Farmecul discret al populismului

De Ovidiu Tânjală  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Zilele acestea se sfârșește sub semnul violenței mandatul președintelui american Trump. Este important să reamintim în acest context că violența a fost regula campaniei electorale al cărei deznodământ îl trăim aceste zile.

Cred că pentru a înțelege ce ni se întâmplă – căci deși acțiunea se desfășoară în SUA ceea ce vedem la televizor în aceste zile va produce destul de rapid consecințe și la noi în țară – ar trebui să facem un demers teoretic ce ar trebui să ne ferească pe viitor de dezamăgirile pe care dl. Trump și suporterii acestuia nu pot să nu le trăiască în aceste zile. 

Dl. Troțki (Lev Davidovich Bronstein) are meritul să fi observat că nu muncitorii ci birocrații sunt cei care iau deciziile importante în URSS. Pur și simplu dl. Troțki a observat că birocrații devin o nouă clasă – în mare măsură autonomă față de celălalte clase sociale, inclusiv față de așa numita clasă muncitoare - o clasă specializată în gestiunea economică și nu numai a societății socialiste. O dată identificată problema pusă de conducerea birocratică într-o societate comunistă, discipolii domnului Troțki au încercat, desigur fără succes, să-și imagineze moduri de a evita degenerarea socialismului în birocrație. Distopiile publicate de Orwell în a doua jumătate a anilor '40 provin din acest efort de a înțelege funcționarea statelor colectivist birocratice și din păcate trăim zile în care reluarea lecturii Fermei Animalelor împreună cu copiii noștri după ce aceștia au revenit de la școala publică sau recitirea romanului 1984 scris tot de Orwell pot fi foarte de folos pentru a înțelege ce ni se întâmplă. Căci nu doar gestiunea societății socialiste a fost preluată de birocrați dar și gestiunea societăților și a economiilor occidentale a fost preluată de birocrați care au reușit să-i îndepărteze pe proprietarii funciari și industriali din pozițiile de decizie în stat și economie. O dată cu socializarea masivă a economiei americane din timpul președintelui Franklin D. Roosevelt birocrații – denumiți manageri în occident – au preluat treptat frâiele societăților occidentale, aparenta sofisticare a deciziei datorată complexității tehnologice din ce în ce mai mari a proceselor economice oferindu-le scuza perfectă pentru a înlătura rezistența elitelor clasice legate de destinul companiilor pe care le dețineau și a tărilor pe care le conduceau prin relații de proprietate vechi de generații. 

Ca și omologii lor sovietici, anume birocrații comuniști gestionari ai economiei centralizate, nici birocrații occidentali nu pot conduce în mod rațional căci le lipsește busola economică dată tocmai de relațiile de proprietate. Argumentul imposibilității calculului economic în socialism așa cum este descris de von Mises a fost preluat de Rothbard și adaptat situației birocraților (managerilor) occidentali care nu se află din punct de vedere a posibilității de a conduce rațional economia într-o poziție mai bună decât birocrații comuniști. Pe măsură ce proprietarii au fost înlocuiți de birocrați în conducerea economiei occidentale, pe măsură ce politicianul clasic a fost înlocuit de politicianul așa zis profesionist în gestionarea chestiunilor politice divorțul de realitate a clasei tehnocrate s-a adâncit prăpastia așteptând să fie umplută prin intervenția tipului de politician reprezentat de dl. Trump. 

Este de menționat că orice tip de colectivism birocratic – occidental sau sovietic – este profund ineficient. Dacă cazul sovietic a fost închis de falimentul declarat în 1989, falimentul occidental a fost mereu amânat. Cum în comparație cu birocrații sovietici managerii occidentali păreau modele de eficiență, căci în vest aveam încă o mare parte a economiei gestionată în mod nebirocratic, la început nu ne-am dat seama de cauza stagnării și a repetatelor eșecuri economice. Mult mai bine motivați financiar decât omologii lor sovietici, managerii occidentali au devenit experți nu în conducerea rațională a economiei ci în amânarea falimentului, au devenit experți în manipulări financiare și monetare, în căutarea de rente și monopoluri care să mențină iluzia prosperității.   

Lipsiți de autoritate morală dată de relațiile de proprietate, lipsiți de prestigiul datorat elitelor naturale specifice oricărei societăți, birocrații occidentali – așa numiții manageri – au recurs asemeni omologilor lor sovietici la teroare pentru a-și putea exercita autoritatea. Așa se explică apariția mozaicului aparent contradictoriu al corectitudinii politice cuplat cu ecologismul, cu ideologia fornicațiunii nerestricționate sau - mai recent - cu alarmismul medical. Ideologizarea rapidă a birocraților occidentali nu ar trebui să ne mire căci așa cum am arătat înainte ideologizarea era necesară pentru a compensa lipsa autorității naturale ce poate fi dată de relațiile de proprietate sau de integrarea profundă în societate cum este în cazul elitelor naturale. În aceste condiții este firesc ca stânga radicală, stânga domnului Torțki să sesizeze oportunitatea de a distruge occidentul folosind birocrația managerială occidentală, o clasă pe care o știau autonomă față de restul societății. Așa explicăm faptul că multimilionari și ideologi radicali de stânga colaborează atât de eficient în vederea distrugerii societății occidentale.   

Este meritul doamnei Clinton să observe că lupta politică poate fi regândită, că în paralel cu opoziția dintre libertate și egalitate mult mai la îndemână este să ne regrupăm în spatele ideilor de tehnocrație respectiv populism. Căci acesta a fost mesajul doamnei Clinton atunci când i-a numit pe suporterii domnului Trump „o adunătură de deplorabili” adică de oameni ce au nevoie de tehnocrați pentru a putea să-și gestioneze problemele. În mod evident deplorabilii au fost de altă părere și așa se explică victoria domnului Trump de acum patru ani. 

Din păcate pentru noi deplorabilii, oamenii care nu vrem să fim conduși pentru că chiar credem în libertate, nu am ajuns încă să înțelegem că nu doamna Clinton sau dl. Biden ne sunt inamicii. Deși am fi foarte aproape de adevăr dacă l-am identifica pe dl. Soros ca fiind răul lumii în care trăim nici asta nu va fi suficient pentru a nu retrăi momentele de dezamăgire de care au parte domnul Trump și suporterii acestuia. Răul împotriva căruia luptăm este mai vechi, este cel care ne-a învins deja în 1792, cel care ne-a luat mințile în 1848, cel care ne-a ucis străbunicii, bunicii sau părinții în 1917, este parte a modului în care înțelegem lumea, este parte a modului în care ne înțelegem națiunea. În est ne-a lăsat credința oarecum intactă, spre deosebire de vestici și dincolo de micile afaceri de simonie atât de balcanice, încă știm destul de bine cine suntem și în ce credem. Căci doar credința bunicilor noștri ne va fi de folos după ce dl. Trump va fi pierdut lupta inegală pe care a dus-o.

Domnul Trump este un om cu care nu dorim să ne plimbăm singuri noaptea prin pădure, este un om pe care nu ne-am dori ca fiicele noastre să-l întâlnească, este un om pe care nu ni l-am dori pe scaunul de alături în timpul unui concert simfonic dar cu toate astea este un om care a spus că 2+2= 4 atunci când restul politicienilor a încetat să o facă. A spus-o strident și cu voce tare pentru a fi auzit și pentru a nu putea să apară nuanțe, acesta este marele merit al domnului Trump. Singur împotriva tuturor a câștigat alegerile, a guvernat tot singur căci nu am știut și vrut să-l ajutăm, am fost prea circumspecți și civilizați pentru asta. Acum dl. Trump este învins iar înfrângerea sa este mai ales înfrângerea noastră. Am avut o șansă și am ratat-o pentru că nu ne-au plăcut manierele personajului strident care strigă în gura mare ce-am vrea cu toții să spunem.   

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Cine este George Simion:

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Părintele Pimen: Vom birui!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  2. Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

  3. CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

  4. 7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

  5. Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

  6. Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă

  7. E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

  8. IPS Teodosie a sfințit sediul AUR din Constanța, o tradiție creștin ortodoxă firească pe care credincioșii o fac de obicei la evenimente deosebite. Numai ateii și anticreștinii care se tem de aghiasmă pot contesta o slujbă de sfeștanie - VIDEO

  9. MIRCEA CĂRTĂRESCU: O ISTORIE ROMANȚATĂ DESPRE CUM NE ALEGEM PREȘEDINTELE ÎN MOD INTELIGENT

  10. Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  7. Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

22:44

Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă - catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici - îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi

22:00

MIRCEA CĂRTĂRESCU: O ISTORIE ROMANȚATĂ DESPRE CUM NE ALEGEM PREȘEDINTELE ÎN MOD INTELIGENT

21:15

Mirela Roznoveanu: Ana Blandiana și Dizidența Imaginară

20:01

Ion Spânu: Nicușor e muc dar Blandiana nu mai e sfârc. Doar hoașcă

18:45

Nicușor Dan și-a chemat adepții în Piața Victoriei. Susținătorii lui și-au pregătit deja fustițele - FOTOGRAFIA NOPȚII. ACTUALIZARE: AU ÎNCĂLCAT LEGEA! Primăria Capitalei transmite ÎN DIRECT mitingul candidatului prezidențial al USR!

17:55

E DE-AL LOR! L-au dat în vileag: ANTICREȘTINII LGBT-IȘTI de la RENEW EUROPE au recunoscut că ”independentul” Nicușor Dan e CANDIDATUL LOR. Acum cere și ”parteneriate civile” pentru cupluri de același sex și cele ca al lui - VIDEO

17:00

Mesaj în prag de alegeri pentru tânărul contemporan – Adu-ți aminte cine ești!

16:00

IPS Teodosie a sfințit sediul AUR din Constanța, o tradiție creștin ortodoxă firească pe care credincioșii o fac de obicei la evenimente deosebite. Numai ateii și anticreștinii care se tem de aghiasmă pot contesta o slujbă de sfeștanie - VIDEO

15:27

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

14:50

Lucian Ciuchiță: Analfabetul nonbelian Mircea Cărtărescu recidivează!

13:50

Reunificarea Basarabiei cu România după modelul Germaniei. Propunere neașteptată a lui George Simion, în presa franceză: Eu aș fi de acord cu revenirea la Monarhie. Sucesorul lui Mihai conform legii salice este Prințul Nicolae al României

13:09

Miracolul de la Vitezda nu a fost altceva decât un Botez!

12:50

PUTIN PROPUNE NEGOCIERI DE PACE DIRECTE LA ISTANBUL. ZELENSKI NU REFUZĂ

12:30

Familia Udrea - Concert Aniversar RADU GYR - 50 DE ANI și lansare de carte Dan Puric LACRIMA IUBIRII. De la Mărturisire la Martiri - Cu toții la Târgoviște, 11 Mai 2025

12:00

11 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Mochie preotul. Sfântul Ierarh Metodie și Sfântul Cuvios Chiril, luminătorii slavilor