„Cred că ne aflăm mai aproape de pace decât bănuim”, a declarat Zelenski triumfător, imediat ce a pus piciorul în America.

Pentru a-și susține afirmațiile, el a fluturat un așa-zis „Plan de Victorie”, în cinci puncte, pe care i-l va prezenta lui Biden.

Zelenski nu e prost. Știe că mâna întinsă, care nu spune o poveste, nu primește pomană. Alăturarea celor doi termeni – Pace și Victorie – este dibace.

Conform unui studiu din această vară, 94% din americani (și 88% din europeni) afirmă că doresc pacea în Ucraina.

Într-un an electoral, un astfel de sondaj poate fi devastator pentru putere.

Pe de altă parte, actuala administrație americană a mers atât de departe pe calea războiului, încât nu mai poate da înapoi. Catastrofa retragerii din Afganistan e prea proaspătă.

Orice ieșire din război trebuie prezentată – cumva - ca o victorie. Altminteri, Biden, Harris și co. riscă să fie luați la întrebări despre sutele de miliarde de dolari aruncați timp de trei ani pe apa Sâmbetei.

De la începutul războiului, Zelenski și aliații săi occidentali nu încetează să vorbească despre victorie, fără ca aceasta să capete mai multă consistență decât Fata Morgana.

Toate speranțele occidentale s-au năruit pe rând, una după alta, începând cu faimoasa contraofensivă din vara trecută și sfârșind cu incursiunea de acum, din Kursk.

A intervenit ceva NOU în situația de pe front, care să justifice entuziasmul cu care Zelenski vorbește acum despre victorie?

Răspuns: NU. Incursiunea în Kursk s-a împotmolit, iar brigăzile de elită ucrainene care au fost aruncate în această aventură au devenit carne de tun și sunt tocate sistematic.

În timpul ăsta, trupele rusești înaintează spre vest cu o rapiditate nemaivăzută de la începutul războiului, părând că nimic nu le mai poate opri până la Nipru.

Mai mult, orașul-cheie Vuhledar stă să cadă, forțele ucrainene fiind prinse din două părți, ca într-un clește. Căile de retragere sunt închise. Se anunță un nou masacru, ca la Bahmut sau Avdiivka.

În aceste condiții, pentru a răsturna catastrofa de pe front, „Planul de Victorie” fluturat de Zelenski ar trebui să conțină soluții miraculoase. Un hocus-pocus strategic.

Planul, așa cum a fost el prezentat de ziarul londonez Times, are cinci puncte. Trei dintre ele nu au nimic magic. Nici măcar nou:

-       Ajutor financiar pentru redresarea economică;

-       Livrarea de arme moderne occidentale (inclusiv cele cu rază lungă și permisiunea de a lovi adânc teritoriul Rusiei);

-       Continuarea operațiunilor militare în Kursk.

Un punct ceva mai interesant se referă la garanțiile „anti-Trump”. Asta înseamnă că Zelenski vrea garanții din partea Washingtonului ca, în cazul în care Trump va fi ales președinte, războiul să nu fie oprit fără acordul Kievului.

Însă punctul cu adevărat fulminant al așa-zisului „Plan de Victorie” este cel care solicită ca NATO să acorde Ucrainei garanții de securitate similare celor oferite de faimosul Articol 5.

Cel care spune că un atac asupra unui membru să fie privit ca un atac asupra tuturor membrilor.

Dar Ucraina este deja atacată. Dacă pretenția lui Zelenski ar fi îndeplinită, atunci ar însemna ca NATO să intre automat în război direct cu Rusia.

Adică război mondial.

Recitind cele cinci puncte, concluzia este limpede: soluția „miraculoasă” a lui Zelenski este ESCALADAREA. Și perpetuarea războiului. Pentru a se perpetua el la putere.

(Că România susține planul lui Zelenski este doar o confirmare că acesta e un dezastru. Se știe: catastrofele atrag catastrofe. Iar Iohannis tânjește să se perpetueze la putere la fel ca Zelenski.)

Pacea despre care vorbește Zelenski este o gogoriță. Mai exact, o bombă învelită în staniol și legată cu fundiță roșie.

Nu întâmplător, Andrei Ermak, mâna dreaptă a lui Zelenski (despre care unii zic că ar fi conducătorul de facto al Ucrainei), a cerut într-un mesaj public ca liderii occidentali să nu ia în considerare amenințările de escaladare ale lui Vladimir Putin și să aprobe Planul.

Este vechea placă pe care o tot pun Hăitașii Războiului: că Putin e prea laș pentru a recurge la arsenalul nuclear și că numai vorba e de el.

Că Putin nu joacă la cacealma o dovedesc ultimele evenimente: Consiliul de Securitate de la Kremlin a modificat Strategia de Securitate a țării.

De acum, un atac al Ucrainei asupra teritoriului Rusiei cu arme occidentale va fi considerat ca un atac COMUN, iar țările în care au fost produse armele se pun automat pe picior de război cu Rusia.

La fel, orice ajutor dat de o putere occidentală pentru lovirea de ținte pe teritoriul Rusiei va fi privit ca un act de război.

Faptul că Putin a apărut la televiziune să anunțe oficial modificările din Strategia Nucleară arată că omul nu glumește.

Iar faptul că, doar cu câteva ore înainte de Consiliul de Securitate de la Kremlin de miercuri seara, ambasadorul rus la Washington și alți câțiva membri ai corpului diplomatic au părăsit Statele Unite, ar trebui să ne dea fiori.

*

Dacă ar fi doar atât, încă ar fi bine...

Se încinge însă și celălalt război: din Orientul Mijlociu.

După hecatomba pagerelor, au urmat loviturile aeriene furibunde ale Israelului împotriva Libanului.

Marți, a avut loc un eveniment surprinzător: Rusia, care are relații relativ bune cu Israelul, a părăsit tonul moderat condamnând cu asprime guvernul Netanyahu pentru atacurile asupra Libanului și pentru numeroasele morți de civili.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a avertizat că, fără presiuni din partea comunității internaționale, situația riscă să „scape de sub control”.

La doar câteva ore după această declarație, s-a petrecut un alt eveniment uimitor: Israelul a atacat portul sirian Tartous de la Mediterana.

De-a lungul vremii, atacurile forțelor israeliene asupra Tartous sunt http://www.aljazeera.com/news/2024/9/25/hezbollah-fires-missile-at-mossad-hq-near-tel-avivrarisime. Pentru simplul motiv că acesta este practic o bază navală rusească, căreia Moscova îi acordă o importanță strategică, iar Tel Avivul a dorit să menajeze susceptibilitățile Rusiei. Până acum.

Succesiunea rapidă a celor două evenimente – avertismentul Rusiei și atacarea Tartous – fac greu de crezut existența unei coincidențe.

Dar, dacă nu a fost o coincidență, atunci înseamnă că s-a petrecut ceva ce până ieri părea de neimaginat:

Rusia a mârâit la Israel, iar Israelul a mușcat-o!

Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, șirul de evoluții explozive a continuat în regiune: Hezbollahul libanez a atacat cu rachete Haifa și apoi – fără precedent! - chiar Tel Avivul, având ca țintă Cartierul General al Mossad.

Iar guvernul Netanyahu pregătește o operațiune terestră în Liban. Cu alte cuvinte: o INVAZIE.

Până acum, în mod remarcabil, Iranul a dat dovadă de reținere. Însă e greu de crezut că nu va riposta în cazul unei debarcări israeliene în Liban.

Riposta Iranului va atrage – așa cum Washingtonul a avertizat în repetate rânduri – intervenția SUA.

Iar Rusia, văzându-și atacat aliatul strategic, va sări în apărarea Iranului.

E o joacă să detonezi butoiul cu pulbere din Orientul Mijlociu și astfel să arunci în aer lumea toată.

*

Aceste șiruri de evenimente în paralel nu pot fi întâmplătoare. Pare că Marele Scenarist încearcă să contopească cele două războaie: cel din Ucraina și cel din Orientul Mijlociu.

Și să prindă la mijloc Rusia.