Fostul președinte al Curții Constituționale de la Chișinău, Alexandru Tănase: „Bibliofilii” moldoveni și „karandașul lui Sangheli”

De Cronicar  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Trebuie să recunosc că nu m-a surprins prea tare, reacția inadecvată la inițiativa de retrocedare către Mitropolia Basarabiei, a clădirii de pe strada 31 August 1989 numărul 78. Adevărul este că nu bănuiam că pe malurile Bâcului avem o asemenea concentrație de bibliofili pe metru pătrat.
 
Mare ar fi mirarea, dacă majoritatea criticilor acestei decizii, au vizitat în ultimii 20 de ani o bibliotecă, sau dacă cunoșteau până mai ieri, că în edificiul de pe strada 31 August 1989, în afară de Berăria „Draft” se mai află și o parte a Bibliotecii Naționale.
 
Cei care astăzi rup pe ei cămașă de dragul ”salvării patrimoniului național”, habar nu au, că aceasta clădire se află într-o degringoladă de zeci de ani, iar fondurile Bibliotecii Naționale păstrate acolo, putrezesc datorita condițiilor improprii de păstrare. Regretatul Alexe Rău a bătut ani în șir coridoarele guvernamentale cerșind fonduri, pentru a salva aceste edificii de la degradare.

Nu-mi amintesc vreo dezbatere publică, unde s-ar fi pus problema subfinanțării cronice a sistemul bibliotecilor din Moldova, care este de 100 de ori mai mică decât cea a sistemului represiv a statului. Nu cred că pe cineva din vocalii „bibliofilii” îi deranjează că salariul unui bibliotecar in Moldova este de trei ori mai mic de cat salariul unui chelner de la berăria de la parter. Nici faptul că Romania, este singura, care de-a lungul anilor, a făcut donații consistente de carte către bibliotecile din Moldova.

Câțiva ani în urmă, am avut o lecție publică la Biblioteca Națională din Vilnius și am rămas uimit sa vad cum arată. Aceasta a fost construită după un proiect asemănător cu cel din Chișinău. După restabilirea independenței, guvernul lituanian a investit peste 10 milioane de Euro si a transformat-o într-un centru cultural multifuncțional modern, cu săli de lectură, săli de conferințe, centru educaționale pentru copii etc. La alt pol cultural, în Tadjikistan, guvernul la fel a investit zeci de milioane, construind o excelentă biblioteca polivalentă moderna.

Noi în schimb, am investit milioane de euro în utilaje de interceptare pentru milițieni, sa ne poată asculta telefoanele mai lejer. Am transformat magazinele de cărți din sate în birturi, iar în bibliotecile sătești poți găsi operele complete ale lui Lenin, precum și nemuritoarele opere în grafie chirilică a lui Lev Barski, Iurie Barjanschi și Petrea Cruceniuc. Acest dezastru, n-am observat să deranjeze prea multă lume.

Nu-mi amintesc prea mute voci să fi protestat când guvernul a transmis cu titlu gratuit filialei bisericii ruse din Republica Moldova (numită Mitropolie a Moldovei) somptuosul sediu de pe strada str. București 119, sau sediul fostei școli profesionale feroviare de pe strada Ismail 46, sau tipografia din Orhei și alte sute de bunuri imobiliare si terenuri pentru construcții din întreaga țară.

Câțiva ani în urmă, cetățeanul Nicolae Cantarean a dăruit Catedrala „Înălțarea Domnului” de pe strada Grigore Ureche 58 din Chișinău (introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură din municipiul Chișinău), cetățeanului rus Vladimir Gundeaev (care astăzi instigă la ură și război). Vorba moldoveanului „aici îi tăt normal!” Însă, cum s-a pus problema retrocedării unui singur bun (!), luat cu japca de sovietici de la o entitate românească - au sărit toți ca arși. N-au contat deloc asigurările date de Patriarhia Română, că va repara imobilul și va păstra profilul public al acestuia! La fel cum nu a contat faptul că in ultimii ani, guvernul României a investit milioane de euro pentru a salva de la degradare totală, clădirile Muzeului Național de arte din Chișinău și a Sălii cu orgă.

In realitate, subiectul nu este despre soarta acestei clădiri, ci despre atitudinea față de relația cu Romania. Basarabenii încă nu au ieșit din paradigma „karandașului lui Sangheli”. Ei acceptă ca Romania să investească milioane în școli și grădinițe, să ofere mii de burse de studii gratuite anual, să le livreze gaze și curent electric sub prețul de piață, sau să le doneze lemne de foc. Dar, atunci când pot sa aloce un contract substanțial, îl dau rușilor de la «Силовые машины». Când s-a anunțat despre intenția de a retroceda un imobil celor cărora le-a aparținut de drept – pe toți i-a apucat grija de biblioteci. Vorba regretatului Constantin Tănase „…asta da tovărășie!”

Înainte de a contesta intenția guvernării în această problemă, cred ca ar trebui lămurit încă un aspect. Retrocedare – înseamnă a da cuiva înapoi un drept sau un bun, pe care acesta îl cedase mai înainte.

Cum au ajuns aceste imobile în proprietatea statului sovietic?

După ocupația Basarabiei, URSS nu a adoptat o lege speciala de naționalizare (așa cum s-a procedat de exemplu in Romania, Ungaria etc). Schema era simpla - foști proprietari erau împușcați sau deportați in Siberia, unii s-a refugiat peste Prut, iar bunurile acestora erau trecute în proprietatea statului cu titlu de bunuri abandonate (бесхозное имущество).

Astfel, când au venit rușii in 1940, mai apoi in 1944, o parte a clerului românesc a fost exterminat in gropile de var și în beciurile securității, alții au fost deportați in Siberia, iar cei mai fericiți au reușit să se refugieze în România. În acest mod, clădirile ce aparțineau cu drept de proprietate Patriarhiei Romane, au ajuns să fie (бесхозное имущество) și trecute in registre ca proprietate de stat.

În cazul de față, retrocedarea unei singure clădiri (din zecile care au fost acaparate abuziv), trebuie perceput ca un gest de reparație morală și reabilitare istorică, și nicidecum ca pe o chestiune patrimonială. Este un gest întârziat, dar absolut necesar, iar cei care și-au asumat această decizie, merită sprijin dar nu blamul popular.

Cât ține de clădirea propriu zisă, eu cred ca după retrocedare, ea va rămâne a fi una publică, va fi salvata de la degradare, va fi renovată la fel de frumos ca si Muzeul Național de Arte, fiind redată Chișinăului, in toată splendoarea sa.

Bineînțeles, berăria de la parter ar pute să dispară. Aceasta ar fi singura pagubă.

Notă: În poză este Biblioteca Națională din Tajikistan, contruită după încheirea războiului civil. 
 
Alexandru Tănase
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  5. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  8. Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

  9. Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

  10. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4: ”Nu mi-e frică deloc. Sincer, nu mă tem de asta!”

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară