări.

Or, la fel ca suratele sale de peste Ocean – New York Times și Washington Post – ziarul londonez nu mai face de mult presă, ci propagandă. Nu face analize, ci transmite mesaje și dă indicații.

Privit prin această prismă, editorialul lui Simon Jenkins pare să aibă rolul de a pregăti terenul pentru o schimbare de strategie occidentală.

Ce înseamnă asta? Să citim:

*

Articolul începe abrupt și necruțător, încât aproape te temi să nu apară peste umărul tău vreun cenzor care să-ți taie internetul:

„Sancțiunile occidentale împotriva Rusiei sunt măsura cea mai prost concepută și cea mai contraproductivă din istoria internațională recentă. Ajutorul militar pentru Ucraina este justificat, însă războiul economic este ineficient împotriva regimului de la Moscova și devastator pentru țintele sale involuntare. Prețurile mondiale la energie explodează, inflația urcă până la cer, lanțurile de aprovizionare sunt în haos și milioane de oameni sunt lipsiți de gaze, cereale și îngrășăminte. Totuși, barbaria lui Putin nu face decât să se agraveze – la fel ca și controlul asupra propriului popor.”

Editorialul deplânge apoi faptul că sancțiunile sunt considerate sancrosancte și nimănui nu îi este îngăduit să le pună la îndoială:

„A critica sancțiunile occidentale echivalează aproape cu anatema. Analiștii din domeniul apărării sunt muți în privința acestui subiect. Think tankurile tac mâlc. Liderii britanici potențiali, Liz Truss și Rishi Sunak, se întrec în retorică belicoasă, promițând sancțiuni și mai aspre, fără a sufla o vorbă despre rațiunea acestora. Dacă încerci să arăți puțin scepticism pe acest subiect, vei fi crucificat ca „putinist” și anti-ucrainean. Sancțiunile sunt strigătul de război al cruciadei occidentale.”

(Nimic de zis, omul scrie bine.)

Și continuă la fel de nemilos (semn că el nu se teme că va fi crucificat – cineva i-a garantat impunitatea):

„Realitatea este că sancțiunile împotriva Rusiei invită la represalii. Putin este liber să înghețe Europa în iarna aceasta. A tăiat livrările de gaze prin conducte ca Nord Stream 1 cu până la 80%. Prețurile mondiale la petrol au explodat și fluxul de cereale și alte alimente dinspre Europa de Est spre Africa și Asia a fost suspendat aproape în totalitate.”

Nu mă pot opri să citez în continuare cu delicii din acest editorial pe care în proporție de 95% l-aș semna fără ezitare:

„Factura la gaze în Marea Britanie s-a triplat în mai puțin de un an. Marea beneficiară e nimeni alta decât Rusia, ale cărei exporturi spre Asia au crescut enorm, aducându-i balanța de plăți la un surplus fără precedent. Rubla este una dintre cele mai puternice monede din lume anul acesta, întărindu-se din ianuarie cu aproape 50%. Bunurile din străinătate ale Moscovei au fost înghețate, iar oligarhii săi și-au mutat iahturile, însă nu există nici un semn că Putin s-ar sinchisi. Nu are un electorat pentru care să fie îngrijorat.”

Iar tonul sumbru devine de-a dreptul apocaliptic spre final:

„Între timp, Occidentul și cetățenii săi au fost aruncați în recesiune. Conducerea politică a fost zdruncinată iar insecuritatea s-a răspăndit în Marea Britanie, Franța, Italia și Statele Unite. Însetate după gaze, Germania și Ungaria sunt gata să danseze după cum le cântă Putin. Costul vieții crește peste tot. Cu toate acestea, nimeni nu îndrăznește să pună întrebări despre sancțiuni. Ar fi un sacrilegiu să li se recunoască eșecul, ori măcar să se conceapă retragerea lor.”

Iată și concluzia:

„Occidentul a fost târât în ironia atemporală a agresiunii. Până la urmă, victima cea mai evidentă este chiar agresorul. Poate că ar trebui să ne concentrăm cu toții doar pe război.”

*

Mesajul din The Guardian pare limpede ca lumina zilei: Occidentul trebuie să renunțe urgent la sancțiuni și să își concentreze toate eforturile asupra războiului prin procură împotriva Rusiei.

Vremea războiului economic a trecut. A venit vremea Războiului Adevărat, pare să sugereze The Guardian. Totul trebuie tranșat pe câmpul de luptă.

Pe cât de magistral au fost expuse premisele, pe atât este concluzia de cinică, falsă și periculoasă.

Cinică, pentru că propune Occidentului și Rusiei să șteargă cu buretele ultimele cinci luni. Să facă din nou, cu seninătate, afaceri împreună, ca până în data de 23 februarie. Occidentul să primească neîngrădit și nescumpit gaze, petrol, grâne și îngrășăminte de la ruși, dar să continue să îl considere pe Putin un criminal și să trimită și mai multe arme împotriva lui.

Naivitatea este și ea colosală. Vladimir Putin a fost pus cu spatele la zid și se bate nu din orgoliu, nici din pamplezir, ci pentru a-și salva capul.

De aceea, concluzia este și falsă. Cine își imaginează că, în aceste condiții disperate pentru el, Putin va renunța să folosească cele mai teribile două arme pe care le are la dispoziție: Arma Economică și Arma Nucleară?

Mesajul pe care pare că îl transmite The Guardian, departe de a ne liniști, ar trebui să ne dea frisoane pe spinare: Războiul Militar va escalada. Iar războiul economic, cu sau fără vrerea Occidentului. Cât timp? Până când lui Putin i se va oferi o ieșire onorabilă.

Războiul economic a scăpat de sub control, din cauza halucinantelor erori de calcul în serie ale „experților”.

În celălalt caz, al Războiului adevărat, Militar, în care se ciocnesc cele mai mari două puteri nucleare, soarta lumii este la cheremul unei singure erori. Fie și infime.

*

Post Scriptum – Mesajul ascuns

Este posibilă și plauzibilă și o altă CITIRE a bizarului editorial din The Guardian.

Nu provoci un cutremur atât de mare, publicând un articol, nici măcar „disident”, ci „reacționar” de-a dreptul, într-un oficios al Sistemului, ca să transmiți o concluzie mai stupidă decât cea pe care o combați.

De aceea, este posibil și plauzibil ca în spatele acestui mesaj evident să se ascundă un altul, mai discret.

Ideea că, de cinci luni de zile, tot discursul oficial a fost greșit, că sancțiunile sunt o catastrofă și că trebuie renunțat la ele urgent, înainte ca Occidentul să se sinucidă, era și așa îndeajuns de șocantă.

Într-o lume normală, o astfel de recunoaștere ar fi suficientă să ducă la prăbușirea în serie, ca un joc de domino, a tuturor guvernelor, de la Washington și până la București.

De aceea, ea trebuia avansată cu prudență, mai întâi printr-un editorial „curajos” într-o gazetă de casă, apoi timid, până spre toamnă, când vine frigul, și de „experți” și factori politici secundari, care să spună frânturi de adevăr și lumea să se obișnuiască cu realitatea cruntă că a fost mințită grosolan. Ca în cazul COVID.

Însă, pe măsură ce adevărul ar începe să fie dezvăluit în realitatea sa crudă, el ar putea fi spus până la capăt. Sau aproape de capăt. Și asumat oficial la cel mai înalt nivel, cu cenușa de rigoare turnată pe augustele creștete.

Liderii cei mari și burzuluiți de acum ar putea începe să admită cu jumătate de gură că nici războiul-război, cel de pe câmpul de luptă, nu are șanse să îl învingă pe Putin.

Cel puțin, nu prin procură, folosind poporul ucrainean pe post de carne de tun, ci – eventual – doar printr-o implicare directă a NATO împotriva Rusiei.

Și cu riscul unui război nuclear, pe care nu îl dorește nimeni, bla-bla-bla...

 „Ajutorul militar pentru Ucraina este justificat, ÎNSĂ... Analiștii din domeniul APĂRĂRII sunt muți în privința acestui subiect (eșecul sancțiunilor)... POATE că ar trebui să ne concentrăm cu toții doar pe război.”

Este posibil și plauzibil ca frazele de mai sus, cu nuanțele pe care le-am subliniat – departe de a îndemna la o ațâțare a conflictului pe câmpul de luptă – să aibă doar rolul linguriței de zahăr care să facă mai acceptabilă amăreala Adevărului gol-goluț.

Iar ceea ce dorește acum The Guardian să transmită este de fapt: Occidentul a fost suficient de zevzec să intre într-un război – nu doar economic, ci și militar - mai păgubos pentru el decât pentru adversari. Acum, trebuie să iasă din el înainte de a fi prea târziu.

Trebuie să iasă cu orice preț: chiar și cu turul pantalonilor pătat.

Post Post Scriptum – Kompromat

Pentru ca această spectaculoasă schimbare de direcție să fie posibilă, trebuie înlăturat Simbolul direcției anterioare. Stindardul sub ale cărui falduri s-a produs acest marș mortal: Volodimir Zelenski.

Așa cum a fost umflat artificial și transformat în idolul Secolului XXI, tot așa trebuie desumflat, compromis și călcat în picioare. Dat în vileag ca un amăgitor lipsit de scrupule, care a înșelat buna-credință a Occidentului, atrăgându-l într-o cursă mortală.

Ademenirea cuplului de la Kiev să apară în revista Vogue, care a produs un uriaș scandal mediatic și ravagii în rândul Z-fanilor este o acțiune de Kompromat în cel mai pur stil kaghebist.

(Nu strică niciodată să te inspiri de la dușman!).

Urmează dezvăluirile indignate despre corupția regimului de la Kiev, despre relațiile cu oligarhii ruși, despre miliardele din paradisurile fiscale, despre traficul cu arme livrate de naivii occidentali... Și, vai, despre nazismul bandei lui Z.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (11)
  • Andrei Serban 30.07.2022 14:28
    Adica se trece la etapa II -a dupa razboi economic si colaps financiar (recesiune) la razboi armat si decimarea populatiei. Planul resetarii nu tine cu Ucraina, cu Rusia sau cu bolnavii de covid-19, tine cu "A new world order" adica scaderea populatiei cu orice pret si prin orice mijloace, distrugerea actualului sistem economic si inlocuirea lui cu altul, razboi armat, guvern mondial, lider mondial, suprematie mondiala, control total al populatiei fara viata privata. "Nu veti detine nimic si veti fi fericiti" (Klaus Schwab) mancand insecte.
  • Mircea Dragan 30.07.2022 22:31
    Nato a actionat slab. Trebuiau sa-i dea cu bombe in cap lui Putin iar USA si UE sa-l sugrume economic. In 30 de zile Putin si Rusia erau terminati.
  • Rusi ► Mircea Dragan 01.08.2022 16:00
    Dealungul istoriei muti au gandit ca tine si au sfarsit in canale sau atarnati la margine drumului.
  • Mircea Dragan 30.07.2022 22:31
    Nato a actionat slab. Trebuiau sa-i dea cu bombe in cap lui Putin iar USA si UE sa-l sugrume economic. In 30 de zile Putin si Rusia erau terminati.
  • Semnul întrebării 30.07.2022 15:43
    Adevarul despre saltimbancul din fruntea Ucrainei urmeaza , probabil cat de curand !
  • mariusmioc 30.07.2022 16:27
    Se continuă propaganda că problemele economice actuale au ca principal motiv războiul din Ucraina. Exceptînd statele direct implicate, adică Rusia și Ucraina, problemele economice au ca principală cauză cei doi ani de restricții covid care au distrus economiile și au făcut toate guvernele apusene (dar și guvernul român) să se înglodeze în datorii mai mult decît erau pînă atunci. Războiul din Ucraina e doar țapul ispășitor convenabil pentru ca elitele să justifice în fața populației problemele economice apărute, care erau inevitabile și fără acest război. Posibil ca inclusiv Putin să fi declanșat răzoiul pentru că se implicase în înșelătoria covid, adevărul începea să fie înțeles și de ruși și avea nevoie de ceva cu care să abată atenția oamenilor.
  • Mircea Dragan 30.07.2022 22:34
    @MARIUSMIOC - IN AUGUST 2021 NU ERA RAZBOI DAR PRETURILE INCEPUSERA SA URCE. CU SIGURANTA ESTE UN MARE PLAN.
  • Dd 30.07.2022 17:22
    .... păi avea dreptate nefericitul care spunea că atunci cînd doi elefanți fac sex, iarba are de suferit... noi fiind iarba.... și drept să spun, mă cam lasă rece cînd aud de "nuclear"... și "foamete și frig" din gura "civilizaților", murdari de sînge din cap pînă în vîrful ciubotelor,...însă frisonul mi l-a dat o știriuță de nuș' pe unde, care zicea că n-am reușit să mai împrumutăm bani nici cu 10% dobîndă.... păi război nu e atunci cînd economic ești praf, bogățiile-ți pleacă, conducătorii sînt străini, străinii vin și-și suflă mucii pe băștinași, vîna țării e deportată, cresc cotele de imigranți(sălbatici înlocuitori)? ..... muncă, da?... taxe, da?.... las' că vin alegerile și le-arăt io!.... Nu simțiți ceva umed pe față?
  • Dd 30.07.2022 18:24
    IEEEUUROOPAAA... IEEEEUUROOOPAAA....!!!!... vrieeaaau uooo țarăă caa aaafaaaarăăă!!!!
    SUUPEERMAAAARKET!!!
    Na-vă!.... Mai vreți?... Cine și-a luat la pachet plăcuța suedeză?... noi toți... tone de plăcuțe stau pregătite, condiția e să rămînem în continuare prostalanii istoriei....
  • Sisif 30.07.2022 18:27
    Concluzia articolului este corectă. Se schimbă partitura pe măsură ce ținta a fost atinsă.
    Ca sa dai jos guvernările fidele "Marii Resetari" trebuie sa le compromiți. Când guvernările nu vor mai fi funcționale, ca in Olanda, si nu vor ceda puterea, va interveni armata si se va institui legea marțială. Revoluția netelevizată merge înainte.
  • Corina George 31.07.2022 12:13
    realitatea este refuzata de către pro UE. și dacă sunt așa dece englezii au părăsit UE? dece nu explica cu subiect și predicat? ce au știut ei și nu știm noi? America este în cădere libera dar poporul așteaptă cu sufletul la gura revenirea lui Trump. oare dece? rațiunile sunt simple și prea multe anallze făcute în prea multe direcții nu duce la nimic. toți știți bine ce dorește europa acest UE fără Dumnezeu unde Creația este o gluma. Toți știu foarte bine cum au deviat schimbând relgulile jocului în timpul jocului. mă uit cum profita de cele spuse de Orbán care a fost foarte clar și se aplica perfect Tarii lor. va aduceți aminte cum cu ceva ani în urma UE era speriata de faptul ca Ungaria ar deschide porțile chinezilor sa vina în Ungaria? Ungaria are un anume statut al lor și de ei știut care tine de conservarea Tarii lor. UE este capul unei economii centralizate ce Pina mai ieri era atribuita comuniștilor. dau bani din banii cu care ai cotizat și te obliga sa nu mai crești animale sa oferi gaz altora la prețul lor sa nu mai ai mama nici tata ci persoane sa nu mai crezi în Dumnezeu iar anormalul sa fie firesc. dece oare nu o furnica sa ajungă președinte? are și ea dreptul ei. și gândacii și toți limbricii. papa a trădat este un impostor jalnic care isi va merita locul în iAd. au cumpărat totul . au deviat republicani , cia a trădat la greu totul în numele acestui mare anormal al timpurilor noastre. se fac experimente la greu de ani și ani de zile la care nu știu cit de vinovați sunt rușii. și dacă ei cred ca se joacă cu acest popor care l-a învins pe hitler indurind multe atunci se Înșeală. eu nu sunt prorus trăiesc chiar în America resemnata dar totuși cu speranță ca poate acum covidul sa lovească în cine trebuie. sunt minți luminate aici și mai toți știu de asta data adevarul. ei sunt speranță printr-un președinte de tip trump. și va veni. în rest rusul va distruge europa care este preocupata de cum sa prelungească războiul nu cum sa îl încheie. frica de procese în urma pandemiei și sau care dorește aminarea alegerilor ii îndeamnă spre cheltuieli mari pentru o panarama de la Kiev. așa ca domnilor rusul va învinge. este trecut și are alternative... apoi au avut și cei mai buni șahiști din lume. vor fugi ca potârnichile. rusul nu vrea sa Cistite Pina nu ii pune cu botul pe labe pe toți cei din UE... iata cu turcii au strigat Putin și mai sunt multe alte națiuni care știu ce înseamnă Putin fata de anormalii de la UE și SUA.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

14:51

Revolta elitelor și trădarea democrației

13:32

INTERVIU EXCLUSIV AL CELEBRULUI JACK POSOBIEC CU GEORGE SIMION, CANDIDATUL MAGA ȘI MEGA AL ROMÂNIEI. Fostul ofițer de informații al US NAVY: Vom sta cu ochii pe alegerile prezidențiale din România! - VIDEO

13:00

EFECTUL SIMION. CÂND ÎȚI DAI CU STÂNGU-N DREPTU': Mai bine GOLAN, decât ACTIVIST!

12:00

Trăiască RBR!

00:30

Cine pune ștampila pe satana pune și satana ștampila pe el

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

23:00

Mihai Tîrnoveanu: Ziua Independenței. Călin Georgescu. George Simion

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

22:00

LA MULȚI ANI, TZA - ȚUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII! NO. 1 LA 20 DE ANI!

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști