Doamna Elena Chiaburu, Doctor în Istorie și Științe auxiliare, Bibliotecar șef la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași revine cu un text documentat în apărarea lui Octavian Goga. De aceeastă dată, domnia sa evocă un pasaj din Raportul final al Comisiei Elie Wiesel, în care sunt denunțate ”rădăcinile antisemitismului” lui Goga.

La pag. 32 din Raportul final al Comisiei Elie Wiesel, care i-a acordat o atenție specială lui Octavian Goga (în mod surprinzător, am zice, avînd în vedere faptul că convingerile acestuia au fost întotdeauna Naționaliste, antisemitul asumat nefiind el, ci tovarășul său de partid, A. C. Cuza, care stă însă liniștit în Ceruri, spre deosebire de bietul Goga!), scrie că: „rădăcinile antisemitismului lui Octavian Goga sunt evidente. Înainte de război el intrase sub influența lui Karl Lueger, primarul social-creștin al Vienei. Fiindcă Goga socotea evreii ca fiind cei mai activi „agenți” ai politicii de maghiarizare în Ungaria înainte de război, el a găsit predicile anti „iudeo-maghiare” ale lui Lueger convingătoare și importante. Cum presiunea ungară privind revizuirea frontierelor Transilvaniei creștea în anii ’30, Goga a pus în practică această experiență din tinerețea sa și a găsit un răspuns potrivit pentru renumitul pericol al „maghiarizării”. Iar acest răspuns a fost antisemitismul”. 

 

Pasajul trădează fie lipsa crasă de cunoștințe istorice (ceea ce pare totuși greu de crezut, avînd în vedere sonoritatea numelor implicate în alcătuirea Raportului și greutatea instituțională conferită documentului prin asumarea de către statul român), fie o grosieră deturnare a adevărului spre a obține concluziile comandate. 

 

Figură considerată controversată în Austria, Karl Lueger - primar al Vienei între anii 1897 și 1910, cel care a introdus electricitatea, tramvaiul și gazul, a construit parcuri și bulevarde, modernizînd capitala Imperiului Austro-Ungar, într-adevăr a înregistrat un succes răsunător în epocă împreună cu formațiunea sa Partidul Social-Creștin, folosind între altele și antisemitismul ca armă politică conexă social-creștinismului. Lueger a fost citat de Hitler în Mein Kampf în anii ’30, care a zis că în 1908, pe cînd era la Viena, a fost impresionat de spiritul de organizare și de popularitatea primarului Lueger.

 

 

Revenind: RAPORTAT LA ISTORIA NOASTRĂ – punctul de vedere care realmente contează în chestiunea Octavian Goga - KARL LUEGER A FOST UN MARE FILOROMÂN, unanim prețuit în România mai bine de un secol. Adversar implacabil al ungurilor în cadrul dualismului austro-ungar realizat în 1867, și-a manifestat sprijinul politic deschis față de românii din Transilvania, aflați în acea perioadă sub opresiunea politicilor de maghiarizare, acesta fiind motivul admirației lui Octavian Goga, nicidecum adversitatea contra evreilor maghiari. 

 

Nu mai putem pretinde unui număr prea mare de oameni să știe ce-a fost „Memorandumul” în istoria noastră, dar cei de meserie ar trebui să știe... și să nu rostogolească de-aiurea niște clișee cu consecințe atît de grave cum este revizionismul istoric.

Iată pe scurt contextul real al legăturilor lui Karl Lueger cu istoria românilor: la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, miza vitală pentru românii din Transilvania era supraviețuirea națională în fața politicilor agresive de maghiarizare duse de guvernul de la Budapesta. În acest peisaj, Karl Lueger, primar al Vienei și om politic influent, s-a poziționat ca un asumat filoromân și a criticat public opresiunea la care erau supuse naționalitățile din Transilvania. Se știe că după anul 1880, așa-numita mișcare Memorandistă a marcat apogeul luptei de emancipare a românilor din Transilvania, aducînd problema românească în conștiința europeană. Obiectivele principale urmărite au fost: recunoașterea drepturilor politice pentru populația română majoritară din Transilvania; restabilirea autonomiei Transilvaniei, desființată prin anexarea directă la Ungaria în 1867; utilizarea limbii române în administrație, justiție și școli, oprirea abuzurilor electorale etc. O listă detaliată de revendicări - Memorandumul - a fost alcătuită de liderii politici (Ioan Rațiu, Gheorghe Pop de Băsești, Eugen Brote, Vasile Lucaciu ș. a.) și la 28 mai 1892, o delegație de aproximativ 300 de români a mers la Viena pentru a o prezenta împăratului Franz Joseph. Acesta a refuzat să îi primească și a trimis plicul, sigilat, direct guvernului maghiar de la Budapesta, care i-a dat în judecată pe autorii petiției sub acuzația de „atentat împotriva statului maghiar”. Procesul s-a desfășurat la Cluj în anul 1894, iar autoritățile au dictat pedepse dure, totalizînd peste 30 de ani de temniță pentru memorandiști. Ioan Rațiu a rostit atunci celebra frază: „Existența unui popor nu se discută, ea se afirmă!” Deși pe moment cererile românilor au fost respinse, mișcarea a avut efecte istorice majore. Pe de o parte, a potențat solidaritatea națională prin atragerea unui sprijin masiv din partea Regatului României, unde regele Carol I și opinia publică au intervenit diplomatic în favoarea arestaților. Pe de alta, s-a obținut internaționalizarea problemei: presa și personalitățile politice din Franța, Marea Britanie și Italia au aflat despre discriminarea românilor din Austro-Ungaria. Sub presiunea externă și la intervenția diplomatică a Regelui Carol I, împăratul Franz Joseph i-a amnistiat pe memorandiști după un an de detenție, în 1895. 

 

Karl Lueger, de pe puternica sa poziție, într-un mod rar întîmplat în istorie, a înfruntat politica oficială a imperiului dualist, deopotrivă pe împăratul Franz Joseph și guvernul maghiar de la Budapesta, dovedindu-se un redutabil filoromân: în anul 1892, a susținut public revendicările naționale ale românilor și a invitat delegația română la Viena pentru a-și prezenta Memorandumul în fața împăratului. Prin discursuri din parlament, articole de presă și adunări politice, Lueger a condamnat dur atitudinea liderilor maghiari, afirmînd că aceștia folosesc puterea „pentru a oprima națiunile slavă și română”; a scos în evidență loialitatea românilor transilvăneni față de Casa de Habsburg, folosind metafore memorabile în discursurile sale: „românii sunt ca mieii împotriva lupilor” în fața autorităților maghiare; „sumanul țăranului român este tot atît de vrednic ca și cămașa ungurească”, pledînd pentru egalitatea drepturilor în imperiu. Pînă la sfîrșitul vieții a facilitat manifestările culturale și politice ale studenților români din Viena (organizați în societatea „România Jună”), între care se afla și Octavian Goga.

Modelul politic al lui Lueger și tehnicile sale de organizare în masă au exercitat o influență puternică asupra unor tineri studenți români din Viena care vor deveni ulterior lideri marcanți. Cel mai cunoscut exemplu este cel al viitorului prim-ministru al României Mari, Alexandru Vaida-Voevod, care a participat activ la campaniile electorale ale lui Lueger în perioada studiilor sale medicale la Viena, nu Goga, care era atunci mult mai tînăr. Același Karl

 

În 1911, după moarte, în semn de profundă recunoștință pentru ajutorul dat românilor transilvăneni, municipalitatea Bucureștiului a numit strada de astăzi General Berthelot = Strada Karl Lueger, denumire avută pînă după primul război mondial. Cunoscînd aceste lucruri, devine evident faptul că admirația lui Goga față de Lueger a fost determinată de poziția acestuia în favoarea românilor transilvăneni, nicidecum de adversitatea contra evreilor maghiari, cum susțin alcătuitorii Raportului final din 2004. 

 

Citiți-l, fraților, pe profesorul Gheorghe Platon, Mișcarea Memorandistă în perspectiva istoriei: însemnătate și semnificație românească, București, Editura Academiei Române, 1992; citiți Mișcarea memorandistă în documente (1885–1897); Zenovie Pâclișanu, Guvernele ungurești și mișcarea memorandistă a românilor din Ardeal; citiți-l pe Alexandru Em. Lahovary: Amintiri diplomatice: Constantinopol (1902–1906). Viena (1906–1908)... e chiar o plăcere și o bucurie să-ți cunoști istoria!