Emanuel Petran: Cine a decis ca UDMR-ul, un ONG, sa fie acceptat ca partid

De Emanuel Petran  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Trebuie cerut de urgență cine a decis ca UDMR-ul,  un ONG, sa fie acceptat ca partid, deși legea interzice instituirea unui partid pe criterii etnice. Astfel, un ONG a fost lăsat să conducă țara 34 de ani. Nicăieri, în nici o țară,  nu a existat așa ceva. Cei din partidele politice care au acceptat acest lucru, impotriva Constituției,  trebuie să răspundă pentru asta, fiindcâ este primul semn de mare tradare impotriva țării si a poporului român.

De asemenea, trebuie desecretizată adevărata înțelegere dintre cei care au negociat  întrarea noastră în UE și NATO,  ce cuprinde ea de fapt și de de s-a negociat de fapt renunțarea la Constitutie și la independenta țării,  deși nici Constituția, nici populația nu a permis acest lucru.

De aici trebuie pornit si apoi să ne explice cum de în 34 de ani au falimentat România , constant, conștient. Ei trebuie să răspundă unde sunt banii împrumutați care, deși au fost luați în numele țării,  nu au fost folosiți de către țară și în beneficiul ei. Cei care au luat împrumuturi și nu le pot justifica pentru țară și populație sa fie obligați să-i dea înapoi, fiindcă,  de fapt au fost furați în numele României. Și sa răspundă penal pentru trădare de țară.

Reprezentanții de vârf ai maghiarilor și dorința lor de a trăi în pace cu românii.  Poate doar cu cei care își trădează țara:

Vakar Istvan, membru marcant UDMR invocă în campania sa electorală înțelegerea dintre români și maghiari ca element esențial al viitorului.

Ii readuc aminte cum m-a tratat pe mine fiindu-mi șef, ca manager a unei instituții românești,  fiindcă nu am vrut sa-mi trădez țara.  După această îl rog public să răspundă la aceste acuze, împreună cu șeful său, președintele Tise și sa explice public plângerile penale făcute de către mine impotriva lor și bogățiile lor făcute din salariul de funcționar public. 

Vakar Istvan, pe vremea când eram manager a Teatruluii Puck, împreună cu Csoma Botond,  secretarul comisiri SRI in Camera Deputatilor,  a Romaniei, nu a Ungariei, a încercat sa ma oblige să accept un act de donație cu fonduri venite din Ungaria, care nu s-ar fi dus asa cum s-ar fi cuvenit și cum spunea legea,  în Teatrul de Păpuși, al cărui manager eram, ci la un ONG cu etnici maghiari, care apoi, ca toate ONG-urile maghiare, ar fi luptat pentru independenta Transilvaniei. Aceștia au  sprijinit familia Pecican, ea pe jumatate unguroaică, el semnatarul " Declarației româno-maghiare in anul centenarului " să imi facă un dosar de 39000 de euro, dosar ajuns la presedinta Curtii de Apel Cluj, Dana Gărbovan. Pentru că nu am acceptat furtul facut impotriva institutiei pe care Vakar o păstorea, ca șef al comisiei de evaluare, acesta  m-a furat și astfel m-a lăsat fără apărare în fața mai multor dosare care îmi fuseseră intentate de către apropiați ai lui și în care mi se cereau zeci de mii de euro, conform prieteniei româno-maghiare invocate.
Pentru a mă pedepsi, ca român care își apăra țara, l-a mituit pe președintele Consiliului Judetean Cluj, Alin  Tișe Paunel, care pentru a-l acoperi a comis, împreună cu funcționarii publici din subordine, fapte penale impotriva mea. Toate aceste fapte penale au fost acoperite de către judecători, avocați, executori judecătorești. Ceea ce inseamna ca intregul sistem politic, judecatoresc, administrativ, este la cheremul UDMR, conform prieteniei româno-maghiare. Desi am fost monitorizat de catre serviciile românești, acestea au participat și ele  la actele abuzive impotriva mea, sprijinind UDMR-ul nu pe mine, cel care iși facusem treaba exemplar ca actor, regizor, manager.  Politia de asemenea, a comis abuzuri impotriva mea. Toate acestea arată că, de fapt, toți cei care ne conduc sunt cumparati la bucată de către UDMR si serviciile secrete maghiare si că de fapt actioneaza impotriva propriului popor, ei fiind cetateni români, plătiți de către români sa-i administreze. Poate asa va explicati ceea ce se întâmplă cu intreaga Românie, cum politicienii romani, au acceptat un ONG,  UDMR-ul,  să conducă România. 

Pentru a mă apăra și a demonstra trădarea de țară comisă de catre aceștia, am fost obligat sa fac de două ori greva foamei, sa pichetez sediul Curții de Apel Cluj timp de 5 luni, am fost obligat sa deschid peste 15 dosare în civil și sa fac 12 plângeri penale. Am sesizat CSM si Inspecția Judiciară. Normal, toți fac parte din același sistem, se apăra unii pe alții și încearcă sa treacă aceste alegeri, pentru ca apoi să instituie un regim dictatorial pentru a se apăra de furia oamenilor care vor fi muritori de foame sub conducerea lor.

Sub conducerea lor, România, care în 89 nu avea datorii,  este datoare cu 170 miliarde dolari,  nu avem învățământ, educatie, cultură,  economie, sănătate. Nu s-au construit spitale, am fost vaccinați forțat, fiind mințiți, iar acum este o explozie de morți suspecte și cancere.

Cu toate acestea,  deși datoriile le vom plăti noi, cei care vor rămâne dintre noi,  ei s-au îmbogățit, iar România va dispărea de pe hartă, iar populatia care va rămâne va fi sclavâ in propria țară. Ne este ștearsă istoria și geografia și sunt introduse istoria și geografia altor popoare, sunt aduse populații straine, fapt impotriva Constituției si a legilor țării, iar mâna noastra de muncă este obligată sa plece fortat in strainatate.

 Dar aceste legi ale țării sunt încălcate tocmai de cei care le aplicâ , cei care sunt plătiți din banii noștri să ne apere, ceea ce înseamnă că toți participă la aceste acte de trădare,  fiind cu toții cetățeni români, obligați de Constituție să respecte legile țării. Sa mai discutăm despre statuile românești date jos de Boc și Consiliul local Cluj, cu ajutorul lui Maczalik, cel premiat de către Budapesta, ceea ce este iarăși un fapt penal?

Așadar, domnule Vakar, până dai public explicațiile pe care ți le cer, nu mai vorbi de înțelegere între români și maghiari, fiindcă voi sunteți cei care aduceți ura și neînțelegerea, asa cum au făcut Ungaria și Austria întotdeauna cu populația română. Cu sprijinul trădătorilor. Nu întâmplător faceți parte dintr-o lojă masonică a Cavalerilor templieri care își are sediul la Viena. Ceea ce înseamnă că lojile masonice românești care știu asta și vad ce faceți, va acceptă , știind ca luptați impotriva României. Ceea ce înseamnă că și ele sunt antamate la distrugerea României,   deși toți de acolo spun ca sunt oameni de bune moravuri, deși se cântă acolo imnul României, deși se jură pe Biblie.

Știu ca viata mea este în mare pericol, dar și dacă voi muri, veți muri și voi  odată cu mine. Iar oamenii vor vedea cu toții cine îi conduce de fapt, cum i-ati mințit, cum de fapt sunteți plătiți din afară ca să distrugeți România, sa faceți genocid la comandă impotriva românilor,  pentru ca cei care vă plătesc să prospere, folosindu-se de voi ca de niște Iude, care ați vândut pe cei care v-au votat pe 30 de arginți.

În scurt timp voi întra în greva foamei din nou și aștept să dați explicații întregii populații a Clujului și a țării pentru faptele facute, pentru plangerile penale făcute. 

Va cere asta un om care a adus numai mândrie orașului și țării si pe care voi ati incercat sa-l ucideți pentru asta.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Nata 26.05.2024 08:08
    UDMR este pecetea prostiei politicienilor si conducatorilor romani care au acceptat asa ceva. Trebuie tratati ca ceea ce sunt - nonentitati politice fara niciun drept de reprezentanta in guvern sau parlament.
    Trebuie tratati ca tradatori care instiga minoritatea maghiara sa urasca romanii si sa dezmembreze România... iar Victor Orban sa nu mai vina in Transilvania ca la el acasa si sa minta occidentul si pe ignorantul de Tucker Carlson cum Transilvania apartine Ungariei.
    Intr-adevar in nicio tara nu s-a intamplat asa "partid" si nici ca un presedinta sa intre in alt stat ca el acasa. Este o obraznicie si, inca odata, o prostie monumentala a politicienilor romani.
    Cu asemea atitudine din partea romanilor, sa nu va mirati ca occidentul si ameri va dispretuiesc si va trateaza ca pe niste carpe - si cu durere spun: au dreptate.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  5. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  6. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  7. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

  10. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu