Ar trebui începută o analiza a dominației comuniste după fraudarea alegerilor din 45 pe cind Stalin spunea important nu este cine votează ci cei care le inumara.
Venirea la putere a găștii Anei Pauker / Robinshon, Leonte Rautu/ Oingenstein, Teohari Georgescu/Burah Tescovici, Gh Aposto/ Gershwinn, Nicolsky/Goddberg, Roman/ Neulander Erno, Brucan/Bruckner Saul si multi multi altii fac parte din cele scrise de istoricii francezi in Cartea Neagră a Comunismului unde pe timp de pace după cel de-al doilea război mondial in țările proaspăt populare au fost omoriti peste 100 de milioane de oameni .Nu o spun ei ci ei. Genocidul din CHina făcut de Japonezi au făcut sa fie trecute crimele sub tăcere unde au fost omoriti de japonezi peste 30 de milioane de chinezi.DEce? Genocidul trebuia sa fie in alta parte. SInt mulți de la Peres, Safran, Horia Moculescu, Steinhardt care amintesc ca nu a existat vreun genocid pe teritoriul romanesc. Sint evreii care se roagă pentru ANtonescu pentru ca au fost salvați.
Soția lui BRucan procuroare i-a condamnat la moațe pe Radu GYR si Pamfil Seicaru in lotul ziariștilor.
Deci iata cine conducea tara cei care își schimbau ca pe banda rulanta numele.
Nu-mi ramine decit sa adaug cele scrie de Ion Coja despre jegul asta de Brucan care împreună cu SOROS , Roman /NEulander, Iliescu au dat lovitura de stat in 89. Terminați cu revoluția. Au folosit nemulțumire populară pe cind aveau pe ruși , toată europa de partea lor plus securitatea . Stănculescu a spus clar lovitura de stat. De atunci au dat sintagma asta prostiilor sa se alimenteze cu ea iar ei și-au desavirsit arta manipulării a conducerii care a dus tara la 200 de miliarde datorii si 8 milioane de romani mai putini in tara.
Ion Coja
Se numește SILVIU BRUCAN, îndeosebi atunci cînd apare, aproape zilnic, pe postul național TV. În sinea lui însă se numește mai departe cu numele primit la naștere. Noi l-am uitat, el nu. Și l-a schimbat. Au făcut și alții la fel, luîndu-și nume românesc, voind astfel să semnifice voința lor de a fi și de a fi considerați români. Nu i-a obligat nimeni să-și schimbe numele, nu i-a obligat nimeni să se facă români. Drept care cei mai mulți dintre cei care se nasc în România și nu sunt români, rămîn așa toată viața: cetățeni români de altă etnie. Nu e nimic rău în asta. La fel cum nu e nimic rău nici în opțiunea unora de a adera la conștiința națională românească a majorității. Voia la fiecare ca la banul Ghica!
În cazul persoanelor care au ori aspiră să aibă o prestație publică, cu oarecare ecou în conștiința societății, schimbarea aceasta de nume, această declarație de în-naționalizare, este precedată și urmată, în mod obișnuit și firesc, de un comportament civic, presupus sincer, care să exprime în mod vizibil aderența și adeziunea re-numitului la valorile, preocupările și aspirațiile ce definesc conștiința publică a populației majoritare. A neamului românesc, în cazul de față. Nu-i vorbă, mulți, foarte mulți concetățeni nu-și schimbă de fel numele, ceea ce nu-i împiedică să-și arate, să-și manifeste – nu neapărat pentru a o dovedi, ci pentru că o simt și o trăiesc, aderența și adeziunea la valorile, preocupările și aspirațiile ce definesc viața sufletească și interesele populației majoritare, sărăcia și nevoile noastre, de români.
E lungă lista celor care, născuți cu un nume ne-românesc și l-au schimbat, dorind astfel să semnifice ceva anume și reușind. Reușind să-și onoreze această promisiune făcută față de sine însuși dinaintea publicului. Sau care, născuți din asemenea părinți, au respectat opțiunea părintească, vădindu-i temeiuri suplimentare și ducînd mai departe, nestrîmbată, o anumită linie a comportamentului civic. Poate că și mai lungă este lista celor care, fără să se atingă de numele moștenit din părinți au reușit să exteriorizeze aceeași semnificație prin glasul pur al faptelor, al unei vieți trăite exemplar cu demnitate și folos pentru cei din jur, pentru neamul românesc, pentru specia om.
SILVIU BRUCAN intră însă într-o altă categorie. A celor, puțini, care și-au schimbat numele ca să înșele, ca să mintă astfel o dată în plus. Căci e minciună curată de fiecare dată cînd își spune sau i se spune individului cu un nume răsunînd românește: SILVIU BRUCAN.
E drept că, pentru ceea ce știa că va face în viața sa, nici numele părintesc nu i se potrivea, ca nume răsunînd evreiește. Activist înfocat al antiromânismului, individului i se potrivea mai curînd un nume de extraterestru, după mintea mea, care cred și probabil mă înșel, dar cred mai departe, că nu există seminții propriu-zis vrăjmașe altora. Practicînd, ca profesie, antiromânismul, prin numele său moștenit, nume de părinți evrei, secătura ar fi indus în subconștientul victimelor sale ideea că așa sunt ei, evreii, antiromâni. Ticăloșia sa, precum se vede, nu a fost chiar fără de limită și măcar atîta Dumnezeu a avut, știind bine răul ce avea de gînd să-l facă, să se lepede de numele părintesc, spre a nu-l face de ocara unui popor întreg! Așa că și-a inventat un nume, al nimănui, mai ușor de pîngărit. Se dovedește astfel, încă o dată, că nimeni nu este ticălosul perfect, fără cusur. Nici măcar SILVIU BRUCAN. (Cît de antiromâni pot fi alți evrei ne-o dovedesc evreii de teapa lui N. Steinhardt! Se mira cineva de Nicu Steinhardt că nu și-a schimbat numele, că nu și-a luat un nume românesc. Ar fi fost și păcat să se estompeze astfel evidența spectaculoasă a faptului că și un evreu cu nume neschimbat poate fi mai român decît cei mai mulți români!… Dar mă grăbesc să închid această paranteză, cu sentimentul că am comis o impietate față de Steinhardt și sunt atîția alții ca el, pomenindu-i numele în contextul pe care-l poate stîrni în jur, ca un odorant pestilențial, numele și făptura susnumitului SILVIU BRUCAN!).
Deunăzi, la „Ediția Specială” a Jurnalului TV, redactorii televiziunii naționale au avut ideea mizerabilă de a-l invita de numitul SILVIU BRUCAN să ne explice el, la proștii de noi, ce mare cîștig e pentru neamul românesc că vom scăpa de grija Bucovinei și a Herței, a Basarabiei de sud și a Insulei Șerpilor. Mărturisesc însă că, zărindu-l cum apare pe ecran atît de neașteptat de nimeni, în stupiditatea mea genetic stabilizată, nevindecabilă, am avut în primele momente bănuiala prostănacă, nădejdea deșucheată, caraghioasă, că SILVIU BRUCAN va vorbi ca un om normal, că, abil și oportunist cum a fost întotdeauna, știind cînd să trădeze și cînd să mimeze loialitatea, nu va pierde ocazia perfectă ce i se oferea de a-și răscumpăra crimele de pînă azi, de a se împăca, paulinic, cu cei pe care i-a vîndut de atîtea ori, îndoindu-se acum, măcar în ceasul al 12-lea, de corectitudinea Tratatului cu Ucraina, dacă nu vorbind chiar, propriu-zis și limpede, pe șleau, verde în față, românește, împotriva tratatului vînzător de țară! Mi s-a năzărit prostește, fără nici un motiv, că SILVIU BRUCAN va fi în stare să se dezică de sine și să reia, măcar în parte, argumentele de bun-simț care se opun încheierii acestui Tratat, argumente pe care Televiziunea națională s-a străduit din răsputeri să le ascundă publicului românesc.
Ce lovitură ar fi dat SILVIU BRUCAN dacă ar fi prezentat telespectatorilor aceste argumente, dejucînd scenariul televiziunii antinaționale și comițînd astfel un act de demnitate, chiar dacă primul, demnitate la care ființa umană are dreptul să aspire oricînd, oricît de jos s-ar afla amărîtul în subsolul dezumanizării sale!
Mi-am zis, cu bucuroasă resemnare, dar bucuria mi-a fost proastă, că va fi și pentru asemenea gest să-i iertăm brucanului toate păcatele, cele multe și grele, pe care le-a agonisit pînă la această vîrstă respectabilă, ce-i drept, dar fără folos, căci însuși purtătorul ei nu se gîndește s-o cinstească! Un gest – dacă l-ar fi făcut! – care ar fi însemnat atît de mult pentru a împuțina numărul, în creștere continuă, al celor ce, simplificînd pînă la deformare mesajul complex și complicat al trecutului, bat toaca tot mai tare pe tema antiromânismului evreiesc, funciar și definitiv definitoriu!
Dar nu! Secătura tot secătură! Iar pe deasupra plesnind de nerușinare! Căci tu, cînd te știi că la naștere nu erai român și așa ai rămas toată viața, iar cînd te vei pristăvi, după o viață dedicată minciunii și diversiunii, nu vei fi altceva decît hoitul unui statornic dușman al neamului românesc, cum de te încumeți să apari tocmai tu în fața a douăzeci de milioane de români, dintre care cei mai mulți cu jalea în suflet, ca să le ții o lecție despre binefacerile unui act istoric care îi păgubește și îi umilește pe români cum n-au mai fost niciodată de păcăliți!
Tu, tovarăș de idei și de crime al celor care, în perioada interbelică, declaraseră România stat imperialist, acaparator de teritorii străine, precum Transilvania și Basarabia, la care, noi, românii, nu avem nici un drept, tocmai tu, venitură neobrăzată, vii să ne spui că Pactul Molotov-Ribbentrop este literă moartă?! Adică ce vrei să spui, că nu mai sunt în viață cei pe care aplicarea acestui pact gangsteresc i-a risipit în lume, sute de mii, peste un milion de români care, parte deportați în Siberia, parte refugiați în toate zările, și-au părăsit casele și pămîntul strămoșesc, ca să dea viață înțelegerii dintre Hitler și Stalin? De ce este literă moartă pactul dintre cei doi descreierați? Cumva pentru că în locul sutelor de mii de familii românești evacuate s-au strămutat, ca într-o terra deserta, a nimănui, sute de mii de ucrainieni și ruși, modificînd și falsificînd astfel realitatea demografică? Vrea politologul lui pește ca acestor români, alungați din vatra lor multiseculară, milenară chiar, să nu le recunoaștem nici un drept?! Drepturile omului și ale oamenilor, ale națiunilor, sunt valabile pentru toată lumea asta, dar nu și pentru românii de noi?! Explică-te, ins nerușinat, ce înțelegi prin aceea că pactul este literă moartă? Efectele lui au fost cumva anulate la vreun conclav internațional? Aplică, ticălosule, logica ta de trei parale disputei teritoriale dintre evrei și palestinieni, dacă te ține cureaua, și să vedem ce mai rămîne din statul Israel, antisemitule! Antiromânule! Antiomule! Neom ce ești!
Ieșind în față, într-o clipă atît de grea pentru Țară, ca să ia partea vînzătorilor de țară, el, rînceda caiafă SILVIU BRUCAN, ne obligă să ne aducem aminte în termeni ceva mai expliciți pe cine a invitat Televiziunea Română la ora de învățămînt politic: pe un șarlatan! Un escroc! Un impostor! Un hoț! Un găinar! Un pungaș!
Mă înșeală oare memoria sau, după ’89, lui SILVIU BRUCAN i s-a cerut în public, în presa cea mai citită, să-și dovedească atestatele universitare care i-ar fi dat voie să funcționeze legal în învățămîntul românesc? Adică, ni se aducea astfel la cunoștință că profesorul universitar SILVIU BRUCAN, doctor în victoria bolșevismului cominternist pe întreaga planetă, nu e prea sigur nici ca bacalaureatul să-l fi dobîndit vreodată! Vi s-au cerut actele la control, domnule profesor semidoct și impostor! Diploma, patalamaua de licență în filosofie sau măcar vreo inginerie oarecare, și nu știu să se fi produs, tot public, dovada că o aveți! Ați înșelat oare autoritățile și ani de zile, pe minciuni realist-socialiste, ați luat leafă și onoruri de profesor universitar? Știu, există termen de prescripție juridică pentru asemenea găinării, dar nerușinarea de a mai scoate obrazul în lume cine vi-o dă?
Amestecat direct în asasinarea a doi șefi de stat români, Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu, în privința lui Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu numărîndu-se chiar printre cei trei criminali care, la ceas de taină buluciți într-un closet, au hotărît ei ca democrația românească să debuteze prin cel mai infam asasinat, secătura de BRUCAN, mai secătură decît ceilalți doi și încă o sută de secături ca ei luați la un loc, își îngăduie secătura să prostească mai departe un public de telespectatori cumsecade și creduli, dezinformați și manipulați, cărora nu le-ar veni nici în ruptul capului să creadă că un asemenea impostor poate exista, ba chiar să mai și apară pe micul ecran, senin și doct, mizerabilul! Monstrul! Huiduma nerușinată!
Cu ani în urmă, l-am întrebat pe bunul meu profesor și mentor Al. Graur ce anume l-a determinat să afirme, pe la mijlocul anilor ’50, că în RSS Moldovenească, adică în Basarabia noastră, nu se vorbește românește, ci o altă limbă, tot romanică, dar nu românească. Respectul total și definitiv pe care i-l purtam marelui profesor îmi îngăduia să nu ocolesc un subiect atît de delicat. Răspunsul a fost cam acesta: „mi s-a cerut de la „Scînteia“ să scriu un articol pe această temă: ce limbă se vorbește la Chișinău? Am scris ce credeam eu că este corect să spun în această chestiune, am dat textul redactorului șef și a apărut după cîteva zile aproape cu totul alt text decît cel scris de mine!“
Al. Graur cred că mi-a spus atunci și numele ticălosului de la
„Scînteia“, dar n-am dat atenție numelui de kaghebist. Nu aveam ce ține minte, căci aș fi recunoscut astfel existența pe lumea asta a unor rebuturi umane atît de jalnice! Dar iată că lor, mizerabilii, nu le este rușine că există, dimpotrivă, se simt foarte îndreptățiți să ne fericească, să ne copleșească cu existența lor! Secătură ce ești, nu cumva tu ai fost acela care l-ai mințit pe Alexandru Graur și pe toți cei ce au citit în „Scînteia“ infamia de tine ticluită și semnată, în mod infractor, cu numele marelui cărturar român?! Ascultîndu-te și privindu-te cum te ticăloșeai în fața noastră la „Ediția Specială“ TV, de ce oare mi-am adus aminte de mărturia lui Al. Graur și de ce mai că aș pune și rămășag că tu ai fost, brucane, ticălosul de redactor de la „Scînteia“?! Iar dacă n-ai fost tu, cu siguranță că a fost tot un silviu brucan acel agent al antiromânismului kaghebist! Repet: antiromânism nu evreiesc, ci kaghebist! Secătură bolșevică!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Aleargă, tinere, aleargă
Părintele ieșit din zarcă
Șopti cu zâmbetu'i blajin
Acuma plâng, lui mă închin
La cei căzuți mucenicește
Cine se roagă
sau slujește ?
La Petru-Vodă'n cimitir
El odihnește lângă Gyr
Munții îi străjuiesc și 'o cruce
Le'alină suferința dulce
Prezenți pururea lângă noi
În cruntul, veșnicul război
Sfinții Domnului, mari eroi !
Venirea la putere a găștii Anei Pauker / Robinshon, Leonte Rautu/ Oingenstein, Teohari Georgescu/Burah Tescovici, Gh Aposto/ Gershwinn, Nicolsky/Goddberg, Roman/ Neulander Erno, Brucan/Bruckner Saul si multi multi altii fac parte din cele scrise de istoricii francezi in Cartea Neagră a Comunismului unde pe timp de pace după cel de-al doilea război mondial in țările proaspăt populare au fost omoriti peste 100 de milioane de oameni .Nu o spun ei ci ei. Genocidul din CHina făcut de Japonezi au făcut sa fie trecute crimele sub tăcere unde au fost omoriti de japonezi peste 30 de milioane de chinezi.DEce? Genocidul trebuia sa fie in alta parte. SInt mulți de la Peres, Safran, Horia Moculescu, Steinhardt care amintesc ca nu a existat vreun genocid pe teritoriul romanesc. Sint evreii care se roagă pentru ANtonescu pentru ca au fost salvați.
Soția lui BRucan procuroare i-a condamnat la moațe pe Radu GYR si Pamfil Seicaru in lotul ziariștilor.
Deci iata cine conducea tara cei care își schimbau ca pe banda rulanta numele.
Nu-mi ramine decit sa adaug cele scrie de Ion Coja despre jegul asta de Brucan care împreună cu SOROS , Roman /NEulander, Iliescu au dat lovitura de stat in 89. Terminați cu revoluția. Au folosit nemulțumire populară pe cind aveau pe ruși , toată europa de partea lor plus securitatea . Stănculescu a spus clar lovitura de stat. De atunci au dat sintagma asta prostiilor sa se alimenteze cu ea iar ei și-au desavirsit arta manipulării a conducerii care a dus tara la 200 de miliarde datorii si 8 milioane de romani mai putini in tara.
Ion Coja
Se numește SILVIU BRUCAN, îndeosebi atunci cînd apare, aproape zilnic, pe postul național TV. În sinea lui însă se numește mai departe cu numele primit la naștere. Noi l-am uitat, el nu. Și l-a schimbat. Au făcut și alții la fel, luîndu-și nume românesc, voind astfel să semnifice voința lor de a fi și de a fi considerați români. Nu i-a obligat nimeni să-și schimbe numele, nu i-a obligat nimeni să se facă români. Drept care cei mai mulți dintre cei care se nasc în România și nu sunt români, rămîn așa toată viața: cetățeni români de altă etnie. Nu e nimic rău în asta. La fel cum nu e nimic rău nici în opțiunea unora de a adera la conștiința națională românească a majorității. Voia la fiecare ca la banul Ghica!
În cazul persoanelor care au ori aspiră să aibă o prestație publică, cu oarecare ecou în conștiința societății, schimbarea aceasta de nume, această declarație de în-naționalizare, este precedată și urmată, în mod obișnuit și firesc, de un comportament civic, presupus sincer, care să exprime în mod vizibil aderența și adeziunea re-numitului la valorile, preocupările și aspirațiile ce definesc conștiința publică a populației majoritare. A neamului românesc, în cazul de față. Nu-i vorbă, mulți, foarte mulți concetățeni nu-și schimbă de fel numele, ceea ce nu-i împiedică să-și arate, să-și manifeste – nu neapărat pentru a o dovedi, ci pentru că o simt și o trăiesc, aderența și adeziunea la valorile, preocupările și aspirațiile ce definesc viața sufletească și interesele populației majoritare, sărăcia și nevoile noastre, de români.
E lungă lista celor care, născuți cu un nume ne-românesc și l-au schimbat, dorind astfel să semnifice ceva anume și reușind. Reușind să-și onoreze această promisiune făcută față de sine însuși dinaintea publicului. Sau care, născuți din asemenea părinți, au respectat opțiunea părintească, vădindu-i temeiuri suplimentare și ducînd mai departe, nestrîmbată, o anumită linie a comportamentului civic. Poate că și mai lungă este lista celor care, fără să se atingă de numele moștenit din părinți au reușit să exteriorizeze aceeași semnificație prin glasul pur al faptelor, al unei vieți trăite exemplar cu demnitate și folos pentru cei din jur, pentru neamul românesc, pentru specia om.
SILVIU BRUCAN intră însă într-o altă categorie. A celor, puțini, care și-au schimbat numele ca să înșele, ca să mintă astfel o dată în plus. Căci e minciună curată de fiecare dată cînd își spune sau i se spune individului cu un nume răsunînd românește: SILVIU BRUCAN.
E drept că, pentru ceea ce știa că va face în viața sa, nici numele părintesc nu i se potrivea, ca nume răsunînd evreiește. Activist înfocat al antiromânismului, individului i se potrivea mai curînd un nume de extraterestru, după mintea mea, care cred și probabil mă înșel, dar cred mai departe, că nu există seminții propriu-zis vrăjmașe altora. Practicînd, ca profesie, antiromânismul, prin numele său moștenit, nume de părinți evrei, secătura ar fi indus în subconștientul victimelor sale ideea că așa sunt ei, evreii, antiromâni. Ticăloșia sa, precum se vede, nu a fost chiar fără de limită și măcar atîta Dumnezeu a avut, știind bine răul ce avea de gînd să-l facă, să se lepede de numele părintesc, spre a nu-l face de ocara unui popor întreg! Așa că și-a inventat un nume, al nimănui, mai ușor de pîngărit. Se dovedește astfel, încă o dată, că nimeni nu este ticălosul perfect, fără cusur. Nici măcar SILVIU BRUCAN. (Cît de antiromâni pot fi alți evrei ne-o dovedesc evreii de teapa lui N. Steinhardt! Se mira cineva de Nicu Steinhardt că nu și-a schimbat numele, că nu și-a luat un nume românesc. Ar fi fost și păcat să se estompeze astfel evidența spectaculoasă a faptului că și un evreu cu nume neschimbat poate fi mai român decît cei mai mulți români!… Dar mă grăbesc să închid această paranteză, cu sentimentul că am comis o impietate față de Steinhardt și sunt atîția alții ca el, pomenindu-i numele în contextul pe care-l poate stîrni în jur, ca un odorant pestilențial, numele și făptura susnumitului SILVIU BRUCAN!).
Deunăzi, la „Ediția Specială” a Jurnalului TV, redactorii televiziunii naționale au avut ideea mizerabilă de a-l invita de numitul SILVIU BRUCAN să ne explice el, la proștii de noi, ce mare cîștig e pentru neamul românesc că vom scăpa de grija Bucovinei și a Herței, a Basarabiei de sud și a Insulei Șerpilor. Mărturisesc însă că, zărindu-l cum apare pe ecran atît de neașteptat de nimeni, în stupiditatea mea genetic stabilizată, nevindecabilă, am avut în primele momente bănuiala prostănacă, nădejdea deșucheată, caraghioasă, că SILVIU BRUCAN va vorbi ca un om normal, că, abil și oportunist cum a fost întotdeauna, știind cînd să trădeze și cînd să mimeze loialitatea, nu va pierde ocazia perfectă ce i se oferea de a-și răscumpăra crimele de pînă azi, de a se împăca, paulinic, cu cei pe care i-a vîndut de atîtea ori, îndoindu-se acum, măcar în ceasul al 12-lea, de corectitudinea Tratatului cu Ucraina, dacă nu vorbind chiar, propriu-zis și limpede, pe șleau, verde în față, românește, împotriva tratatului vînzător de țară! Mi s-a năzărit prostește, fără nici un motiv, că SILVIU BRUCAN va fi în stare să se dezică de sine și să reia, măcar în parte, argumentele de bun-simț care se opun încheierii acestui Tratat, argumente pe care Televiziunea națională s-a străduit din răsputeri să le ascundă publicului românesc.
Ce lovitură ar fi dat SILVIU BRUCAN dacă ar fi prezentat telespectatorilor aceste argumente, dejucînd scenariul televiziunii antinaționale și comițînd astfel un act de demnitate, chiar dacă primul, demnitate la care ființa umană are dreptul să aspire oricînd, oricît de jos s-ar afla amărîtul în subsolul dezumanizării sale!
Mi-am zis, cu bucuroasă resemnare, dar bucuria mi-a fost proastă, că va fi și pentru asemenea gest să-i iertăm brucanului toate păcatele, cele multe și grele, pe care le-a agonisit pînă la această vîrstă respectabilă, ce-i drept, dar fără folos, căci însuși purtătorul ei nu se gîndește s-o cinstească! Un gest – dacă l-ar fi făcut! – care ar fi însemnat atît de mult pentru a împuțina numărul, în creștere continuă, al celor ce, simplificînd pînă la deformare mesajul complex și complicat al trecutului, bat toaca tot mai tare pe tema antiromânismului evreiesc, funciar și definitiv definitoriu!
Dar nu! Secătura tot secătură! Iar pe deasupra plesnind de nerușinare! Căci tu, cînd te știi că la naștere nu erai român și așa ai rămas toată viața, iar cînd te vei pristăvi, după o viață dedicată minciunii și diversiunii, nu vei fi altceva decît hoitul unui statornic dușman al neamului românesc, cum de te încumeți să apari tocmai tu în fața a douăzeci de milioane de români, dintre care cei mai mulți cu jalea în suflet, ca să le ții o lecție despre binefacerile unui act istoric care îi păgubește și îi umilește pe români cum n-au mai fost niciodată de păcăliți!
Tu, tovarăș de idei și de crime al celor care, în perioada interbelică, declaraseră România stat imperialist, acaparator de teritorii străine, precum Transilvania și Basarabia, la care, noi, românii, nu avem nici un drept, tocmai tu, venitură neobrăzată, vii să ne spui că Pactul Molotov-Ribbentrop este literă moartă?! Adică ce vrei să spui, că nu mai sunt în viață cei pe care aplicarea acestui pact gangsteresc i-a risipit în lume, sute de mii, peste un milion de români care, parte deportați în Siberia, parte refugiați în toate zările, și-au părăsit casele și pămîntul strămoșesc, ca să dea viață înțelegerii dintre Hitler și Stalin? De ce este literă moartă pactul dintre cei doi descreierați? Cumva pentru că în locul sutelor de mii de familii românești evacuate s-au strămutat, ca într-o terra deserta, a nimănui, sute de mii de ucrainieni și ruși, modificînd și falsificînd astfel realitatea demografică? Vrea politologul lui pește ca acestor români, alungați din vatra lor multiseculară, milenară chiar, să nu le recunoaștem nici un drept?! Drepturile omului și ale oamenilor, ale națiunilor, sunt valabile pentru toată lumea asta, dar nu și pentru românii de noi?! Explică-te, ins nerușinat, ce înțelegi prin aceea că pactul este literă moartă? Efectele lui au fost cumva anulate la vreun conclav internațional? Aplică, ticălosule, logica ta de trei parale disputei teritoriale dintre evrei și palestinieni, dacă te ține cureaua, și să vedem ce mai rămîne din statul Israel, antisemitule! Antiromânule! Antiomule! Neom ce ești!
Ieșind în față, într-o clipă atît de grea pentru Țară, ca să ia partea vînzătorilor de țară, el, rînceda caiafă SILVIU BRUCAN, ne obligă să ne aducem aminte în termeni ceva mai expliciți pe cine a invitat Televiziunea Română la ora de învățămînt politic: pe un șarlatan! Un escroc! Un impostor! Un hoț! Un găinar! Un pungaș!
Mă înșeală oare memoria sau, după ’89, lui SILVIU BRUCAN i s-a cerut în public, în presa cea mai citită, să-și dovedească atestatele universitare care i-ar fi dat voie să funcționeze legal în învățămîntul românesc? Adică, ni se aducea astfel la cunoștință că profesorul universitar SILVIU BRUCAN, doctor în victoria bolșevismului cominternist pe întreaga planetă, nu e prea sigur nici ca bacalaureatul să-l fi dobîndit vreodată! Vi s-au cerut actele la control, domnule profesor semidoct și impostor! Diploma, patalamaua de licență în filosofie sau măcar vreo inginerie oarecare, și nu știu să se fi produs, tot public, dovada că o aveți! Ați înșelat oare autoritățile și ani de zile, pe minciuni realist-socialiste, ați luat leafă și onoruri de profesor universitar? Știu, există termen de prescripție juridică pentru asemenea găinării, dar nerușinarea de a mai scoate obrazul în lume cine vi-o dă?
Amestecat direct în asasinarea a doi șefi de stat români, Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu, în privința lui Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu numărîndu-se chiar printre cei trei criminali care, la ceas de taină buluciți într-un closet, au hotărît ei ca democrația românească să debuteze prin cel mai infam asasinat, secătura de BRUCAN, mai secătură decît ceilalți doi și încă o sută de secături ca ei luați la un loc, își îngăduie secătura să prostească mai departe un public de telespectatori cumsecade și creduli, dezinformați și manipulați, cărora nu le-ar veni nici în ruptul capului să creadă că un asemenea impostor poate exista, ba chiar să mai și apară pe micul ecran, senin și doct, mizerabilul! Monstrul! Huiduma nerușinată!
Cu ani în urmă, l-am întrebat pe bunul meu profesor și mentor Al. Graur ce anume l-a determinat să afirme, pe la mijlocul anilor ’50, că în RSS Moldovenească, adică în Basarabia noastră, nu se vorbește românește, ci o altă limbă, tot romanică, dar nu românească. Respectul total și definitiv pe care i-l purtam marelui profesor îmi îngăduia să nu ocolesc un subiect atît de delicat. Răspunsul a fost cam acesta: „mi s-a cerut de la „Scînteia“ să scriu un articol pe această temă: ce limbă se vorbește la Chișinău? Am scris ce credeam eu că este corect să spun în această chestiune, am dat textul redactorului șef și a apărut după cîteva zile aproape cu totul alt text decît cel scris de mine!“
Al. Graur cred că mi-a spus atunci și numele ticălosului de la
„Scînteia“, dar n-am dat atenție numelui de kaghebist. Nu aveam ce ține minte, căci aș fi recunoscut astfel existența pe lumea asta a unor rebuturi umane atît de jalnice! Dar iată că lor, mizerabilii, nu le este rușine că există, dimpotrivă, se simt foarte îndreptățiți să ne fericească, să ne copleșească cu existența lor! Secătură ce ești, nu cumva tu ai fost acela care l-ai mințit pe Alexandru Graur și pe toți cei ce au citit în „Scînteia“ infamia de tine ticluită și semnată, în mod infractor, cu numele marelui cărturar român?! Ascultîndu-te și privindu-te cum te ticăloșeai în fața noastră la „Ediția Specială“ TV, de ce oare mi-am adus aminte de mărturia lui Al. Graur și de ce mai că aș pune și rămășag că tu ai fost, brucane, ticălosul de redactor de la „Scînteia“?! Iar dacă n-ai fost tu, cu siguranță că a fost tot un silviu brucan acel agent al antiromânismului kaghebist! Repet: antiromânism nu evreiesc, ci kaghebist! Secătură bolșevică!