Mănăstirea Văratic – vatră de istorie

Pe șoseaua Piatra Neamț – Tg. Neamț, după ce se trece de stațiunea Bălțătești, se desprinde o șosea pe partea stângă, ce străbate satul Valea Seacă, pe lângă Pădurea de Argint – la nord – și Culmea Filiorul – cu păduri de brad și foioase – pe unde drumeții și pelerinii pot ajunge la Mănăstirea Văratic – o așezare deschisă spre lume, un sat mănăstiresc ca o prelungire a satului românesc. Străbătând ulițele și potecile pe care sunt așezate casele albe, țărănești, încărcate cu flori și pomi roditori, ale călugărițelor care au ales să trăiască în castitate și iubire față de Dumnezeu, ajungem la Mănăstirea Văratic.

Așezarea a fost constituită prin anii 1781-1785, de către  Maica Olimpiada, la îndemnurile duhovnicești ale starețului Paisie, de la Mănăstirea Neamț, cu binecuvântarea Mitropolitului Gavriil Calimache. Astfel Maica Olimpiada a cumpărat ,,cu banii ei, de la un bătrân pădurarˮ[1] o casă pe care a așezat-o într-o poiană, lângă care a construit o ,,bisericuță de lemn, foarte mică și săracăˮ[2] – un schi, care se va numi Văratic, după numele  poienii alese de Maica Olimpiada și pustnicul Iosif. Lângă acest schit se vor construi câteva chilii unde vor locui măicuțele slujitoare care viețuiau și munceau la acest schit.

Viața și liniștea Mănăstirii Văratic a fost tulburată de multe evenimente: invazia turcilor, din anul 1821, care au prădat și pustiit mănăstirea, cât și incendiile din 10-11 iulie 1900 și 24 mai 1916, care au ,,înspăimântat și demoralizat soborul mănăstirescˮ[3].

Patrimoniul material al Mănăstirii Văratic a început să se refacă încet-încet cu ajutorul Mitropoliei Moldovei și Ministerului Cultelor, prin donații de moșii și bunuri ale unor binefăcători și ctitori care au dorit să ajute această așezare monahală.  La 50 de ani de la întemeierea acestei așezări, viețuiau la Văratic ,,628 schimonahii, monahii și suroriˮ[4]. Foarte multe călugărițe din această mănăstire, proveneau din familii din neam ales, printre acestea fiind și Safta Brâncoveanu – care va intra în viața monahală pe la anul 1838,  ctitorind acestui locaș. Anii s-au scurs, în mănăstire s-au ridicat generații noi, cultura monahiilor a căpătat și alte orizonturi.

Acum, în anul 2018, aici viețuiesc peste 400 de călugărițe și mănăstirea Văratic îmbracă o haină nouă. Lăcașuri sfinte: Adormirea Maicii Domnului – cunoscută sub numele de Biserica Mare – apoi bisericile Sf. Ioan și Schimbarea la față sunt valori spirituale, artistice și istorice pe care  trebuie să le cunoaștem fiecare dintre noi.   

Ctitoria Centrului Cultural Spiritual Văratic

Acest lăcaș cultural spiritual are la temelie un legământ de iubire, ce vorbește celor care îi trec pragul despre neuitare, forța iubirii, dăinuire și dăruire. În toamna anul 2015, în memoria soției sale, Sheila Margaret Richardson, dl Dianu Sfrijan decide să investească financiar dar mai ales sufletește, într-un proiect inițiat și coordonat de poeta Emilia Țuțuianu: construirea unui Centrul Cultural Spiritual Văratic lângă Mănăstirea Văratic. Mănăstirea, cu încuviințarea Consiliului mănăstirii și a maicii starețe Iosefina Giosanu, donează terenul pentru viitoarea construcție, lucrarea fiind finalizată în luna iulie a anului 2017.

Centrului Cultural Spiritual poartă emblema arhitecturală a locului și a fost ridicat „din iubire, entuziasm și generozitate, cu intenția de a lumina, a așeza și a rostui lucrurile vieții de obște, pentru a păstra identitatea și tradițiile culturale locale și întru bucuria sufletului. O zidire de suflet, făcută cu sacrificii care se dorește a fi un loc de convergență a iubirii și un reper util și activ în viața comunității. ” Dianu Sfrijan.

Sheila Sfrijan a profesat ca bibliotecar principal, coordonator a 17 biblioteci din zona Manchester, aprofundând studiile în domeniul biblioteconomiei, fapt ce i-a înlesnit căpătarea unor temeinice informații din sfera culturală. Căsătoria cu Dianu Sfrijan a fost potrivirea a două suflete venite din depărtări și legate prin frumosul trăirilor și al umanismului.

Interesul și dragostea pentru stilul de viață românesc, obiceiurile, tradițiile și trăirile curate și senine au apropiat-o de patria soțului, făcând-o să iubească și să prețuiască peisajul și oamenii din România. Pentru dragostea nepământeană care i-a legat până dincolo de existența fizică, în memoria ei, Dianu Sfrijan va ridica la Sf. Mănăstire Văratic un așezământ pentru ,,vrednică folosință creatoare” dedicat comunității și vizitatorilor, interesați de păstrarea valorilor culturale.  

Salonul Sheila este îmbogățit  cu obiecte primite de la ctitor, un bust din bronz executat de sculptorul Lucian Tudorache, un tablou purtând semnătura artistului plastic Mihai Olteanu și mobilier din nuc, efectuat manual.

Emilia Țuțuianu

[1] Mănăstirea Varatic – Editura Moldovei și Bucuvinei, 1986, p.23

[2] Ibidem, p. 30

[3] Ibidem, p. 37

[4] Ibidem, p. 57

VIDEO: