Ca urmare a decenii întregi de politici progresiste catastrofale, fractura socială din sânul societății occidentale este mai mare ca niciodată. Și nici o soluție nu se întrevede la orizont.
Un editorial al lui Simon Black publicat de Sovereign Man pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.
*
Pe 10 martie 1793, în satul Pin-en-Mauges din vestul Franței, un important negustor de stofe local, pe nume Jacques Cathelineau, se bucura de o după amiază de duminică tihnită când cinci bărbați au apărut aducând vești urgente.
Cathelineau a citit probabil pe chipurile lor despre ce era vorba înainte ca vreunul din ei să apuce să deschidă gura.
În primăvara lui 1793, Revoluția franceză se afla la apogeu, după patru ani de la declanșarea ei și țara întreagă era în haos.
Regele Ludovic al XVI-lea și familia lui fuseseră executați în urmă cu două luni iar Franța era acum condusă de facțiunea radicală de stânga a lui Maximilien Robespierre.
Robespierre arunca cu bani ca un matroz beat, iar cheltuielile sale excesive produceau deficite bugetare enorme pentru guvernul său.
De aceea, el și acoliții lui au născocit un sistem absurd de bani de hârtie... Care, cum era de așteptat, a dus la explozia prețurilor.
O hiperinflație generalizată avea să sufoce Franța în scurt timp.
Conducerea dezastruoasă a lui Robespierre a reușit să declanșeze chiar și un război cu Prusia, Marea Britanie, Spania și Sfântul Imperiu Roman Germanic.
Sub presiunea creșterii prețurilor, războiului și instabilității politice, economia franceză a intrat în colaps. Producția industrială și agricolă s-a prăbușit. Au apărut penurii la produsele de bază, inclusiv la hrană.
Pe scurt, Franța se afla în plin dezastru.
Totuși, în ciuda acestor condiții teribile, o altă criză, încă și mai gravă, își arăta colții: societatea franceză era profund dezbinată, sfârtecată între cei ce susțineau cu ardoare Revoluția și ceilalți, care susțineau Biserica și revenirea la Monarhie.
Polarizarea ideologică devenise atât de extremă, încât violența era inevitabilă.
Exact acest lucru veniseră să-i spună cei cinci bărbați lui Jacques Cathelineau pe 10 martie 1973: revolta socială începuse.
Cu câteva ore înainte, izbucniseră violențe între forțele revoluționare și un grup local de adolescenți regaliști... Venise timpul ca oamenii să aleagă în ce tabără se află, o dată pentru totdeauna.
Cât despre Jacques Cathelineau, el știa foarte bine unde îi este locul: era fidel Bisericii și Regelui, ca majoritatea oamenilor din regiune.
Așa că și-a liniștit soția speriată, i-a promis că Dumnezeu îi va păzi, și a plecat să îi adune pe săteni.
Cathelineau a pornit cu doar 26 de oameni din micul lui sat. Însă, când au ajuns la castelul Jallais, aflat la șapte kilometri depărtare, rândurile trupelor sale se îngroșaseră ajungând la peste 3.000.
Acest eveniment a marcat începutul a ceea ce se numește Războiul din Vandeea. Un război civil în interiorul Revoluției Franceze.
Era vorba de un conflict ideologic care îi opunea pe țăranii pro-monarhiști și pro-catolici forțelor lui Robespierre, dar și cetățenilor francezi de rând care sprijineau Revoluția.
Violențele au fost înfiorătoare. A doua zi, de pildă, pe 11 martie 1973, sute de francezi revoluționari au fost masacrați în orașul Machecoul.
Tabăra pro-revoluționară a comis și ea masacre similare.
Era o violență franco-franceză și nimeni nu era cruțat. Bărbați, femei, copii au participat la masacre și, la rândul lor, au fost victime ale masacrelor.
Un scenariu de coșmar extrem. Dar și un avertisment care merită luat în seamă, dat fiind numărul de semne premergătoare pe care le putem vedea în zilele noastre.
Franța anilor 1790 era o superputere în declin. De fapt, se prăbușise atât de mult încât abia mai putea fi recunoscută.
Responsabilii acestei prăbușiri erau niște fanatici incompetenți care credeau că ei (și numai ei!) sunt suficient de luminați și dețineau busola morală corectă pentru a dicta tuturor celorlalți cum să își trăiască viața.
Sincer vorbind, unele dintre ideile lor erau bune. Altele însă erau dezastruoase.
Însă Războiul din Vandeea nu a izbucnit din cauza ideilor politice. Oamenii au fost cei care au răbufnit pentru că se săturaseră până peste cap să vadă o pătură de conducători atoatecunoscători cum impun sistemul lor de convingeri restului lumii.
Aceiași lideri guvernamentali au fost cei care ațâțaseră vâlvătaia polarizării sociale. Îi persecutaseră pe oponenții politici. Cenzuraseră orice disidență ideologică și intelectuală. Și proclamaseră că orice opoziție față de ideile lor constituie o amenințare la adresa Republicii.
Aceste condiții sunt similare celor din zilele noastre. Niște elitiști fanatici conduc o superputere și Occidentul în general. Ambele sunt în declin. Iar ei pun pumnul în gura oricărei disidențe ideologice și pretind că democrația este amenințată.
Opozanții sunt etichetați ca „extremiști de dreapta”.
Polarizarea este atât de mare încât publicații mergând de la New York Times la Politico au ajuns să susțină că „un nou război civil” bate la ușă.
Or, „război” este un cuvânt prea puternic... În general, este folosit de persoane care nu au avut niciodată experiența războiului.
Gâlcevile de pe Twitter nu sunt război. Nici măcar protestele violente nu sunt război.
Este clar însă că în sânul civilizației occidentale există o dezbinare extremă, care constituie foarte probabil cea mai mare amenințare cu care ne confruntăm.
Un război extern, împotriva Chinei, Rusiei, Iranului sau chiar toate trei la un loc, ar fi îngrozitor. Dar posibil de câștigat.
La ora actuală, în ciuda lozincilor progresiste ale Departamentului Apărării al SUA, nici o țară din lume nu își dorește să verifice pe propria piele determinarea Corpului de Pușcași Marini americani.
În schimb, conflictele interne adânc înrădăcinate pot fi rareori câștigate.
Pentru moment, este exagerat să afirmi că un nou război civil bate la ușa noastră. Dar ne aflăm deja într-o stare de Dezbinare Civilă. Cu D mare și C mare.
O putem vedea peste tot în Occident, în toate părțile eșichierului politic, sub toate formele și de toate dimensiunile: BLM Summer of Love în 2020. 6 ianuarie 2021. Marșurile absurde „LGBT pentru Palestina”.
Și mai e și Irlanda... Care a fost adusă în stare de șoc vinerea trecută de înjunghierea mai multor copii.
A fost suficient zvonul că atacatorul este un imigrant musulman pentru a-i arunca pe oameni într-o stare de frenezie totală și a-i scoate în stradă.
Incendierile, jafurile etc. au fost în mod evident stupide. Și ilegale. Dar asta nu delegitimează furia pe care o simțeau oamenii, chiar dacă reacția lor a fost imorală și bazată pe zvonistică.
Imigrația în Europa reprezintă o criză evidentă iar oamenii sunt pe bună dreptate furioși.
Liderii elitiști deliranți ai Europei au deschis granițele, au lăsat străinii să intre, i-au copleșit cu ajutoare sociale scandaloase din banii contribuabililor, apoi le-au băgat cetățenilor lor pe gât „multiculturalismul”.
Două decenii de asemenea politică ridicolă au dat naștere manifestațiilor de stradă musulmane, cu strigăte de „Allahu Akhbar”, de „Gunoaie albe” și cu steaguri ale Hamas, ale talibanilor și Al-Qaeda.
Oamenii s-au săturat. Sunt dezgustați de explozia de criminalitate, de violență și de violuri. Li s-a urât să li se spună să respecte cultura altora în timp ce nimeni nu le respectă propria cultură.
Incendiile criminale și jafurile sunt detestabile din multe puncte de vedere. Iar turbulenții de la Dublin trebuie deferiți justiției ca orice alți infractori.
Însă reacția guvernului a fost grăitoare.
În loc să vorbească despre problemele reale din societate, Parlamentul irlandez a luat imediat măsuri pentru a înăspri legislația privind infracțiunile legate de ură și discursul dușmănos.
Senatoarea Pauline O’Reilly a declarat că dacă mânia irlandezilor față de politica de imigrație provoacă imigranților „un asemenea disconfort încât nu pot trăi în pace” atunci „este datoria noastră de legislatori să restrângem libertatea pentru binele comun”.
Nimănui nu pare să-i pese de disconfortul irlandezilor provocat de fantezia multiculturală a guvernului.
Revolta irlandezilor, violențele și incendierile au fost total greșite, din multe puncte de vedere.
Însă furia față de o politică eșuată și de niște idei proaste este absolut de înțeles: multiculturalismul s-a dovedit un dezastru.
De fapt, aproape tot ceea ce această pătură conducătoare a promovat a fost un dezastru.
Și nu este valabil doar în Europa. Lockdown-urile, masca obligatorie, jafurile nepedepsite din magazine, eliberările fără cauțiune, impunitatea infractorilor, criza de la frontiera de sud etc. au avut și au drept cauză același tip de elitiști deliranți în Statele Unite.
Orașuș New York întruchipează probabil cel mai bine acest elitism delirant. Este un auto-declarat „oraș sanctuar” care sfidează legea federală privind imigrația.
Pe 3 iunie 2021, viitorul primar Eric Adams declara cu mândrie, că „oameni din toate țările lumii caută refugiu” la New York.
Metropola a întins practic covorul roșu la picioarele imigranților ilegali. Și a ajuns într-o criză profundă.
Primarul Adams solicită acum guvernului federal să îi repare eroarea și le-a cerut new yorkezilor să își deschidă casele pentru a-i găzdui pe imigranți.
Evident, puțini fac acest lucru. E ușor să sprijini o idee politică atunci când nu trebuie să-i suporți costurile.
(Când am fost la New York City, acum două luni, municipalitatea tocmai dăduse afară din locuința socială un veteran de 95 de ani al Războiului din Coreea pentru a face loc unor imigranți.)
Însă imigrația nu reprezintă decât vârful aisbergului.
Orașele din toată țara constată rezultatele catastrofale ale politicilor idioate ale conducătorilor în privința persoanelor fără adăpost, a reglementării afacerilor, a justiției progresiste etc.
Cu toate acestea, în ciuda muntelui de dovezi că ideile lor nu funcționează, elitiștii deliranți vor să meargă mai departe cu ideile lor... Și califică opoziția ca fiind de extremă dreapta.
Și mai uluitor este că există milioane de ignoranți pătimași care îi cred. Și care continuă să adere la ideile lor absurde.
Însă violențele de vineri din Irlanda sunt un alt exemplu clar al faptului că foarte mulți oameni s-au săturat.
Fractura civilă este cât se poate de reală. Și temperatura crește.
Aceasta este o problemă foarte greu de rezolvat. Poate chiar imposibil. Iar, fără rezolvarea ei, vor fi imposibil de rezolvat toate celelalte probleme: economice, geopolitice etc.
În Franța, a fost nevoie de trei decenii pentru a se rezolva criza, timp în care a trecut prin Regimul Terorii, dictatura lui Napoleon și altele.
Nu putem decât să sperăm că mințile mai puțin înfierbântate vor avea câștig de cauză.
Până atunci, însă, ar fi logic ca liderii raționali să se gândească serios la un Plan B.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Ai impresia că „lumea bună”, respectiv guvernanții din țările occidentale au înebunit, pur și simplu.
Așadar, next and last level - tirania ca regim totalitar ..global.
Numai că Tata e la cârmă.
Doamne, miluiește.
Ceea ce se vede acum insa este ca in anii viitori se vor produce rasturnari geopolitice, geostrategice de situatie, majore, dramatice care vor aduce in prim plan alte tinte, alte interese, si mai mult haos. O configuratie in care, chiar daca vom fi zdruncinati din temelii, vom scapa fiind abandonati pt alte miscari la nivel global. Poate chiar e necesara o scuturatura zdravana, sa ne aduca la realitate.
Va fi mana Proniei ca in alte momente de cumpana ale istoriei noastre. In acest moment, cred ca asta depinde de noi cei marunti. In ce sens? Nu in sensul revoltelor, revolutiilor, loviturilor de stat, manevrelor politicianiste, violentei, comploturilor sau contributiei la razboaie. Am depasit demult etapa asta, am pierdut toate trenurile desteptarii nationale adevarate, substantiale, am fost ca beti dupa caderea regimului. Am dat tot, am jefuit tot, am distrus cat am putut, crezand excesiv de naiv intr-o himera cu care am fost alimentati profesionist pe diverse canale, mizand pe complexul inferioritatii noastre fata cu marea civilizatie occidentala cu toate mirajele ei materialiste, invelite in ademenitoare dar false promisiuni de libertate, democratie si prosperitate. Ne-am imputinat ca popor, plecand care incotro.
Platim azi pacatele noastre, ignoranta, credulitatea, pasivitatea "mioritica."
Adica, am incetat sa mai fim un stat alfel decat nominal, un stat independent, autonom, suveran, care poate sta economic, daca nu complet pe propriile picioare, macar competitiv in anumite privinte, economic, economie reala de bunuri, nu virtuala, cu o forta de munca solida, calificata si inteligenta, strategic si diplomatic respectati. Asta e de domeniul trecutului acum.
Solutia poate parea unora bizara, fantezista, nerealista, utopica, irationala. Noi, cei marunti, atatia cati suntem cu credinta, incluzand pe cei rasfirati prin lume, putem sa ne unim in duh de rugaciune neincetata, intensa. Aceia care cred stiu ce poate face credinta, luata in serios, exprimata in rugaciune unita.
Nu indemn la pasivitate, nici la renuntarea implicarii in proiecte sociale ori politice ori de alt fel. Cu mentiunea ca acestea sa fie indreptate exclusiv spre actiuni de bine, neutralitate, pacificatoare, nedusmanoase fata de nimeni. Altminteri continuam sa ne sapam singuri groapa, nu doar cea fizica, pe orizontala vietii, ci cea in Vesnicie. O spun multi parinti ai bisericii, nu eu. Si ii cred.
Exista o putere divina sadita in om pe care rareori o accesam, desi ne-a fost daruita tuturor. O putere de Sus care ne poate modifica destinul, chiar structura universului, doar prin unire in Duh de rugaciune cu inima, cu toata fiinta. Noi suntem Biserica lui Hristos, Mireasa aleasa. fii ai Tatalui, faptura mainilor Lui. Sa ne manifestam ca atare, sa ne asumam partea de responsabilitate. Atunci se intampla Miracole
Doamne, iarta si miluieste neamul nostru si toata faptura Ta!
Iertati-mi lunga poliloghie.
Sper că suficient de bine informat ca să știe că ce știe se poate schimba la 180 de grade așa ..în mod cu totul inexplicabil (pe orizontală inexplicabil, firește).
Cine sapă groapa altuia cade singur în ea.
Vă mai amintiți? .. cu moartea pe moarte călcând ..
Doamne, miluiește.
Doamne, ajută.
pentru ca aceasta tara sa nu fie rupta in bucati, sa nu fie jucata la zaruri de ticalosii zilelor noastre, oricare ar fi ei, tocmai de aceea va trebui sa intelegem ca toate vin prin pronia Bunului Dumnezeu. Numai noi sa-L slavim! Nu pentru ca i-am face noi vreun bine Lui, ci pentru bucuria noastra, pentru binele nostru. ,, Și am greșit în toate, și poruncile Tale n-am ascultat, nici le-am păzit, nici le-am făcut, după cum ne-ai poruncit nouă, ca să ne fie bine,,. Va indemn, cititi Cantarea celor trei tineri. Veti regasi acolo starea actuala a acestui popor roman, decaderea lui, de la conducatori pana la cel mai mic, dar si cum ne putem izbavi din cuptorul cu foc. Cat de bine ne este cand suntem cu El! Si cat de goi si lipsiti de sens cand nu-L mai avem! Oare ce folos sa castigam lumea intreaga daca ne vom pierde sufletele?! Citeam in marturisirile Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, cum au intrat ei, tineri navalnici si entuziasti, in temnite, ce credeau ei ca vor face prin lupta si prin revolutie, iar acolo le-a aratat Dumnezeu cat de slabi sunt. Asta nu inseamna - nici pe departe!- ca nu trebuie sa actionam. Dar actiunea noastra trebuie sa fie in deplin acord cu voia lui Dumnezeu. Nu ce ne inchipuim noi, ci ceea ce vrea Dumnezeu de la noi. Sa intelegem, in dreptate si adevar, care este voia Lui cu noi, romanii. Slava lui Dumnezeu pentru tot!