Emilia Țuțuianu: Maica stavroforă Iosefina Giosanu de la Sfânta Mănăstire Văratic, la ceas aniversar

De Emilia Țuțuianu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În primăvara anului 1963, în binecuvântata comună Stănița, județul Neamț, a văzut lumina zilei cea care avea să devină, prin rânduiala lui Dumnezeu, stavrofora Iosefina, stareța Mănăstirii Văratic.

Născută într-o familie numeroasă și credincioasă, părinții săi, Neculai și Anica Giosanu, au primit de la Dumnezeu darul a opt copii – patru băieți și patru fete – Elena fiind cea mai mică dintre aceștia, încununând cu smerenie șirul nașterilor în casa părintească. Din fragedă copilărie, a unit osteneala mâinilor cu rugăciunea inimii, credința fiindu-i sădită adânc de mama sa, iar rânduiala și vrednicia deprinse de la tatăl său.

După absolvirea celor opt clase în satul natal, în anul 1977, deși dorința părintelui său era ca ea să urmeze mai departe învățătura, lipsurile materiale au stat împotriva acestei împliniri. Însă, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, chemarea lăuntrică spre viața duhovnicească a devenit tot mai puternică, astfel încât tânăra Elena a ales calea cea strâmtă și binecuvântată a slujirii lui Hristos, îmbrățișând cu jertfelnicie viața monahală.

Era de fapt dorința mamei mele, care de multe ori exprima aceasta față de noi. A fost lucrarea lui Dumnezeu ca eu să plec la mănăstire de la vârsta de 14 ani, îndeplinindu-i dorința, căci nu a fost ușor. Dar de aceea consider că dacă acum sunt din mila lui Dumnezeu ceea ce sunt, cred că mama mea a vegheat mereu asupra mea. În familia noastră avem șapte sau opt călugări: La Mănăstirea Văratec aveam o soră de-a bunicii mele (maica Veniamina Rădeanu), o soră de-a mamei mele (Maica Agafia Borcea), o verișoară (Maica Acahia Căuș ) la care, după venirea mea în mănăstire a venit și bunica mea (maica Mariami Borcea). Venirea mea la mănăstire a fost în condiții cu totul aparte. Decretul 410 de tristă amintire pentru călugări era în floare, nu se primeau tinere. Totuși, Maica Stareță Nazaria Niță a primit în mănăstire câteva tinere și m-am bucurat și eu de această șansă unică”,  își amintește  cu duioșie Stavrofora Iosefina.

Mai târziu, la recomandare  Maicii Starețe Nazaria Niță a urmat cursurile de cinci ani ale Seminarului Veniamin Costache de la Mănăstirea Neamț și  a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Asistență Socială.

Încă din perioada studenției, Maica Iosefina a întreținut numeroase contacte ecumenice. S-a implicat, alături de alte maici, în corul de maici din Köln, cu prilejul redeschiderii catedralelor românești, participând la slujbele bizantine organizate de Institutul pentru Biserici Orientale din Regensburg, în colaborare cu postul de radio WDR (Westdeutscher Rundfunk). De asemenea, a susținut cateheze introductive în domeniul artei.

În anul 2007, împreună cu maici și călugări din alte mănăstiri, a prezentat invitaților celei de-a III-a Reuniuni Ecumenice de la Sibiu (4–9 septembrie 2007) tradiția monahală românească, fiind distinsă cu înalta distincție „Trandafirul de Argint” al Sfântului Nicolae (Silberne Rose des hl. Nikolaus).

În viața monahală, s-a nevoit cu smerenie și dragoste, contribuind la reînvierea unui aspect tradițional al monahismului: întemeierea de noi centre pentru îngrijirea vârstnicilor, case de odihnă, precum și instituții sociale și culturale.

După opt ani de trudă și rugăciune, Mănăstirea Văratec a primit darul unei noi străluciri: resfințirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, care la 210 ani de la prima târnosire își deschide din nou porțile într-o haină luminoasă, plină de speranță și credință.

În această zi istorică, în prezența Înaltpreasfințiților și Preasfințiților Părinți, Maica Stareță Iosefina Giosanu a fost onorată cu Crucea Patriarhală, iar întreaga obște a primit Diploma omagială și medalia „Anului rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”.

Aceste lucrări, rod al dăruirii și al grijii Maicii Starețe, susținute de bunătatea și generozitatea multor binefăcători, sunt mărturia vie a iubirii și credinței care ne leagă.

Cu suflete pline de recunoștință, îi dorim Maicii Starețe și întregii obști sănătate, putere și har, ca lumina lor să continue să călăuzească inimile tuturor celor ce pășesc pragul Mănăstirii Văratec.

La multi ani cu bucurii duhovnicesti!

ActiveNews se alătură urării Revistei Floare Albăstră: Întru Mulți Ani!

Foto: Cristina Nichituș Roncea / Q Magazine

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu face o propunere de nerefuzat:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Propunerea lui Călin Georgescu și a AUR este foarte clară: Guvern de Reconciliere Națională. Nicușor Dan trebuie doar să înțeleagă și să recunoască formal voința a peste 40% din poporul român, susținută cert de Donald Trump - VIDEO

  2. După războaie din nou isteria pandemică? BUM: ”HANTAVIRUSUL”, pe lista REACȚIILOR ADVERSE ale ”VACCINULUI” PFIZER

  3. Comandor Ștefan Popa: Sfintele Paști în chilia unei sfinte din pustnicie. Sfântă Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea, roagă-te pentru noi, păcătoșii!

  4. Cutremur politic în Marea Britanie: Stânga globalistă a lui Keir Starmer se prăbușește sub asaltul lui Nigel Farage

  5. Prof Nicholas Dima: Credință și ateism - De vorba cu pastorul Richard Wurnbrand. Pe urmele lui Valeriu Gafencu, erou, martir, Sfânt al Închisorilor

  6. Ce au făcut ungurii când au intrat în Oradea? Au demolat statuia lui EMINESCU. FOTO cu sculptura distrusă și ce spunea Octavian Goga despre primul bust al lui Eminescu în Transilvania română. RĂZBOIUL CONTRA STATUILOR

  7. ”Veți vedea o strălucire uriașă ieșind din Iran” - Trump avertizează regimul de la Teheran după ce marina SUA a respins un atac în Strâmtoarea Ormuz

  8. Gheorghe Piperea: Este Inteligența Artificială benefică? Pentru cine? Este riscantă? Da, chiar mai periculoasă decât armele de nimicire în masă!

  9. Pomenirea Marelui Român Octavian Goga la Mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou. Mihai Tîrnoveanu: Octavian Goga a fost Poet, Deținut Politic, Soldat înrolat Voluntar pentru România Mare, Politician, Academician, Naționalist. Și nu poate fi uitat! - VIDEO

  10. Există o coordonare împotriva normalității? După cenzurarea avertismentelor privind cezarienele, o doctoriță ginecolog care a atras atenția asupra problemelor conceperii de copii în post a fost linșată mediatic de ONG-uri cu agende pro-cezariană și avort

  1. 3 mai 1997: 29 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  2. După Televiziunea Națională, noi afirmații anticreștine scandaloase, la Europa FM - Igor Bergler: ”Catedrala, o oroare, Religia e un abuz, Preoții, paraziți”. CNA E SURD ȘI ORB. Pr. Adrian Agachi: ”Ține de cei șapte ani de acasă”

  3. Prezentă la mitingul nepalezo-penelist din Piața Victoriei, Ana Blandiana a trecut de la Odă lui Lenin la Odă lui Bolo: ”Faptul că Bolojan există, este, de fapt, un mare noroc”

  4. A CĂZUT Bolojan! VOT ISTORIC! 281 de aleși l-au trimis la Oradea pe ”Ilie Sărăcie” - FILMUL EVENIMENTULUI MEMORABIL

  5. Claudia Marcu: Operațiunea ”nepalezii”. Guvernul a descoperit că a dat vize de muncă pentru imigrație ilegală

  6. Întrebarea Zilei pe Facebook: CE ARE NICU ÎN RUCSAC?

  7. Nicușor Dan, în ”excursie cu clasa”: Și-a plimbat ghiozdănelul pe covorul roșu din Armenia - VIDEO

  8. Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte! (2 martie 1905 – 29 aprilie 1975)

  9. 29 aprilie – 11 ani de la nașterea în Ceruri a Părintelui Arhimandrit Roman Braga, ultimul supraviețuitor al Rugului Aprins. "Christianity is not a doctrine. God is everywhere!" - VIDEO

  10. 29 aprilie: nașterea la Ceruri a ziaristului, scriitorului și Poetului Închisorilor Radu Gyr - Românul care L-a coborât pe IISUS ÎN CELULĂ

Ultima oră

11:30

8 mai, Sărbătoarea MINUNII care se petrece ÎN FIECARE AN la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul: pulberea sfântă și vindecătoare care se ridică în aer

11:25

KALERGI A LA MAIA. ”Soluția” Guvernului de la Chișinău pentru exodul tinerilor: Importul a 300.000 de migranți pentru a atinge ”standardele europene”

11:00

8 mai: Sfântul Măritul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vulturul iubit de Iisus, Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare, Sfânta Cuvioasă Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare

10:47

SRS: Premierul care nu se dă plecat

10:24

Gândul a descoperit ce pățește ActiveNews din timpul pandemiei și până azi

09:50

Petrișor Peiu (liderul senatorilor AUR): ”Guvernul continuă să mintă și să sfideze o țară întreagă, asumându-și pe față ideea de a vinde acțiuni Romgaz și Hidroelectrica”

09:24

Hantavirus în Europa: Stewardesă olandeză în spital, în timp ce 40 de turiști ar fi părăsit fără control nava-focar

08:58

”Veți vedea o strălucire uriașă ieșind din Iran” - Trump avertizează regimul de la Teheran după ce marina SUA a respins un atac în Strâmtoarea Ormuz

08:46

Cutremur politic în Marea Britanie: Stânga globalistă a lui Keir Starmer se prăbușește sub asaltul lui Nigel Farage

01:10

Propunerea lui Călin Georgescu și a AUR este foarte clară: Guvern de Reconciliere Națională. Nicușor Dan trebuie doar să înțeleagă și să recunoască formal voința a peste 40% din poporul român, susținută cert de Donald Trump - VIDEO

23:30

Comandor Ștefan Popa: Sfintele Paști în chilia unei sfinte din pustnicie. Sfântă Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea, roagă-te pentru noi, păcătoșii!

23:10

Prof Nicholas Dima: Credință și ateism - De vorba cu pastorul Richard Wurnbrand. Pe urmele lui Valeriu Gafencu, erou, martir, Sfânt al Închisorilor

22:35

Octavian Goga sau lacrimile pătimirii de dincolo de Munte și revolta împotriva strâmbătății milenare. Discursul lui Nichifor Crainic la primirea în Academia Română

21:30

Pomenirea Marelui Român Octavian Goga la Mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou. Mihai Tîrnoveanu: Octavian Goga a fost Poet, Deținut Politic, Soldat înrolat Voluntar pentru România Mare, Politician, Academician, Naționalist. Și nu poate fi uitat! - VIDEO

21:10

Ce au făcut ungurii când au intrat în Oradea? Au demolat statuia lui EMINESCU. FOTO cu sculptura distrusă și ce spunea Octavian Goga despre primul bust al lui Eminescu în Transilvania română. RĂZBOIUL CONTRA STATUILOR