Motto: "Într-o țară în care trădarea e un merit, în care de gâturile a căror atingere ar dezonora însăși mâna călăului, se atârnă cordoanele "Stelei României”, ce nu este, ce nu poate fi cu putință?” – Mihail Eminescu, „Străin în țara lui”

Ați văzut vreodată un rechin harponat? Pierde sânge și ceilalți din jurul lui sunt gata să-l atace… Ceea ce mi-a sărit în ochi marți, după ce a trecut moțiunea de cenzură împotriva guvernului Câțu, a fost siguranța din atitudinea președintelui Partidului Social Democrat: Ciolacu nu se mai teme de Klaus Werner Iohannis și e gata să-l atace! Televiziunile și ele, destul de "discrete" până ieri, au prins glas și au comentat aprig declarația „de la Cotroceni”…

Florin Vasilică Cîțu, marioneta căreia i-au ieșit la iveală firele, a căzut la pământ, iar cel care o mânuia s-a încurcat în ațele de care a tras până acum. Aflat pe o pantă, mult mai alunecoasă decât o pârtie de schi, pe care a luat-o la vale spre prăpastie, lui Iohannis îi tremură fălcile, președintele își pierde răsuflarea. E uluit, simte că-i fuge pământul de sub călcâie. Cred că înțelege că a rămas numai cu Pahonțu, șeful de la Serviciul pentru Protecție și Pază, și nici ăsta nu se știe cât timp îi va mai prinde paltonul. Iohannis s-a încăpățânat și va încerca în continuare să-l mențină pe Cîțu la guvernare. Între unul care zice că și-a agonisit averea din „meditații” de suplinitor și altul care s-a folosit de cărțile de credit fără să-și plătească apoi datoria de 6000 de dolari nu e mare diferența… Vorba lui Eugen Barbu: „Chelneri de bacșișuri mici!”

Palid pe sub bronzul ce pare brusc artificial, Klaus Werner Iohannis are o privire fixă și o înțepenire a fălcilor care îmi amintește de Greta Thunberg, dar fără grimasele cu care ne-a obișnuit veșnica adolescentă. Psihiatrii chiar nu îndrăznesc să-i pună diagnosticul acestui bolnav care a adus țara în această criza? O criză pe care o recunoaște și pentru care cere de la politicieni o dovadă de maturitate în timp ce el, președintele României, rămâne în Slovenia să bea șampanie cu colegii din Consiliul european, după care își va petrece weekendul la Sibiu. Convoacă partidele la consultări săptămână viitoare. În fața Europei, căreia „guvernul lui” se pregătea să ceară ajutorul pentru a depăși criza sanitară, Iohannis „renunță la orice demnitate personală, uită cu desăvârșire misiunea lui istorică: frica face din el o lichea sau un sclav!” L-am citat pe Mircea Eliade…

„Guvernul lui” cel performant a adus România în situația de a cere ajutorul Europei ca ultima țară din „lumea a III-a”, după ce a angajat patru miliarde de euro pentru 120 de milioane de doze de vaccin, adică 6 injecții pentru toți românii, chiar și cei care nu mai locuiesc în țara lor! Și, cu toate acestea, președintele cel matur nu găsește de cuviință că ar fi cazul să vină val-vârtej acasă și să rezolve problemele. Ura și la gară! Ne vedem săptămână viitoare! Unde e maturitatea?? Guvernanții lui s-au ținut de festivaluri și congrese, iar acum tot „prostimea” e de vină că a dat valul IV peste noi! Se dorește oare dispariția „eșuatului” stat român?

Românii au ieșit în stradă și au strigat ca în decembrie 1989 „Libertate!” Își mai amintește oare Klaus Werner Iohannis ce s-a întâmplat acum 32 de ani cu cel care a călcat în picioare acest drept elementar? Să ne mai opintim puțin. Sâmbătă au ieșit în stradă 30.000 de oameni, ar fi și mai bine 300.000 și nu la Cotroceni, ci în fața casei lui Iohannis, la capătul străzii Turgheniev, ca să-l trimitem cu barca pe lacul Floreasca până la Sibiu. Că, iată, a venit toamna și poate pică și para mălăiață!

Constantin Rădulescu-Motru scria în „Psihologia poporului român” : „(…)românul izolat e blând ca și mielul. Când îi bate din picior cineva, el tace. Așa a tăcut și tace în fața celei dintâi ciocorade, dacă o vede îmbrăcată altfel ca el. «Capul plecat sabia nu-l taie.» De aceea, la oricine arată sabia, el pleacă capul. Când simte însă cotul tovarășului, adică când este în ceată, atunci, de îndată ridica capul: și atunci ferește, Doamne, pe oricine de dânsul, căci este repede la mânie.”

Sper ca rândurile mele, așa modeste cum sunt, sa poată aduna o ceata cât mai mare și într-o bună zi, atunci, păzea, Doamne!

COTIDIANUL