Dr. Răzvan Constantinescu: Am câștigat definitiv cel mai important dintre cele 4 procese împotriva conducerii UMF. După cum mereu v-am promis, nu m-am clintit! N-aș vrea să credeți că în această luptă am fost singur

De Dr. Răzvan Constantinescu  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


DEFINITIV

Nu găsisem sentința, inițial, pe site-ul Curții de Apel, apoi și uitasem s-o mai caut din cauza problemelor care năvălesc din toate părțile.

Deși la început părea imposibil, am câștigat definitiv cel mai important dintre cele 4 procese împotriva conducerii UMF Iași (singurul la care pârâtul a formulat apel deocamdată) pe care le câștigasem pe fond înaintea vacanței judecătorești.
 
Este vorba de sancțiunea care mi-a fost aplicată deoarece m-am dus la examenul cu studenții, deși nu eram ”vaccinat”, ”testat” etc. Știu, acum pare hilar și simplu, dar atunci era o atmosferă cumplită.

Am trecut astăzi prin fața corpului central al instituției la care sunt angajat de 29 de ani și jumătate. Îmi aduc aminte de cei 28 de ani în care îmi umflam pieptul cu aer, ca un cocoș, de mândrie că sunt membru al corpului didactic de aici; astăzi, în mod irațional, mândria a fost înlocuită de teamă, de parcă iarăși ar urma să fiu anchetat, umilit, înfierat. În vara lui 2021, timp de câteva luni, am fost bolnav; noaptea, mă zvârcoleam de durere, iar ziua mă prezentam elegant la numeroasele comisii de anchetă alcătuite din colegii mei.

Domnul Rector Viorel Scripcariu - cel care forțase indirect studenții și cadrele didactice (caz unic în România) să participe la un experiment în masă de injectare a unei substanțe noi, netestate, botezată ”vaccin”, cu efecte secundare imprevizibile și despre care producătorul care o vindea ne asigura că era totuși ”sigură și eficientă” - este bine-mersi, la locul domniei sale, pe moment se ocupă cu revoluționarea examenului viitorilor medici, în sensul că proba practică va avea pondere nulă în evaluarea finală la fiecare materie clinică. Viața e frumoasă!
Faptul că am primit trei sancțiuni directe, în șir, și una indirectă, urmând, la prima abatere, să fiu concediat, arată că nu a fost vorba de o eroare la adresa unui angajat, ci de o veritabilă campanie, dusă cu persuasiune și intensitate, împotriva unui salariat care nu a făcut altă greșeală decât de a-și spune părerea sincer - drept garantat de Charta Universitară.

După cum mereu v-am promis, nu m-am clintit! Am așteptat senin deciziile justiției și am știut că asemenea bătaie de joc la adresa unui cadru didactic este inacceptabilă. Acum, că lucrurile s-au clarificat și din punct de vedere juridic, am datoria de a prezenta amplu, în amănunt, publicului, porcăriile la care s-au dedat Rectorul instituției și cei care, de frică sau din alte lipsuri, au participat la martelarea unui coleg. Pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple. Pentru ca alții, care au pățit lucruri similare (cu ocazia întâmpinărilor din cadrul acestor patru procese, am aflat alte mizerii ale conducerii împotriva unor angajați, pe care le voi analiza punct cu punct în perioada următoare), dar nu au avut mijloacele necesare pentru a protesta, să vadă că se poate! Și nimeni, vreodată, ajuns într-o funcție efemeră, să nu se mai trezească latifundiar pe moșia statului! Se pare că voi avea timp în următoarele săptămâni să vi-i prezint pe mititei în toată splendoarea. Că doar știau cu cine se pun!

N-aș vrea să credeți că în această luptă am fost singur. Pentru că aveau încredere în mine și în felul în care îmi argumentam ideile, avocații celei mai mari casei de avocatură din țară - Tuca Zbarcea & Asociatii - m-au reprezentat pro bono. Deși în fața judecătorilor apăream mereu eu (să vadă și ei cum arată un ”denigrator care instituie un climat de intimidare și hărțuire asupra colegilor”), toate actele, întâmpinările, notele scrise, interpretările juridice au fost opera acestor avocați admirabili. Fără profesionalismul lor, fără logica argumentației și referirile de tip enciclopedic la jurisprudență, probabil nu aș fi reușit.

Silviu Hromei, un tânăr avocat entuziast, pe care vi l-ați dori să vă reprezinte, a fost mereu în prima linie, el redactând majoritatea (dacă nu toate) documentele.

Doamna avocat Dana Busini a fost eminența organizatoare.

Însuși șeful casei de avocatură, domnul avocat Florentin Tuca, m-a sunat mereu să mă încurajeze (prima oară prin 2020, când mi-a și oferit serviciile sale complet gratuite și necondiționate: ”Domnule doctor, vin eu însumi la Iași, în instanță, dacă ziceți că trebuie!”), atunci când simțea că sunt pe cale să-mi pierd încrederea.
Le mulțumesc din toată inima!

De asemenea, vă mulțumesc și vouă, prietenilor mei de aici și de pretutindeni, pe care mereu v-am simțit aproape; susținerea voastră a contat mult și eu, în schimb, promit din nou să nu vă dezamăgesc niciodată!
L.E. Pentru adevărul complet, mai trebuie să fac o mențiune:

În aceeași zi din septembrie 2020, când domnul Florentin Țucă m-a sunat pentru prima oară să-și ofere serviciile total gratuit, m-au sunat și domnii Dan MV Chitic și Gheorghe Piperea, cu aceeași propunere (oripilați de atacul Newsweek și al unuia, Silviu Sergiu, asupra mea), cu exact aceeași propunere.

Le mulțumesc și domniilor lor cu asupra de măsură! Această țară, pe lângă femei extraordinare, are totuși și bărbați!
 
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (5)
  • FlorinN 09.11.2022 10:01
    Nu e suficient un proces câștigat... E nevoie de reperatarea Nuremberg. Numai asa se va face dreptate. Dar asta nu se va întâmpla, propaganda și negationismul vor împiedica dreptatea. E mult mai simplu sa-I păcălești, decât să-i convingi ca au fost păcăliți.
  • IC XC NI KA 09.11.2022 15:21
    Noi pregătim caii de luptă (deci, luptăm), izbânda ne-o dă Dumnezeu!

    Cât de minunat e Dumnezeu .. cum ne vindecă El pe noi toți .. de toate ale noastre patimi, fiecăruia după trebuința sa, prin toate “întâmplările” astea ..
    Și de ..”umflam pieptul cu aer, ca un cocoș, de mândrie că sunt membru al corpului didactic de aici” .. creând premisele de a înlocui mândria cu .. smerenia (trecând peste orice teamă) spre mântuire.

    “Slavă Ție, Celui ce singur știi de ce îngădui să fim prigoniți pe nedrept ..
    Slavă Ție, Celui care smerești spre mântuire trufia inimii”.
    Extras din Acatistul de mulțumire „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
  • Barba-albastra 09.11.2022 15:54
    Ma bucur foarte tare pentru dvs! Ati reprezentat in toata aceasta perioada mai multi colegi care va impartaseau ideile si convingerile, chiar daca acesti colegi au fost nevazuti; din motive lesne de inteles, nu au putut fi vizibili. Se poate interpreta ca lasitate, dar stiti pe pielea dvs ce a trebuit sa suportati! S-a militat pe toate planurile posibile pentru adevar.... Pana la urma, a iesit la suprafata! Noi, ceilalti colegi, cei care nu se vad, va sustinem si va uram sanatate si sa castigati toate procesele intentate in aceasta perioada tulbure!
  • Scapa cine poate 09.11.2022 20:16
    DOMNULE DOCTOR!! Va implor, faceti-va donator compulsiv de sperma. ADN-ul dvs ar trebui sa se multiplice exponential sa se nasca cat mai multi OAMENI e calitatea asta, poate asa s-ar mai incetini degenerescenta speciei umane/ Mare pacat ca sunt prea putini oameni care mai gandesc si se comporta ca dumneavoastra, sa va dea Dumnezeu sanatate si viata cat mai lunga si prospera.
  • Gligor 10.11.2022 03:44
    " Această țară, pe lângă femei extraordinare, are totuși și bărbați!"
    Primul dintre ei sunteti dvs!
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. BTI: A venit adevărata nucleară: ambasada SUA sugerează că alegerile nu vor fi recunoscute

Ultima oră

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%