Frica tinichelelor de ascensiunea AUR. Rupeți lanțurile!

De Marian Ghițeanu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Fără curaj ne-am mulțumi să fim, în obidă, mult-puținul care suntem. Neînfricarea este o forță care fucnționează împotriva împăcării inerțiale cu datul, care tinde să rupă îngrădirile hotărâte de cei cărora le e de folos să ne supună, zeii, natura, rentierii înfricării noastre.” (Petru CREȚIA)

Foarte puțini au crezut în Alianța pentru Unirea Românilor, în eficiența acțiunilor, demersurilor și mișcărilor membrilor ei. La alegerile din 2020, intrarea AUR în Parlament a reprezentat o adevărată lovitură de măciucă pentru "tinichelele” PNL și PSD, pentru leprele veninoase useriste și din presa vândută, pentru mai tot establishment-ul, pentru conducerea statului român – vizibil sau paralel, dar în totalitate securoi trădători.

De atunci, atacurile împotriva AUR și, evident, asupra liderului George Simion nu au contenit, sub forme directe, grosolane sau, cumva, mai elaborate.

Să amintim câteva dintre etichetele care le-au fost puse: antisemiți, legionari, huligani, extremiști, xenofobi, antimaghiari, agenții lui Putin și ai Federației Ruse, rasiști, securiști, corupți, anti-europeni și anti-americani și multe, multe altele pe care nu mai are rost să le amintesc...

Din haita leprelor trădătoare nu a lipsit nici un personaj sau entitate a statului: trădătorul sas puturos din Sibiu, Ursula, ambasada SUA la București, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Rareș Bogdan, Miliția și Jandarmeria liberalilor, Eduard Helwig al SRI, Zelenski și Maia Sandu (cu oficinele lor kaghebiste) etc.

Apropo de acuzația de prorus adusă lui George Simion de Marcel Ciolacu, șeful PSD, premierul guvernului României și vicepreședinte al CSAT: care sunt informațiile și documentele primite, vezi Doamne, de la KGB-ul ucrainean și cel al Republicii Moldova, pe baza cărora ți-ai permis să-l acuzi pe George Simion că ar fi omul rușilor?! Ciolacule, dacă ar apărea zvonul că te-ai cam pidosnicit cu Omar Hayssam, în prima tinerețe, când îl însoțeai pe sirian la vânătoare prin crângurile Nehoiului?! Bineînțeles că nu există nici o dovadă în acest sens, dar dacă zvonul ar lua amploare, taman în apropiata campanie pentru prezidențiale, cum ți-ar fi?! Și dacă ar apărea mult mai multe zvonuri despre tine, felurite dar neidentificate până acum, și care ar crește urieșește, ce faci, bărbate?! În sfârșit, grijă mare la lipsa ta evidentă de caracter, Ciolacule! Și încă ceva, dar așa, doar în treacăt: protejatul lui Petrov-Băsescu, moldoveanul de peste Prut, Eugen Tomac, liderul PMP, fost ministru în guvernul României și europarlamentar, o fi având măcar vreo urmă de parfum de-ăla greu, rusesc, deplin conspirat (parfumul!)?! Io nu cred deloc, da’ deloc!

Rupeți lanțurile!

Frica și disperarea tinichelelor la ascensiunea AUR a dus la tot circul ăsta ticălos, contraproductiv pentru România, al comasării alegerilor europarlamentare cu localele! Au învârtit și para-jonglat cu termenele constituționale ale alegerilor doar în speranța că vor opri sau măcar încetini ascensiunea AUR în opțiunile de vot ale românilor! Lista candidaților AUR pentru europarlamentare este de departe, incomparabil mai bună decât cea a paraziților lui Ciolacu și Ciucă! Iar Alianței pentru Unirea Românilor îi mai rămân încă destule resurse umane de calitate și pentru alegerile parlamentare, dar despre asta ceva mai încolo, după 9 iunie!

Până atunci, vorba lui George Simion, "mergeți la vot și dați-le peste bot!” Dați-le la bot, până o să le cadă dinții sasului puturos și lui Bogdan în poala Ursulei! Să-i rămână lui Răreșică doar limba catifelată cu care îl răsfață pe Sasone!
 
Citiți și: PORNO-COALIȚIA TICĂLOȘILOR: PSD/PNL/PCR (Partidul Comasaților din România) vrea iar la Bruxelles
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (11)
  • ceapistul 07.06.2024 09:52
    Daaa , ce sa zic !
    Acum AUR rupe lantul iar dupa alegeri or sa linga clantele AMBASADEI ca sa nu inceapa si pentru ei sezonul de cosit si treierat cu JUSTITEA .
    Simion tocmai a primit un demo tehnologic de la AMBASADA in baza caruia este plimbat pe la JUSTITE cu listele de semnaturi.
    Care , evident, numai la AUR sunt falsificate.
    La USR , PNL, PSD , UDMR si restul sunt perfect valabile , doar au fost scoase la imprimanta direct de la militie.
    Tot ce trebuie sa inteleaga este ca trebuie sa fie baiat de comitet.
    Altfel ......s-ar putea sa se indigneze vreun cetatean absolut pasnic pe model Slovacia.
    Deci inainte de alegeri - HAU HAU HAU si apoi dupa alegeri - miau miau miau !
    Understood , boy ?
  • Radu Comsuta 07.06.2024 09:59
    Am se merg duminică la vot.
    În sfârșit eu, ca un cetățean turmentat dintre toți cei mulți, am în sfârșit cu cineva cu care să votez în acest an electoral. Dilema mea era până acum o jumate de an, eu cu cine să să votez? Dacă chiar voi avea cu cine, unii mai răsăriți cât de cât, mai din bobor....Sunt convins că nu votez cu îngeri justițiari trimiși din cer, și George Simion are bubele lui, ce să-i faci, ca noi toți de altfel, dar și-a arătat cât de cât adeziunea pentru adevăratele valori și interese ale poporului român. Sper să nu fie un alt lup moralist. Are totuși câteva nume mari în partidul lui care merită promovate pe eșicherul politic.
    În rest Dumnezeu cu mila. Ce să mai zicem? Asta este.
  • Elina 07.06.2024 10:33
    Eu votez AUR. O sa fie bine? Nu stiu. E 50/50. Dar la ceilalti sunt 100% convinsa ca o sa fie rau! psd, pnl, usr, reper -toti o voma cu program masonic.
    M-am simti reprezentata de AUR in timpul guvidului.
    Sigur, exista probabilitatea sa o vireze si ei spre stanga, nu poti sti. Dar, acum, in acest moment, e o speranta acolo.
    Asa ca au votul meu. Este extrem de important pe cine trimitem la bruxelles, acolo se coc legile care o sa ne lege pe toti in lanturi.
  • GITTA 07.06.2024 11:18
    "Muntii nostri AUR poarta"...sa NU mai cersim din poarta-n poarta!
  • o.c. 07.06.2024 14:28
    O știre de azi ne spune că Alina Gorghiu vrea să schimbe legea cetățeniei române în procedură de urgență pt a implementa ”anumite obiective” (care or fi ălea!?) din PNRR și pt a alinia legislația națională la prevederile unor convenții la care România este semnatar (Pactul pt migrație sigură și controlată!?).
    MERGEȚI LA VOT!
  • INJECTIA FINALA 07.06.2024 18:50
    Fraților, să mergem la vot!
    Orice schimbare, în peisajul politic actual, este binevenită.

    Partidele la putere si'au arătat de zeci de ani adevărata față: incompetența crasă, corupția, trădarea, crima, caracterul mafiot la scară națională, lupta împotriva Bisericii, a Neamului și a Țării.

    Personal voi vota AUR, pe toate buletinele.

    Un vot e un grăunte de muștar.
    Care poate încolți și crește până la Cer.

    Hristos a Inviat!
  • INJECTIA FINALA 07.06.2024 19:17
    Statul paralel, statul profund
    Va cădea pe fund
    Dacă din străfund
    Va ieși AURul pe prund

    Fulgi auriferi vor ninge pe Țară
    Patrioții ochii spre Cer indreptară
    Domnul iubitor ne acordă iară
    Șansa rară să zdrobim o Fiară

    Fraților, forțe uriașe vor să ne distrugă
    Au slugi preaplecate, ioha, ciola, ciucă
    Prin vot, vom scăpa de a lor măciucă

    Ducă 'se în hău, Răul să se ducă!
  • INJECTIA FINALA 07.06.2024 20:11
    EUROPA CREȘTINĂ ȘI OCULTA, DUȘMANA EI DE MOARTE

    Cu ochii holbați, cu gura hulpavă
    Stau serviciile la pândă, să vadă
    Dacă sfortarile lor ne'ntrerupte
    Le vor permite să se tot înfrupte

    Cu ochii cruzi, de șacali nesătui
    Stau masonii avizi să vadă cărui
    Partid îi vor da premiul mare
    Pentru ei, AUR sună a condamnare

    Oculta globală controlează UE
    Acum putem să le dăm peste mUE
    Europa creștină să miște, de vrea
    Ca Domnul S'o păzească pe ea !
  • Ioan Nicolae 08.06.2024 22:45
    Hristos a înviat!
    34 de ani ne-au distrus trădătorii care ne-au guvernat și ne-au condus această țară, au sărăcit acest popor și suntem tratați ca niște slugi…
    Măcar AUR este o speranță, Dumnezeu să le ajute și să ne ajute!
    Dumnezeu să lumineze acest popor, pe românii mei dragi de pretutindeni!
    Mergeți la vot frați români!
    Să fim și noi uniți cum sunt alte popoare, să nu mai fim dezbinați, vă implor mergeți la vot și alegeți schimbarea, ca să mai avem o țară, că altfel nu vom mai avea…
    Doamne ajută!
  • Ioan Nicolae 08.06.2024 23:11
    Hristos a înviat!
    34 de ani au condus țara aceasta frumoasă, trădători și numai trădători…
    Doamne luminează acest popor, iartă-ne și ajută-ne!
    Dragii mei români, vă implor mergeți la vot și votați schimbarea că altfel nu vom mai avea țară… Uitați-vă cum nu mai avem nimic, nici industrie, nici economie, terenurile agricole ne sunt vândute, pădurile sunt tăiate, gazele ne sunt luate, tinerii nu mai au unde lucra, pleacă, suntem despărțiți, copii de părinți, frați de surori, ooo…o cat de greu este și suntem tratați ca niște slugi… s-a lucrat ca la carte ca să fie distrus această țară, nu vedeți?
    Măcar AUR este o speranță, Doamne ajută-le să fie luminați să iubească mereu acest popor și această țară!
    Dacă vor câștiga tot trădătorii, nu vom mai avea țară peste câțiva ani…
    Doamne ajută această țară și acest popor greu încercat!
    Dragii mei români, scumpii mei români, să fim și noi uniți cum sunt alte popoare!
    Implor la vot și nu-i mai dați pe trădători!
  • Codreanu 09.06.2024 00:20
    Pentru libertate, pentru viitorul României, pentru viitorul copiilor, votez AUR.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!