Motto: Tot așa cum „opinia” pro nazistă e interzisă pentru că s-a demonstrat că aduce moarte, ar trebui interzisă „opinia” anti-vaccin. Care nu este o „opinie”, ci o instigare la omor. (Daniel Funeriu, fost Ministru al Educației) [1]
Despre virusarea libertății de expresie și atacurile sistematice și mondiale la adresa acestui drept fundamental am scris în repetate rânduri. [2]
Aș reveni astăzi nu ca să repet același bocet, ci ca să mă autodenunț și să recunosc cinstit că m-am îmbolnăvit de ură, o ură chinuitoare și perversă, cinică și vomitivă: ura față de normele ce se pretind „de drept” și care încătușează vorbele sub pretextul combaterii urii. De fapt, nu sunt sigur că boala care m-a cuprins chiar ură se cheamă; ăsta a fost diagnosticul pe care eu însumi mi l-am aplicat, dar, în lumea maladivă în care trăim, nu mai suntem siguri de nimic, boală după boală, până la victoria finală. Aș putea-o numi, mai sofisticat, dezordine-disorder, că tot se poartă termenul, un fel de PISD (post-iubire-stress-disorder), de exemplu. În fine, deși nu sunt convins care-i diagnosticul corect (poate fi, la fel de bine, post-iubire-stres-dezastru), mi-e clar ultimul deranj din întreaga cronologie simptomatologică: greața care m-a cuprins când am aflat, recent, că, dacă mă pune ăla negru să contest cumva teoria lu’ climate-(valutar)-change, mă fac vinovat de, ferească Greta!, discurs generator de ură. Ei bine, dacă așa stau lucrurile, vă rog mult s-o faceți pe psihoterapeutul (că și formula asta-i în mare vogă), să-mi suportați confesiunea și să mă ajutați să-mi regăsesc echilibrul pe care numai dragostea adevărată ți-l poate asigura. Mulțumesc anticipat.
Până să ajung în acest stadiu terminal al bolii, am trecut prin mai multe faze, pe care, cu îngăduința dumneavoastră, Doctore, le-aș inventaria.
1. Amorul
În prima etapă, o tempora!, sănătos-tun și student-tanc, am trăit ceea ce s-ar putea numi iubirea minunată și romantică, dragostea la prima vedere. La prima vedere a Constituției, mi-am zis că ea ar trebui să fie aceea. Cârcotașii au protestat că-i ba prea hâdă și prea șleampătă, ba prea iorgovaniană și prea comunistoidă. Mie, unuia, mi-a plăcut și, tre’ să recunosc, m-am îndrăgostit pe loc, dragoste oarbă, cum se petrece de obicei. Mai ales că ea, draga de ea, venită după vremuri de imense și socialiste privațiuni, îmi garanta libera expresie și mă liniștea că-s pasărea cerului când aș dori să spun ce-mi trece prin cap. Iubitule, îmi zicea ea, „libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă” și mă asigura că „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”. Impecabil, cristal-clar, beton-armat! Dar aș avea voie, la o adică, să urăsc?, o întrebam. Da, puișor, îmi zicea ea, urăște pe cine și ce vrei, că e omenesc (deși ura semenilor nu sună deloc creștinește). Dar să te abții să îndemni pe alții la vrajbă și să nu inciți „la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă”. Aha, carevasăzică, eu am dreptul să urăsc pe cine poftesc, dar nu am voie să instig ura colectivă împotriva a patru repere mari, late și, foarte important!, limitative: națiuni, rase, clase sau religii. Aha, perfect, draga mea Consty, am înțeles, să trăiți, love you.
Chestia cu ura nu mă preocupa atunci prea tare, întrebam doar din pură curiozitate. În plus, eram mult prea imberb ca să pot urî temeinic. Dar, mă rog, așa erau timpurile. Nici astăzi nu cred că urăsc pe cineva, cu excepția de care pomeneam la începutul spovedaniei. În orice caz, pe atunci nu intuiam că sentimentul ăsta foarte lumesc urma să țină prima pagină a celor mai la modă restricții ale libertății de expresie.
Dar să nu anticipăm… Până să revin cu detalii despre ură și evoluția ei, mă simt, însă, dator cu o a doua mărturisire, care este, cum prevesteam, despre climă, un subiect pe care n-am crezut că o să-l leg vreodată de înjurături și resentimente și, cu atât mai puțin, de Constituție. Cum, însă, nu știi niciodată ce conexiuni îți oferă dadaismul contemporan, răspund provocării: am iubit întotdeauna schimbările climatice aduse de anotimpurile de pe meridianul nostru și nu am simțit niciodată vreo panică generată de înflorirea teilor, încărămizirea frunzelor sau înălbirea munților. Îndrăgostit de iarnă fiind, trebuie să recunosc, însă, că șușotelile legate de „încălzirea globală” mi-au dat ceva fiori fierbinți pe șira derdelușului, dar nu le-am băgat în seamă, convins că nu moare iarna cailor când vrea vara câinilor și că trebuie să fie un rost, bine rostuit, și-n curgerea vremurilor.
Avem, prin urmare, unul lângă altul, două subiecte care, aparent, sunt nucă-n perete: libera expresie și capriciile meteorologice. Și dacă tot trebuie să le punem pe aceeași pagină și să le găsim un numitor comun, atunci închei prima secțiune a confesiunii de față cu mărturisirea că firul roșu care leagă aceste subiecte, în faza romantică a coabitării lor, este iubirea și atașamentul meu pentru ambele; așadar, un menage à trois dictat de conjunctură: să fie liber cuvântul, să ardă soarele, să bată vântul!
2. Amenințările
În faza a doua, Doctore, treburile s-au cam complicat: cuvântul a început să bată nepermis, vântul să ardă fără control, iar soarele, dragul de el, să fie prea liber. În traducere, iubirile față de legitățile naturale ale liberei expresii și liberei vremi s-au văzut tot mai atacate de ideologiile nerăbdătoare ale sfârșitului lumii.
Sunt furtunile dogmatice care vin peste mine cu propunerea de a schimba firul roșu al celor două subiecte și, dacă ar fi să mă iau după ele, iubirea ar trebui înlocuită de temeri și frică. Asta pentru că, potrivit promotorilor acestor orientări ideologice, libera expresie și libera natură sunt cele mai mari pericole existențiale la adresa umanității, în discuție fiind doar ordinea lor din vârful clasamentului.
Astfel, în analiza înțelepților Davosului, libertatea de expresie a devenit, din cauza „riscului dezinformării” și a „discursului de ură”, cel mai mare risc existențial al planetei.[3] Este o poziție împărtășită de Comisia Europeană care a decis încadrarea hate speech în categoria EU-crimes (infracțiuni de gravitate majoră precum traficul de stupefiante, traficul de persoane și terorismul)[4]. De altfel, în ultima vreme, mai ales în epoca restricțiilor covidiene, a fost sistematic alimentat un curent de opinie conform căruia n-avem voie să deschidem gura decât dacă vorbele noastre sunt „adevărate” și ștampilate ca „veridice” de diverse autorități administrativ-sanitare, ministerele purității și certitudinii. Orice opinie asupra istoriei, contrară versiunii „oficiale” și „protejate” („protected opinion”) a fost imediat calificată (cum altfel decât?) „conspiraționistă”[5], iar îndrăznețul care a emis-o a fost, adesea, etichetat drept „terorist intern periculos” („dangerous domestic terrorist”).[6] Cât despre opiniile încărcate de ură și periculozitatea lor supremă, ceva mai încolo.
Pe de altă, parte, invitat la o emisiune de televiziune australiană și întrebat care este cel mai mare risc care afectează omenirea astăzi, șeful diplomației din țara indispensabilă a planetei a declarat că „provocarea existențială a epocii noastre este schimbarea climatică”, „mai gravă chiar decât războiul nuclear”[7]. Este o teză care pare susținută, de altfel, și de Secretarul General al ONU: „Schimbarea climatică este deja aici. Este terifiantă, și este numai începutul. Era încălzirii globale s-a încheiat. A venit era fierberii globale […] Ne aflăm pe o autostradă a iadului către infernul climatic, cu piciorul pe pedala de accelerație.”[8] În acord cu aceste semnale de alarmă, un faimos ierarh britanic pretinde că această „crimă” se anunță mai mare decât oricare din istoria omenirii, mai teribilă chiar decât Holocaustul[9], în vreme ce șeful Regatului său, însuși regele, ne avertizează că, „literalmente, nu mai avem timp”, iar „împotriva acestui flagel mondial, nu ne mai rămâne decât soluția războiului”.[10] Ca să fie treaba treabă, „în recunoașterea catastrofalelor consecințe ale schimbării climatice”, câțiva specialiști de drept internațional au sugerat chiar amendarea statutului Curții Penale Internaționale prin includerea în competențele sale (alături de genocid, crime de război și altele similare) și a „crimelor împotriva naturii”.[11]
După cum se observă, ne găsim, pare-se, într-o veritabilă competiție pentru titlul de catastrofă supremă, iar orientarea asta nouă îmi dă mari bătăi de cap, Doctore, și cred că tocmai ăsta-i începutul stresului post-iubire. Eu chiar credeam că libertatea de conștiință și de expresie sunt cele mai mari și divine daruri acordate omului și eram încântat și amorezat de felul în care aceste cadouri-principii de drept erau împachetate de a mea Constituție (și, de altfel, de alte mândre legi, convenții și tratate de peste mări și țări); în plus, chiar eram convins că noi iubim natura și ea ne iubește așa păcătoși și vinovați față de ea cum suntem, iar râul și ramul ne vor apăra mereu sărăcia și neamul. Și iată că mă trezesc, dintr-o dată, cu convingerile astea puse în discuție doar pentru că ăia din conducere se joacă de-a „narativul”.
3. Stupoarea
Joaca asta a filantropaților (Margaret Anna Alice) începe să mă enerveze foarte tare, Doctore, iar stadiul al treilea al stres-dezastrului este marcat de o grămadă de nedumeriri, frământări și neliniști. Peste toate aceste simptome, tronează, în toată splendoarea ei, stupoarea în fața tuturor încercărilor lor de a ne convinge că albul e negru și că doi plus doi fac cinci. Și asta în legătură cu ambele subiecte pe care eu le-am legat cu amor roșu și pe care ei le unesc, în tandem, în capul listei de nenorociri globale.
De fapt, ceea ce descopăr și-n acest al treilea stadiu, al bulversării, este un nou numitor comun: cele două „amenințări planetare”, aparent distincte și îndepărtate, își regăsesc proximitatea nu doar în clasamentul mondial al „ororilor”, ci și în efortul propagandistico-lingvistico-juridic de descompunere și recompunere a realității. Iar noua normalitate pe care dumnezeii fără Dumnezeu vor s-o construiască printr-o altă cartă a facerii pare să aibă hate speech-ul și climate change-ul în ADN-ul ei, perechi de bază ale spiralei.
Așadar, să se facă hate speech-ul!… Și, ca urmare a ordinului, ura, ca parte organică a oricărui sistem etic coerent, contraponderea iubirii, a fost întâi desprinsă de acest sistem și s-a acreditat ideea că există lucruri bune de iubit, dar nu mai există lucruri bune de urât (cum ar fi vulgaritatea, sau exhibiționismul, sau pedofilia, sau blasfemia, de exemplu). Pe urmă, ura a fost capturată și izolată în însuși sistemul de norme juridice, în special prin distrugerea conexiunii cu „incitarea”: treptat-treptat, ura a luat fața incitării la ură și a sfârșit prin a-i lua și locul în normele propriu-zise. Apoi, un pas important în direcția „autonomizării” sentimentului eretic a fost făcut prin trecerea în plan secund, terțiar și, apoi, aruncarea în neant, a gravelor instanțieri ale incitării la ură: popoare, clase, religii și rase, cum prevede Constituția mea, de exemplu. Pe urmă, locul acestor repere, pe care le numeam mari, late și limitative, a fost luat de tendința spre nelimitat și infinit: ura-de-orice, ura-absolută, ura-și-atât. Într-o ultimă etapă a facerii, „ura” din limba română și din celelalte limbi ale planetei a fost – triumf suprem al globalizării – înlocuită cu universalul și a-tot-cuprinzătorul hate (în traducere, orice părere contrară versiunii „oficiale” și orice dezacord susceptibil să deranjeze „valori”, fie că-s exprimate prin fapte, ziceri sau gânduri, prin critici, mormăieli sau glume, prin vorbe, tăceri sau râsete, în spații publice, private sau… neutre). Și-uite-așa, dumnezeii au zis, și hate-ul s-a făcut. Și-uite-așa am ajuns, Doctore, la intraductibilele hate speech și hate crime și la întrebarea câte hate-uri o să-mi iau eu pentru gândurile de mai sus.
Pe urmă, să se facă și climate change-ul!… Și, ca urmare a ordinului, schimbarea climatică, normala reașezare a respirațiilor naturii, a început, și ea, metamorfoza. Nu-s lingvist sau specialist în semantică, dar avansez presupunerea că punctul declanșator al acestei transformări stă în conotația sugerat negativă a „schimbării”: suficient de vagă, cât să-și fofileze sensurile în fața unei prea precise „încălziri globale”, dar suficient de insidioasă, cât să-ți sugereze că modificarea asta nu-i a bună. Într-o etapă următoare, avem transformarea sintagmei în mantră, expresie a unei imbatabile și indiscutabile dogme științifice și, pe urmă, asocierea ei cu toate nenorocirile și catastrofele (nu întâmplător, Oxford Dictionary a militat pentru înlocuirea ei cu climate emergency, decretat „cuvântul anului 2019”[12]). Într-un final, cum era de așteptat, a apărut nevoia administrării și gestionării ei prin intervenția tratatelor și a normelor de lege și sancționarea ignorării prescripțiilor ei pe cale jurisprudențială (a se vedea recenta decizie CEDO pe subiect, care consideră nerespectarea politicilor de mediu din Elveția o încălcare a drepturilor omului[13]). Într-o ultimă etapă a facerii, „schimbarea climatică” din limba română și corespondentul său din celelalte limbi ale planetei a fost – triumf suprem al globalizării – înlocuită cu universalul și a-tot-cuprinzătorul climate change (în traducere, orice schimbare sau preschimbare pe care Partidul o califică drept „climatică”). Și-uite-așa, dumnezeii au zis, și climate change-ul s-a făcut. Și-uite-așa am ajuns, Doctore, la un adevăr științific, betonat cu putere de lege.
4. Dezgustul
După ce-am asistat la toate aceste chinuri ale refacerii și redefinirii și-am dat și de cel de-al treilea numitor comun al celor două existențiale catastrofe, îmi dau seama că frământările continuă. În ultima vreme, trec prin tot soiul de angoase provocate de aventurile lumești ale acestui duet, stări succesive de amărăciune și perplexitate, furie și revoltă, al patrulea fitil comun al celor două bombe.
După ce au decretat, de exemplu, că libertatea de expresie este balaurul prezentului și că hate speech-ul este covidul care stă în calea vacanțelor noastre cu bunicii, primarii societății civil-planetare au decretat că cea mai bună soluție de garantare a liniștii și păcii este botnița. Pentru că vorbirea și scrierea pot dăuna „unității europene”, și „valorilor”, și „democrației”, și „prosperității” mai bine-ar fi să le-ncuiem în beci, cu-n lacăt cu emoticon și zăbrele zâmbitoare. Așa au ieșit la iveală tot soiul de invenții normative, doctrinare și de jurisprudență, rele de arhivat în tomuri întregi, dar, din care, selectez la nimereală câteva exemple:
- introducerea în legislația britanică a unor norme speciale privind așa-numitele „incidente legate de ură” („non-crime hate incidents” – „NHCI”) care prevăd derularea de anchete pentru orice acuzații „legate de ură”, situație care a generat constatarea că principiul „ce nu este interzis expres este permis” va fi înlocuit cu regula că „orice îți displace poate fi ilegal”[14];
- înăsprirea legislației canadiene prin adoptarea a tot felul de aberații și introducerea noii prevederi privind arestarea preventivă a unor persoane suspectate că, atenție!, ar putea comite, în viitor, hate crimes[15];
- adoptarea în Scoția a unei noi, extrem de aspre și nocive legi (Hate Crime Act), în vigoare de la 1 aprilie, care, printre altele, încurajează cenzura și auto-cenzura, recompensează delațiunea, prevede aplicarea ei retroactivă pentru anumite situații (mesaje postate pe rețele „de socializare” înainte de intrarea ei în vigoare, dar neșterse după această dată), reglementează într-o manieră foarte vagă acțiunile calificate ca hate speech și le sancționează chiar dacă ele constau în afirmații efectuate în interiorul propriei locuințe sau în alte medii private (abrogarea celebrei prevederi care acorda imunitate supremă conduitei din propriul dormitor – așa numita excepție „dwelling defence”)[16];
- introducerea unor inovații în legislația irlandeză care au ca efect schimbarea sarcinii probei de la acuzator la persoana acuzată de hate speech, aceasta din urmă având datoria, conform acestor amendamente normative, să probeze că nu a avut intenția să defăimeze (proba unui fapt negativ fiind imposibilă, cum până și studenții în drept știu)[17];
- abandonarea abordărilor conservatoare din țări ca Polonia prin înăsprirea regimului sancționator al persoanelor care se fac vinovate de hate speech împotriva persoanelor din minoritatea LGBT[18];
- hărțuirea unei figuri bisericești din Finlanda și acuzarea acesteia de hate speech pentru simplul fapt că s-ar fi opus ca biserica să sponsorizeze o paradă LGBT, invocând, în sprijinul poziției sale, argumente extrase din Sfânta Scriptură[19];
- calificarea ca hate speech a oricăror rugăciuni publice, lecturi din Biblie sau discursuri de popularizare a învățăturilor creștine în anumite jurisdicții[20];
- promovarea unor acuzații de hate speech absolut ridicole, cum ar fi aceea împotriva celebrului Roger Waters pentru costumația purtată în cadrul unui spectacol[21] sau a unui politician care, într-un discurs public, ar fi folosit termenul „persoană colorată”, și nu „persoană de culoare”[22];
- înăsprirea cenzurii sub diverse forme, una dintre cele mai hilare fiind inventarea și promovarea statutului de „expert în ură”[23];
Cât despre climate change, este și el un capitol al istoriei contemporane care, cu uluitoare viteză, își revendică locul ca ramură distinctă a numeroase științe, deopotrivă: mediu, geologie, geografie, istorie, economie, drept etc., dar și psihologie și medicină. Nu m-ar mira ca, mâine, cursul ăsta să fie predat ca atare și la academia de muzică, dar, sper, la secțiunea de dezacorduri, dizarmonii și note false. Din păcate, nu este loc și nici spațiu pentru evocarea miilor de analize și studii, serioase și temeinice, care invalidează concluziile catastrofice și avertismentele apocaliptice ale acestei pseudoștiințe. Pentru cei interesați, trimit doar la câteva sinteze.[24]
În actualul context, mă limitez doar la câteva exemple din noianul de cazuri care, Doctore, îmi sparg capul, îmi tulbură vederea și-mi crapă timpanele:
- încercarea de a pune semnul egalității între această „catastrofă”, care presupune „intervenție urgentă” și maladii, epidemii sau pandemii susceptibile să aibă același rezultat și să reclame tratamente imediate, de unde și sugestia British Medical Journal ca Organizația Mondială a Sănătății să declare „schimbarea climatică drept o urgență de sănătate publică” („climate change a public health emergency”)[25];
- tentativa de a explica decese subite și diverse maladii, prin înlocuirea cauzelor adevărate ale acestora (cum ar fi tratamentul genetic experimental pe bază de ARNMessenger) și boala numită, atenție!, „climate change”[26] (un exemplu relativ celebru fiind diagnosticul aplicat unui ciclist care a suferit atac de cord „din cauza încălzirii climatice”, deși accidentul avusese loc la 8 dimineața și la 22 de grade Celsius[27]);
- sugerarea de amendamente în nomenclatorul maladiilor moderne, cum ar fi „anxietate climatică” („climate anxiety”) susceptibilă să „îngrozească” tinerii și să-i facă să se simtă „triști, speriați, anxioși și neputincioși” („The impact of green terror inflation is dire. It is terrifying the young, giving rise to a new malady of <<climate anxiety>> that is making people feel <<sad>>, <<afraid>>, <<anxious>> and <<powerless>>”)[28];
- promovarea unor conexiuni între climate change și alte ideologii sau teorii în vogă, cum ar fi, de exemplu, struțocămila numită climate hesitancy, plagiatoare a conceptului vaccine hesitancy și pusă pe seama, nu râdeți!, „masculinității toxice” (autorul perlei fiind un doctor care se recomandă ca „expert de gen specializat în masculinitate și schimbări climatice” („a gender expert specialising in masculinity and climate change”)[29];
- publicarea de teorii care dintre care mai bizare, inclusiv prin mijlocirea unor agenții precum Reuters, conform cărora „schimbarea climatică” afectează profund bunăstarea prostituatelor (sau prostituaților?) „transgender” din Indonezia[30];
- identificarea unor soluții de combatere a acestei urgențe planetare precum: instituirea unei „eco-dictaturi”, conform unei analize publicată de departamentul de cercetări al unei celebre instituții financiare[31]; sponsorizarea la nivel instituțional a unor „avorturi climaterice” („climate abortions”) „pentru salvarea planetei”[32]; unirea destinului cu o persoană mică de înălțime, de unde „șansa” de a avea urmași „din ce în ce mai scunzi și mai ecologici”[33]; uciderea a 200.000 de vaci irlandeze, văzute ca principalele responsabile pentru „schimbarea climatică”[34]; și, dacă niciuna dintre aceste propuneri nu-și va demonstra eficiența, ar rămâne să facem apel la soluția salvatoare oferită de celebra Jane Fonda: arestarea și întemnițarea bărbaților albi, principalii vinovați pentru „catastrofa climatică”.[35]
5. Greața
Și uite, Doctore, după toate stările și frustrările pe care ți le-am evocat, am ajuns în ultima fază a dezordinii și stresului post-iubire care mă tulbură. Repet, diagnosticul mi l-am aplicat singur, rezultat al unui efort foarte modern și monden de introspecții, auto-cunoaștere și dezvoltare personală. Așadar: rinită alergică la ezitarea climatică; bilă toxică, rezultat cert al masculinității omonime; comportament sexual compulsiv în preajma damelor mignone, motivat de scopul urmașilor scunzi, salvatori ai planetei; tristețe, sperietură, anxietate și neputință în fața propunerii de arestare a bărbaților decolorați, anunțată de Jane Fonda. Peste toate însă, așa cum vă preveneam la începutul confesiunii, o stare de profundă greață.
Iar greața asta, cireașa de pe tort (tort liability), m-a doborât relativ recent, când am aflat că, dacă îndrăznesc să pun la îndoială teza climate change, atunci îndoiala asta este sinonimă cu hate speech și risc să fiu luat în cătarea Centrului pentru Combaterea Urii Digitale (Center for Countering Digital Hate).[36] Ea, greața, s-a întreit când am aflat că ura nu este doar o simțire-sentiment, ci poate fi și, iată!, „digitală”; s-a înșeptit când am descoperit, apoi, că o asemenea sentință este bazată pe un raport realizat de un model de, cum altfel?, inteligență artificială, numit prin acronimul CARDS (Computer-Assisted Recognition of Climate Change Denial and Skepticism); și s-a înzecit la auzul noii categorii de hate speech de care mă fac vinovat: New Denial (un fel de Nouă Contestare), adică punerea la îndoială a vinovăției omului pentru climate change și exprimarea neîncrederii în soluțiile pentru combaterea acestei realități „apocaliptice”).[37]
Cert este că, din greață-n greață, am ajuns la două revelații: prima, că lehamitea asta este, iată, al cincilea punct de legătură dintre hate speech și climate change; și, a doua, că interzicerea contestării fluctuațiilor meteorologice a fost precedată și, din păcate, va fi urmată de alte ură-interdicții și că orice spui, gândești și simți ar putea fi, în viitor, stigmatizat ca fiind erezia hate (hate-speech, hate-thought sau hate feeling, după caz).
Un singur lucru pare să rămână însă, la liber, Doctore: ateismul și posibilitatea de a simți, gândi și spune că-l contești și că-l urăști pe Dumnezeu, visul suprem al întunecatei și tenebroasei lor nopți.
Simt și nădăjduiesc, însă, că, în curând, apar zorile și că, pe strada noastră, se va face, totuși, lumină.
[2] https://florentintuca.ro/inot-intr-adevar-in-jurul-lumii/ ; https://florentintuca.ro/dovedeste-taci-sau-mars-la-puscarie/ ; https://florentintuca.ro/era-o-senina-si-friguroasa-zi-de-aprilie-si-ceasurile-bateau-ora-13/
[5] https://off-guardian.org/2022/08/10/the-bbcs-unvaccinated-undisclosed-conflicts-of-interest-part-2/
[19] https://www.spiked-online.com/2022/12/21/when-did-it-become-a-crime-to-say-men-cant-be-lesbians/
[24] https://corbettreport.com/flashback-woowoo/; https://www.spiked-online.com/2024/04/08/gretas-class-war/ ; https://countrysquire.co.uk/2024/04/08/heresy/
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
În ditamai Dicționarul Oxford - 20 volume - lipsesc cu desăvârșire niște termeni ..nici cu lupa nu-i găsești .. deocamdată.
“Ghiciți ce nu este în acest dicționar oricât te uiți, NU EXISTĂ cuvântul „dezinformare”, nu există dezinformare și nu există cuvinte de ură (hate speech). De ce? Deoarece sunt cuvinte prostești care au fost inventate în ultima vreme din motive foarte slabe.
..
Concluzie
Dragilor, acest lucru NU este surprinzător pentru creștini, faptul că vedem asta pe măsură ce credința creștină scade în Occident, vedem abandonarea progresivă a libertății. Creștinii au avut legile de vorbire aruncate către ei și am fost persecutați și
UCIȘI pentru că au spus lucruri greșite, deși sunt adevărate timp de două mii de ani,
- romanii ne-au ucis pentru că spuneam că nu există zei, există doar unul și pentru că spuneam că idolii lor erau demoni.
- Musulmanii ne-au ucis pentru că am spus că Mahomed a fost un profet fals și că Iisus este Fiul lui Dumnezeu și a fost răstignit pe o cruce.
- Comuniștii ne-au ucis, bine ne-au ucis pentru tot, dar ne-au ucis pentru că am spus că Hristos a înviat!
- Acum seculariștii vor să ne închidă că spunem:
1. căsătoria este între un bărbat și o femeie
2. că un copil nenăscut în pântece este o ființă umană și
3. că este imposibil să îți schimbi sexul.
Pentru că îl iubim pe Dumnezeu și iubim oamenii, creștinii nu ar trebui să facă nimic decât a spune ADEVĂRUL în dragoste, indiferent de consecință, Dumnezeu este apărătorul adevărului și va avea ziua Lui și va câștiga.
Dar cuvintele dezinformare și discurs instigator la ură să fie alungate de pe fața Pământului eradicate din limba engleză și fie să nu aibă viitor în Statele Unite ale Americii.
Dumnezeu să fie cu voi!“
https://www.chilieathonita.ro/2022/12/21/dezinformare-fake-news-parintele-iosua-trenham/
Doamne, miluiește.