Duminica Părinților și Copiilor. Apărați-vă Copiii!

De Marian Ghițeanu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


"Lăsați copiii și nu-i opriți să vină la Mine, că a unora ca aceștia este Împărăția cerului. Și punându-Și mâinile peste ei, S-a dus de acolo.” (Matei 19, 14)

„Începând cu anul 2009, prima duminică după data de 1 iunie este dedicată părinților și copiilor. Hotărârea a fost adoptată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, arătând astfel mare prețuire pentru părinții și pruncii lor, crescuți și educați în dreapta credință.

Pentru că familia trebuie să facă față multiplelor provocări și crize din societatea contemporană, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a apărat cu fermitate instituția sacră întemeiată de Dumnezeu în Rai și a expus punctul de vedere ortodox prin diferite pastorale sau enciclice. Membrii Sfântului Sinod au îndemnat ca „fiecare dintre noi trebuie să avem o permanentă preocupare față de familia noastră și față de viitorul familiei creștine și al neamului românesc”.

"În contextul secularizării tot mai accentuate a societății actuale, este necesară reafirmarea rolului principal al familiei în creșterea și educația copiilor pentru viață, precum și susținerea spirituală și materială a familiilor defavorizate și a familiilor care au mulți copii. Totodată, pentru a răspunde nevoilor spirituale profunde ale generațiilor de copii și de tineri din societatea actuală, este foarte necesară cooperarea dintre Biserică, Familie și Școală, pentru a fi cultivate vocațiile specifice ale copiilor și tinerilor.

Adresăm părinților și copiilor români de pretutindeni un mesaj părintesc de multă prețuire, precum și îndemnul de a păstra și de a cultiva credința creștină ortodoxă, împreună cu valorile spiritualității românești în familie, în biserică și în societate, spre bucuria tuturor copiilor și a părinților!”

- Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române -

"Mântuitorul nostru Iisus Hristos, fiind Însuși izvorul nemărginit al dragostei, al curăției și al nevinovăției, din dragostea Sa cea nemărginită îi iubește pe copii pentru nevinovăția lor și îi cheamă la Sine, ca să ne dea nouă pildă spre a urma cu fapta curățenia, nevinovăția și nerăutatea pruncilor. Prin cuvintele: Lăsați copiii să vină la Mine!, Domnul ne arată că El iubește pe copii și nevinovăția lor și cu pildă ne îndeamnă pe toți să fim ca ei.

(...) Dar mai presus de toate, Biserica lui Hristos trebuie să se roage preamilostivului Dumnezeu să păzească lumea și țara de războaie, de cutremure, de foamete, de dezbinare, de tot felul de secte și patimi care ucid sufletele oamenilor și dezbină familia creștină. Să cerem în rugăciunile noastre păstori cât mai buni, ca să cârmuiască bine corabia Bisericii, mame credincioase, ca să nască și să crească copii credincioși și, peste tot, oameni iubitori de Dumnezeu și de dreapta credință.

Criza vieții de familie este un fenomen general în lume, ca urmare a slăbirii credinței în Dumnezeu. Mijloacele de întărire a familiei creștine sunt cele cunoscute din totdeauna: mai multă credință în Dumnezeu, mai multă rugăciune, post, spovedanie regulată, Sfânta Împărtășanie cu rânduială, citirea cărților sfinte și naștere de copii. Toate acestea salvează familia.

(...) Așadar, se poate spera într-o echilibrare creștină a familiei numai atunci când creștinii vor avea credință dreaptă în Dumnezeu, frică de Dumnezeu și, mai presus de toate, dragostea de Dumnezeu și de aproapele. Atunci vor asculta de Evanghelie și vor avea milă de sufletele lor și ale copiilor lor.”

- avva Cleopa Ilie -

"Vă rog din suflet și vă implor să aveți mare grijă de copiii voștri și să căutați mântuirea sufletului lor.”

- Sfântul Ioan Gură de Aur -

"Părinții nu lasă copiilor lor drept moștenire doar case, ogoare sau bani. Lasă și moștenire duhovnicească: patimile sau virtuțile lor.

(...) Astăzi, cu mic cu mare, oamenii trăiesc într-o lume ca un spital de nebuni. Trebuie multă atenție, răbdare și mai ales rugăciune.

(...) Astăzi cei mari vor să câștige bani mulți prin muncă puțină, iar cei mici să primească note mari, fără să învețe. Și, dacă este cu putință, fără să plece din baruri.

(...) Astăzi diavolul se străduiește să le distrugă pe toate, ca noua generație să nu mai găsească aluat bun ca să plămădească. Să facem multă rugăciune ca Dumnezeu să lumineze tineretul și să păstreze puțină plămadă.”

- avva Paisie Aghioritul  -

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

19:30

UNTOLD, festivalul satanist aprobat de Nicușor Dan în București, mituiește alegătorii. Ion Cristoiu: Ar trebui arestați!

23:10

Profesorul Ilie Bădescu: CARE EUROPĂ?

22:30

SPAȚIUL MIORITIC - de Lucian Blaga (9 mai 1895 - 6 mai 1961)

21:15

Acad. Florin Constantiniu: 9 mai 1945? În România, nimic de sărbătorit

20:00

Pălitură de osândă pentru UDMR: Viktor Orban a ascultat de Donald Trump și îl susține pe George Simion, ca lider al suveranismului în Europa: ”În lupta pentru creștinism și suveranitate trebuie să ne sprijinim reciproc” - VIDEO

19:50

Un adevărat cavaler! Nicușor Dan își dă la o parte concubina pentru a fi primul în fața camerei - VIDEO

19:40

Patrick André de Hillerin: Nicușor Dan refuză să comunice numele donatorilor săi din precampania electorală

18:23

Adrian Onciu: Marile puncte de divergență ale celor doi finaliști

18:00

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

17:30

A început conferința "Dragostea dintre părinți și creșterea armonioasă a copiilor" - VIDEO ÎN DIRECT

17:17

Un celebru artist a anunțat că suferă de cancer în stadiul 4, la 46 de ani

16:00

9 mai: ZIUA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI. Discursul integral al lui Mihail Kogălniceanu

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”