În Cluj poți să-ți cumperi biletul de autobuz cu douăzeci de genuflexiuni. Cică proiectul este despre sănătate și a fost lansat de un festival sportiv în Săptămâna Europeană a Sportului din 2020, în plină pandemie, când fusese experimental. Și a avut succes mare: peste 55.000 de bilete vîndute. Peste 55.000 de clujeni, ținuți în case de pandemie și frici, s-au înghesuit să facă sport în fața ghișeului electronic.

Primarul Boc nu s-a lăsat mai prejos, și-a mișcat și Emil ritmic anatomia, făcând douăzeci de plecăciuni cu mâinile întinse în fața robotului cu vizor, contra unui bilet gratuit (foto dreapta sus). Clujenii l-au urmat fericiți, ca să se arate buni cetățeni cu convingeri ”verzi”, salvatori ai planetei. Bine, starea pandemică iartă aproape orice tîmpenie, doar nu le poți pretinde oamenilor prea multă rațiune când trăiesc zi și noapte cu seringa sau cu intubatorul la tâmplă.

Grozavă chestie, a zis lumea! Campania s-a prelungit și în 2021 - tot an pandemic, cînd sportul, fie și impus, fie și pe bani, sau cu atît mai mult, părea cel mai nimenit leac antipandemic, compensator al depresiilor și fobiilor de tot felul.

Mai ales că îngenunchiatul ăsta în fața robotului cu bilete nu numai Clujul îl practică, ci și Irlanda, unde se zice că poți primi un bilet de transport gratuit dacă alergi nu știu cât (eventual pînă la stația următoare); chiar și în Rusia prin 2013, într-o stație de metrou din Moscova se găsea un terminal care, contra treizeci de plecăciuni (deh, rușii sînt mai zdraveni!), îți dădea un bilet gratuit (foto stânga sus); și prin țările Americii Centrale s-a experimentat așa ceva, e adevărat, cu derogările de rigoare, că e mai cald și lumea, mai lentă: doar zece plecăciuni. 

Fain este sportul, faină e și verdea planetă, cînd nu o defrișăm și asfixiem cu industrii high-tech pentru mofturi megalomanice, egoisme extreme și plăceri vinovate. Dar prea puțini înțeleg că prin astfel de experimente "sportive" se testează gustul public pentru un anumit sistem de incrementare (creștere) a creditului social. (Mining, adică minerit, i se spune în fiscalitatea bancară - vedeți în patentul de mai jos).

Cei care au studiat sociologia își amintesc termenul de "inginerie socială". Care ți se exemplifică doar pe cazuri istorice din regimuri trecute sau ale altora, neprietene, niciodată, însă, pe cele din jurul tău: trebuie să te prinzi ca să le observi. Trebuie să le cunoști liniile directoare, contextul și subtextul macrosocial, să mai citești despre vectorii de dezvoltare globală pe termen lung, trasați de generoase fundații planetare pentru dezvoltare durabilă... 

Așadar, inventia există, patentul e pe net. El spune că există un senzor de mișcare conceput a fi rezident în unduiosul trup al pacientului. De tipul celor din brățările de plastic ale ălora care își numără pașii, pulsul și caloriile pierdute cînd aleargă.

Doar că acest senzor e incorporat în trupul uman, alături de un procesor cloud (alcătuit din componente nanoscopice, distribuite în trupul contribuabilului), cu care comunică. Procesorul ăsta,  patentat și implementat de mult, are grijă de sănătatea ta, colectîndu-ți date din trup și, eventual, regularizând tensiuni, glicemii etc. Și transmite wi-fi mai departe starea sănătății tale, către doctorii pricepuți, pe care nu îi cunoști, care îți vor binele.

Sau către o mașină, pe care nu o cunoști, și care îți vrea binele.

Și care poate să îți ceară, la un moment dat, să faci genuflexiuni, ca să îți fie în continuare binevoitoare și... să îți deschidă ușa frigiderului inteligent din casa inteligentă, care știe ce mănânci și dacă faci destul sport ca să îți consumi caloriile. 

Credeți că glumesc? Vai, nu! Le vinde deja și emag. Iată un model de descriere de pe un sit comercial: ”Frigiderele inteligente au o interfață touchscreen și capacitatea de a se conecta la internet prin Wi-Fi pentru a oferi o serie de caracteristici suplimentare. Frigiderele inteligente includ camere interne... și abilitatea de a interacționa ... utilizând telefonul smartphone sau tableta atunci când sunteți departe de casă. Unele frigidere inteligente se pot conecta chiar și cu alte dispozitive inteligente din locuința dvs.”

Așadar, Doamne ferește ca starea de bine a cetățeanului, monitorizată de integratul din particule nanometrice distribuite, să iasă pe roșu! Că vedeți ce-ai pățit chinezii. Dar să nu fie! Așa e patentul, nu inventez nimic... 

Cică și în Irlanda s-a instituit ceva similar - obținerea pe cale digitală a unor avantaje materiale, dacă îți miști trupul în fața unor sensori conectați la o mașină de calcul. Și oamenii se înghesuie, le place tot mai mult mașina asta inteligentă și cred că astfel își cresc și well-being-ul și salvează și planeta de poluare. 

Ne putem imagina și mai mult. De pildă, în scenariul dispariției banilor - vehiculat tot mai des, de curînd chiar și în presa oficială -, mișcarea fizică poate deveni monedă, adică generator de credit social.

Ce se va întâmpla atunci cu bătrînii, cu neputincioșii și cu handicapații, puși să își cîștige drepturile sociale făcând genuflexiuni?

Poate că li se vor acorda alte credite, dacă vor fi cuminți... adică dacă vor accepta anumite condițiuni (amintiți-vă de cele de acum unul sau doi ani!), ori dacă nu...

S-ar putea ajunge la o societate de tip spartan, din care cei slabi sunt eliminați programatic: a imaginat-o și a construit-o și Cel de-al treilea Reich și comunismul, în zorii săi, iar azi se pare că o desăvîrșesc chinezii. Repet, ne imaginăm. După cum și-au imaginat și ei, inginerii sociali, artizani ai viitorului sustenabil. 

Căci astfel de investiții costisitoare în mașinării sofisticate, aparent frivole, dar care includ recunoașterea facială, nu se fac fără gândul la un cîștig, adică fără un teren imaginal solid, modelat detaliat în prealabil de institute sofisticate de studiu și proiectare a dezvoltării durabile a viitorului sustenabil și fericit.    

Poate că fac o furtună într-un pahar cu apă, dar... Vedem cum se testează un nou sistem de umilire a persoanei și boborul tîmpit de sedantarism și suprasecurizare urbană se bucură că face sport. Geniali sociologii ăștia și maeștrii în comunicare, care chiar au învățat să facă turma să intre în țarc de bunăvoie și să mai și aplaude. Din laikurile la postarea cu experimentul clujean, doar vreo 10% din reacții sunt lucide, restul delirează de fericire și de frenezia salvării și înverzirii planetei... 

Patentul de care am vorbit se numește ”Sistem criptovalutar utilizând datele activității corporale”. Este înregistrat pe respectabilul sit de inventică patentscope.wipo cu numărul WO2020060606, pe 26 aprilie 2020, de compania Microsoft Technology Licensing LLC. Patentul se numește ”Cryptocurrency system using body activity data”.

Dar mai este un aspect, pur profesional, informatic, îngrijorător în acest experiment social. Este abundenta furnizare de date personale, chestiune la care tefeliștii care își exersează mușchii în fața camerei contra unei linguri de orez, nici nu se gîndesc.

Este evident că terminalul ”de promovare a sportului” este dotat cu un sistem de recunoaștere facială, pentru ca genuflexorul să nu trișeze: să nu-și împingă bunica la înaintare pe la genuflexiunea a optișpea, cînd i s-au terminat bateriile, să nu fîlfîie o momâie cu fotografia lui în fața camerei terminalului etc.

Și atunci, terminalul inteligent memorează atât prima expresie a feței cetățeanului, cea normală, ca din buletin sau din timpul scanărilor uzuale din aeroporturi sau din alte centre de identificare a persoanei, dar memorează și următoarele faciesuri, contorsionate și înroșite tot mai mult, pe măsura efortului.

Și mașina știe că toate cele douăzeci de chipuri diferite aparțin aceleiași persoane, putînd determina ulterior funcțiile care guvernează aceste transformări faciale.

Nu știm cât timp stochează mașina aceste date și dacă le livrează, parțial sau total ori concluziile lor, mai departe- ceea ce este esențial.

Dar în orice caz sistemul de la Cluj este o găselniță ideală pentru îmbogățirea bibliotecii de algoritmi de recunoaștere facială a omului supus unor eforturi fizice. Nimeni nu este dispus să se fotografieze în timpul unor eforturi solicitante, când expresia feței devine contorsionată și chiar penibilă. Nimeni nu este fotogenic cînd își atinge pragul de efort, iar pentru locatarul sedentar, obișnuit cu comodități, 20 de aplecări poate fi o solicitare majoră. Așa că mulți ajung să ofere fotocamerei faciesuri de care, cu altă ocazie, s-ar jena.

Probabil că mașina nu îți cere actul de identitate, ceea ce face ca participarea la experiment să fie mult mai relaxată, cetățeanul crezînd că nu are nimic de pierdut și nepunându-și problema colectării datelor personale. Dar chiar dacă mașina nu asignează setul de 20 de poze cu un CNP, ea își îmbogățește considerabil baza de date necesară dezvoltării unor noi algoritmi, mult mai performanți, de recunoaștere facială (apropo, știți câți olimpiadiști de-ai noștri, după care oftează telespectatoarele, lucrează în State pe granturi grase în acest domeniu, pentru augmentarea ochiului atoateveghetor al mașinii care ”are grijă de viețile noastre”?).

Nu de alta, dar dacă te legeni beat pe stradă, ești la o petrecere pe timp de lock-down ori cazi pe trotuar, fulgerat de un atac de cord, trebuie să existe un ”Frate mai mare” care să te înregistreze și să trimită salvarea după tine.

Ce face exact, din punct de vedere algoritmic, mașina nu știm, căci miram-aș ca cei ce au achiziționat-o să fi cerut furnizorului fișa tehnică completă, care oricum se obișnuiește să conțină cel mult scheme logice generale și nicidecum algoritmii ori funcțiile lor de detaliu. Dar, știind ceea ce colectează, știm poate să facă.

Elena Dulgheru, 23 iunie 2022