Eșecul lamentabil al propagandei progresiste: oamenii vor divertisment, nu lecții de învățământ politic.

Un editorial incendiar de Tyler Durden în Zero Hedge pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Hollywoodul este pe moarte, partenerii săi sunt pe moarte. Și-au făcut-o cu mâna lor.

Industria de divertisment și de presă corporatistă manifesta de multă vreme o înclinație adesea jenantă spre Stânga. Însă, propaganda și motivațiile sale s-au păstrat la un nivel relativ subtil.

Apoi, deodată, s-a întâmplat ceva. Poate a fost alegerea lui Donald Trump, poate a fost o decizie luată în grup de toată cultura corporatistă de a-și da jos cu totul masca și de a-și dezvălui adevărata hâdoșenie care se ascundea dedesubt. Sau poate a fost pur și simplu aroganță.

Indiferent de motiv, Hollywoodul și toate apendicele sale ideologice din orășelul cu zorzoane au devenit brusc militante, iar bigotismul lor, unul fățiș și grosolan.

Era o tendință care se manifesta de ceva vreme, dar a devenit cu adevărat un fenomen internațional în jurul anului 2016.

Este important să remarcăm că, tot în jurul acestei date, a existat o revelație în rândurile conservatorilor și a multora dintre moderați despre existența unei invadări a culturii noastre populare de către niște tipi cu un program și care nu aveau cele mai bune intenții în minte.

Cu toate acestea, am fost laxiști în vigilența noastră. Mulți au gândit că pop-cultura este o „chestie pentru copii” și că adevăratul câmp de bătălie este politica.

S-au înșelat.

Primul grup care a realizat cu adevărat că se întâmplă ceva și a tras semnalul de alarmă a fost cel al consumatorilor de jocuri video.

Și, evident, imediat ce oamenii și-au manifestat îngrijorarea, stângiștii i-au tratat drept „rasiști, homofobi, fanatici, sexiști și misogini”.

O reacție agresivă, devenită prea familiară astăzi, cunoscută sub numele de Gamergate. Până în ziua de azi, stângiștii au spume la gură atunci când se vorbește despre „integritate în jurnalismul jocurilor video”.

Stângiștii detestă când sunt demascați.

Din 2016 încoace, au fost multe alte momente de demascare, cum ar fi valurile de reacții negative față de Comicsgate, de varianta feministă a Ghostbusters, de varianta feministă a Star Wars, de variantele progresiste ale Star Trek, Dr. Who, Batwoman, He-Man, Lord of the Rings, de Teoria Critică a Rasei (CRT) la televiziune, de programele pentru copii cu propagandă Trans și LGBT etc.

Un șir care părea să nu mai aibă sfârșit. Circa 95% din toate programele de divertisment populare conțineau mai multe straturi suprapuse de mesaje stângiste. Piața a devenit suprasaturată.

Acest gen de propagandă sufocantă este familiar. Este o metodă folosită de regimurile comuniste și autoritariste din secolul XX, inclusiv în Uniunea Sovietică și în China lui Mao.

Acum, a fost băgată și pe gâtul majorității americanilor și occidentalilor în general. Scopul este simplu: să facă ca TOTUL să devină politic.

Vrei să evadezi din lumea reală timp de câteva ore într-un tărâm imaginar?

Vrei să vezi povești de aventuri cu eroi temerari și personaje negative clasice?

Vrei să trăiești o poveste așa cum s-a petrecut ea în mod real, sau, măcar, foarte aproape de realitate?

Cauți o experiență exponențială, explorări mitice prin mintea sau inima omului – ceva cu care aproape oricine să se poată identifica?

Ne pare rău, nu vi se permite evadarea!

Nu vi se permite să examinați idei și idealuri universale.

Fiecare poveste trebuie plasată în cadrul narcisiac (sau carceral) al ideologiei politice moderne. Chiar și când e vorba despre povești care se desfășoară cu mult, mult în urmă, în galaxii foarte îndepărtate.

Extrema stângă politică vrea ca voi să reflectați la ideile și punctele sale de vedere neîncetat, de dimineață până seară.

Vrea să ajungeți să credeți că ideologia ei este SINGURA ideologie de pe lume.

Este ceea ce se numește consensul fabricat.

Problema este că publicul știe de existența acestei agende ideologice și caută mesajele, mai mult sau mai puțin subliminale.

Le descoperă și ajunge să se sature de ele. Așa s-a născut mantra „Get Woke, Go Broke”.

Cu cât mai mult stângiștii din media se înverșunează să își plaseze mesajele politice în fiecare produs, cu atât mai faliți devin.

Iată de exemplu declinul continuu al celor mai mari entități media din lume.

Colosul Netflix face acum implozie: având o mulțime de proiecte eșuate, compania se confruntă cu o pierdere recentă de 200.000 de abonați și o pierdere prevăzută de peste 2 milioane de abonați pentru trimestrul viitor.

Netflix a început să cadă anul trecut, în ciuda numeroaselor lockdown-uri COVID, care ar fi trebuit să încurajeze oamenii să utilizeze serviciile de streaming ca mijloc de a depăși plictiseala statului în casă.

 Mai mult, cursul acțiunilor Netflix s-a prăbușit de la aproape 700 de dolari pe bucată la 190 de dolari pe bucată, în mai puțin de șase luni.

Compania nu va recunoaște niciodată acest lucru, dar motivul prăbușirii este progresismul programelor.

Netflix a transmis o notă internă către angajați, luna trecută, în care aceștia erau anunțați că firma va produce conținut pentru utilizatorii cu diferite opinii politice și a sugerat că orice angajat care are o problemă cu acest lucru este liber să plece.

Una dintre marile probleme ale companiilor progresiste este atitudinea angajaților de la nivelurile inferioare, de valoare mediocră și puțin inteligenți care consideră că au o responsabilitate în privința politicii firmei.

Acum, se pare că Netflix încearcă să facă curățenie, cu sute de persoane concediate în ultimele două săptămâni. Dar este puțin cam prea târziu.

Disney este un alt mare exemplu uriaș că Get Woke, Go Broke e pe cale să devină o regulă socială.

Compania este într-o asemenea măsură mistuită de cultul stângist încât a apărat cu agresivitate sexualizarea copiilor în școlile publice prin orele de „educație sexuală”.

Atacurile Disney la adresa statului Florida și obiectivul său declarat de a face să eșueze proiectul legii Anti-Pedofilie, ratificată legal și care se bucură de un mare sprijin popular, a dezvăluit public adevărata față a companiei și a concepțiilor care o animă.

Disney vrea ca copiii voștri să fie expuși abordărilor sexuale pe internet și unor profesori cu tulburări mintale, aflați în căutarea unei validări psihologice.

Când iei în vizor copiii oamenilor, până și cele mai conformiste persoane încep să se sesizeze.

Disney a înregistrat mai multe eșecuri de box office și pe rețeaua de streaming. De la Dna Marvel la Obi-Wan Kenobi, trecând prin Lightyear, gigantul media se prăbușește.

Nu poți îngrămădi mesaje CRT și LGBT în filmele tale și asta să nu se simtă la box office.

Și nu poți jura credință programului stângist și apoi să te aștepți ca majoritatea americanilor, care nu sunt stângiști extremiști, să îți dea banii lor câștigați cu greu.

Prețul acțiunilor Disney s-a prăbușit anul trecut de la 200 de dolari pe bucată la 90 de dolari pe bucată.

Compania se bazează în prezent pe afluența publicului la parcurile sale tematice pentru a supraviețui, dar cu prețurile la energie ajunse la prețuri record nu pare plauzibil ca veniturile de la parcuri să rămână la același nivel.

Top Gun: Maverick este un film care s-a comportat excepțional de bine anul acesta sub toate aspectele, inclusiv cel al bugetului.

Mesajul de dragoste al lui Tom Cruise către fanii filmului original a avut un buget de 170 de milioane de dolari și are până acum venituri de peste 1 miliard în lumea toată, zdrobind practic orice film rival, inclusiv Lightyear, producția progresistă de la Disney.

Cu zero propagandă stângistă injectată în povestea lui Maverick și cu un echilibru perfect între atracția pentru fanii de azi și nostalgia fanilor de ieri, se dovedește că partizanii războiului declarat dogmelor stângiste au avut dreptate: publicul nu vrea politică progresistă în programele sale de divertisment. Punct.

Ceea ce pare că au uitat stângiștii este că nu sunt stăpânii consumatorului. Pot produce o gamă infinită de programe progresiste, dar nu pot obliga publicul să le cumpere produsele.

Noi suntem stăpânii lor. Ei sunt slugile consumatorilor.

Activismul în divertisment poate fi viabil uneori.

Dar piața și-a spus ultimul cuvânt în privința progresismului. Și acesta este: NU!