Alexie - idolul nepomenitorilor
Nepomenitorii, o specie de sectanți anti-BOR susținuți din umbră de dușmanii României de la est și nord-est, au îmbrățișat producția lui Cristian Mega, ”21 de rubini”, ca pe un stindard, ca pe un manifest al smintelii lor.
În spațiul online, nepomenitorii susțin că Mega le-a dedicat un capitol aparte în film, printr-un preot cu care aceștia se identifică: Alexie - singurul personaj pozitiv din film, și-a creat „biserica” lui, singura „adevărată”, la el acasă (foto) și luptă cu ereticii, corupții și pederaștii din BOR. Unul dintre ortacii nepomenitorilor a fost publicat chiar și de site-ul respectabil SolidNews, probabil fără a se avea cunoștință despre filiațiile în cauză ale respectivului. Chiar și titlul ales confirmă analizele profesorului Ilie Bădescu pe tema motivațiilor obscure și oculte ale producției vulcanizate de Moscova: „Mesajul greu de digerat al filmului 21 de rubini: pădurea nu are uscături, ci e cam putredă”. Cu alte cuvinte, atât Biserica Ortodoxă Română cât și România - subiectele filmului - sunt putrede, eventual gata de a fi puse pe foc. Nu putem intra în vreo polemică cu portavocea nepomenitorilor, pentru că medicul nu dialoghează cu râia. Este, de altfel, treaba organelor bisericești și specializate în apărarea suveranității României să trateze chestiunea leprelor în cauză.
Noi vom prezenta în schimb opinia unui simplu credincios, cititor al ActiveNews:
"V-aș fi propus să urmăriți cheile de interpretare ale filmului „21 de Rubini” pe care le oferă autorul Ciprian Mega în câteva interviuri, deși în genere un film bun oferă de la sine cheile aferente înțelegerii lui.
M-am gândit totuși să vă trimit concluziile mele referitoare la toată această tevatură cu filmul părintelui Ciprian Mega. Vă invit și pe voi, cei care aveți niște gânduri conturate să faceți același lucru, tocmai pentru a ne lămuri și defini mai bine pozițiile la astfel de provocări.
1. Părintele, din interviurile pe care le-a dat, nu pare rău intenționat, e posibil ca mijloacele artistice găsite să nu fie cele mai potrivite pentru a transmite mesajul dorit de el. Ascultându-l constat că nu are un duh agresiv, ci chiar așezat, aproape că îți vine greu să crezi că el este autorul unui film sau altul. Din ce povestește la TVR 1 reiese că intrat în dizgrația BOR după ce la 19 ani a scris romanul „Pântecul Desfrânatei”, trebuind să plece în Cipru pentru a putea sluji ca preot. Romanul lui este în fapt mărturisirea unui episcop care a slujit sistemul în vremea comunismului, mărturisire care, cred eu din ce am mai auzit, i-a fost oferită spre a fi publicată sub forma unui roman de către cineva. Este extrem de improbabil ca un adolescent să fi scris așa ceva de la sine, fără ajutor. Se pare că pr. Ioan Buga, un oponent al sistemului BOR, care i-a și prefațat romanul, a fost cel care l-a aruncat în scăldătoare pe Ciprian Mega ca tânăr scriitor. Un lucru care naște semne de întrebare este cum PF Daniel îi ridică interdicția la un moment dat de a se întoarce în țară ca preot și cum de ajunge în fieful unuia din cei mai agresivi și ecumeniști episcopi, Sofronie, cu care încă de la început este în război dar care nu se atinge de el. Sentimentul meu este că o grupare a serviciilor/masoneriei, din România sau nu numai, îi ține spatele, altfel era de mult spulberat de BOR, care interzice canonic la modul explicit unui preot să iasă în spațiul public cu declarații fără acordul episcopului locului.
2. Consider că mesajul părintelui în acest film este prea criptic pentru marele public dar și insuficient exploatat, lăsând în suspans multe teme și dând naștere la anumite confuzii, în loc să facă lumină. Ca să nu mai vorbesc de duhul de deznădejde ce răzbate întreg filmul dintr-o parte în alta, fără un contrapunct al luminii sau nădejdii, absolut necesar dacă vrei să te contrapui în mod real răului, dând spectatorilor o soluție concretă. O singură scenă de final, insuficientă însă, cu acea biserică în care se slujea, iese din nota generală de apăsare care marchează filmul, mai ales prin acel fatidic suicid al tânărului care amprentează tot fimul, un act cu rezonanțe eminamente demonice, chiar dacă este vorba de ceva imaginar sau simbolic.
3. Eu consider că un preot nu are ce căuta în această zonă de creație pe care o constituie cinematografia, mai ales la categoria film artistic, orice sminteală din film fiind proiectată asupra profilului și lucrării lui de preot. Filmul prin definiție oricât și-ar dori nu poate fi iconic, nici măcar într-un sens duhovnicesc, pentru că de cel sacramental nici nu poate fi vorba. Nefiind iconic nu poate deveni decât iconoclast, fenomen cumva în oglindă la ce se întâmpă prin prezența unui tablou religios în Biserică, care nu face în esență decât să nege iconicul prin subtituirea lui.
4. Cât despre pretenția ca printr-un film, ce ține de zona imaginarului, fantasticului sau imagologiei, să poți realiza o lucrare de catharsis colectiv sau chiar personal, determinând o schimbare interioară, mă îndoiesc profund. Există o legitate care face ca orice film să fie viciat prin însăși suportul său, media prin care este transmis, indiferent de conținutul său, mesajul său devenind în final media care a făcut posibilă existența sa. (Vezi sociologul și filosoful Marshall McLuhan ce zice în acest sens).
Mai pe înțelesul tuturor, filmul, oricât de bun ar fi, lansează în cele din urmă o invitație la a face din media o prelungire a vieții, a aștepărilor tale, ceea ce constituie o ieșire din temporal și real, în fapt o evadare din timpul și spațiul mântuirii personale a fiecăruia. Filmul, ficționalul, imaginarul, evadarea din realitate nu face casă bună cu adunarea și curățirea minții, și mai ales cu simțirea prezenței lui Dumnezeu, fiind o zonă a interferențelor demonice, acele văzduhuri de care vorbesc Părinții. Iar cu aceasta am spus totul.
În fapt, orice film nu poate avea valențe mântuitoare, iar ce nu este mântuitor inevitabil devine demonic, pentru că în lumea duhovnicească nu există spații intermediare sau neutre.
În urma acestor concluzii de final, care precizez sunt doar părerile mele, vă dați seama că orice discuție, despre cât de bun este sau nu un film, este de prisos. Cât despre făcătorii de filme și ei, în aceeași cheie de interpretare, nu se pot diferenția decât prin cât de mari sau mici iconoclaști sunt. Sună dur? Știu. Dar pentru noi, cei care nu vrem să trăim în minciună și păcăleală, rămâne un singur film bun de vizionat: iconicul, în toate ipostazele sale, singurul chip și izvor al închinării noastre în duh și adevăr."
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Filmul se cunoaște după roade..
Asa e la Hristos. La noi să fie altfel?
Așadar, care sunt roadele ..filmului. Clerici, mireni.. Dincolo de roadele personajelor ..mai exact personajului Nina, singurul cu un început de roade.
Și ..succes, dar nu prea cred, celor care cred că se pot mântui în afara Bisericii.
N u m a i în Biserică te întâlnești cu Dumnezeu.
Probabil că dânșii se/ne îndreaptă spre ‘o religie’. Într-o religie, oricare ar fi ea..e DESPRE dumnezeu, nu-i CU Dumnezeu!
CU mărturisirea “Domnul meu și Dumnezeul meu!” - niciuna!
Hristos a Înviat!!
Ani in urma cineva "autorizat" mi-a recomandat sa citesc "Pantecele Desfranatei", n-am reusit sa citesc cartea, mi-am adus aminte de aceasta acum vazand-o pomenita aici, insa nu stiam ca autorul este Pr. Mega, foarte importanta descoperire pentru mine. Intr-adevar, un preot regizor, facand filme, este ceva nou si neobisnuit.
Cred ca un preot ar trebui sa zideasca prin cuvant, nu prin imagine, toate au fost create prin Cuvant, imaginea este inselatoare. Un film poate sa rascoleasca si sa speculeze rani si neimpliniri adanci ale sufletelor celor care-l privesc, imprimandu-le duhul celui care l-a creat, a se vedea in acest sens "roadele" Hollywood-ului. Dar si in cuvant si in imagine cel care da viata este Duhul, iar de nu este Acesta, este moarte.
13. Voi sunteți sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni.
14. Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.
15. Nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă.
16. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. ( Matei, 5, 13-16 )
Atinci cine sunt de fapt și de drept schitmatici ?Întreb și eu.E voie ?
Atinci cine sunt de fapt și de drept schitmatici ?Întreb și eu.E voie ?
Intai, for the record, nu sunt afiliat nepomenitorilor, doi, refuz sa preiau pozitii prefabricate. Sunt aici pentru a ma informa si, daca am nelamuriri, sa caut clarificari.
Ce m-a surprins, a fost vehementa cu care se combate o pozitie. Ca si cum ea e distructiva, deci trebuie redusi la tacere cei care o propaga. La ce bun? Sper ca realizam ca suntem contra unor ortodocsi romani, deci frati in Hristos, corect?
Faceam o paralela intre timpul arianismului, cand doar 4% din crestinatate mai tinea de adevar, pastorita de doi binecunoscuti episcopi. Ceilalti, incluzand imparatul si capii bisericii, erau in inselare. Acum, nepomenitorii sunt in evidenta minoritate. Nu spun ca ei detin adevarul, caci nu stiu asta, doar spun ca exista o asemanare izbitoare pentru mine.
Unul din cei care imi raspunsese mie la comentariu (RomeoB parca) a spus ca, devreme ce in Creta nu s-a intamplat nimic grav, trebuie sa asteptam sa vedem ce urmeaza si numai dupa aceea sa facem ceva daca e cazul. Prudenta? Ok. Insa trebuie sa fim constienti ca ce a fost in Creta e doar inceputul iar profetiile de doua milenii sau mai aproape de zilele noastre spun ca nu trebuie sa ne asteptam la un ev de aur al crestinatatii ci la o vreme in care pana si cei alesi vor cadea.
In conditiile astea, eu zic ca prudenta trebuie sa se aplice si in sensul celalalt: sa nu aruncam in aer puntile catre singura oaza ramasa in desert in cazul in care raul cel mai mare se va intampla: biserica ortodoxa sa fie aruncata in ciorba sincretista emanata de la Vatican si care va cuprinde tot ce se vrea religie iar lui Hristos nu-i vor lasa nici cel mai mic loc la masa. Mai pe sleau: cei pe care acum ii consideram schismatici vor fi atunci BISERICA. Nu va mai fi alta barca. Sigur ca ne va primi pentru ca biserica e a lui Hristos nu a nepomenitorilor sau a vreunui episcop sau patriarh. Dar sa ni se mai dea sansa sa realizam asta si sa le dea lor Dumnezeu putere sa reziste pentru ca realizam ca, daca ipoteza pe care o evoc eu se adevereste, impotriva lor se vor arunca toate fortele iadului! Daca-i asa, de ce sa ne unim si noi fortele cu ultimele?
Mai spuneam ca nu am nimic de castigat advocand pentru nepomenitori pentru ca adoptand pozitia lor inseamna sacrificiu: as renunta la dreptul de a intra in prima biserica ce-mi iese in cale si, ce-i mai greu de dus: ar trebui sa renunt sa mai merg la duhovnici cu mare har care isi pomenesc epicopii. Dar adevarul n-a fost nicicand comod. Asadar, eu pe asta il caut zica cine ce-o zice.
Mai spuneam ca, cei ce cauta sincer adevarul, il vor gasi, mai devreme sau mai tarziu, dar daca ne surprindem ca suntem in drum spre Damasc, sa ne oprim singuri si sa facem cale intoarsa pentru ca Hristos nu le-a aparut si insotitorilor lui Saul. S-ar putea sa nu o faca nici in cazul nostru.
Dumnezeu sa ne aiba-n paza Sa si sa ne lumineze pe toti!
Desigur că am fi vrut să ne fâțâim pe la festivalurile de film de pe afară doar cu filme serioase, cu eroi serioși în genul filmelor istorice comuniste ca și ”Mihai Viteazu”, vreun ”Pintea Hiaducul” sau măcar o comedie mai cumsecade în genul ”Brigada Diversă”.
Însă vedeți dvs., cine ar mai fi interesat astăzi în lumea asta nebună în care trăim, de astfel de filme? Cine mai face astăzi filme ortodox corecte politic în genul ”Alba ca Zăpada și cei șapte pitici”? Nu zic că nu sunt amatori, dar nu ar ridica interesul audienței mai mult de pragul somnolenței. Doar dacă nu cumva readuci celebrul basm la zi, caz în care Alba ca Zăpada flirtează cu piticii, așa naivă și prostuță (a se citi inocentă) cum e ea, și apoi devine pe rând amanta fiecărui pitic în parte, urmând să aibă cu fiecare un alt...pitic. Cât despre prinț acesta oricum nu avea să mai vină, fiind îmbrobodit pe la castel de mama mașteră, care rivaliza în frumusețe cu fie-sa, dacă am fi luat de bune răspunsul oglinjoarei fermecate: ”Măria ta, ești cea mai frumoasă din țară, dar Alba ca Zăpada te întrece în frumusețe”. Cu alte cuvinte nu era chiar o băbăciune de lepădat. Și chiar dacă prințul ar fi scăpat de farmecele ”bunicuței”, nu mică ne-ar fi fost mirarea ca prințul să nu fie de fapt pe invers, caz în care dacă ar fi dat ochi cu Alba ca Zăpada, i-ar fi plăcut mai mult...piticii.
Cu filme în genul ăstora se iasă astăzi pe afară, altfel vorba aia...de ești prost stai acasă! Uitați-vă și voi la lumea ”bună” ce se perindă pe la Eurovizioane: vrăjitoare, draci, vârcolaci, ....Față de ce a fost acolo, putem spune că filmul ”21 de rubini” e chiar o mărturisire a credinței...Dar mă rog, să nu exagerăm.
Așadar, să revenim la rubinii noștri. Spusei că filmul pare o comedie burlescă cu accente tragi-comice, în care nah, filmul fiind făcut de un regizor popă, evident că abundă în umor popesc. Și încă unul de foarte bună calitate. Să ne gândim la scena seratei din casa d-lui ministru cu doi distinși preoți și replica: ”postul e un antrenament... pentru cei care nu au o viață duhovnicească”. Cu alte cuvinte vorba povestioarei ăleia din Pateric, ”faptele nu oala cu laptele” (pentru mai multe amănunte, consultați patericul). Mă puteam aștepta și la o replică în genul ”postul e pentru ... începători”. Dar s-a văzut totuși că au picat, părințeii, testul, când s-au trezit dimineața în chiloți și maieu, beți criță....Iarăși un aspect specific comediei burlești, în care genul ăsta de streap-tease nu lipsește. Cu atât mai mult că erau episcopi. Și apoi au dat-o pe aia cu ”Radu mamii...”. Păi normal că dacă-i vorba de ASCULTARE și încă una și de episcop, să fi cerut preasfințitul ca băieții să cânte și ”Macarena”, ar fi trebuit să facă ASCULTARE, păi nu??? ::::)))))))) Îmi pare rău că nu sunteți receptivi la niște subtilități...
... ”că pe mine Radu m-a chemat când eram acasă...”. Dacă nu stăteam cu fundul în pat, cred că picam pe jos...
Iar mai apoi umorul oltenesc în care toți drăcuie..., mă rog asta nu-i prea cosher..., sau fumează (dacă vreți să știți, grecii nu au vama a 24 care se zice că este a fumatului..., deci se fuma acum vre-o 30 de ani prin muntele Athos pe rupte...și nu doar țigări A(th)sos). Dar și expresii savuroase în genul...”bine măi cretinilor, l-ați picat pe Brânzoi” (vlădica își smerește supușii, ceea ce este și normal, dar care mă duce cu gândul la versurilor unei poezii a lui George Topârceanu, ”Când își laudă ciracii/Îi compară cu toți dracii...”)...sau ”Primenirea morală a țării trebuie să înceapă cu Biserica...Trebuia să înceapă cu MĂTA !!!”. Savuros, în cel mai oltenesc umor cu putință. Haideți bre, că de acolo de sus Nea Mărin ne zâmbește...Nu mai fiți așa ciufuți!
Mai e și umorul ”rusesc” a lui Nicodim Ungureanu în rolul lui Vali, vreun demnitar corupt și el, care i se adresează lui Yuri cu ”salut sovieticule”. Sunt curios ce au crezut rușii, la rularea filmului la Moscova, când au auzit prima dată expresia ”Niet bâzdâgania, ciuciu festival”...:)))). De fapt întreaga expresie este percepută de un rus ca fiind ”rusească”, pentru că așa sună de la un capt la altul, dar nu are nici o noimă pentru el: ”Bâzdâgania” aduce puțin cu ceva rusesc. Dar cu siguranță nu e ce își închipuie ei că este. Rușii au multe cuvinte care se termină în sufixul -ania, de ex. Читання (citania) adică ”citind”. Pe lângă multe substantive care se termină astfel, este și forma de geriunziu a verbelor. Iar apoi ”ciuciu” se aseamănă ca pronunție foarte mult cu чуть-чуть (ciut-ciut) care înseamnă foarte, foarte, puțin; iar фестиваль ați ghicit că este ”festival” cuvânt cu aceiași formă și în rusă. Nu știu care a venit cu ideea expresiei, pare o reminescență din vremurile triste (sau bune pentru alții) sovietice, dar e genial aleasă!! Și de efect. De fapt șpilul e ceva în genul ”nu vi cu pițipoance, nu avem petrecere”, ca și cum i-ar fi zis lui Yuri: ”Ia-ți demoazela, îmbrăcați-vă elegant și haideți deseară pe la mine că dau o petrecere de ziua mea”.
De fapt i-a și zis asta, dar nu așa direct, iar mai apoi scena sare direct la petrecerea din casa de vacanță a lui Vali unde cânta Loredana Groza ( apropo casă de vacanță, дача – în rusește – este o minune a limbii ruse, pentru că rostită în limba română se aude DACIA, ceea ce ridică multe semne de întrebare culturale; poate nu are nici o legătură dar dintre toate popoarele migratoare care au străbătut pământurile Geto-Daciei, slavii au stat cel mai mult pe meleagurile noastre și poate că pentru prima dată în istorie ne-am înțeles mai bine unii cu alții. Și asta a fost tocmai la începuturi. Ciudată, ironia sorții. Ca dovadă că multe toponime sunt de origine slavă precum, Slatina, Râmnic, Cerna, etc....ce știi dacă nu o fi vreo reminescență a istoriei slavilor că odată și odată au plecat și ei tot de aici...?!).
Lăsând la o parte, scenele comice, sunt și alte motive subtile introduse în film, dacă ești atent la detalii, bineânțeles. Ați văzut că în sala de examinare pe pereții clasei sunt puse portretele unor oameni ai bisericii și scriitori de marcă, printre care Goga, Eminescu, Creangă. Însă primul este portretul ÎPS Antonie Plămădeală. Poate puțină lume știe, dar el a fost un mare ecumenist, implicat profund în mișcare ecumenistă din anii ’70. Cu siguranță memoria lui nu-i va fi uitată de cei care încă mai trăiesc și poate că l-au cunoscut din Consiliul Mondial al Bisericilor, din care bine ar fi să nu mai avem nimic de-a face, cu structura masonică în cestiune. Iar prezența masonului de grad 33, actorul Dorel Vișan, într-o scenă ce frizează ecumenismul în Biserică, poate nu e tocmai întâmplătoare, nu credeți? Eu cred că episcopul Valerian din căruciorul cu rotile îl întruchipează foarte bine pe vlădica Antonie, întrucât spre sfârșitul vieții și el a avut probleme cu picioarele și a rămas imobilizat în scaunul cu rotile (poate că l-o fi pedepsit Dumnezeu pentru ”ecumenismul” său, Dumnezeu să mă ierte dacă judec un mitropolit).
Una peste alta să ne apropiem și de concluzii. Partea dureroasă sunt scenele dramatice care desigur că nu lipsesc și dintr-un film burlesc. Faptul că tânărul seminarist se va sinucide (probabil prin înec așa cum ni se sugerează subtil dar și asta e un motiv genial ales de un preot regizor – ”marea vieții văzând-o înălțându-se de viforul ispitelor la limanul tău alerg mult milostive...”) ca depresie survenită din boala de cancer a mamei și probabil și șmotroluiala din partea duhovnicului, că a încercat să înșele și să nu intre pe merit la seminar, făcând un semn pe lucrare, este unul din punctele amare ale filmului. Însă scena de final atinge sublimul. Poate o să îmi spuneți că bat câmpii, dar dați-mi voie să vă explic, în caz că nu ați observat:
Tatăl băiatului ajunge la balamuc tocmai pentru că nu poate îndura suferința pierderii celei mai scumpe ființe a lui, propriul fiu. Culmea ironiei că își recuperează ceasul cu rubini pierdut, și găsit de poliție, adus de d-na procuroare, dar ce folos mai au toți rubinii din lume dacă ți-ai pierdut singurul tău fiu? Înțelegeți asemănarea? Și acolo, ca la piciorul crucii, vine smerită cea care se credea zeița justiției, care azi e mare și tare, și mâine ajunge ca toți infractorii, anchetați și săltați de poliție din propria casă după o înscenare pusă bine la cale de proprii colegi. Iată două suflete trădate și vândute care ajung să împărtășească o soartă comună. Replica hristică, ”mi-e sete” care trădează cumva prezența lui Hristos alături de cele două suflete îndurerate și îngenuncheate de viața haină și nedreaptă este genial aleasă. De ce? Pentru vă acolo unde este epicentrul durerii, în închisori, în spitale sau azile de nebuni, unde duci o suferință nedreaptă, te întâlnești cu Hristos, că doar nu la Mega Image...Înțelegeți acum??
PS: Aici găsiți interviul acordat de ziarul Libertatea, pr. Ciprian Mega:
https://docs.rferl.org/ro-RO/2024/04/26/01000000-0aff-0242-78c7-08dc65e3beb2.pdf
Prezentarea filmului ”21 rubini” la festival de film de la Moscova cred că este un gest diplomatic în care cultura este cel mai bun ambasador într-o lume de nebuni (fără ghilimele!), în care mai este puțin și rachetelor nucleare vor vorbi în locul uzanțelor protocolare și diplomatice. Să dea Dumnezeu să mă înșel sau dacă se va întâmpla, să fie mai așa mai pe deasupra capetelor românilor, dacă tot suntem Grădina Maicii Domnului, deși nu cred că vom ieși șifonați din asta ca să nu zic bușiți chiar rău. Cred cu tărie că filmul părintelui Ciprian a fost apreciat de ruși la justa lui valoare. Și mai cred că, dacă am avea mai mulți oameni ca părintele Ciprian Mega (și poate că avem, dar nu-i punem în valoare), rușii ne-ar privi cu mai mult respect, fie și ca țară ostilă, cum am mai fost odată și pe vremea lui Ceașcă și tot față de ruși numai că pe atunci erau mai răi,... și nu tot cu morcovul în cur din partea Bruxelului, și a partenerului strategic din Licuricia Mare. Îm cer iertare dacă v-am ofensat cu acest limbaj nedelicat, dar nah, m-am molipsit și eu de limbajul ăsta de bulangii din film.... (UPS !!!!)
Acum vă rog frumos să îmi scuzați limbajul de bulangiu, dar ca să fim în asentimentul filmului, tocmai despre asta este și vorba. Este vorba de 21 de situații (numărul e metaforic, putea fi de 77 de ori câte 7) în care cei cuminți și buni, sunt puși în situația ticăloasă să pună curu’ numai bine ca să le-o tragă toți (apropo nu-i asta oare democrația?!): prima dată de agentul CIA care reprezintă doar interesele unchiului Sam în colonia românica; a doua oară de Delacheza, comisara coruptă și lesbi a Uniunii Europene, care reprezintă interesele parlamentului de la Bruxel în colonie, apoi de corupția din biserică, apoi de patriarhul ecumenist care așteaptă vizita papei ca in final să se îmbrățișeze frățește cu suveranul pontif, știți voi...ca între ”biserici surori”; apoi de OMS care ne-a tras-o frumușel cu masca pe mufă ca să punem botu la zămurile minune de vaccin ”eficient și sigur”; apoi guvernul corupt al României prin ministrul Vali, apoi prin sovieticul rus Yuri aflat și el cu daraveri personale pe la noi, apoi de primarul corupt din Zădărniceni, apoi de jucătorii de alba neagra din gară...., am uitat oare pe cineva? Prin urmare 21 de rubini în cap, coane Fănică....
Și filmul se continuă ca un coșmar în realitate. Mai dăunezi s-a votat în parlament legea aia controversată mai ceva ca filmul ”21 de rubini”, prin care Ițic vrea ca românii să sărbătorească o zi între două națiuni ”vecine” și ”pretene” (yeah, right) taman când poporul român își comemorează victimele închisorilor comuniste, a căror călăi au fost tot din același neam ”vecin” și ”pretin” și mai nou ”drăgăstuos” nevoie mare, dar cu nume naturalizate, deci ”rrrrooomâni”. Adică mai pe românește, toți vor să le-o dea la buci românilor că sunt un popor așa de buuunn și tolerant....Tu-i mama ei de democrație!! Pâncă când Doamne, până când ????
Și totuși doar cei care acceptă suferința crucii și nu întorc dosul slugarnic la dușmanii țării și ai lui Dumnezeu sunt învingătorii, eroii pozitivi. Iată un film care merita OSCARUL, pe barba mea !