Măștile cad cu repeziciune, realitatea cruntă despre Războiul din Ucraina iese la suprafață, mașinăria de propagandă începe să se replieze.
O analiză rece și tăioasă ca un bisturiu în The American Conservative sub semnătura lui Douglas MacGregor, colonel american în retragere, decorat pe câmpul de luptă, fost consilier la Pentagon în timpul administrației Trump, analiză pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.
*
Diogene, unul dintre faimoșii filosofi antici, credea că minciunile sunt monedă curentă în politică. Obișnuia să meargă ziua în amiaza mare, pe străzile Atenei, cu un felinar aprins în mână. Dacă era întrebat de ce face asta, Diogene răspundea că încearcă să găsească măcar un singur om cinstit în oraș.
A găsi un om cinstit astăzi, în Washington D.C., este cel puțin la fel de dificil. Diogene ar avea nevoie de câte o lanternă cu xenon în fiecare mână.
Cu toate acestea, mai există și scurte momente de transparență la instituțiile de la Washington.
După ce a mințit din greu timp de luni de zile despre originile și mersul războiului din Ucraina, presa pregătește acum opinia publică americană, britanică și din alte țări occidentale pentru colapsul militar ucrainean.
Trebuia să o facă de mult timp.
Presa occidentală a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a da apărării ucrainene aparențele unei forțe mult mai mari decât avea în realitate.
Observatorii atenți au remarcat cum aceleași clipuri video cu tancuri rusești atacate erau difuzate în mod repetat.
Și cum contraatacuri locale erau descrise ca operațiuni strategice.
Erorile rusești erau exagerate cu mult peste proporțiile lor reale.
Pierderile rusești și adevărata dimensiune a pierderilor ucrainene erau mistificate, inventate sau pur și simplu ignorate.
Dar condițiile de pe câmpul de luptă s-au schimbat în timp, încetul cu încetul.
Odată ce forțele ucrainene s-au blocat pe poziții defensive statice în zonele urbane și în centrul Donbasului, situația Ucrainei a devenit fără speranță.
Însă și această evoluție a fost descrisă ca un eșec al rușilor de a-și atinge „obiectivele”.
Forțele de luptă terestre care imobilizează soldați pe poziții fixe pot fi cu ușurință identificate, localizate și distruse de la distanță.
Atunci când mijloacele aeriene persistente de culegere de informații, supraveghere și recunoaștere, cu sau fără om la bord, se află în legătură cu arme teleghidate precise ori cu sisteme de artilerie modernă alimentate cu informații riguroase, „menținerea pozițiilor” devine fatală pentru orice forță terestră.
Acest lucru este cu atât mai adevărat în Ucraina, unde, de la primele acțiuni, a fost evident că Moscova se concentrează pe distrugerea forțelor ucrainene, nu pe ocuparea orașelor sau capturarea teritoriului ucrainean aflat la vest de Nipru.
Rezultatul a fost anihilarea treptată a forțelor ucrainene.
Doar alimentarea episodică cu arme din SUA și țările aliate a permis menținerea atâta vreme pe poziții a trupelor ucrainene. Trupe care, însă, acum mor pe capete din cauza războiului prin interpuși al Washingtonului.
Războiul Kievului cu Moscova este pierdut.
Forțele ucrainene au suferit pierderi ireparabile. Înlocuitori antrenați nu există în număr suficient pentru a mai influența soarta bătăliei.
Pentru Ucraina situația devine din ce în ce mai disperată de la oră la oră.
Nici un ajutor sau asistență militară a SUA ori a aliaților nu mai poate schimba această situație, cu excepția unei intervenții directe a forțelor terestre americane și NATO.
Problema acum nu mai este cedarea în favoarea Rusiei de teritorii și populație în Estul Ucrainei, zonă pe care Moscova o controlează deja.
Viitorul regiunilor Herson și Zaporojie, ca și al Donbasului, este tranșat.
De asemenea, foarte probabil, Moscova va reuși să securizeze Harkov și Odessa, două orașe care, din punct de vedere istoric, sunt rusești și rusofone, prcum și teritoriile înconjurătoare.
Aceste operațiuni vor prelungi conflictul peste vară.
Problema este cum mai pot fi oprite luptele.
Încetarea luptelor la începutul toamnei depinde de doi factori cheie.
Primul este conducerea de la Kiev. Va accepta regimul Zelenski să își asume planul Biden, al unui conflict perpetuu cu Rusia?
Dacă administrația Biden se încăpățânează să se cramponeze de această strategie, Ucraina va continua să acționeze ca o bază pentru acumularea de noi forțe care să amenințe Rusia.
Practic, asta ar însemna ca regimul de la Kiev să îndrepte țara spre o sinucidere națională, expunând teritoriile de la vest de Nipru unor lovituri masive și devastatoare din partea rachetelor cu rază lungă de acțiune rusești.
Evident, acest curs al evemimentelor nu este inevitabil. Berlinul, Parisul, Roma, Budapesta, Bucureștiul, Sofia, Vilnius, Riga, Tallin și, da, chiar Varșovia, nu sunt obligate să urmeze orbește ordinele Washingtonului.
Europenii, la fel ca majoritatea americanilor, privesc deja cu îngrijorare spre abisurile unei recesiuni economice generale pe care politicile lui Biden o creează.
Spre deosebire de americani, care sunt condamnate să facă față consecințelor dramatice ale administrației actuale, guvernele europene pot abandona planul de război perpetuu gândit de Biden pentru Ucraina.
Al doilea factor este Washingtonul însuși. După ce a vărsat peste 60 de miliarde de dolari, adică mai mult de 18 miliarde pe lună, într-un stat ucrainean care acum se prăbușește, întrebarea cheie este ce se va întâmpla cu milioanele de ucraineni din restul țării care nu au fugit?
Și de unde vor veni fondurile pentru a reconstrui societatea distrusă a Ucrainei, în condițiile unei crize economice globale aflată în plină expansiune?
Atunci când inflația costă acum gospodăria americană medie cu 460 de dolari pe lună în plus, pentru a cumpăra aceleași bunuri și servicii ca anul trecut, este foarte posibil ca Ucraina să se scufunde în tăcere sub valuri ca Titanicul, fără a stârni emoții prea mari din partea opiniei publice americane.
Politicienii cu experiență știu că atenția americanilor asupra subiectelor de dincolo de granițele țării este atât de scurtă încât o recunoaștere a înfrângerii Ucrainei ar avea consecințe imediate puține sau deloc.
Totuși, efectele eșecurilor strategice din Afganistan, Irak, Libia și Siria se adună.
În anii 1980, General Motors a visat să dicteze tipul de automobil pe care americanii să îl cumpere. Dar consumatorii americani au avut alte idei.
De aceea, GM, care a dominat piața timp de 77 de ani, și-a pierdut poziția de lider în favoarea Toyota.
Washingtonul nu poate dicta toate deznodămintele și nici nu poate scăpa de răspundere pentru cheltuielile sale nebunești, nici pentru că a ruinat prosperitatea americanilor.
În noiembrie, americanii vor merge la urne. Alegerile vor însemna mai mult decât un test pentru corectitudinea procesului electoral. Ele vor însemna și o asigurare că Biden va fi ținut minte pentru încăpățânarea lui. Pentru refuzul său de a schimba direcția, ca Herbert Hoover în 1932.
Democrații își vor aminti că predecesorii lor din Partidul Democrat s-au hrănit electoral din catastrofa Hoover mai bine de jumătate de secol.
Republicanii ar putea ajunge și ei în situația de a se hrăni electoral din catastrofa Biden cincizeci de ani de acum încolo.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Adica s-a obtinut ce s-a uramrit, adica ce se vede !!!
Cu f multi ani in urma , ultimul sah in sah, zicea ca in anul 2000 Iranul av fi prontre primele 20 de tari dezvoltate ale lumii ...
E? Si a venit ala Khomeini si a trecut Iranul pe rudotel .... si ?! Si ... nu8 este in primle 20 de state dezvoltate!
În spațiul geografic dintre cele trei mări (Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică) – al sarmato-geților [1]- datorită abundenței resurselor și condițiilor extrem de favorabile vieții, oamenii au adoptat o formă de organizare obștească în care unitatea de bază era de tip „dacha” [2]. Oamenii care trăiau organizați în dachas aveau un stil de viață distinctiv diferit de cei ce locuiau între granițele Imperiului Roman. În primul rând erau liberi și aveau resursele necesare existenței relativ ușor de obținut din mediul în care locuiau, fapt decisiv ce le garanta libertatea.
Această formă de organizare total diferită de cea din Imperiul Roman le adaugă pe lângă numele specifice în funcție de teritoriu și străbuni un supranume utilizat de romani acela de daci. Începând cu Cezar acest supranume este adoptat de cancelariile și documentele oficiale ale Romei; și le vor utiliza pentru teritoriile cucerite la Dunărea de Jos cum ar fi: Dacia Romană etc. Mai târziu, la început de ev mediu, le vor utiliza și pentru teritoriile din nordul Europei, de la Marea Baltică (marea baltă).
Astfel că supranumele de tip „dacha” , „dachi”și „Dachia [3], [4] ” ce exprima un mod de organizare socio-economică și un stil de viață distinct în care componenta militară ocupă o poziție prioritară este utilizat până târziu în evul mediu:
- în titlurile nobiliare ale unor personalități ale timpului: Petrus de Dacia și alții;
- în epistolele bisericii catolice referitoare la partea nordică a Europei, Dacia Nordică;
- în hărțile evului mediu timpuriu;
- în corespondența oamenilor politici referitor la Valahia, Moldavia, Maramureșul Istoric, Transilvania etc.
Din documentele istorice reiese că supranumele de „dachi”și „Dachia [3], [4] ” se refereau la acei oameni liberi ce locuiau în obștii de tip „dacha” ce aveau stil de viață distinctiv, diferit de a celorlalți europeni. Tot documentele istorice precizează că cei mai buni războinici/mercenari ai timpului sunt cei proveniți din teritoriile Daciilor. De exemplu Carol cel Mare din îndepărtata Francie are în oștirea sa unități de luptă ce au stindarde „dragonul dacic” [5]
Aceștia aveau numeroase locuri sfinte „dave – locuri sacre, divine [7]” unde „erau oameni de o aleasă civilizație și de o mare cultură” (Cașin Popescu). Moldavia – locul sacru al zeului MOL.
Progresul societății umane și reformele impun transformări inevitabile.
Treptat sub presiunea evoluțiilor de tip feudal, ce solicitau disciplină și ascultare, această formă de organizare obștească se tot restrânge:
1. din sud sub presiunea curentului islamic. Ultimele forme de oameni liberi, răzeși și moșneni, își pierd libertățile treptat până la începutul secolului al XIX-lea, făcând locul domeniilor nobiliare de tip fanariot;
2. din sud-vest sub presiunea curentului catolic autonomiile se încheie prin secolul al XIV-lea făcând locul domeniilor nobiliare de tip Vest-european. Valahii transilvăneni sunt primii ce pierd dreptul de a purta arme și-n scurt timp ajung în starea cea mai de plâns dintre daci;
3. din vest asupra centrul politic și religios al sarmato-geților - un centru religios mai mare decât cel al lui Decebal din Munții Orăștiei -, aflat în apropierea localități Mala Kopanya (Ucraina) și a Sighetului Sarmației, regii timpului preferă o rezolvare cât de cât amiabilă a pătrunderii reformelor culturale în paralel cu divizarea teritorială. Astfel că maramureșenii datorită comportamentului dur față de noile curente culturale își păstrează relative autonomii de tip dacic;
4. din nord-vest sub presiunea curentului catolic intolerant ce a trecut la reprimarea bisericii ortodoxe și a șleahtei catolice ce dorea mână de lucru pentru domeniile lor se trece la transformarea în iobagi a oamenilor liberi și la desfințarea autonomiilor sarmato-gete. Aceste acțiuni ale nobililor polonezi determină ca oamenii liberi să devină anticatolici convinși și să-și apere libertățile cu arma – dezvoltându-se o formă de luptă numită haiducie. Să fugă spre marginea regatului polono-lituanian, spre est spre Nipru unde la Praguri vor edifica propria autoguvernare. Vecinii tătarii îi vor numi „pribegi (cosac).
Lupta pribegilor pentru hrană și măiestria lor militară i-au dus în conflict cu turcii ce stăpâneau nordul Mării Negre, pentru aceștia pribeagul care jefuia numit „cosac” de tătari devine „lotru” ;
5. în est forma de organizare este salvată cel puțin pentru un timp cu numele datorită conducătorilor de țări (țarilor) ce aveau încă nevoie de vitejia locuitorilor liberi în luptele cu mongolii, turcii etc. Treptat vor fi integrați în armata rusă. Sici-ul cazacilor zaporojeni este distrus de ruși în 1775.
CONSECINȚE:
-unitatea culturală a Europei centrale: goți-geți, sarmați-geți, sarmisegetuse [6];
- în centrul spațiului dintre cele trei mări s-a format un spațiu cultural pornind din preistorie ca produs firesc al bogăției resurselor și a unui mod de viață lesnicios. În acest spațiu cultural comunități războinice au luptat pentru libertatea lor chiar atunci când disproporția dintre taberele beligerante nu era în favoarea oamenilor liberi. Elocvente sunt războaiele duse de: Petru și Asan, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Bogdan Hmelnițki, Pintea Viteazul, Ivan Mazepa, Dimitrie Cantemir și mulți alți;
- istoria oferă un model de organizare a societății în vechime: cu oameni liberi „dachii”ce locuiau în obștii de tip „dacha” ce aveau stil de viață propriu diferit de restul europenilor aflați în pline epoci sclavagiste si mai târziu feudale!
Adnotări:
[1] Sarmato-geții au avut o viață politică destul de frământată, nu întotdeauna s-au înțeles perfect, mândria și orgoliile personale erau piedici insurmotabile în obținerea consensului necesar unor acțiuni unitare. În virtutea autonomiilor locale, țările din conglomeratul sarmato-get erau de multe ori în tabere diferite sau neutre (fapt vizibil în războaiele duse de Decebal).
Războinici viteji fără teamă de moarte, excesiv de mândri ceea ce-i împiedica să ajungă la consens pentru a acționa unitar ceea ce le-a generat mari probleme organizatorice.
Centrele de conducere politică (Sarmisegetusele – Înaltele Porți ale sarmaților și geților) au fost intinerante în funcție de autoritatea diverșilor conducători, în funcție de centrul hegemonic.
Un centru politic și religios al sarmato-geților important și de dimensiuni mai mari decât cel din timpul lui Decebal din Munții Orăștiei se afla în apropierea localități Mala Kopanya (Ucraina) și a Sighetului Sarmației, centru ce a jucat politic important în mileniul I d.Hr. După cum se vede maramureșenii au bine justificată tradiția lor nobiliară pentru că sunt descendenți ai împăraților sarmato-geți.
Moștenirea imperială cu mesajul de luptători pentru libertate a fost transmisă voivozilor Moldovei, Valahiei, haiducilor cu o dorința de luptă pentru libertate a „pribegilor (cosac –cazacilor)!
[2] Forme de organizare ce le întâlnim și azi în România sub formă de „Case de vacanță” peste tot: la munte, la mare etc. unde omul se simte liber și nu numai...
[3] Școala Ardeleană utilizează scrierea sub această formă: Șincai îl numește pe Vlad Dracul „prințul Dachilor”, când Ioan de Hunedoara fuge de turci „prin Dachia” și tot el apoi: „s-au dus în Dachia (sau Valachia) și pe Dan IV l-au făcut povățuitoriu țerei și au poruncit ca Dachii să asculte de dânsul”. „Vlahii, carii tot o limbă au cu dachii, nici se deosebesc de dachii cei ce lăcuesc lângă Dunăre”. Petru Maior scrie Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
Tot Șincai constată că dacii ciopliți în marmură au un port: „tocmai cum iaste portul românilor celor ce lăcuiesc pre lângă Sibiu”.
[4] În prezent termenul îl întâlnim sub forma „Dache” (Dacul) în numele multor oameni!
[5] Călăreți carolingieni (manuscris din secolul IX), https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/ff/Karolingische-reiterei-st-gallen-stiftsbibliothek_1-330x400.jpg
[6] Ovidiu descrie cu lux de amănunte situația demografică la țărmul Mării Negre, unde este un amestec dominat de geți, sciți și sarmați.
[7] „În limba sanscrită găsim că termenul dac deva înseamnă sacru, sfânt, dar și divinitate, zeu. Divinitatea la popoarele indo-europene are nume precum sanscritul deva, lituanianul devas, vechiul prusian deiws, latinescul deus, islandezul div, galicul devo – și adjective ca grecescul dios, sanscritul divyah, latinescul divus (cf. sanskrit dyu, latinește dies),” (Cașin Popescu).
BIBLIOGRAFIE:
1. G. PANTECAN, Provincia medievala Dacia din Europa nordică, Bucuresti, 2010, Editura Dacoromana;
2. C. TROYA, Argumente pentru rescrierea istoriei Europene;
3. G. GHEORGHE, Lingvistica, istoria... Defilee de erori, Rev. Getica
4. IORDANES, Getica( despre originea și faptele geților), Fundația Gândirea;
5. C.J. HUERTAS, Nu venim din latină, Editura: GETO DACII, București, 2016
6. N.P. LEONĂCHESCU, Istoria și condițiile la limită tip Dirichlet, Rev. Getica
7. C. LUNDIUS, Zamolxis, Primus Getarum Legislator, Upsala, 1687;
8. M. VINEREANU Dicționar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică;
9. PETRU MAIOR, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
Webografie:
1. GETICA – Studiu Introductiv de Gabriel Gheorghe, http://gandirea.ro/getica-studiu-introductiv-de-gabriel-gheorghe/;
2. Petrus de Dacia primul scriitor suedez;
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/petrus-de-dacia-primul-autor-suedez;
3. C. TROYA, Despre arhitectura gotică, 1857 discurs de Carlo Troya; https://www.slideshare.net/anamariamoraru184/traducere-arhitectura-gotica;
4. C. TROYA,Fastici getici o gotici/
https://www.slideshare.net/anamariamoraru184/fasti-getici-o-gotici-carlo-troya;
5. N. ZENO, Despre originea barbarilor care au distrus Imperiul Romei, Veneția, 1557.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Roman_de_R%C4%83s%C4%83rit;
6. Cașin Popescu, Semnificația primordială a cuvântului „dava”, https://cumpana.wordpress.com/2007/07/27/semnificatia-primordiala-a-cuvantului-%E2%80%9Edava%E2%80%9D/
În spațiul geografic dintre cele trei mări (Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică) – al sarmato-geților [1]- datorită abundenței resurselor și condițiilor extrem de favorabile vieții, oamenii au adoptat o formă de organizare obștească în care unitatea de bază era de tip „dacha” [2]. Oamenii care trăiau organizați în dachas aveau un stil de viață distinctiv diferit de cei ce locuiau între granițele Imperiului Roman. În primul rând erau liberi și aveau resursele necesare existenței relativ ușor de obținut din mediul în care locuiau, fapt decisiv ce le garanta libertatea.
Această formă de organizare total diferită de cea din Imperiul Roman le adaugă pe lângă numele specifice în funcție de teritoriu și străbuni un supranume utilizat de romani acela de daci. Începând cu Cezar acest supranume este adoptat de cancelariile și documentele oficiale ale Romei; și le vor utiliza pentru teritoriile cucerite la Dunărea de Jos cum ar fi: Dacia Romană etc. Mai târziu, la început de ev mediu, le vor utiliza și pentru teritoriile din nordul Europei, de la Marea Baltică (marea baltă).
Astfel că supranumele de tip „dacha” , „dachi”și „Dachia [3], [4] ” ce exprima un mod de organizare socio-economică și un stil de viață distinct în care componenta militară ocupă o poziție prioritară este utilizat până târziu în evul mediu:
- în titlurile nobiliare ale unor personalități ale timpului: Petrus de Dacia și alții;
- în epistolele bisericii catolice referitoare la partea nordică a Europei, Dacia Nordică;
- în hărțile evului mediu timpuriu;
- în corespondența oamenilor politici referitor la Valahia, Moldavia, Maramureșul Istoric, Transilvania etc.
Din documentele istorice reiese că supranumele de „dachi”și „Dachia [3], [4] ” se refereau la acei oameni liberi ce locuiau în obștii de tip „dacha” ce aveau stil de viață distinctiv, diferit de a celorlalți europeni. Tot documentele istorice precizează că cei mai buni războinici/mercenari ai timpului sunt cei proveniți din teritoriile Daciilor. De exemplu Carol cel Mare din îndepărtata Francie are în oștirea sa unități de luptă ce au stindarde „dragonul dacic” [5]
Aceștia aveau numeroase locuri sfinte „dave – locuri sacre, divine [7]” unde „erau oameni de o aleasă civilizație și de o mare cultură” (Cașin Popescu). Moldavia – locul sacru al zeului MOL.
Progresul societății umane și reformele impun transformări inevitabile.
Treptat sub presiunea evoluțiilor de tip feudal, ce solicitau disciplină și ascultare, această formă de organizare obștească se tot restrânge:
1. din sud sub presiunea curentului islamic. Ultimele forme de oameni liberi, răzeși și moșneni, își pierd libertățile treptat până la începutul secolului al XIX-lea, făcând locul domeniilor nobiliare de tip fanariot;
2. din sud-vest sub presiunea curentului catolic autonomiile se încheie prin secolul al XIV-lea făcând locul domeniilor nobiliare de tip Vest-european. Valahii transilvăneni sunt primii ce pierd dreptul de a purta arme și-n scurt timp ajung în starea cea mai de plâns dintre daci;
3. din vest asupra centrul politic și religios al sarmato-geților - un centru religios mai mare decât cel al lui Decebal din Munții Orăștiei -, aflat în apropierea localități Mala Kopanya (Ucraina) și a Sighetului Sarmației, regii timpului preferă o rezolvare cât de cât amiabilă a pătrunderii reformelor culturale în paralel cu divizarea teritorială. Astfel că maramureșenii datorită comportamentului dur față de noile curente culturale își păstrează relative autonomii de tip dacic;
4. din nord-vest sub presiunea curentului catolic intolerant ce a trecut la reprimarea bisericii ortodoxe și a șleahtei catolice ce dorea mână de lucru pentru domeniile lor se trece la transformarea în iobagi a oamenilor liberi și la desfințarea autonomiilor sarmato-gete. Aceste acțiuni ale nobililor polonezi determină ca oamenii liberi să devină anticatolici convinși și să-și apere libertățile cu arma – dezvoltându-se o formă de luptă numită haiducie. Să fugă spre marginea regatului polono-lituanian, spre est spre Nipru unde la Praguri vor edifica propria autoguvernare. Vecinii tătarii îi vor numi „pribegi (cosac).
Lupta pribegilor pentru hrană și măiestria lor militară i-au dus în conflict cu turcii ce stăpâneau nordul Mării Negre, pentru aceștia pribeagul care jefuia numit „cosac” de tătari devine „lotru” ;
5. în est forma de organizare este salvată cel puțin pentru un timp cu numele datorită conducătorilor de țări (țarilor) ce aveau încă nevoie de vitejia locuitorilor liberi în luptele cu mongolii, turcii etc. Treptat vor fi integrați în armata rusă. Sici-ul cazacilor zaporojeni este distrus de ruși în 1775.
CONSECINȚE:
-unitatea culturală a Europei centrale: goți-geți, sarmați-geți, sarmisegetuse [6];
- în centrul spațiului dintre cele trei mări s-a format un spațiu cultural pornind din preistorie ca produs firesc al bogăției resurselor și a unui mod de viață lesnicios. În acest spațiu cultural comunități războinice au luptat pentru libertatea lor chiar atunci când disproporția dintre taberele beligerante nu era în favoarea oamenilor liberi. Elocvente sunt războaiele duse de: Petru și Asan, Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Bogdan Hmelnițki, Pintea Viteazul, Ivan Mazepa, Dimitrie Cantemir și mulți alți;
- istoria oferă un model de organizare a societății în vechime: cu oameni liberi „dachii”ce locuiau în obștii de tip „dacha” ce aveau stil de viață propriu diferit de restul europenilor aflați în pline epoci sclavagiste si mai târziu feudale!
Adnotări:
[1] Sarmato-geții au avut o viață politică destul de frământată, nu întotdeauna s-au înțeles perfect, mândria și orgoliile personale erau piedici insurmotabile în obținerea consensului necesar unor acțiuni unitare. În virtutea autonomiilor locale, țările din conglomeratul sarmato-get erau de multe ori în tabere diferite sau neutre (fapt vizibil în războaiele duse de Decebal).
Războinici viteji fără teamă de moarte, excesiv de mândri ceea ce-i împiedica să ajungă la consens pentru a acționa unitar ceea ce le-a generat mari probleme organizatorice.
Centrele de conducere politică (Sarmisegetusele – Înaltele Porți ale sarmaților și geților) au fost intinerante în funcție de autoritatea diverșilor conducători, în funcție de centrul hegemonic.
Un centru politic și religios al sarmato-geților important și de dimensiuni mai mari decât cel din timpul lui Decebal din Munții Orăștiei se afla în apropierea localități Mala Kopanya (Ucraina) și a Sighetului Sarmației, centru ce a jucat politic important în mileniul I d.Hr. După cum se vede maramureșenii au bine justificată tradiția lor nobiliară pentru că sunt descendenți ai împăraților sarmato-geți.
Moștenirea imperială cu mesajul de luptători pentru libertate a fost transmisă voivozilor Moldovei, Valahiei, haiducilor cu o dorința de luptă pentru libertate a „pribegilor (cosac –cazacilor)!
[2] Forme de organizare ce le întâlnim și azi în România sub formă de „Case de vacanță” peste tot: la munte, la mare etc. unde omul se simte liber și nu numai...
[3] Școala Ardeleană utilizează scrierea sub această formă: Șincai îl numește pe Vlad Dracul „prințul Dachilor”, când Ioan de Hunedoara fuge de turci „prin Dachia” și tot el apoi: „s-au dus în Dachia (sau Valachia) și pe Dan IV l-au făcut povățuitoriu țerei și au poruncit ca Dachii să asculte de dânsul”. „Vlahii, carii tot o limbă au cu dachii, nici se deosebesc de dachii cei ce lăcuesc lângă Dunăre”. Petru Maior scrie Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
Tot Șincai constată că dacii ciopliți în marmură au un port: „tocmai cum iaste portul românilor celor ce lăcuiesc pre lângă Sibiu”.
[4] În prezent termenul îl întâlnim sub forma „Dache” (Dacul) în numele multor oameni!
[5] Călăreți carolingieni (manuscris din secolul IX), https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/ff/Karolingische-reiterei-st-gallen-stiftsbibliothek_1-330x400.jpg
[6] Ovidiu descrie cu lux de amănunte situația demografică la țărmul Mării Negre, unde este un amestec dominat de geți, sciți și sarmați.
[7] „În limba sanscrită găsim că termenul dac deva înseamnă sacru, sfânt, dar și divinitate, zeu. Divinitatea la popoarele indo-europene are nume precum sanscritul deva, lituanianul devas, vechiul prusian deiws, latinescul deus, islandezul div, galicul devo – și adjective ca grecescul dios, sanscritul divyah, latinescul divus (cf. sanskrit dyu, latinește dies),” (Cașin Popescu).
BIBLIOGRAFIE:
1. G. PANTECAN, Provincia medievala Dacia din Europa nordică, Bucuresti, 2010, Editura Dacoromana;
2. C. TROYA, Argumente pentru rescrierea istoriei Europene;
3. G. GHEORGHE, Lingvistica, istoria... Defilee de erori, Rev. Getica
4. IORDANES, Getica( despre originea și faptele geților), Fundația Gândirea;
5. C.J. HUERTAS, Nu venim din latină, Editura: GETO DACII, București, 2016
6. N.P. LEONĂCHESCU, Istoria și condițiile la limită tip Dirichlet, Rev. Getica
7. C. LUNDIUS, Zamolxis, Primus Getarum Legislator, Upsala, 1687;
8. M. VINEREANU Dicționar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică;
9. PETRU MAIOR, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812.
Webografie:
1. GETICA – Studiu Introductiv de Gabriel Gheorghe, http://gandirea.ro/getica-studiu-introductiv-de-gabriel-gheorghe/;
2. Petrus de Dacia primul scriitor suedez;
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/petrus-de-dacia-primul-autor-suedez;
3. C. TROYA, Despre arhitectura gotică, 1857 discurs de Carlo Troya; https://www.slideshare.net/anamariamoraru184/traducere-arhitectura-gotica;
4. C. TROYA,Fastici getici o gotici/
https://www.slideshare.net/anamariamoraru184/fasti-getici-o-gotici-carlo-troya;
5. N. ZENO, Despre originea barbarilor care au distrus Imperiul Romei, Veneția, 1557.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Imperiul_Roman_de_R%C4%83s%C4%83rit;
6. Cașin Popescu, Semnificația primordială a cuvântului „dava”, https://cumpana.wordpress.com/2007/07/27/semnificatia-primordiala-a-cuvantului-%E2%80%9Edava%E2%80%9D/