De asemenea, la pct. II, vă prezint cele 13 elemente de program ale unui viitor președinte al României, care să nu mai fie ghiocel și să nu mai accepte poziția umilă de vătaf de colonie. 

Mulțumesc celor care au avut răbdarea de a mă asculta la Iași și celor care vor fi avut buna-voința să petreacă 7 minute pentru a citi cele de mai jos.    

Iată câteva mostre de principii pe care se susține osatura constituțională, încă din anul 1991. 

„România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil” – art. 1 alin.1. 

„Suveranitatea națională aparține poporului român” – art. 2 alin.1. 

„Statul trebuie să asigure: protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară, exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesul național, crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții (sănătate, educație, cultură, societate de consum)”.  – art. 135. 

„Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, fac obiectul exclusiv al proprietății publice” – art. 136 alin.2. 

„Moneda națională este leul” – art. 137 alin.2. 

În plan public, statal, suveranismul înseamnă neatârnarea. Suveranismul strategic înseamnă independența economică, energetică, militară și alimentară. 

În ciuda viziunii birocratice integratoare a executivului Uniunii Europene și a manifestei tendințe globaliste a unor organisme internaționale care și-au arogat competențe supra-statele, marile economii ale UE – mă refer la Germania, Franța, Italia, Spania și Olanda – au politici publice suveraniste, proba cea mai evidentă fiind comportamentul acestor state în pandemie și în cursul războiului ucrainean. O surpriză ar fi nu o eventuală manifestare a României ca stat suveran și independent, în conformitate cu propria Constituție, ci menținerea comportamentului supus, colonial, anacronic în raport de tendința lumii de azi de abandonare a globalismului, ca ideologie imperialistă.   

În plan individual, suveranismul înseamnă dreptul de proprietate (art.44), libertatea economică (art.45), libertatea de circulație și mișcare (art.25) și libertatea de conștiință (art. 29), precum și celelalte drepturi și libertăți individuale.   

Notă - prin efectul nocivei politici de relaxare cantitativă (quantitative easing – emiterea de bani în surplus față de valoarea totală a mărfurilor și serviciilor de pe piață) a fost operată o masivă expropiere a cetățeanului și a întreprinderilor, prin scăderea puterii de cumpărare a leului și prin creșterea ne-naturală a prețurilor. În anii pandemiei, BNR a emis 130 mld lei fără acoperire în bunuri și servicii. Asta a dus la erodarea valorii banilor agonisiți sau obținuți prin muncă și asumarea riscurilor cu 20% pe an. În altă ordine de idei, preconizata monedă digitală a băncii centrale va putea însemna dispariția proprietății și a libertății economice.

 

Atât la nivel public, cât și la nivel individual, există și trebuie păstrat și un suveranism curent, rezilient, compus din sistemul de asigurări sociale și de sănătate (bazate pe solidaritatea națională și între generații), sistemul de educație, infrastructura de transport și instituțională, precum și plasa de siguranță socială. Conform art. 1 alin. 3 din Constituție, România este stat de drept, democratic și social, în care deminitatea omului, drepturile și libertățile cetățenești și dreptatea sunt valori supreme. 

România este o democrație constituțională în care supremația Constituției este obligatorie (art. 1 alin.5).  

România este o democrație reprezentativă. 

Potrivit art. 2 din Constituție, suveranitatea națională, care aparține poporului român, se exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum. 

La ora la care alegerile sunt capturate de servicii secrete, de birocrații eternizați pe posturi și „demnități” publice și de corporații multinaționale imperialiste, accentul cel mai puternic trebuie pus pe atributul constituțional al alegerilor, care trebuie să fie în mod primordial libere și corecte.   

Opinia publică actuală este descurajată în a participa la acest exercițiu fundamental democratic al suveranității din cel puțin două motive: (i) clasa politică este cantonată la două mari „familii” politice, un partid-balama și o organizație etnică perpetuu amalgamate între ele și fluide ca ideologie și reprezentanți transpartinici, interschimbabili; (ii) politicianul este blamat și pictat în culori preponderent negative (este impostor, prost, corupt, rapace etc.), deci este un lest inutil în raport de "esențiala” și eterna birocrație, mai nou transformată în tehnocrație. 

Blocajul mental și decizional al alegătorilor este favorizat de casele de sondare a opiniei publice, mereu aceleași, mereu stipendiate de partide și de ong-urile politic militante. 

Populația este făcută să creadă că democrația însăși este o idee proastă, deci alte modalități de organizare a statului ar fi dezirabile. Numai că inversul democrației este totalitarismul – unde este tiranie sau dictatură sau autoritarism, nu există drepturi și libertăți individuale și nimic natural nu poate crește.  

Idiosincrazia populară față de democrație este, de fapt, rejectarea actualului sistem de rotire a cadrelor și de „alegere” a reprezentanților poporului de către servicii, corporații, ong-uri globaliste sau tehnocrați. Este, de fapt, o rejectare a democrației non-reprezentative, a republicii experților și a procurorilor, o „democrație” unde votul liber și corect al cetățenilor este inutil, deci suveranitatea poporului este furată în favoarea unor interese private. 

Cetățeanul informat nu votează pentru că, de fapt, are oroare de birocrați, tehnocrați, corporatocrație și oengeocrație, adică de „elite” ne-mandatate, cu tendințe totalitare, care subtilizează suveranitatea națională și, în plus, își asigură imunitatea de răspundere politică, morală sau juridică, pe cheltuiala noastră, a tuturor. 

Democrația TREBUIE să redevină reprezentativă, pentru că avem CU CE și avem CU CINE. De vreme ce suntem un popor, este improbabil ca rezerva de oameni de stat să se fi epuizat prin punerea lor sub obrocul imperial și în slujba neo-feudalilor economici. Trebuie doar să cercetăm mai atent și să fim mai vocali. Și, oricum, nimeni nu e de neînlocuit. 

Suveranismul este, de fapt, o redeșteptare a sentimentului de încredere în democrație. 

Ca reprezentant al poporului cu cea mai mare legitimitate dată de vot, președintele României poate înclina balanța și poate schimba percepția opiniei publice. 

Este important ca oamenilor să li se redea încrederea în democrația reprezentativă, în separația și echilibrul puterilor în stat, în dreptate și în casă, familie și viitor. 

Atunci când alungi posibilitatea ca reprezentanții poporului să fie aleși de popor, lăsând această treabă pe seama institutelor de sondare a opiniei publice, a serviciilor secrete și a birocraților, este evident că torpilezi democrația, care devine ne-reprezentativă și, deci, indezirabilă. 

Mai mult chiar, când permiți puterii economice să controleze toate celelalte puteri în stat, precum și birocrația, pervertești democrația într-un neo-feudalism destructiv, care nu poate să se termine decât în anarhie. Iar cei care suferă în perioade anarhice sunt oamenii obișnuiți, familiile nevinovate. 

Un presedinte rațional, independent, conștient de misiunea și mandatul său, nu poate permite asemenea derapaje.

Președintele României trebuie: 

(i) să redea poporului încrederea în democrație,

(ii) să pună punct „republicii experților” și „republicii procurorilor”, luându-și în serios rolul de mediator între societate și puterile publice,

(iii) să pună serviciile secrete sub controlul civil efectiv și prompt al Parlamentului, 

(iv) să redea celor 3 puteri ale statului dreptul și autoritatea de a limita intruziunea puterii economice în legislativ, executiv și justiție, 

(v) să repună la locul cuvenit răspunderea tuturor decidenților pentru faptele proprii, punând capăt epidemiei de reglementări și contracte care îi cadorisesc pe decidenți cu imunitatea sau cu impunitatea, 

(vi) să respecte și să impună respectul dispozițiilor constituționale relative la dreptate, ca valoare fundamentală a Statului român, la caracterul democratic și social al acestuia, la obligația de a proteja drepturile personalității și condiția umană, la libertatea conștiinței și a presei și la libertatea comerțului, 

(vii) să se preocupe permanent de protejarea interesului național prioritar în activitatea economică, inclusiv în privința resurselor naturale (agricole, industriale sau tehnologice), 

(viii) să garanteze proprietatea individuală, inclusiv contra abuzului de putere economică sau administrativă, 

(ix) să asigure libertatea presei, inclusiv pe platformele online sau în rețelele de socializare, 

(x) să se preocupe permanent de menținerea independenței magistraților, 

(xi) să facă din educație, cercetarea științifică fundamentală și aplicată și din sănătate priorități naționale absolute și perene, 

(xii) să facă din circulația liberă și rapidă a cetățenilor în interiorul țării un țel permanent al executivului, 

(xiii) să acționeze în permanență în așa fel încât orice locuitor al acestor meleaguri să se simtă acasă, opunându-se de fiecare data oricărei forme de segregare (sanitară, ideologică, economică, religioasă).

Oamenii care simt că suntem la răscrucea istoriei și care vor să nu o luăm pe calea greșită a totalitarismului, sub impactul nociv al progresismului și al globalismului, cei care vor să trăiască în pace, alături de neamul lor, cei care consideră că există un loc sub soare pentru toți, sunt oamenii normali, care nu mai pot fi induși în eroare de programatorii miturilor sau ai crizelor de tot felul – ei sunt votanții către care se îndreaptă aceste gânduri.