Gheorghe Piperea: În cele din urmă, toate democrațiile mor - de regulă, prin sinucidere

De Av. Gheorghe Piperea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Rar se întâmplă ca democrația să fie înlocuită cu tirania prin lovituri de stat militare. Marile democrații, cele consolidate, își dau obștescul sfârșit pas cu pas, gradual, fiind subminate de președinți aleși ori de premieri desemnați (aparent) democratic, adică prin ingerarea voluntară a otrăvii sau prin inocularea entuziastă a agentului patogen. 

Priviți, în această cheie, ce se întâmplă în Australia, Canada, UK, SUA și, nenorocire!, în UE și la noi, în România. 
E plină lumea de salvatori și e oarbă lumea la fenomenele economice și sociale care anunță dezastrul totalitar: 

- stagflația (scădere economică abruptă, dublată de inflație galopantă), 

- scăderea voluntară, birocratică, a puterii de cumpărare a banilor, 

- sărăcirea clasei de mijloc și îmbogățirea amețitoare a celor puțini și privilegiați (prin câștiguri aberante la bursă și prin acumularea de resurse și de active imobiliare), 

- segregarea și antagonizarea claselor sociale pe criterii sanitare, 

- culpabilizarea tuturor, cu excepția salvatorilor și a "eroilor din linia întâi” și, cel mai grav, 

- înghețarea pe termen indefinit, la cererea publicului înfricoșat și cumpărător de "siguranță” și de "sănătate”, a aproape tuturor drepturilor și libertăților fundamentale. 

De aceea, lupta pentru drepturi și libertăți este unicul antidot care ne-a rămas contra infecției cu virusul sinuciderii democratice, singura injecție cu adrenalina necesară trezirii din această hipnoză criminal indusă maselor. 
 
Hai Liberare!
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

ÎNTUNECAREA - Planul Diabolic de a întuneca Planeta Pământ prin inginerie climatică

Sfârșitul Umanității așa cum vor artizanii Marii Restări. VIDEO TARDUS:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Tic 19.10.2021 10:03
    Hai libertate! Trăiască viata adevărată, nu surogatul otrăvit al "celei noi", oferit de bogații lumii și slugile lor, pe costuri imense.Dau bani tipăriți guvernelor criminale și recuperează creditele sub forma de munca reala, adică transforma banul virtual(adică nimic) dat ca și credit, in valori materiale reale, prin recuperarea datoriilor. Totul pt ei. De aceea își permite Bill Gates sa fie cel mai mare latifundiar al SUA, dar cumpăra și pe aici, și aiurea. Sper sa nu ajungem în situația iobagilor care nu aveau voie sa adune decât crengi din pădurea boierului, nu aveau voia sa pescuiască în apele boierului, care primeau doar un sac de porumb pe datorie pt mâncare, care datorie era umflata de 5-10 ori apoi, profitând-se de faptul ca iobagi nu știau carte. Vedeți cum se leagă toate?
Ultima oră

15:16

S-a stins Nicolae (Nic) Iliescu, publicist la Ziarul Național

14:31

Fostul Ministru al Sănătății, Sorina Pintea, condmnată la 3 ani și șase luni cu executare de Tribunalul Cluj

13:35

Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI

12:44

Ce făcea Ceaușescu în ziua în care s-a născut Bănescu, 2.06.'66? Document în atenția CNSAS: PROCES VERBAL

12:02

La 38 de ani de la Cernobîl, Zelenski se dă de gol

12:00

Zece noi studii detaliază riscurile pentru sănătate ale tehnologiei 5G. Radiațiile telefoanelor mobile. Analiză realizată de Dr. Joseph Mercola (ENG/VIDEO/PDF)

11:56

Pr. Viorel Cojocaru: Patriarhia Română si Patriarhia Moscovei: dialoguri diplomatice nefinalizate referitor la teritoriul canonic dintre Prut și Nistru. Odiseea Mitropoliei Basarabiei în anii independenței de stat a Republicii Moldova

11:05

Xi Jinping îi înfige un cuțit în spate lui Putin. 4.000 de drone și sisteme antiaeriene chinezești vor ajunge în dotarea Ucrainei

10:33

REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)

10:15

Premierul Australiei, cu nervii la pământ, după ce a cerut interzicerea MEME-lor și a devenit ținta glumelor pe X

09:55

26 aprilie: 38 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl. Începutul unui coșmar care a durat ani de zile. FOTO

09:50

Primul oraș canadian care cere cod QR la intrare și ieșire

09:19

Alexander Lukașenko: ”Câteva zeci dintre cele mai moderne arme nucleare se află în Belarus”

09:09

Gabriela Firea, dezvăluiri din ședința de 16 ore a coaliției, la Marius Tucă Show. De ce a renunțat alianța la ideea unui candidat ”independent” - VIDEO

09:02

A murit Laurent Cantet, câștigător al premiului Palme d'Or în 2008. Cineastul avea 63 de ani