
Foto: Ziarul Lumina

În
sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou proiectul dezastruoasei și
anticonstituționalei legi a Covidului a căzut la Senat.
Nu
știu dacă știați: Sfântul Dimitrie Basarabov este cel care apără de
epidemii. În toate marile molime, precum în ciuma lui Caragea când a
murit jumătate din populația Bucureștiului, Sfântul a fost scos din
Catedrală și purtat pe străzile cetății greu lovite.
De data asta se vede că a trecut prin Senatul României și l-a vaccinat pe Covid.
La numerele acelea care vi se fâlfâie seară de seară pe ecrane, cu sute de mii de morți și de infectați care-și așteaptă rândul la moarte, mai adăugați unul: Proiectul legii Covid a decedat și el, mai urmează ca la Camera Deputaților să fie băgat în sacul negru de plastic și aruncat în groapa pe care i-a săpat-o excavatorul celei mai respingătoarei rușini.
Așadar, liberalilor, la care am ținut pentru că vă știam din copilărie când fratelui Tatei, liberal de frunte pe vremea Brătienilor, comuniștii i-au tras prin geam dar glonțul nu l-a nimerit pe el ci lampa de petrol, întunericul protejându-l astfel, liberalilor, aicea ați ajuns? Să interziceți la trei sferturi, 75% din populația ce a mai rămas ici-colea să mai muncească? Să le desfaceți contractul de muncă, să nu mai ia acel amărât de salariu, că nu-s oameni de afaceri ca voi, de afaceri necurate ca voi, sunt cei care trudesc din greu să-și poată ține cumva copiii, pentru ce? Pentru că voi n-ați știut sau nu v-a păsat să luați acele măsuri, așa cum a făcut tot restul Europei, să nu cădem în nenorocirea asta.
Ați ticluit un cadavru de lege scabros și l-ați votat. Băgați de seamă: până peste trei ani nu mai e mult și oamenii nu vă uită. Veți veni atunci iar cu sacoșa doldora de promisiuni. Dar veți primi atât cât să faceți un guvern din umbră, din umbra nucului bătrân, împreună cu UDMR, pentru că veți avea scorul egal cu al lor. Va trebui doar se negociați din parte cui să fie premierul, ambele formațiuni politice având fiecare 4 și ceva, hai, să rotunjim la 5, ca să intrați în Parlament.
Am și eu răutățile mele. Voi salva această postare și după alegerile din 2024 o voi pune din nou. Asta ca să vedeți ce Alvin Toffler sunt.
Remember de anul trecut: Patriarhul României a bătut șaua să priceapă
măgarul: Regimul comunist a căzut după ce a interzis pelerinajul la
Sfântul Dimitrie

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Puteti pe site-ul camerei deputatilor depune petitii online pe http://www.cdep.ro/relatii_publice/site2015.petitie?idl=1 . Mentionati in petitie legea 454/2021 si apoi spuneti ce doriti argumentat cat mai logic despre ce doriti sa faca alesii nostri, deoarece noi suntem cei de la care vor cersi voturi in viitor.
De asemenea aveti aici http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.de?idl=1 deputatii din camera deputatilor, unii au adrese de email, cine vrea sa trimita si acolo mesaje pentru respingerea legii.
Pentru orice fel de petitionare optati va rog sa fiti civilizati si rationali in ce spuneti, asa veti avea mai multe sanse sa fiti cititi.
Daca considera administratorii site-ului util ii rog sa faca un articol mai detaliat decat ce am gasit eu aici printr-o cautare rapida, sa fie undeva mai vizibil si sa explice cum putem petitiona/protesta si sa ne adresam direct celor din camera deputatilor.
Domnul nostru Iisus Hristos, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a tuturor Sfintilor sa ne dea puterea sa fim auziti, si pe romani sa ii miluiasca.
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.de?leg=2020&cam=2&par=C
De asemenea poate ar fi util de mentionat incompatibilitatea legii cu reg UE 2021/953.