Goarna CIA îi scoate ochii lui Biden: Sancțiunile l-au întărit pe Putin – Ce înseamnă asta?

De Adrian Pătrușcă  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Imediat după invazia Rusiei în Ucraina, președintele SUA a declarat că sancțiunile „fără precedent” impuse de Washington vor distruge Rusia și vor duce la prăbușirea regimului Putin.

Mașinăria de propagandă a presei occidentale a preluat la comandă acest mesaj, repetând până la sațietatea tema cu variațiuni că Putin este cu un picior în groapă, iar Rusia la pământ.

Știm realitatea: în urma sancțiunilor, economia europeană este cea care a ajuns la pământ, iar Rusia a prosperat.

La rândul ei, mai puțin din cauza sancțiunilor și mai mult din cauza incapacității administrației Biden, economia americană se află într-un declin grav.

Sâmbătă, 24 februarie, s-au împlinit doi ani de război.

Prin gura subsecretarului de stat Victoria Nuland, Washingtonul a anunțat pe același ton triumfător că va impune alte „sute și sute și sute” de sancțiuni împotriva Rusiei.

Surprinzător, însă, de data aceasta, anunțul a fost întâmpinat cu scepticism de aceeași mașinărie de propagandă care anunța că Rusia nu mai are muniție, că îi cad șenilele la tancuri și că, în lipsă gravă de semiconductori, rușii demontează mașinile de spălat.

Washington Post, un aliat necondiționat (până acum) al lui Joe Biden, a comentat că este puțin probabil ca noile sancțiuni să aibă vreun efect.

Mai mult, scrie ziarul american, economia rusă va cunoaște în acest an o creștere mai rapidă decât cea a Statelor Unite, Germaniei, Franței sau Marii Britanii.

Washington Post explică rețeta grație căreia Moscova a devenit mai puternică în urma sancțiunilor.

„Putin a rezistat încercărilor americane și europene care au urmărit să îi distrugă economia, prin mărirea cheltuielilor de apărare și găsind clienți și furnizori în Asia pentru a înlocui partenerii comerciali pe care i-a pierdut în Occident.”

Așa se face că restricțiile financiare și comerciale impuse de Occident și de aliații săi nu au dus la prăbușirea economică a Rusiei și „cu atât mai puțin au convins Kremlinul să renunțe la proiectele sale militare”.

Cu alte cuvinte, sancțiunile nu au făcut decât să asmută fiara care dormita.

Deznodământul era cât se poate de previzibil, dacă Occidentul nu ar fi ținut nasul atât de sus încât să nu mai poată vedea dincolo de el: departe de a o izola, sancțiunile au determinat crearea în jurul Rusiei a unei vaste alianțe anti-americane, cu China și India ca principali exponenți.

Nicholas Mulder, expert în sancțiuni de la Universitatea Cornell, a explicat pentru Washington Post:

„Este prima criză geopolitică care nu implică toate marile economii asiatice. Occidentul nu mai are o forță economică decisivă. India și China sunt suficiente să mențină Rusia pe linia de plutire.”

Ziarul american trece în revistă situația economică a Rusiei după doi ani de sancțiuni „devastatoare”:

„Produsul Intern Brut al Rusiei s-a contractat cu 1,2% în 2022, cu mult mai puțin decât scăderea de 15% prevăzută de Institute of International Finance, un grup industrial de la Washington. Iar anul trecut, Rusia a explodat, cu o creștere economică mai mare decât a Statelor Unite.”

Potrivit estimărilor și previziunilor publicate de Fondul Monetar Internațional, în 2023, Rusia a înregistrat o creștere a PIB-ului de 3%, mai mare decât a Statelor Unite (2,5%).

Însă, prin comparație cu puterile occidentale, diferența este de-a dreptul zdrobitoare, demonstrând ravagiile pe care sancțiunile le-au produs în Europa.

Astfel, în 2023, Germania are o creștere negativă de -0,3%, Franța de 0,8%, iar Marea Britanie de 0,5%.

Pentru 2024, previziunile FMI confirmă tendința diferențelor mari de creștere economică dintre Rusia și țările occidentale:

Rusia – 2,6%, SUA – 2,1%, Germania – 0,5%, Franța – 1%, Marea Britanie – 0,6%.

Însă aspectul cel mai interesant este că adevărul începe să fie scos de sub preș și să fie spus cu voce tot mai tare.

Cu puțină vreme în urmă, cine rostea asemenea lucruri era etichetat la repezeală ca „Putinist” și condamnat la linșare mediatică.

Acum, ele sunt recunoscute până și de cei mai fideli aliați ai lui Biden din presă.

Nu trebuie să ne mire. Am arătat că interviul lui Putin cu Tucker Carlson a dat semnalul înlocuirii lui Biden. Și pentru negocierile de împărțire a lumii.

A nu se uita: Washington Post mai este supranumit și „Goarna CIA”.

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • viorel craciun 25.02.2024 16:02
    Pe vremea , raposatilor comunisti, privind " procedura si instructia informativa " din vremea aceea , adica anii 60-80 ( ,fiindca in anii 50 , era procedura mai simpla ,direct la lagar ) se incerca varianta " IZOLARII FINANCIARE " DACA DUSMANUL POPORULUI " nu putea fii "refacut " prin metode " educative , penale , etc, etc " si mai ales " DACA AVEA SI PROTECTIA NECESARA " iar atunci se practica , " LASA-L FARA BANI CA MOARE SINGUR " Acum din asa zisele " IZOLARII FINANCIARE ALE RUSIEI " ca pe vremea " SECURITATILOR DIN 70-80 CU TERTII " INFRACTORI POLITICI DE ATUNCI " s-a practicat si se practica acelasi sistem " lasa-l fara bani " atunci la nivel de individ , acum la nivel de stat . Paradoxul este ca " securistul " de Putin , stiind " ROATA " i-a pus acum doar " SPITE " , si din " TARA IZOLATA FINANCIAR " aflam cu stupoare CA ESTE " TARA PROSPERA FINANCIAR " tocmai pe " RESTRICTIE " , ca si la MARKETINGUL DE PRESA " PUTIN si restul " Dupa marketing , a venit la cateva zile " NAVALNIVI " cu decesul lui ( D-ZEU SA IL IERTE ) adica simplu " A FACUT MARKETING POLITIC PUTIN PRIN CIA-istul nostru , da , acum il sacrificam pe " NAVALNIVI " privind imaginea DICATORULUI SECURIST RUS . ( evenimentul s-a petrecut din interiorul rusilor asa zisa " ucidere " a liderului democratic rus de catre Putin , daca o vroia real Putin , o facea , fara arestare , fara propganda de vreo 15 de ani ) dar " DA BINE LA PROPAGANDA INTERNA SI EXTERNA " Concluzie : si joaca acesta cu cel bun si " cel rau " ne costa pe noi toti in pretul de zi cu zi la : alimente , la gaze , la energie , la combustibil , la tot .
    COSTURILE DE ZI CU ZI LE PLATIM NOI SI NU PROPAGANDA POLITICA A LOR , CAND EI CEI " DECIDENTI " S-AU INTELES SI SE INTELEG DINTOTDEAUNA ( FIE CA ESTE DEMOCRAT FIE CA ESTE " DICTATOR " ) IN FOLOSUL LOR CA GRUP POLITIC-MILITAR-FINANCIAR ORGANIZAT IN " FOLOSUL BANULUI MONDIAL SI AL CELOR CARE IL DETIN , ADICA 1 % DIN " ELITA MONDIALA FINANCIARA " restul sunt " politruci serviabili , corporatiste mondiale , lucratorii pe " tarla " , pensionari dependentii si votantii lor " si cativa " care vorbesc , si de pomana vorbesc " Vorba unuia pe vremuri , " la asemenea vremuri , asemenea securisti de stat ,si asemenea " SIGURANTA NATIONALA DE STAT " recte CIA , recte Putin , recte , etc , etc "
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare