În urmă cu 109 ani, la 11 iulie 1917, la ora 3:50, începea bătălia de la Mărăști.
La sfîrșitul anului 1916, România avea două treimi din teritoriu ocupat de Puterile Centrale, Bucureștiul era stăpînit de inamicii germani / austro-ungari și bulgari, Regele, guvernul, armata și o mulțime de oameni se mutaseră la Iași, Moldova era împînzită de cîteva sute de mii de soldați ruși în aparență aliați, în realitate cvasi-inamici. Frontul se stabilizase în sudul Moldovei iar la Iași a sosit o misiune militară aliată ca să ajute la reorganizarea Armatei Române, în frunte cu generalul francez Henri Mathias Berthelot (care a locuit într-o casă de lîngă Universitate, numită și azi „casa Berthelotʺ).
Cu eforturi și sacrificii cunoscute, însă greu de imaginat pentru noi cei de astăzi, în cîteva luni, la sfîrșitul unei ierni cumplite, s-a reusit pregătirea de luptă a aproape jumătate de milion de soldați români, cu o înaltă capacitate combativă și cu un moral ridicat.
În vara lui 1917 armatele de ocupație au reluat ofensiva pentru a sparge linia română. La începutul lunii iulie, pe peronul Gării de Nord, comandantul armatei germane mareșalul August von Mackensen, supranumit „generalul de fier”, conducînd un grup de ofițeri care plecau pe front, le-a spus trufaș: „peste două săptămîni, la Iașiˮ!... adică în două săptămîni va zdrobi complet rezistența României și va ocupa Iașii. N-a fost dat să fim învinși pe front (ci de trădarea aliaților ruși), mitul invincibilității germane avînd să fie spulberat la Mărăști, Oituz și Mărășești, de armata română cu suportul întregii populații.
Apropo de privațiunile suferite și de sacrificiile spirituale pe care le-au făcut înaintașii noștri din întregul spațiu românesc în anii 1916 – 1918, un puternic impact afectiv a avut confiscarea de către armatele austro-ungare și germană a clopotelor de la biserici și mănăstiri. În Transilvania, operațiunea a fost precedată de o inventariere generală impusă parohiilor încă din 1915. Dacă existau mai multe clopote la o biserică, trebuiau predate cele mai mari, rămînînd în uz doar cel mai mic. În principiu, erau exceptate de la rechiziție clopotele mai vechi de anul 1700 și cele valoroase din punct de vedere artistic sau istoric. Nici o parohie nu putea păstra mai mult de un clopot, dar au existat numeroase cazuri în care s-a predat chiar și unicul existent, locul clopotului în serviciul religios fiind îndeplinit numai de toacă. În Muntenia, după ce guvernul și familia Regală s-au retras în Moldova, iar armata germană a ocupat Bucureștiul, la 15 mai 1917, Administrația militară germană a emis Ordonanța cu Nr. 99, referitoare la: Sechestrarea clopotelor de la biserici pentru scopuri de război. În București, trupele germane au ridicat clopotele Mitropoliei și alte 218 clopote de la biserici, le-au spart în bucăți și le-au trimis în Germania. Protestele energice ale mitropolitului Conon Arămescu Donici către generalul Mackensen au salvat de la rechiziție doar clopotul cel mare al Mitropoliei și 28 de clopote foarte vechi și valoroase ale unor biserici din București, dintr-un total de 246 cîte erau atunci în capitală. Din fericire, în Moldova, zonă rămasă în afara ocupației în primul război mondial, clopotele bisericilor nu au fost rechiziționate.
Atașamentul spiritual al comunităților românești față de clopotele bisericilor era atît de mare, încît peste tot momentul predării a fost însoțit de slujbe și procesiuni emoționante cu lacrimi. Clopotele erau împodobite cu flori și ramuri de copac, li se făcea o ultimă slujbă, se țineau cuvîntări de adio, s-au compus poezii de jale și erau conduse de toți oamenii din parohie pînă la ieșirea din sat sau pînă la gară, dacă era cazul transportului pe calea ferată.
Iată un fragment din cuvântul de adio rostit la sechestrarea clopotelor dintr-un sat - Odvoș, jud. Arad - clopote vechi de 96 de ani:
„ne-au murit pruncii acasă, și în războaie ne-au murit soții și părinții, frații și surorile și Voi, Sfinte clopote, cel dintâi V-ați alăturat la plânsul și durerea noastră, iar noi am aflat în Voi mângâiere.
S-au războit cu noi puterile naturii: vânturi, furtuni, foc, grindină, trăsnete, și glasul Vostru a fost acela care a împrăștiat norii grei de pe sufletele noastre. Și tot așa ca buni și adevărați vestitori ai vieții sărmanului nostru popor românesc, ați luat parte și la bucuriile și sărbătorile noastre: cui nu-i trece prin urechi și prin inimă dangătul clopotelor din amurgul Învierii? 96 de ani neîncetat glasurile Voastre au lăudat pe Dumnezeu, făcând din noi cucernici creștini.
Când Neamul nostru și Biserica și-a așteptat Arhiereul, l-a așteptat cu inimă curată și cu glas de clopote. Dacă s-a întâmplat să întâmpinăm căpetenii în comună, ele au fost așteptate cu veselie și glas de clopote, căci neamul nostru nu cunoaște osane mai pompoase și mai sărbătorești decât glasurile Voastre, dragi și sfinte clopote; glasul Vostru e glasul Bisericii noastre creștine, iar Neamul nostru e de la fire și mai presus de toate, neam creștinesc.
De câte ori a fost țara în pericol, a fost și neamul nostru gata la orice jertfă pentru apărarea ei. Dacă ni s-a cerut ca din corpul nostru să jertfim, de acolo ne-am rupt fiii; când ni s-a cerut ca și din sufletul nostru să jertfim, de acolo ne rupem aceste sfinte clopote și le dăm.
Dar avem credință că aceste sfinte clopote se vor întoarce, și nu singure, ci dimpreună cu viteji noștrii. Și atunci la ziua aceea mare a păcii, din ochii seci ai bătrânilor și mamelor văduvite de soți și copii, vor isvorî iarăși lacrămi, nu de durere, ci de veselie că ne-am revăzut din nou.
Și ca credința noastră să nu dea greș, și ca să arătăm oamenilor și lui Dumnezeu că legătura sufletească între noi și sfintele noastre clopote nu lăsăm să scadă nici un minut, și ca să fim siguri că vom revedea sfintele noastre clopote, dau modesta sumă de 50 coroane ca bază la Fondul clopotelor, cari voiesc să se întemeieze încă de azi. În fiecare Duminică și sărbătoare să se poarte în biserică «Tasul pentru fondul clopotelor». Toate donațiile să se adune, iar cînd va veni ziua păcii noi să avem mijloacele necesare pentru refacerea clopotelor noastre. Rămas bun și să ne vedem iarăș, dragi și sfinte clopote!”.
Recunoștință eternă eroilor noștri, luptători pe front și în spatele lui, știuți și neștiuți.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Tinerii noștri,
Când aveți ocazia să treceți prin aceste localități - Mărăști, Mărășești, Oituz, încercați să vă imaginați (chiar dacă nu știți ce înseamnă o luptă armată) cum a reușit Armata Română să apere acel aliniament (zonă), pentru a evita capitularea și ocuparea integrală a țării. Au luptat cu o vitejie fără seamăn, fiind în inferioritate numerică și din punct de vedere al inzestrarii cu armament și tehnică! Au luptat "la baioneta", speriind inamicul cu curajul și viteji lor!
Adevărat. Erau motivați, pentru că își aparau glia, familia, Țara!
"Luptați băieți, că al vostru este pământul", spunea generalul Averescu, fiind prezent în tranșee, alături de soldați...! Și a fost, pentru că după război, cei care au supraviețuit au primit câte 5 ha de pământ! Dimpreună cu oasele celor care au căzut... Acum, ce ați făcut, nemernicilor, care v-ați perindat "la conducere"?
Ați permis vânzarea pământului la străini sau ați "retrocedat" mii și mii de ha unor "urmași" nevazuti, împărțind "prada" cu ei....
Pentru asta au luptat strămoșii noștri?
Se întorc în mormânt, când javre de aiurea ne insultă/ interzic luptătorii, oamenii de cultură, credința și Neamul, iar voi, cei care ar trebui să reacționați vehement, v-ați aliat cu ei...
Oare cât vom mai răbda?
Nu doar cǎ nu s-ar "eficientiza" nimic, dar aceasta este lucrǎtura celor care stǎpânesc Occidentul și este cea mai importantǎ etapǎ a instituirii Noii Ordini Mondiale.
"Regionalizarea" urmǎrește de fapt distrugerea națiunilor și a identitǎților naționale, formându-se feude conduse de autocrați locali numiți de Marea Poartǎ de la Bruxelles, care depind integral de finanțǎrile Comisarului European, rǎspund direct în fața acestuia, aplicǎ reguli și legi "europene" iar statul național, pentru care au murit strǎmoșii noștri, înceteazǎ sǎ mai existe. Familua și valorile tradiționale deja s-au cam dus, pulverizarea națiunilor urmeazǎ.
Urmǎriți pașii care s-au fǎcut, încet dar sigur, și veți vedea cǎ deznodǎmântul este aproape. Și, așa cum spuneam, mulți "patrioți" sunt încântați de aceastǎ perspectivǎ.