

Iluzia luminii.
Avem o cameră, avem un Soare, al Dreptății – (din)afară pe Cer, și mai avem și o jaluzea la Fereastra Sufletului-Rațiune-ochi. Și a Inimii.
Despre jaluzeaua-trasă vreau să vorbesc. A ajuns să optureze cu totul Lumina.. Soarelui. Întunericul, total chiar fiind, NU are substanță. NU are consintență. E doar lipsa Luminii-(foton-particulă)-(undă-vibrație/câmp cuantic)-Minunii (și particulă și undă – în același timp!).
Aici suntem - jaluzeaua a ajuns (de) beton? În bezna totală un bec puternic-orbește. Se dă drept Lumină, dar e numai un bec băgat în ochi – artificial, și el, și lumina lui. Care pe lângă că orbește-momește, și înfierbântă.
Înfierbântat și orb(it), omul crede că vede. Însă degeaba are ochi, degeaba se uită, că nu vede, nu înțelege . Și așa cum lumina din cameră are o sursă a ei – becul-vrăjmaș, așa și mintea înțelegătoare-luminată de Lumină are o sursă a ei. Care?
Frate drag, te poți ridica-deștepta "din somnul cel de moarte/ În care te-adânciră barbarii de tirani!” și ridică jaluzeaua, sparge betonul, și ieși la Lumină ”Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,/ La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani” – văzuți și nevăzuți.
Te poți ridica-deștepta. Numai dacă VOIEȘTI, poți – ALEGE
.
Demnitatea se conjugă cu libertate, cu responsabilitate . Numai.
Un viitor democratic, european, liber - aclamat, se conjugă numai cu familia-Taină, cu credința în Duh și Adevăr, cu pace, nu război, decât întru-cuvânt, cu Slavă Lui, nu unui stat, oricare ar fi el.
Europa, NU Sodoma!
Votul-botez din 18 mai, anul mântuirii 2025, e o mărturisire de credință-referendum, indiferent cine ce (se) crede.. Ar fi și culmea să fie după cum mai crede.. sau nu mai crede.. fiecare, după "bec” - și nu după cum crede Dumnezeu.
Am dormit pănă la refuz. Jaluzeaua nu-i de beton armat – ÎNCĂ!
Votez-botez – în 18 mai .
Matei 13,13 - văzând, nu văd și, auzind, nu aud, nici nu înțeleg.
Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul și pământul: viață și moarte Zi-am pus eu astăzi înainte, și binecuvântare și blestem. Alege viața ca să trăiești tu și urmașii tăi. - Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise 30,19
Principiu de drept – nimeni nu te poate obliga la imposibil. Logic. Per a contrario suntem obligați la posibil. Logic NB
Salut, mergi la vot pe 18 mai? Eu mă duc pentru un viitor democratic, european, liber. Pot conta și pe tine? #hailavot -- https://secure.avaaz.org/ro_hailavot_unu?whatsapp
Mitropolitul BARTOLOMEU ANANIA - EUROPA, nu Sodoma - https://www.youtube.com/watch?v=HPjDByyzzsM
Vrednici să fim căci pe Hristos Îl mărturisim.
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Masiv la vot!
Hristos a înviat!