Preturile polițelor de asigurare RCA s-au triplat la finalul anului 2021. Motivul nu are nicio legătură cu economia – nici personalul asigurătorilor nu costă mai mult, nici costurile lor logistice nu au crescut amețitor, nici fiscalitatea nu s-a agravat, nici daune prea mari nu s-au achitat în 2021 (dimpotrivă). Motivul este juridic, moral și politic. Este vorba de o fraudă financiară repetată, al cărui modus operandi și ai cărui păpușari se văd cu ochiul liber în cazurile de faliment, declarat, virtual sau iminent, al celor trei mari „campioni” ai acestei piețe, falimente care s-au succedat din 2016 încoace.

 

Mă refer la Astra Asigurări (în faliment), la Citi Insurance (cu autorizația de funcționare ridicată de ASF, deci în faliment virtual) și la Euroins (cu amenzi colosale date de ASF pentru lipsă de capital, deci în faliment virtual). 

Toate aceste cazuri seamănă între ele până la identitate. 

Piața polițelor RCA este ca o vacă de muls, pentru că extrage din economie munți de cash. Banii extrași sunt basculați în grupul de companii ale patronilor sau în conturile off shore ale unor re-asigurători-fantomă, care nu plătesc niciodată nimic (cu atât mai puțin taxe, impozite și contribuții în România), întrucât daunele nu sunt plătite victimelor accidentelor de circulație nici la timp, nici integral. Asigurătorul își permite luxul de a întreține zeci de mii de procese de daune anual, fie cu victimele accidentelor auto, fie cu service-urile auto, aceste demersuri fiind mai ieftine decât plata despăgubirilor. Când nu se mai poate evita această plată sau când executarea silită devine inevitabilă, ca prin minune intervine falimentul salvator, cu consecința că aceste plăți sunt efectuate din Fondul de garantare a asiguraților. Precizez că acest fond este alimentat cu contribuții de la ceilalți asigurători, care contribuții ne majorează nouă costul tuturor tipurilor de asigurare. Ca să mă exprim într-un clișeu corporatist, „la finalul zilei”, pentru frauda asigurătorilor faliți plătim, de fapt, noi, simplii particulari. 

Ugerul vacii de muls este relativ simplu de cucerit. Trebuie doar ca asigurătorul să aibă un pic de curaj de a angaja echipa potrivită, să aibă un oarșce suport politico-sekuristic și să fie de acord să achite taxa de mufare la uger (chestia asta se face fie prin sponsorizări, lobby, revolving door, fie, pur și simplu, prin „sfânta” mită). Se începe cu un mic dumping, care devine mare și vizibil din avion, în scurt timp de la momentul cuceririi mufei : polițele de asigurare RCA sunt vândute cu prețuri mai mici decât media pieței, ceea ce face ca în scurt timp asigurătorul mufat la uger să devină principalul jucător de pe piață, creând efectul TINA – there is no alternative. Comparativ cu prețul mediu al RCA pe piață, polița vândută de asigurătorul – viitor falit este cu zeci de procente mai mic. Omul simplu, care oricum cumpără polițe RCA doar pentru că îl obligă legea, vă cumpăra polița de la X cu 300 de lei pe an și nu de la Y, Z, A, B, C etc., care pretinde 900 de lei pe an. Consumatorul polițelor de la X „știe” că, dacă îl lovește pe un alt participant la trafic, nu are nicio treabă cu service-ul și cu plata reparației, de care, nu-i așa, ar trebui să se ocupe doar asigurătorul X, că de aia încasează prime de asigurare RCA. Dar, în realitate, X nu se ocupă aproape deloc de respectiva treabă. Dacă, în mărinimia sa, se decide să își respecte obligația asumată ca asigurător, achită doar acea sumă pe care o consideră el justificată – 20% din costuri este deja prea mult. În rest, asigurătorul mufat la ugerul vacii de muls face procese, așa cum ziceam mai sus. Ce nu știe consumatorul poliței cumpărate de la asigurătorul X este că : (i) la rândul său poate fi lovit de un consumator fericit de polițe cumpărate de la X; (ii) cel pe care l-a accidentat în trafic poate să îl dea în judecată, iar procesele durează ani de zile și costă enorm. 

Apropo de procese – vor fi sute de mii anul acesta, întrucât ASF nu a făcut în așa fel încât să accelereze deschiderea falimentului contra City Insurance, iar Fondul de garantare nu achită integral pagubele decât după declararea falimentului. 

Am o cvasi-certitudine că echipa de vânzări RCA de la Astra Asigurări a fost translatată la City și la Euroins, pentru că prea seamănă între ele cele trei modele falimentare de biznis... Dacă nu echipele, măcar păpușarii sunt aceiași. La fel și paznicul cheii către mufa la ugerul vacii de muls. În mod normal, nu numai ASF, ci și DNA și DIICOT ar trebui să verifice această vădită asemănare și acest modus operandi repetabil. 

Nu de alta, dar iată niște consecințe economice și sociale sistemice ale acestor fraude repetate: 

În primul rând, consumatorii. Toate polițele de asigurare se scumpesc (cel puțin prin creșterea contribuției la Fondul de garantare și prin gonflarea riscului pieței), dar principala scumpire va lovi în libertatea de circulație și în independența financiară a simplilor particulari, căci polițele RCA au prețuri triple azi, în raport de prețurile de dumping practicate, de exemplu, de City Insurance. Foarte important pentru cei care lucrează sau călătoresc în străinătate – asigurările de tip „carte verde” sunt grav scurtcircuitate de acest gen de falimente. Numai în cazul City, în acest sistem sunt datorii de peste 110 milioane de euro, bani neachitați de (re)asigurător. Evident, pentru a se emite astfel de asigurări de acum încolo, trebuie plătite niște prețuri care să includă riscul de țară ... 

În al doilea rând, economia. Costurile cu polițele de asigurare RCA plătite de transportatori majorează costurile produselor și serviciilor tuturor comercianților, deci, majorează prețurile materiilor prime, ale materialelor, ale utilităților și ale produselor finite sau ale serviciilor. La final, consumatorul suportă tot acest grohotiș aflat în avalanșa, dar indirect pierd economia și bugetul de stat, întrucât consumul se reduce. Acesta este un adevărat risc sistemic, pe care atât BNR, cât și CSAT ar trebui să îl aibă în vizor, mai ales că suntem în plin proces de inflație și de scădere accelerată a puterii de cumpărare a banilor. 

În al treilea rând, instituțiile publice, inclusiv cele din cadrul așa-numitei infrastructuri critice naționale. Nu numai camioanele și autobuzele instituțiilor publice, ci și avioanele și trenurile sunt „asigurate” la acești faliți frauduloși. Fără polițe, aceste mijloace de transport nu pot fi utilizate. 

În fine, instanțele de judecată, și așa excedate de procese și de estimări de dublare a numărului general de litigii (care vor veni din zona de protecție a consumatorilor, din zona bancară, din zona litigiilor de muncă, din zona malpraxis-ului medical și din zona falimentelor), vor fi încărcate cu și mai multe sute de mii de dosare de daune neachitate de asigurători. 

Dacă aș fi răutăcios, aș zice că urmează 7 ani ai vacilor grase pentru avocați și practicieni în insolvență. Da’ uite că nu sunt ...      

*a nu se confunda cu lord Sauron, din Stăpânul inelelor; sau, mai bine, confundați-l, că e tot atât de imaginar și de rău     

Începând din această lună, dobânda variabilă la creditele în franci elvețieni, precum și cea practicată în cazul instrumentelor financiare derivate denominate în franci elvețieni, va fi calculată în baza unui nou indice de dobândă, care va înlocui LIBOR (London Interbank Offered Rate). 

Noul indice se identifică după acronimul SARON, care vine de la Swiss Average Rate Overnight, adică, rata medie (de dobândă) elvețiană care se calculează peste noapte. 

Acest nou indice de dobândă nu mai este un cost mediu al împrumuturilor interbancare efectuate cu plata la vedere sau cu plata la anumite termene (o săptămână, trei luni, șase luni, un an), așa cum era LIBOR și cum încă sunt Euribor sau Robor, ci rata dobânzii pe care o utilizează Banca Centrală a Elveției în operațiunile sale de politică monetară, mai precis, în operațiunile de tip repo, când alimentează piața bancară cu lichidități, fie pentru a stimula creditarea, fie pentru a combate deflația sau stagflația. Administratorul indicelui SARON este platforma digitală SIX*. 

Indicele SARON a fost autorizat, la nivel european, printr-un regulament din 2019**, fiind înregistrat la Autoritatea Europeană a pieței de capital (ESMA – European Securities and Markets Authority). De principiu, acest indice se afișează din 10 în 10 minute, 24 de ore din 24.

Precizez că acest indice nu se aplică nici euro, nici dolarului, nici monedei noastre naționale, ci numai francului elvețian (CHF).   

În ce privește dolarul, Federal Reserve, banca centrală a SUA, a lansat, încă de pe 3 aprilie 2018, propriul indice de referință bancară, denumit Secured overnight financing rate (SOFR). Acest indice reflectă costurile operațiunilor repo ale FED, fiind garantat cu obligațiuni emise de Statul American***. 

Intenția FED este aceeași cu cea a Uniunii Europene - de a înlocui, treptat, LIBOR cu SOFR, în intenția de a elimina riscul de manipulare. Este adevărat că LIBOR (ca și EURIBOR și ROBOR, de altfel) este anacronic, de vreme ce băncile centrale inundă piața cu lichidități (quantitative easing), făcând ca nivelurile medii de dobândă la care se împrumută băncile între ele să nu mai aibă nicio relevanță și să nu mai reflecte costul real al creditului interbancar. În plus, așa cum s-a dovedit în istoria recentă, LIBOR poate fi manipulat (la fel și EURIBOR și ROBOR). Pe de altă parte, este incert că înlocuirea LIBOR cu un instrument de politică monetară a unei singure entități (Federal Reserve nu este nici măcar entitate statală, fiind un ONG al magnaților financiari americani) este un fapt pozitiv. SOFR nu va fi bazat pe piața interbancară a refinanțării, ci pe operațiunile repo ale bancii centrale americane. Este evident, deci, că FED va avea și mai multă putere discreționară, pe lângă cea de a printa dolari (moneda în care se exprimă 70% din plățile lumii). Toate dobânzile lumii se raportează, în primul rând, la acest indice. Pe de alta parte, "securizarea” se va face pe baza obligațiunilor de stat americane. Or, datoria publica a SUA a trecut în 2021 de 29 de trilioane de dolari (ceea ce înseamnă mai mult de 140% din PIB-ul american...), fără ca cineva să își pună problema falimentului suveran al SUA. De aceea, "trebuie” ca SUA să aibă mereu de acum încolo rating triplu A (maxim), oricât de irațională sau stupidă ar fi politica sa economică, sanitară și militară.

Nu m-aș bucura prea repede că a scăpat lumea de LIBOR. Nici măcar nu aș fi neutru față de noii indici bancari. 

Precum s-a văzut mai sus, ca și SOFR, și SARON este un indice de dobândă overnight bazat pe operațiunile repo ale Băncii centrale a Elveției. Așadar, acest indice va fluctua în funcție de politica monetară a acestei bănci. Nimeni nu ar trebui să uite data fatidică de 15 ian 2015, când cursul CHF-leu a sărit de la 3,8 la 4,6, peste noapte (overnight…), pentru că, birocratic, cineva a decis să renunțe la paritatea fixă chf - euro (1,2/1). Acel cineva a fost nimeni altul decât Banca centrală a Elveției… Care a fost motivația? Imposibilitatea de a mai face profit - știți, desigur, că această bancă are acționari, că este private, nefiind deținută de statul elvețian…

De ce am crede că o să fie mai bine cu SARON decât cu LIBOR? 

A se observa că operațiunile de tip repo pot contribui, în momente (ne)potrivite, la inflație și la scăderea puterii de cumpărare a banilor, într-o măsură similară operațiunilor de „relaxare cantitativă”. Prin repo și quantitative easing, băncile centrale pot ușura sarcina statelor puternice de a plăti datoriile suverane la valori reale cât mai mici. Este exact ceea ce se întâmplă în ultimi doi ani, apparent dedicați „luptei” contra pandemiei: sunt sterilizate datoriile publice enorme acumulate după falimentul Lehman Brothers, când statele puternice ale lumii au decis să salveze cu orice preț băncile „sistemice”. Dacă inflația este, să zicem, 10%, un stat ca Franța (care se împrumută, oricum, la dobânzi negative) va putea plăti la anul o datorie de 100 de dolari cu ceea ce azi înseamnă 90 de dolari. Dacă puterea de cumpărare a banilor scade, să zicem, cu 25%, cel care a achiziționat obligațiuni americane cu 100 de dolari azi va primi la anul echivalentul a 75 de dolari de azi. Grav este că aceste beneficii nici măcar nu se aplică tuturor statelor – România se împrumută nu cu minus 0,39% pe an, ca Franța, ci cu 5% pe an (ca România supusă, desigur …). Și mai grav este că cele două instrumente de politică monetară subminează permanent puterea de cumpărare a banilor și stabilitatea prețurilor, favorizând sărăcirea clasei de mijloc și redistribuirea injustă a bogățiilor, îmbogățirea fără just temei. Cum dobânzile la credite, inclusiv cele variabile, se regăsesc în toate prețurile mărfurilor și serviciilor, orice creștere a indicilor de dobândă va determina creșterea prețurilor, sărăcirea populației, reculul consumului, reducerea producției, reducerea locurilor de muncă, reducerea încasărilor la bugetele publice șamd. 

Poate că era mai bine dacă se adopta sistemul de stabilire a prețurilor materiilor prime, al mărfurilor și al serviciilor generale denumit Baltic Dry Index, sistem care ține cont de tranzacțiile reale, curente, între comercianți – în cazul indicelui de dobîndă variabilă acești comercianți ar fi fost băncile.      

  

Sigur, LIBOR este anacronic, a fost manipulat, a cauzat multe suferințe și falimente, dar măcar nu era un instrument birocratic, administrativ, ci un fel de preț mediu al creditării între băncile „sistemice”, dând iluzia că funcționează după principiul „mâinii invizibile a pieței” din Avuția Națiunilor, de Adam Smith. 

Apropo, Vanguard, unul dintre cele trei giga-fonduri care controlează America _ corporatistă”****, este denumită, ironic sau nu, „mâna invizibilă a pieței”. Un fost sef al Goldman Sachs și- permis să spună, prin 2009, în plină nenorocire cauzată de bănci, că bancherii fac munca lui Dumnezeu*****. Și nimeni nu l-a contrazis … Într-adevăr, băncile pot emite bani din nimic – fiat pecunia (sa fie bani!). Creditele nu sunt altceva decât bani-datorie, care nu pre-există și nu supraviețuiesc contractului de împrumut, ca act juridic. Banii-datorie există doar pentru că există un act juridic care i-a creat … 

Deci, „gura păcătosului adevăr grăiește”…

**European Benchmark Regulation 2019/1011, cunoscut sub acronimul BMR; potrivit acestui Regulament, niciun indice de acest gen care nu este autorizat conform Regulamentului, nu va mai putea fi utilizat după 31 decembrie 2019; la cunoștința mea, Robor, indicele românesc de dobândă interbancară, NU a fost autorizat conform acestui Regulament; ironic, Regulamentul a fost emis tocmai pentru a evita manipulările la care fusese supus LIBOR în trecut, manipulări de care nu este deloc străin ex-premierul român Cîțu  

*** https://www.newyorkfed.org/markets/reference-rates/sofr

****https://www.lesechos.fr/.../les-trois-fonds-qui...

****** a se vedea Reuters, editia electronica din 8 noiembrie 2009, Goldman Sachs boss says banks do "God’s Work”, precum si Business Insider, editia electronica din 9 noiembrie 2009, Lloyd Blankfein Says He is Doing God’s Work