În ceea ce privește preotul duhovnic din Suceava și transplantul de la persoane vii:

Orice manual de bioetică în perspectivă creștină vorbește despre imposibilitatea unui transplant, în măsura în care acesta duce la decesul persoanei. O persoană nu este doar trup, este și suflet.

Diagnosticul de moarte cerebrală este în primul rând un diagnostic, acesta poate sau nu să fie veridic. Sunt cazuri în care pacienții s-au trezit, de exemplu o doamnă din Galați.

În al doilea rând sufletul nu rezidă doar în ceea ce se numește activitate cerebrală. Nu putem spune că activitatea acestuia poate fi monitorizată de un aparat.

Apoi, deoarece preotul a fost atacat în presă, el se bazează pe învățătura creștin ortodoxă. Dacă cineva dorește să asculte de această învățătură, o poate face sau nu.

Inima în accepția ortodoxă nu este doar organul ce pompează sângele ci este centrul sufletului, acolo unde se dezvoltă cele mai profunde interacții. La fel psihicul nu este echivalent creierului ci ține de suflet și este ceea ce numim o minte a sufletului. Idealul monahilor isihaști, iubitori de liniște sufletească, este coborârea minții în inimă, unirea acestor la nivel de suflet.

În oglindă vedem trupul care este alcătuite ca o replică a sufletului și contopite cu acesta. Când vorbim de moarte cerebrală am putea spune că într-o anumită măsură sufletul nu mai exercită o conexiune cu creierul. Dar nu știm când, cum, în ce măsură aceasta este definitivă.

Pe de altă parte în măsura în care credem în existența sufletului, în ceea ce ne transmit părinții bisericii, oricând poate fi restaurat omul în toate alcătuirile lui.

PS: Astăzi sunt medicamente pe care dacă nu le iei/ nu le mai poți lua ai puține șanse de supraviețuire. De exemplu banala (deja) insulină. Aceste „aparate” care sunt invocate ca întreținând artificial viața într-un corp în moarte cerebrală sunt de fapt aparate care ar putea să îi acorde o șansă la viață unei persoane.

Este aberant ca într-o lume care construiește avioane de vânătoare de milioane de euro să nu poți să faci o rezervă unde să acorzi aceste șanse oamenilor.

Și sunt multe alte aberații cum sunt cazurile de copii din Anglia, Archie de 12 ani sau bebelușul Alfie Evans pe care părinții efectiv nu au putut să îi salveze deși doreau să îi transfere în altă parte, ultimul într-un spital al Vaticanului din câte țin minte.