Dr. Teofil Mija: În domeniul medical, cei mai mari binefăcători ai omenirii au fost medicii creștini-trăitori, convinși de existența lui Dumnezeu. Printre aceștia la loc de cinste se află și foarte mulți medici români, profesori universitari, personalități recunoscute și pe plan internațional.
Din rândul acesta se desprinde personalitatea inegalabilă, mândria noastră națională, doctorul Nicolae Paulescu (1869-1933). El descoperă insulina în 1914, invenție pentru care s-a acordat premiul Nobel, însă nu lui Paulescu, cel care îl binemerita. Câți dintre noi mai știu astăzi că un român, doctorul Nicolae Paulescu, a descoperit insulina (el a numit-o pancreatină căci provenea din pancreas), medicamentul prin care se tratează diabetul, salvându-se și prelungindu-se viața a milioane de oameni bolnavi?
Câți știu, chiar dintre medici și studenții în medicină că Paulescu a renunțat la numirea ca profesor la o catedră de medicină internă de la clinicile din Paris? Această propunere i s-a făcut chiar de titularul acesteia, profesorul Lacereaux, unul dintre cei mai mari medici ai secolului trecut. Și cât de mult a stăruit acest profesor ca elevul său, Paulescu, să-i fie atât continuator la catedră, cât și ginere. Dar Paulescu a preferat să se întoarcă în țară după primul război mondial, în România Mare și unită, animat de dorința organizării Facultății de Medicină din București.
Aici a înfruntat toate lipsurile și greutăților inerente oricărui început. A reușit să înființeze un laborator modern utilat la catedra de fiziologie, al cărei profesor devenise. A avut de luptat până la sfârșitul vieții și cu mentalitatea unor răuvoitori interesați numai de propriile afaceri. Pacienții doctorului Paulescu au fost predominant „săracii”, cărora le-a dăruit și toată agoniseala vieții sale.
Câți mai știu că la catedra de Fiziologie profesorul Paulescu a predat cursuri despre noțiunea de Dumnezeu și suflet în Fiziologie? Fiecare din cele 12 articole din „Simbolul credinței” (Crezul) a constituit o lecție bine documentată ștințific pentru dovedirea existenței sufletului și a lui Dumnezeu în fiziologie. În 1944, asistentul său, D.V. Trifu, a editat acest tratat de Fiziologie.
Cu câtă durere și revoltă în suflet a înaintat doctorul Paulescu un protest Comisiei de decernare a premiului Nobel pentru descoperirea insulinei, premiu ce a fost atribuit pe nedrept celor doi cercetători canadieni! Spicuim din acest protest următoarele:
„Eu am crezut că pe altarul științei va prima adevărul... Astfel unii mi-au furat, în timp ce alții caută să-mi înăbușe protestele. Și aceasta se petrece în sânul familiei oamenilor de știință!.. Altădată credeam și propovăduiam că un savant poate lucra în toată securitatea, fiindcă eram convins că data aplicațiilor sale îl pun la adăpost de orice nedreptate... Din nenorocire... m-am înșelat.
Nu sunt stăpânit de orgoliu ... dar nici nu pot să suport alt viciu, care este FURTUL propietății științifice a altuia... Ar fi dezastruos dacă asemenea procedee s-ar introduce în știință – care trebuie să rămână curată și nepătată, ca adevărul pe care îl reprezintă”.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.