Dr. Vasile Astărăstoae: Editarea genomului – între panaceu, eugenie și transumanism (V)

De Dr. Vasile Astărăstoae  /  

sursa foto: churchandstate.org.uk

sursa foto: churchandstate.org.uk

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Încă de la început, s-a încercat „confiscarea” editării genomului” de către transumanism. În acest sens, merită a prezenta povestea a doi frați.

Scriitorul și filozoful mistic Aldous Leonard Huxley (1894 – 1963) a devenit cunoscut după ce a scris în 1931 și publicat în 1932 celebrul roman științific distopic „Brave New World”. Romanul este plasat într-un viitor, în anul 2540 în care, datorită științei, practic nimeni nu cunoaște violența sau dorința. Dar această lume nouă și curajoasă este și un loc steril, unde oamenii simt rareori dragoste, unde copiii sunt „decantați” în laboratoare și familiile nu mai există, unde fericirea este indusă chimic. Deși există o abundență de conforturi materiale în această lume fictivă, lucrurile pe care oamenii în mod tradițional cred că definesc cel mai bine umanitatea și fac ca viața să merite trăită – dragostea, relațiile apropiate, familia, bucurie – au fost în mare măsură eliminate.

De când s-a publicat cartea, a existat o anxietate considerabilă legată de perspectiva creării unei societăți în care moștenirea genetică a indivizilor ar putea fi manipulată. Editarea genelor a adus viitorul distopic al lui Huxley mult mai aproape, ceea ce înseamnă că implicațiile etice ale unei astfel de lumi trebuie luate în considerare.

Spre deosebire de fratele său Aldous, Sir Julian Sorell Huxley (1887 – 1975) era un ateu, optimist științific, care credea că noile tehnologii le-ar oferi oamenilor oportunități uimitoare de auto-îmbunătățire și creștere, inclusiv capacitatea de a ne direcționa evoluția ca specie. Atributele fizice și psihologice ale unei persoane spunea el, nu vor mai fi supuse loterii capricioase ale naturii. În eseul său, din 1957,„Transhumanism” (un termen inventat de Julian Huxley), el și-a expus ideile, scriind că „specia umană poate, dacă dorește, să se transcende pe sine – nu doar sporadic, un individ aici într-un fel, un individ acolo. într-un alt fel, dar în întregime, ca umanitate”. Odată ce omul și-a pus stăpânire pe destinul biologic, el „s-ar afla în pragul unui nou tip de existență, la fel de diferită de a noastră pe cât este a noastră de cea a omului din Pekin”.
 
Julian Huxley definea transumanismul drept acea situație în care „omul rămâne om, dar se depășește pe sine prin realizarea noilor posibilități ale naturii sale umane”.

Îmbunătățirea umană și tentația nemuriri  sunt cel puțin la fel de vechi precum civilizația umană. Oamenii au încercat să-și îmbunătățească capacitățile fizice și mentale de mii de ani, uneori cu succes alteori cu rezultate neconcludente, comice și chiar tragice.Încercarea umanității de a trece dincolo de limitele naturale se îndreaptă la cele mai vechi mituri și povești despre Prometeu, despre Daedalus și Icar, despre Ghilgameș, despre fântana sau pomul vieții, despre tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. În primele capitole ale Genezei, Biblia descrie un incident al îmbunătățirii umane, când Adam și Eva au mâncat fructele din pomul cunoașterii binelui și a răului, deoarece șarpele le-a spus că îi va face „asemeni lui Dumnezeu”. Desigur, în timp ce Adam și Eva au dobândit o nouă conștientizare și auto-înțelegere, acțiunile lor au dus și la alungarea lor din paradis și la intrarea într-o lume mult mai grea, plină de durere, rușine și trudă.

Transumanismul este considerat drept proiectul de modificare a speciei umane. El are rădăcini în gândirea umanistă seculară, dar este mult mai radicală – promovează aplicarea directă a medicinei și tehnologiei pentru a depăși limitele noastre biologice de bază.

Definiția lui Julien Huxley a fost schimbată radical în anii 1980. The Transhumanist Declaration – World Transhumanist Association din 1999 considera transumanismul drept:

1. Mișcarea intelectuală și culturală, care afirmă posibilitatea și dezirabilitatea îmbunătățirii fundamentale a condiției umane prin dezvoltarea tehnologiilor pentru a elimina îmbătrânirea și pentru a spori considerabil capacitățile intelectuale fizice și psihologice ale omului.

2. Studiul ramificațiilor, promisiunilor și potențialelor pericole ale tehnologiilor care ne vor permite să depășim limitările fundamentale ale omului.

Cu toate acestea transumanismul este o mișcare vag definite, care s-a dezvoltat treptat în ultimele trei decenii. Promovează o abordare interdisciplinară pentru înțelegerea și evaluarea oportunităților de îmbunătățire a condiției umane și a organismului uman deschise de progresul tehnologiei. Se acordă atenție atât tehnologiilor actuale, cum ar fi ingineria genetică și tehnologia informației, cât și celor anticipate viitoare, cum ar fi nanotehnologia moleculară și inteligența artificială. De aceea avem mai multe tipuri de abordări.

Ray Kurzweil, în lucrările sale The Age of Spiritual Machines: When Computers Exceed Human Intelligence – 1999, Fantastic Voyage: Live Enough Enough to Live Forever – 2004 și The Singularity Is Near – 2005, afirma că viitorul este al hibrizilor om/cyborg/inteligența artificială încât tehnologia ne va permite evadarea din biologia umană. Se proiectează o ruptură radicală față de umanitate și istoria umană, astfel încât formele superioare ale inteligenței mașinilor vor prelua și vor fi o forță independentă în univers, transcenzând condiția umană, inclusiv moștenirea evolutivă a unui corp biologic și făcând oamenii sa devina învechiți. Astfel, inteligența umană, care are ca rezultat controlul și modificarea naturii prin știință și tehnologie, devine parte a unui destin non-uman. În aceste cazuri, transumanismul rupe de rădăcinile sale umaniste. După ce oamenii creează IA reală, scrie Kurzweil „materia și energia din vecinătatea noastră vor deveni infuzate cu inteligența, cunoașterea, creativitatea, frumusețea și inteligența emoțională (abilitatea de a iubi, de exemplu) a civilizației noastre om-mașină. Civilizația noastră se va extinde apoi în exterior, transformând toată materia și energia proastă pe care o întâlnim în materie și energie sublim inteligente – transcendentă” (The Singularity Is Near 2005, p.389).

Kurzweil nu este singurul care crede că suntem în pragul unei ere în care ființele umane își vor putea direcționa propria evoluție. „Cred că acum asistăm la începutul unei schimbări de paradigmă în inginerie, științe și științe umaniste”, spune Natasha Vita-More, președintele consiliului de administrație al Humanity+, care împreună cu soțul ei, filosoful Max More, au ajutat la înființarea mișcării transumaniste în Statele Unite. În viitor, prezice Vita-More, corpurile noastre vor fi schimbate radical prin îmbunătățiri biologice și bazate pe mașini, dar viața noastră senzorială fundamentală – acea parte din noi care atinge, aude și vede lumea – va rămâne intactă. Cu toate acestea, ea își imaginează și ceva ce ea numește o proteză pentru întregul corp, care, împreună cu conștiința noastră încărcată într-un computer, va acționa ca o copie de rezervă sau o copie a noastră în cazul în care murim. „Acesta va fi o modalitate de a ne asigura supraviețuirea personală dacă se întâmplă ceva cu corpurile noastre”, (Vita-More, Natasha, Technoscience, transhumanism, telos în Nathalie Gontier, Andy Lock, and Chris Sinha (eds) The Oxford Handbook of Human Symbolic Evolution Oxford Academic, 2021).

Pentru gerontologul Aubrey David Nicholas Jasper de Gray, autorul cărții The Mitochondrial Free Radical Theory of Aging și coautor al cărții Ending Aging, importante pentru transumanism sunt terapiile anti-îmbătrânire care trebuie să atingă „viteza de evadare a longevității” și care ne pot face chiar nemuritori.

Nick Bostrom este cel mai cunoscut etician care apără moralitatea și raționalitatea îmbunătățirii biotehnologice. Pentru el o valoare transumanistă de bază este explorarea tărâmului post-uman”. Gama de gânduri, sentimente, experiențe și activități, care sunt accesibile organismelor umane constituie probabil doar o mică parte din ceea ce este posibil. Nu există niciun motiv să credem că modul de a fi uman este mai liber de limitările impuse de natura noastră biologică decât sunt modurile de a fi ale altor animale. Așa cum cimpanzeilor le lipsește capacitatea de a înțelege cum este să fii om, la fel ne lipsește capacitatea practică de a ne forma o înțelegere intuitivă realistă a ceea ce ar fi să fii post-uman. Putem concepe ființe, care sunt mult mai inteligente decât noi, care pot citi cărți în câteva secunde, care sunt filosofi mult mai străluciți decât noi, care pot crea opere de artă, care, chiar dacă le-am putea înțelege doar la cel mai superficial nivel, ar fi să ne pară niște capodopere minunate. Ne putem imagina iubirea, care este mai puternică, mai pură și mai sigură decât a găzduit-o până acum orice ființă umană. Intuițiile noastre de zi cu zi despre valori sunt constrânse de îngustimea experienței noastre și de limitările puterilor noastre de imaginație. Ar trebui să lăsăm loc în gândirea noastră pentru posibilitatea ca, pe măsură ce ne dezvoltăm capacități mai mari, să ajungem să descoperim valori care ne vor părea ca fiind de un ordin mult mai înalt decât cele pe care le putem realiza ca ființe umane biologice neamplificate”. Bostron afirma și moralitatea ingineriei genetice a liniei germinale umane. După ce acceptă că există riscul ca selecția genelor copiilor și acțiunea de a crea așa-numiții bebeluși de designer va corupe părinții, care vor ajunge să-și vadă copiii ca simple produse și vor evalua descendenții conform standardelor de control al calității, (iar acest lucru va submina idealul etic al acceptării necondiționate a copiilor, indiferent de abilitățile și trăsăturile lor) el afirma că exista posibilitatea ca îmbunătățirile liniei germinale să conduca la mai multă dragoste și dedicare parentală. Unor mame și tați le poate fi mai ușor să iubească un copil care, datorită îmbunătățirilor, este strălucitor, frumos, sănătos și fericit. (Nick Bostrom, Human Genetic Enhancements: A Transhumanist Perspective (2003) Journal of Value Inquiry, Vol. 37, No. 4).

Chris Willmott publică progresele științifice în intervenții genetice plauzibile pentru evoluția dirijată a oamenilor. În evoluții separate, inovațiile electromecanice, inclusiv miniaturizarea componentelor și îmbunătățirile materialelor biocompatibile, au înregistrat progrese în interfețele creier-mașină (IMC), care potențează o dimensiune cibernetică, în care dispozitivele mecanice ar fi sub controlul direct al minții. (Chris Willmott The science of transhumanism: Are we nearly there? Mètode Science Studies Journal, núm. 12, pp. 161-167, 2022). Dezvoltarea interfețelor creier-mașină este un domeniu de interes activ pentru antreprenorul Elon Musk (Waldert S. Invasive vs. non-invasive neuronal signals for brain-machine interfaces: Will one prevail? Frontiers in Neuroscience, 2016. 10, 295). Compania sa Neuralink este una dintre numeroasele organizații raportate a fi aproape de testele umane ale IMC. Miniaturizarea a fost o prioritate de top, cu firele în care electrozii pentru IMC Neuralink sunt împachetați aparent atât de mici încât este nevoie de un robot specializat pentru a-i poziționa în creierul primitorului, evitând în același timp deteriorarea vaselor de sânge. Criticii au susținut că cronologia promovată de Musk este nerealistă și că el nu ia suficientă notă de dificultățile fundamentale, cum ar fi arhitectura unică a creierului fiecărei persoane (Corbyn Z. Are brain implants the future of thinking? The Guardian 2019, September 22).

În fine, James Hughes în Citizen Cyborg: Why Democratic Societies Must Respond to the Redesigned Human of the Future (2004) imaginează o democrație armonioasă a celor îmbunătățiți și a celor ne- îmbunătățiți.

Susținătorii viziunii transumaniste sunt uniți de o singură idee – nu există motive pentru a ne abține de la îmbunătățirea performanțelor fizice, intelectuale și chiar a longevității.

Există o opoziție semnificativă științifică, filozofică, etică și religioasă față de transumanism. Mulți gânditori din diferite discipline și tradiții de credință se îngrijorează că schimbările radicale vor duce la ființe care nu mai sunt nici fizic, nici psihologic, nici spiritual oameni. Chiar și îmbunătățirile minore, spun criticii, pot ajunge să facă mai mult rău decât bine. De exemplu, susțin ei, celor cu îmbunătățiri le poate lipsi empatia și compasiunea pentru cei care nu au ales sau nu își permit aceste noi tehnologii. Transumanismul,spun ei, ar putea foarte bine să creeze un decalaj și mai mare între cei care au și cei care nu au și să conducă la noi tipuri de exploatare sau chiar sclavie. Opozanții viziunii transumaniste afirmă că omul nu se poate constitui într-un demiurge; evoluția care ne-a modelat de-a lungul mileniilor nu poate fi perturbată decat cu riscul de a ne pierde umanitatea. În notița anterioară, am arătat argumentele folosite de Nicholas Agar în Humanity’s End: Why We Should Reject, Radical Enhancement, (MIT Press, 2010) pentru a desființa viziunea roz pe care o vântură transumaniștii. În 2019, el adaugă argumentul fericirii. „Fericirea se găsește și în limite”, spune Agar. „Sunt lucruri pe care le prețuiesc și de care sunt mândru în viața mea, cum ar fi cartea mea recentă. Dar cum pot aprecia scrierea cărții mele dacă am fost îmbunătățit din punct de vedere cognitiv și să fac așa ceva devine mult mai ușor?”.

Mendez și Cook scriau în 2021 „Proiectul transumanist de remodelare a ființelor umane prin promovarea îmbunătățirii lor prin inovații tehnologice are o agendă largă. Genetica și etica sunt folosite pentru a evalua pretențiile programului transumanist de îmbunătățire umană. Se ajunge la concluzia că programul transumanist este susținut de un număr mare de ipoteze, mai degrabă decât de dovezi suficiente”. (Mendz GL, Cook M. Transhumanist Genetic Enhancement: Creation of a ‘New Man’ Through Technological Innovation. New Bioeth. 2021 Jun; 27, 105-126).

În contextul transumanismului, va accepta societatea pe cei care sunt sau vor alege să rămână „diferiți”? Vor mai putea oamenii să ia decizii autonome pe baza propriilor valori (cum ar fi a nu vrea să „se joace de-a Dumnezeu” sau a nu vrea să se amestece în natură după propria voință)? Riscă aceste persoane să fie excluse de la anumite beneficii sociale, asistență medicală sau instructivă/pregatire, dacă nu acceptă oferte de transformare? Într-un articol al lui Annas et al., modificarea genetică a liniei germinale este descrisă ca o „crimă împotriva umanității”, deoarece schimbă fundamentul speciei umane și, prin urmare, amenință drepturile omului (Annas GJ, Andrews LB, Isasi RM. Protecting the endangered human: toward an international treaty prohibiting cloning and inheritable alterations. Am J Law Med. 2002; 28(2–3):151–78).

Scopul transumanismului nu este de a trata/preveni o afecțiune sau de ameliorare a durerii, ci de modificarea uneia sau mai multor gene pentru a le conferi proprietăți superioare și pentru a dota primitorul cu capacități noi și extraordinare. Ar trebui să ne dorim sau ar trebui să ne facem griji pentru asta? Deși progresul științei și capacitatea noastră în viitorul apropiat de a vindeca sau chiar de a eradica boli genetice grave sunt binevenite, nu trebuie să cădem în viziunea nebună a transumanismului (Francis Galibert, Transhumanism: a dangerous and unacceptable project, Journal of Translational Science, January 2018).

Transumanismul face parte din setul mai larg de postumanisme începute în epoca Iluminismului, care au distrus conjuncția comună dintre persoană și om – adică a unei entități ale cărei demnitate și drepturi au fost bazate pe o noțiune de conștiință, care punea accent pe conștiința de sine, rațiune și capacitatea de a vorbi și de a acționa liber.

(va urma)
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (0)
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan este candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu