Intransingentul Grigore Caraza, un om cu un comportament ireproșabil în închisorile comuniste, nu a avut nimic de reproșat Profesorului. "De la dânsul mi-au rămas întipărite în memorie atâtea lucruri care au avut menirea să-mi anihileze o bună parte din suferințele ce m-au însoțit toată viața", a scris acesta în cartea sa de memorii "Aiud însângerat", descriind înfometarea și torturile fizice și psihice la care a fost supus gânditorul. Dar, pentru a simți măcar puțin din mângâierea adusă sufletelor deținuților de poeții închisorilor, printre care la loc de frunte s-a aflat Nichifor Crainic, am să dau cuvântul doamnei Aspazia Oțel Petrescu: "Nu este cuvânt să poată tălmăci cât de alinător era, într-un izolator infam, să-ți culci capul pe o metaforă de Radu Gyr, să te acoperi cu plapuma unui vers de Nichifor Crainic, să îl iei de mână pe Ciurunga și să suspini eliberat de însingurare, sărutând odată cu Vasile Voiculescu picioarele Îngerului durerii". Iar un mare duhovnic, îmbunătățit de suferința îndurată în temnițele comuniste, e vorba de Părintele Justin Pârvu, ne spune că poezia, alături de rugăciune, a fost hrană sufletească pentru cei din închisori

Pentru respectarea adevărului, trebuie spus că Nichifor Crainic nu a fost aderent al Mișcării Legionare. A fost, pentru o scurtă perioadă de timp, între 1932 și 1933, apropiat al lui Corneliu Zelea Codreanu. De altfel, la procesul intentat liderului legionar, Crainic declară că nu mai vorbise cu acesta de mai mult de trei ani. Aceasta nu-l împiedică, însă, să spună că nu-l crede pe Codreanu capabil de trădare, cerând să fie întrebat lucruri serioase. Această depoziție nu a rămas fără urmări. Crainic și-a văzut desființată catedra de mistică și ascetică ortodoxă de la Facultatea de Teologie, al cărei titular era. Într-un cuvânt al Părintelui Stăniloae suntem încredințați că mentorul revistei Gândirea n-a fost închis pentru "vina de-a fi aparținut vreunui partid politic, ci pentru simplul fapt că s-a manifestat ca ziarist și ca poet român creștin". De altfel, acuzele de azi nu sunt noi. Aceleași acuzații i-au fost aduse în 1945, când a făcut parte din lotul ziariștilor, fiind judecat de așa-zisul Tribunal al Poporului, în care soția lui Brucan, Alexandrina Sidorovici, a fost acuzator public, proces în urma căruia Nichifor Crainic a fost condamnat la moarte

Ne punem, însă, întrebarea: și dacă ar fi fost legionar? Cum au fost atâția străluciți intelectuali ai perioadei interbelice, dintre care îi amintim doar pe Mircea Eliade, Constantin Noica sau Petre Țuțea. Ce facem, eliminăm această uriașă elită interbelică din circuitul culturii române pentru opțiunile ei politice? Ne putem permite așa ceva? Cui folosește? În niciun caz românilor. Așa au procedat francezii cu Celine sau nemții cu Heidegger?

Aplicarea etichetei de antisemit poate echivala în societatea de astăzi cu moartea civilă. De ce fel de rasism sau antisemitism poate fi acuzat Crainic? Articolul „Rasă și religiune”, publicat de teologul român în februarie 1935 în revista Gândirea, este dovada cea mai elocventă a desființării teoriei superiorității rasiale, pe care o consideră o nebunie, care era susținută în acea vreme de nazismul german. Au fost voci care l-au acuzat de un antisemitism cu justificare teologică. Antisemitismul, însă, nu este propriu unui creștin. E drept, există o idee, susținută de unii, cum ar fi Léon Poliakoff, cum că originile antisemitismului se găsesc în creștinism. Pentru unii ca aceștia, evangheliile sunt antisemite, iar mulți dintre Sfinții Părinți ar fi cam antisemiți. Leon Volovici, în tradiția lui Leon Poliakoff (apud Vladimir Tismăneanu) și a comunistului Zigu Ornea, scria în lucrarea „Ideologia naționalistă și problema evreiască”: „Românismul lui Crainic, Nae Ionescu și al discipolilor lor implică, prin importanța acordată elementului creștin-ortodox (n.m. - sublinierea îmi aparține), excluderea evreului din sfera etnicului și a naționalului”. De menționat că aceasta este poziția fostului șef al Centrului Internațional de Studiere a Antisemitismului! O astfel de prismă a abordării l-a făcut pe Volovici să îi considere pe artizanii culturii române ca fiind antisemiți, de la Vasile Alecsandri, Ion Heliade Rădulescu și Simion Bărnuțiu, trecând prin Mihai Eminescu, Ioan Slavici și I.L. Caragiale, până la Nae Ionescu, Nicolae Iorga și Mircea Vulcănescu.

Marele teolog și poet creștin, care a avut alături pe Părintele Stăniloae, Vasile Băncilă, Ovidiu Papadima, Radu Gyr, Vasile Voiculescu și mulți alții, a trasat direcțiile celui mai important curent de gândire românească ortodoxă dintre cele două războaie mondiale, lăsând o importantă moștenire spiritualității ortodoxe. Regimul comunist l-a trecut pe lista autorilor ale căror cărți trebuie interzise din principiu. Astăzi, ostracizarea lui Nichifor Crainic continuă. Și nu numai a lui. Ne amintim de scandalul fabricat de mai mulți ani în cazul Radu Gyr. Cât despre omerta din jurul lui Nae Ionescu, cel mai important îndrumător spiritual al elitei interbelice, ce avem de spus? Sau despre motivele care sunt invocate împotriva canonizării oficiale a sfinților închisorilor? Nu sunt toate acestea expresia „monoideismului silnic, care sterilizează spiritul și întunecă perspectiva spre ziua de mâine” (Nichifor Crainic)? Oare vom mai scăpa de sub stăpânirea „dușmanilor omului” (Vintilă Horia)?

 

Citiți și Precizare în cazul Mircea Vulcănescu: Partizanii tiraniei comuniste încă sunt printre noi. Studenții teologi își spun cuvântul: O condamnare FALSĂ și ABUZIVĂ!