La 10 ianuarie 1475 o negură deasă a cuprins pământul Moldovei, astfel Dumnezeu și întreaga natură venindu-i Domnitorului Ștefan în ajutor. Și nu doar pentru că a avut un larg ecou în Europa e importantă și pentru zilele de astăzi această strălucită victorie a Voievodului moldav. Altceva, mult mai de valoare în timp, ar trebui să luăm de la memorabila bătălie pentru apărarea pământului țării. După bătălie, Domnitorul a orânduit să se facă pe acel loc, în câmp la Podul Înalt, o slujbă religioasă de mulțumire lui Dumnezeu, iar a doua zi, 11 ianuarie 1475, a declarat post pentru întreaga sa oștire.

Cel care a fost numit de Marele Patriarh de la Roma ”Spada creștinătății” nu avea vanitate, nici mândrie în sufletul său. După cum consemnează cronicile de la curtea domnească, dar și cronicarii polonezi, marea biruință de la Vaslui Ștefan a considerat-o ca o nemaipomenită minune a lui Dumnezeu și chiar a dat poruncă-n țară să nu-i fie lăudat numele pentru ea. Iată ce scrie cronicarul polonez Jan Dlugosz: ”...nu s-a îngâmfat Ștefan în urma acestei biruințe, ci a postit 40 de zile cu apă și pâine. Și a dat poruncă în țara întreagă să nu cuteze cineva să-i atribuie lui acea biruință, ci numai lui Dumnezeu, cu toate că știau toți că victoria din ziua aceea numai lui se datorește”.

 

Legendele poporului despre bătălia de la Podul Înalt, în care Ștefan cu numai 40 de mii de oșteni, majoritatea fiind țărani, a învins oastea falnică a lui Suleiman de 100 de mii de luptători bine instruiți, ne duc cu gândul la aceeași sursă documentară: ”Iar Ștefan s-a întors fără mândrie în târgul Vasluiului, tot așa cum pornise, și a îngenuncheat înaintea altarului, aducând lui Dumnezeu laudă pentru această biruință. A chemat în jurul său pe toți vitejii de la Podul Înalt, le-a dat ranguri mari în oștire, făcând boieri pe plugarii săi. Le-a poruncit să postească toți, cum va face și el, numai cu pâine și apă. A dat veste în țară ca nimeni să nu-i dea lui biruința aceea, ci numai lui Dumnezeu, că el - Ștefan – nu poate să se mândrească cu așa minune. A postit Moldova toată după porunca lui Ștefan-vodă și l-a numit poporul său dreptcredincios Sfântul Ștefan, așa cum i se cădea” (din culegerea ”Portret în legendă”, ed. Mușatinii, Suceava, 2003).

Dar nu numai poporul român a făurit din chipul lui Ștefan cel Mare o miraculoasă icoană la care se închină de mai bine de jumătate de mileniu. Ștefan Vodă a fost pomenit cu stimă și căldură și de alte neamuri, chiar și de acei care i-au simțit ascuțișul sabiei. Lui i s-ar cuveni să-i poarte recunoștință popoarele creștine ale Europei pentru că nu s-au turcit, nu s-au islamizat. Drept că turcii nu aveau puterea de asimilare a slavilor – năvăleau, jefuiau, nimiceau tot ce întâlneau în cale și plecau mai departe.