Astăzi, se va vota în Senatul UMF dacă, în urma contestației formulate de mine, rămâne sau nu în vigoare sancțiunea care mi-a fost dată de către Comisia de Etică pentru denigrarea instituției. Sper că și argumentele mele vor fi luate în considerare, astfel încât să nu mai obțin unanimitate împotriva mea.

”Subsemnatul ..., contest sancțiunea primită la data de 19.05.2021 din partea Comisiei de Etică în urma sesizării nr. 10082/19.05.2021 și aduc în apărarea mea următoarele argumente:

Din motivarea care a condus la concluzia de sancționare a mea, așa cum reiese din raportul final care mi-a fost adus la cunoștință, rezultă că faptele incriminate se încadrează la următoarele articole:

Art. 16 alin. (4). Nu sunt premise dezinformarea, calomnierea, denigrarea publică a programelor și persoanelor din instituție de către membrii propriei comunități academice.
1. În constatări, nu se face referire la vreo dezinformare, aceasta nici nu e existat, criticile mele raportându-se unor acte administrative reale: deciziile nr. 516 și 517 din 12.05.2021 ale Consiliului de administrație al UMF.
2. Conform DEX, termenul de „calomniere” este superpozabil celui de „denigrare” și constă în „a pune pe socoteala cuiva lucruri rele, neadevărate, discreditându-l în onoarea și reputația sa…”; în constatări, nu se precizează cine este persoana calomniată, iar „programele” nu pot fi calomniate. De observat că, în textul articolului 16, pe lângă „persoane din instituție” și „programe”, nu sunt enumerate și „deciziile administrative” ca obiect al unei posibile denigrări, pentru că asta ar fi însemnat interzicerea dreptului membrilor comunității de a le contesta.
3. Comisia a reținut, din cuprinsul articolului incriminat scris de mine, drept „cuvinte denigratoare utilizate în declarații” – a existat doar un singur articol, n.n. – următoarele:
a) titlul articolului „Sesiunea de injectare” – însă o metaforă nu poate fi considerată, așa cum am arătat mai sus, drept „denigrare”;
b) paragraful „Decizia este menită doar să crească numărul de studenți injectați în următoarele zile, pentru a putea raporta și noi la minister depășirea planului la hectar (acest fapt este sugerat și de sintagma „inclusiv cu prima doză” – cu alte cuvinte, îi admitem pe cei încă „neprotejați”, dar care au dovedit supușenie și bunăvoință!)” – din nou nu poate fi considerat denigrator, deoarece nu include acuze de fapte nereale, ci doar comentarii și prezumții raportate unor posibile motivații ale deciziilor pe care eu le-am considerat greșite;
c) «(…) afirmarea „rușinii” față de apartenența sa la UMF Iași», scrie în raportul Comisiei, scoțând afirmația mea din contextul articolului – paragraful complet este următorul: ”În cei 28 de ani, am fost deseori mândru de instituția la care lucrez. Astăzi, îmi este rușine.” În tot cazul, un sentiment, pasager sau stabil, care poate fi reprimat sau nu, nu poate constitui vreodată un element denigrator.
În concluzie, sancțiunea care mi-a fost aplicată este pentru criticarea unei decizii a conducerii UMF și nu pentru „denigrare” (aceasta nu există). Or, în Codul de Etică și Deontologie Profesională nu este prevăzută abaterea de a critica public o decizie administrativă. Este evident că, dacă cineva critică o decizie a premierului, asta nu înseamnă că „denigrează” România!

Art. 21 alin. (3). Membrii comunității academice a Universității de Medicină și Farmacie au datoria de a apăra în mod loial prestigiul Universității, evitând orice fapt care ar putea produce prejudicii imaginii sau intereselor Universității.
Deși nu prevede sancțiuni pentru neîndeplinirea datoriei menționate, paragraful este relevant pentru mine în explicarea modului în care am considerat că trebuie să apăr prestigiul Universității: arătând că, în mediul nostru universitar, există o diversitate de opinii, există cadre didactice care, pe de-o parte, își exprimă liber părerile, pe de altă parte nu sunt de acord cu măsurile discriminatorii nelegiferate (conform Art. 13 paragraful (3) și Art. 42 litera c), în deplină concordanță cu valorile și principiile promovate în mediul academic din UMF Iași (Art. 7), printre care figurează, chiar la punctul 1), libertatea academică, definită mai jos, la Art. 9 paragraful (2), ca „dreptul oricărui membru al comunității academice de a-și exprima deschis opiniile…”, fapt întărit la punctul următor: „este garantat tuturor membrilor comunității academice a UMF Gr. T. Popa dreptul de a critica public, întemeiat și argumentat, încălcările standardelor profesionale…”

Art. 21 alin. (4). Constituie încălcări ale obligației de loialitate: lit. d) desfășurarea de acțiuni menite să discrediteze Universitatea sau să afecteze în mod grav imaginea și prestigiul acesteia; lit. e) să exprime public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea Universității.
1. (lit. d) Eu nu am desfășurat nicio „acțiune”, ci am emis o opinie, în niciun caz „menită să discrediteze” și nici „să afecteze, grav sau mai puțin grav, imaginea ori prestigiul Universității”.
2. (lit. e) Nu am găsit nicio apreciere neconformă cu realitatea și nici nu este precizat cine hotărăște conformitatea sau neconformitatea cu realitatea.

Art. 44 alin. (1) lit. e). Constituie abatere de la buna activitate universitară defăimarea publică, în mod repetat, a Universității.
Chiar dacă interpretăm ca „defăimare” o critică sau un protest la adresa unei decizii administrative, înțelegând expresii comune sau metafore drept ”cuvinte denigratoare”, tot este extrem de dificil, chiar în condițiile dorinței de a-l sancționa cu orice preț pe cel care a criticat un act emis de conducere, să asimilăm sintagma „în mod repetat” cu succesiunea frazelor din același articol unic, preluat însă de mai multe publicații.”