Gheorghe Piperea: Hai să vedeți de ce Putin - dictatorul, nebunul, iresponsabilul, criminalul, face parte din joc. Jocul de-a dușmanul și salvatorul, mai precis

De Av. Gheorghe Piperea  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Biden a cerut, în G7, ca Rusia să fie exclusă din sistemul global de plăți SWIFT, adică să fi exclusă din comerțul global și din circuitul financiar internațional.
 
Germania s-a opus și a declarat că UE va face la fel. Germania are nevoie de petrolul și gazul Rusiei. 

Asta demonstrează că Putin și-a negociat foarte exact și detaliat condițiile în care invadează Ucraina. Probabil că din tărăgănarea negocierilor a rezultat și "întârzierea” cu o săptămână a invaziei. 

Acum, Putin este dușmanul absolut, iar corifeii plandemiei - Biden, Trudeau, Johnson, Macron, von der Leyen - pot poza în salvatori, revolta și furia oamenilor față de infracțiunile și greșelile lor din plandemie și față de distrugerea economică, socială și psihologică antrenată de (pre)plandemie, precum și temerile față de "marea resetare” care își urmează neabătut calea, putând fi înghețate sau uitate. Războiul, mai ales cel planificat, este camuflajul perfect. Totalitarismul are acum calea asfaltată. 

PS Încă o dată, lorzii războiului și idioții lor utili trebuie să fie țintuiți în pozele sumbre ale istoriei, care vor reaminti cândva urmașilor noștri că războiul înseamnă moarte și suferință, banii și privilegiile câștigate de pe urma războiului fiind nimic altceva decât aurul blestemat al diavolului.
 
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană și text care spune „The Intel Crab Retweeted zerohedge @zerohedge German chancellor Olaf Scholz warned Boris Johnson that Germany would not support kicking Russia out ofSWIFT, and neither would the EU: FT 5:56 PM Feb 24, 2022 TweetDeck 1,105 Retweets 700 Quote Tweets 3,169 Likes L Tweet your reply 新軟 Reply Nice @JulianS14223751 2h Replying to @zerohedge and @IntelCrab Bruh. Your could almost call Germany a Russian ally. Authoritarian fprime.attacking-damocacy. Germanys reactiont Cool. But we need gas and oil 29 13 430 Estefan Collyer @TacAirlifter 2h Replying to @zerohedge Imagine being #Merkel and not holding the Russians accountable for this:”
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (2)
  • hannah 25.02.2022 12:12
    Stiti care-i baiul? Occidentul chiar ii va vedea pe criminalii schwabisti ca pe niste eroi! De fapt, deja sunt in extaz cand vorbesc despre ei si li se umple gura! E adevarat ca sunt si oameni cu capul pe umeri, care chiar isi folosesc creierul ce le-a fost dat si acestia vad clar ce se intampla si sunt indignati, revolati si contrariati, dar din pacate, putini din ei au curajul de a iesi in strada si a-si striga nemultumirile. De ce? Pentru ca fie se tem sa nu-si piarda statutul, averile (care chiar sunt averi!), locul de munca etc. sau se tem sa nu fie linsati pur si simplu. Credeti ca stie cineva aici de doctorul Andeas Noack, cel care sustinea o discutie online vis a vis de virusul nenorocit cu diversi oameni de stiinta? Nimeni din jur haba n-are! Nimeni nu stie daca mai traieste, chiar dinte cunoscuti ai lui, nimeni nu stie nimic despre nimeni! Stiti de ce? Pentru ca nu-i intereseaza si pentru ca "oficialii" se ocupa sa-ti stearga absolut toate urmele, ca si cum n-ai fi existat niciodata. Cei in vrasta, care au dus un trai imbelsugat toata viata lor si care nu stiu ce inseamna lipsurile de orice fel, sunt sustinatori infocati ai actualilor conducatori si se ploconesc sufleteste in fata lor! Ei nu pot concepe ca guvernul si conducatorii statului in general sa le vrea raul! De fapt nu vor!
    Deci, bruxellisti si schwabistii si care or mai fi p-acolo vor trece cu siguranta drept eliberatorii noi lumii, atat de dorita, mai ales de tineri. Nimeni nu vede crima ce s-a savarsit, pentru ca nimeni nu vrea sa afle! Comoditatea deja genetica si grija pentru averi le tine ocupate atat sufletul cat si mintea, fapt pentru care nu mai este loc de gandire, emotii, simtaminte si compasiune.
  • alex888 25.02.2022 12:21
    o superbã analizã si foarte corectã analitic, vã îndrãgesc d-le Avocat Piperea, sunteti un om dotat cu o întelepciune aparte.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Ultima oră

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"