Elena Radu: Tot aud că nu se ia nicio decizie politică în favoarea cetățeanului român pentru că sunt politicienii șantajați cu dosare penale

De Av. Elena Radu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Așa că toți fac un joc de glezne, se fac că fac, ca să dea bine la popor să nu își piardă tot electoratul. Că nah, partea cu baronii și averile făcute, ține nivelul de trai sus și nu vrea lumea să renunțe la el, iar argații mai ciupesc și ei ce pot. De ăia de la guvernare se tot zice că vor apărea informații incendiare. 

De ăilalți, la fel, că îi mănâncă să miște în front, că sunt cam cu burta goală. 

Aud că ăia care trebuiau să vegheze pe aici ca să nu fie păpușați ai noștri, dar care au trecut de partea inamicului, susținând că globalizarea ar fi mai bună, că trebuie să pape și gura lor ceva, iar dacă sunt băieți buni vor avea un loc călduț și fără griji, indiferent de ce va urma, s-au apucat să strângă tot ce pot, de toți, ca să existe materialul de șantaj. 

Păi să ne gândim puțin. 

Asta e poveste veche, nu e de acum. Așa că șantajați sunt demult, nu de azi, tot cu dosarele alea. Au mai adăugat câte oțâră, că dacă crezi că ai spate și că oricum execuți, ce mai contează o ilegalitate? Oricum se trece cu vederea. 

Dacă ne uităm pe scena politică, cine deține funcții prin parlament și prin toate autoritățile publice sunt cam tot ăia, se mai rotesc între ei, iar baronii au rămas tot ăia, mai apare câte un baronaș câteodată. 

Baronii au rămas așa ... mai pe la nivel local ca să își țină electoratul, pe la nivel central și-au trimis oamenii pe care pot să îi țină în frâu. Tot cu dosare, că nah, unul curat n-aveau voie să lanseze, că poate o lua pe arătură și se supărau stăpânii. 

Aud că și ăia noi de pe scena politică au și ei dosarele lor, că se cam săturase poporul de aceleași culori și au zis să pară că mai apar unele noi în ultimii ani, cu altă viziune, ca să mai liniștească poporul că se prinsese cam cum stă treaba (dovadă era prezența la vot).  

Una peste alta, le țâțâie fundul la toți acum. Care cu ce va ieși public și care va fi sacrificat pe post de exemplu, ca să facă bine să stea ăialalți în banca lor, de pe la toate partidele. 

Mai mult, dacă ne uităm la declarații vedem și de cine sunt controlați din afara țării, că se mai plânge unul și altul că partenerii de nădejde nu vor fi mulțumiți că se găsiră ăștia puși în funcții pe aici să joace-n front. Îi mai scapă porumbelul câte unuia, că el se crede un privilegiat în fața străinătății, iar dacă pârăște va fi recompensat și vor avea grijă de el. 

Dar, ia să ne gândim puțin: ce moment mai bun decât ăsta e să scape toată lumea de șantaj (și ăia de la guvernare și ăilalți care ar vrea să fie pe acolo)? 

Dacă s-ar apuca autohtonii de prin toate cele 5 partide să se coalizeze acum și să se revolte pe străinătate, să refuze să fie păpușati, oare ce se va întâmpla? 
Scot serviciile dosarele tuturor? Păi ar fi mii. 

Ar mai conta cine ce a făcut și de la ce partid e? 

Nu prea. Că noi ăștia mulți, de prin zvonuri, am cam auzit oricum care cam ce a făcut. Așa că mare mirare nu va mai fi. 

Dacă ies dosarele penale la lumină cât va influența opțiunea politică a românului de rând? Mai deloc, că oricum de mulți ani, la alegeri, a ales răul mai mic. Așa că el oricum știe care e mai puțin rău în viziunea lui și indiferent ce s-ar scoate despre respectivul va zice că oricum ălălalt e mai rău. 

Dar ce ar fi dacă nu profită politicienii autohtoni de ocazie ca să scape de ațele cu care sunt păpușați?

Ne vor oferi un viitor odios din câte se pare. Atât nouă, cât și lor și familiilor lor. 

Dacă au băgat capul în pământ ca struțul, să se uite puțin prin străinătăți si să vadă cam ce acceptă să se instaureze și la noi. Să se uite prin Australia, Canada, hai și prin Franța, dar e oleacă mai în urmă.

Și dacă au ignorat realitatea până acum, să întrebe ce e cu uniformizarea averii? Când or afla, poate își vor da seama că mai devreme sau mai târziu, dosarele alea tot vor fi folosite să le ia averile (și mă refer la ale pe bune, nu la cele măsluite ca să îl scoată din schemă doar pe ăla de era necesar că nu se mai supunea ordinelor). Așa că amânarea inevitabilului nu îi ajută cu nimic. Ba din contră, când vor conștientiza că s-au lăsat păpușați degeaba, va fi prea târziu să mai poată schimba ceva sau să se opună. 

Scrisoarea deschisă căreia i-am dat drumul a fost un test. 

Am vrut să văd dacă mai e vreunul curat și nepăpușat în politică. 

Că dacă era, zicea: chiar așa, hai să ne asumăm politic că vom face  ceva pentru popor. 

Cum de solicitări au aflat toți, dar nu a zis niciunul nimic, e clar că nu mai avem niciun nepăpușat prin politică, indiferent de culoare sau cât de nou sau vechi e. 

Că dacă am fi avut vreunul nepăpușat, măcar de capital electoral, în interes personal, zicea: hai să inițiez eu, că vor mai fi unii care vor crede că măcar eu am încercat să fac ceva pentru popor și mă vor vota data viitoare. 

Așa că ... dragi politicieni, indiferent de prin ce partide ați fi, noi sau vechi, deschideți puțin ochii, mai aruncați un ochi și peste granițe și vedeți cam la ce puneți umărul să vă faceți întâi vouă și după aia nouă. 

Că așa cum vă zic demult: și voi și familiile voastre veți fi în aceeași barcă cu noi, ăștia mulți, după ce se vor folosi de voi vă vor da la câini și aveți exemple gârlă, faceți numai un inventar. 

Încă nu e prea târziu să vă băgați picioarele în ligheanul cu apă și să gândiți.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
Top 5 autori
VideoNews

Interviu cu Părintele Nicolae Tănase de după conferința ASCOR Constanța care a ”scandalizat” presa progresistă anticreștină și pe purtătorul ei de cuvânt:

De ce nu trebuie semnat Tratatul pandemic al OMS:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (4)
  • Enya 06.09.2021 08:53
    1. Proces istoric impotriva statului (alegeti dvs. institutiile, ca stiti mai bine, dar obligatoriu Ministerul Sanatatii si Guvernul) si nominal impotriva lui iohannis, orban, catu, costache, voiculescu, mihaila, bode, vela, cercel, rafila, gheorghita, chereches, mahler etc, care sa fie obligati de instanta sa aduca probele pandemiei inexistente si inventate, adica DOVADA STIINTIFICA A EXISTENTEI "VIRUSULUI" UCIGAS SARS-COV2 (izolarea lui fizica si chimica in laborator, secventarea, masurarea, cantarirea, fotografierea, clasificarea etc).

    2. Obligarea tot prin instanta a "eroilor" Mengele2 SA "REPORNEASCA" AUTOPSIILE (interzise de criminalii de mai sus, in mod abject si ilegal si acceptate de urmasii lui Hipocrate fara nici cea mai mica impotrivire), singurele care ar demonstra ca NU exista nici un sars-cov2, iar oamenii au murit de bolile lor cronice netratate din cauza pandemiei inexistente si a spitalelor inchise pt bolnavii de "necovid", din cauza protocoalelor aberante date impotriva unui virus inexistent, din cauza infectiilor nosocomiale, a malpraxisurilor niciodata pedepsite penal, a sedarii si intubarii fortate cu hiperoxigenare si, acum, din cauza vaxx-urilor oncogene, sterilizatoare si cauzatoare de infarct, cheaguri de sange etc.

    Aceasta ar fi singura lupta adevarata cu criminalii care fac GENOCID, DEMOCID SI CRIME IMPOTRIVA UMANITATII!! Restul, carti scrise, postari pe fb, pe net si aparitii in mass-media, amenintari verbale, dezvaluiri etc sunt blablauri cu zero valoare.
  • Enya 06.09.2021 08:53
    Pe scurt,

    1. Demonstrarea stiintifica a existentei sars-cov2

    2. Reluarea autopsiilor
  • Enya 06.09.2021 08:58
    Borfasii lumii autointitulati politicieni sunt depasiti. Sunt doar niste paraziti mafioti intermediari intre oameni si banii lor, care trebuie sa dispara!

    Trebuie ca omenirea sa treaca la alte forme de guvernare a vietilor si resurselor lor prin:

    1. MERITOCRATIE (concurs pentru orice post public si la "stat", inclusiv pt. cel de presedinte de tara si prim-ministru).

    2. REFERENDUMURI LOCALE SI NATIONALE (oamenii sa hotarasca in ce fel sa fie cheltuiti banii lor, deciziile grele despre tara, razboaie, imprumuturi, vanzari ale resurselor tarii etc).
  • Enya 06.09.2021 14:34
    Porc Halal,

    Doamne, nici vorba! Stiam ca mi-au scapat cateva nume criminale, de-aceea am si pus "etc", sa fie completata insiruirea! Pai arafat e in randul intai la Nurnberg2!
  1. Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României

  2. Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea

  3. Noua Utopie climatică: Se pregătește scoaterea la mezat a Planetei – munți, păduri, câmpii, ape...

  4. Un avion F-16 condus de inteligență artificială a efectuat primul test de luptă aeriană în fața unui pilot uman. Cine credeți că a câștigat?

  5. A murit Naomi, celebrul cântăreț transsexual. În cinci zile urma să împlinească 47 de ani

  6. Theo Bratosin, AZnews: “Dacă mizerabilii, ipocriții și deontologii consideră că Părintele Tănase e o țintă care trebuie lovită, trebuie să facem scut în jurul său”

  7. Noi decese ale unor sportivi tineri, în ultimele zile: tânără gimnastă a murit la doar 17 ani, răpusă de o boală fulgerătoare. Tânăr fotbalist din Republica Moldova, de doar 23 de ani, a murit subit pe terenul de fotbal. Alte cazuri de moarte subită

  8. Vocea lui Guterres a fost în sfârșit auzită, dar degeba: SUA au spus ”NU” recunoașterii Palestinei ca stat la ONU

  9. Progresistul sterp de la Patriarhie vs Tatăl a 500 de copii sau Mamona vs Dumnezeu. De ce Lumina de pe pieptul Părintelui Nicolae Tănase nu poate fi întinată de nici un Bănescu

  10. Pr. Bogdan Florin Vlaicu, în dialog cu Dr. Oana Mihaela Secara, despre tratamentul de detoxifiere de proteinele spike, creșterea ratelor mortalității cauzate de cancer, simptomele long-Covid post-inoculare și Tratatul pandemic al OMS – VIDEO Live

Ultima oră

16:54

Episcopul Giurgiului, Preasfințitul Părinte Dr. Ambrozie, împlinește astăzi 55 de ani

16:38

Biden: ”Copii de 7,8 ani îmi arată degetul mijlociu. Mi se întâmplă tot timpul” - Filmarea Zilei

16:23

Dr. Geert Vanden Bossche: Iată ce aș face dacă aș fi vaccinat împotriva Covid-19

15:55

Timp de 15 ani, copii din Marea Britanie au fost folosiți drept ”cobai” în studii clinice care foloseau sânge infectat cu hepatita C și HIV. Anchetă BBC

14:56

”Tabula Traiana”, mesajul scris în piatră al Împăratului Traian, rezistă pe malul Dunării de aproape 2.000 de ani

13:05

Vocea lui Guterres a fost în sfârșit auzită, dar degeba: SUA au spus ”NU” recunoașterii Palestinei ca stat la ONU

12:40

A murit Naomi, celebrul cântăreț transsexual. În cinci zile urma să împlinească 47 de ani

12:26

Un avion F-16 condus de inteligență artificială a efectuat primul test de luptă aeriană în fața unui pilot uman. Cine credeți că a câștigat?

12:01

Marinar în stare de inconștiență, pe o navă din Sulina

11:43

Candidatul prezidențial Răzvan Constantinescu, în dialog cu bucureștenii, în parcul Herăstrău, ora 15:30

11:34

Ion Cristoiu: Și dacă tot ce s-a întâmplat cu Cătălin Cîrstoiu în ultima vreme ține de o strategie electorală?

08:00

20 aprilie: Sfântul Ierarh Teotim, episcopul daco-roman al Tomisului; Sfântul Anastasie Sinaitul; Sfântul Apostol Zaheu

23:00

Monahul Filotheu Bălan: Elemente istorice și melurgice ale Acatistului Bunei Vestiri. Autorul inițial al Imnului Acatist este pînă astăzi necunoscut

22:30

Theo Bratosin, AZnews: “Dacă mizerabilii, ipocriții și deontologii consideră că Părintele Tănase e o țintă care trebuie lovită, trebuie să facem scut în jurul său”

21:48

Pr. Bogdan Florin Vlaicu, în dialog cu Dr. Oana Mihaela Secara, despre tratamentul de detoxifiere de proteinele spike, creșterea ratelor mortalității cauzate de cancer, simptomele long-Covid post-inoculare și Tratatul pandemic al OMS – VIDEO Live