Fostul deținut politic Mihai Torjo: AM O VINĂ: SUNT NAȚIONALIST! Gândurile unui anticomunist incorect politic la 35 de ani de la solidarizarea unui grup de studenți cu muncitorii din 15 Noiembrie 1987: MOMENTUL 11 DECEMBRIE 1987

De Redacția  /  

Foto: Noi Românii

Foto: Noi Românii

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În noaptea de 11 spre 12 decembrie s-au împlinit 35 de ani de la acțiunea grupului studențesc anticomunist solidar cu muncitorii brașoveni arestați după revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987. Vă prezentăm în continuare, în exclusivitate, o nouă mărturie a lui Mihai Torjo, membru al grupului, despre ce s-a întâmplat acum peste 35 de ani și gândurile sale pentru vremurile de azi. 

Parcă mai ieri a fost. Au trecut totuși 35 de ani. Pe atunci era într-o zi de vineri, pentru unii o zi obișnuită, dar pentru noi era altceva. Cursurile le terminam la ora 20.00, trebuia să mă mișc repede, aveam de pregătit intrarea în corpurile T și M ale Universității Brașov. Și, cum puteam intra altfel, dacă nu pe geam... Da, era cam la aproximativ o lună de la memorabilul 15 noiembrie 1987, cam atât ne-a luat ca să pregătim această acțiune.

Despre ce s-a întâmplat atunci, în acel 15 noiembrie, s-a scris mult, dar se poate spune că nu suficient, multe din adevărurile de atunci au marca "STRICT SECRET” și autoritățile le țin dosite.

Și anul acesta, ca și în anii anteriori, politicienii s-au întrecut în declarații, unii au alocat sume de bani pentru diferite evenimente, alții îi invite pe novembriști în parlament și cam atât. Ei sunt corecți politic. S-au folosit de eveniment, au bifat. Aceștia nu fac altceva decât să preia memoria revoltei anticomuniste a muncitorilor brașoveni, având ca scop dobândirea capitalului electoral. Astfel, ei duc evenimentul în derizoriu, știut fiind că puțini sunt cei care mai ascultă mesajele politicienilor, căci le miroase gura chiar și pe "sticlă‘’. Cei din stradă sunt "extremiști”, deci ies din discuție.

Momentul care este cu adevărat important este cel care se desfășoară la Troița de la Spitalul Județean, acolo se săvârsește parastasul pentru cei trecuți la Domnul dintre Novembriști, acolo se face o aducere aminte a celor petrecute și unde, evident, politicienii se întrec în declarații, bifând astfel și acest moment.  

La depunerea de corone am văzut ceva chiar comic – usr-iști făcându-și Cruce.

Dar să revin, în acel 11 decembrie 1987, după cursuri, m-am întâlnit cu cei doi colegi ai mei, Marin Brâncoveanu si Marian Lupou, împreună cu care urma să acționez. Eram hotărâți! Trebuia să așteptăm o oră mai târzie, ca să poată fi închise corpurile universitare care ne interesau, respectiv T și M.

Am început din corpul T, unde se auzea muzica de la discoteca care se ținea la subsol. Paznicul era distras de activitatea de acolo, așa că puteam acționa. Am intrat împreună cu Brâncoveanu prin geamurile lăsate cu zăvorul deschis. Lupou a rămas afară să ne avertizeze dacă apar neprevăzute în privința paznicului. Am început de la etaj, cu sălile de curs. Sprayurile au intrat în funcțiune. Am scris lozinci împotriva comunismului, a dictatorului și în favoarea muncitorilor brașoveni arestați. Nu am uitat tablourile cu "luminosul chip al conducatorului iubit”. Pentru a le inscripționa am îndepărtat geamul pentru a putea adăuga un pic de culoare… roșie, după care, cu aceeași meticulozitate, le-am înrămat la loc pentru a putea fi puse din nou la loc de cinste. Am continuat și în alte săli, cât și pe hol, după care, în ritm de muzică, ne-am retras. Discoteca nu se terminase. Asemenea am făcut și în corpul M, după care, cam după miezul nopții, când am terminat acțiunea, ne-am îndreptat spre Zărnești, unde locuiam (și unde locuiesc și astăzi).

Da, timpul a trecut, dacă privesc în urmă a fost mai ieri, dar dacă mă uit și în buletin, lucrurile se schimbă, sunt chiar 35 de ani. Ce s-a schimbat? Oamenii, desigur!

Mai întâi, noi nu știam dacă vom prinde ziua de mâine, în cazul în care ne prindeau, dar am continuat. Ne-au prins și am continuat, am pus totul la BĂTAIE. Aveam așteptări pentru un "MÂINE”, dar nu știam dacă vom face și noi parte din acel mâine. Dar ne gândeam la cei care vor veni… Și putem observa că au venit, dar nu cei care trebuiau să vină. Au venit odraslele securiștilor, a celor care deunăzi ne anchetau, au venit odraslele comuniștilor, au venit cei străini de neam, avem un presedinte care "tace si face”. Ne lipsește în schimb Țepeș! Îl așteptăm cu răbdare…

Le mai transmit încă odată politicienilor – NU NE MERITAȚI!

E grav furtul promovat de politicieni, dar mai grav este că ne FURĂ Memoria. Este vorba despre Memoria celor care au crezut în Neamul lor, a celor care au înfundat temnițele comuniste, care astăzi sunt blamați, a Novembriștilor. Se trezesc "istorici” care, la comandă, aruncă în spațiul public informații denigratoare despre memoria mucenicilor neamului, care mai apoi sunt promovate de institute străine de Neam, dar care sunt finanțate de bani publici, încurajate de politicienii mai sus amintiți. Ei fură coloana vertebrală a Neamului nostru, după care devenim europeni model, fără identitate… Și poate intrăm și în Schengen când poate nu vom mai avea nimic. De aceea este important să ne promovăm valorile și să nu le lăsăm pe seama politicienilor… în care oricum nu mai crede nimeni. Eu îi numesc pe aceștia "oameni fără nume”, așa cum în Evanghelie cei Buni au Nume.

Acum, daca ești Naționalist, dacă îți iubești Țara, Neamul, ești extremist. Iată că și eu am aceeași vină, de curând am fost etichetat și pus la zid de oameni de la care nu mă așteptam. Nu sunt supărat pe ei, ci doar mâhnit.

DA, unii deja m-au catalogat, pot spune fără echivoc, căci sunt INCORECT POLITIC, așa cum și odinioară am fost. Nu m-am schimbat!

Mihai Torjo

P.S. Rămân în continuare ROMÂN și îmi iubesc Neamul Românesc!

VIDEO de la comemorarea din 15 noiembrie 2022:

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  2. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  9. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  10. Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

16:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

16:00

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer