Redăm mai jos fragmente traduse din discursul excelent în Parlamentul României al Dr. Mattias Desmet, lector în psihoterapie psihanalitică la Universitatea din Ghent, Departamentul de Psihanaliză și Consultanță clinică, și autorul cărții „Psihologia totalitarismului”:
Despre cartea sa puteți citi și aceste texte pe care le-am tradus pentru Active News.
După cum știți unii dintre voi, am scris o carte, intitulată „Psihologia totalitarismului”. Este vorba despre un nou tip de totalitarism care a apărut acum, care nu este atât un totalitarism comunist sau fascist, cât un totalitarism tehnocratic.
...Iată pe scurt ce am scris despre totalitarism în ultimii ani: totalitarismul nu este o coincidență. Este o consecință logică a concepției materialist-raționaliste asupra omului și a lumii. Când această viziune asupra omului și a lumii a devenit dominantă, drept consecință firească, a apărut o nouă elită și o nouă populație. O nouă elită care a folosit excesiv propaganda ca mijloc pentru a controla și a conduce populația; și o populație care a alunecat din ce în ce mai mult într-o stare de singurătate și deconectare, atât față de mediul său social, cât și față de cel natural.
Aceste două evoluții, apariția unei elite care folosește propaganda și o populație singuratică, s-au favorizat reciproc. Statul singuratic este exact statul în care o populație este vulnerabilă la propagandă. În acest fel, un nou tip de mase sau de mulțimi a apărut de-a lungul ultimelor două secole: așa-numitele mase singuratice.
Oamenii cad pradă fenomenului formării maselor pentru a scăpa de un sentiment permanent de singurătate și deconectare, indus de raționalizarea și de industrializarea ulterioară a lumii și de utilizarea excesivă a tehnologiei. Ei fuzionează într-un comportament fanatic al masei, deoarece asta pare să-i elibereze de starea lor de izolare și atomizare.
Aceasta este exact marea iluzie pe care se bazează formarea masei: apartenența la o masă nu eliberează defel o ființă umană din starea ei de singurătate. O masă este un grup care se formează nu pentru că indivizii se conectează între ei, ci pentru că fiecare individ separat este conectat la un ideal colectiv. Cu cât există un proces mai lung al formării masei, cu atât ei simt mai multă solidaritate față de colectiv și mai puțină solidaritate și iubire față de alți oameni luați individual. Tocmai de aceea, în etapa finală a formării masei și a totalitarismului, indivizii se denunță unii pe ceilalți către colectiv sau stat, dacă ei cred că celălalt individ nu este suficient de loial statului. Și, până la urmă, se întâmplă ceea ce este de neconceput, ca mamele să își denunțe copiii către stat și copiii pe părinții lor.
Masele singuratice se disting în mai multe privințe față de masele fizice din vremurile anterioare: pot fi mult mai bine controlate, sunt mai puțin imprevizibile decât masele fizice și peristă pentru mai mult timp, în special dacă sunt hrănite constant de propagandă prin mass-media. Crearea unor mase singuratice care se mențin un timp îndelungat prin propagandă a constituit baza psihologică pentru apariția marilor sisteme totalitare ale secolului XX. Numai dacă fenomenul formării masei există de zeci de ani, ea poate fi transformată în baza unui sistem statal.
Apariția maselor singuratice a condus la stalinism și nazism la începutul secolului XX, iar acum ar putea duce la totalitarismul tehnocratic. Am descris în mai multe rânduri procesele psihologice implicate în apariția maselor singuratice și nu voi repeta aici.
Astăzi, aici, în parlamentul României, instituție politică, mă adresez politicienilor. Vreau să vă spun că politicienii au o responsabilitate deosebită în aceste vremuri în care se dezvoltă totalitarismul [tehnocratic]. Totalitarismul, așa cum spunea Hannah Arendt, constituie un pact diabolic între mase și elitele politice. Elitele politice trebuie să reflecteze la – să scruteze calitățile etice ale discursului lor. Este ceva foarte în neregulă cu discursul politic. Iată ce vreau să spun: discursul politic este pervertit.
De exemplu, ne-am obișnuit cu faptul că politicienii, odată aleși, nu fac niciodată ceea ce au promis în discursurile lor electorale. Cât de departe suntem de virtutea politică descrisă de Aristotel. Pentru Aristotel, esența virtuții politice a fost curajul de a spune Adevărul sau, pentru a folosi termenul grecesc, Parrhesia, vorbire îndrăzneață, când cineva spune exact ceea ce societatea nu vrea să audă, dar care este necesar pentru a se menține sănătoasă din punct de vedere psihologic.
Mă adresez culturii politice în general. Mai mult, vorbesc despre o pervertire care este inerentă întregii tradiții a Iluminismului. Societatea noastră este captivă unui anumit tip de minciună, o formă de minciună relativ nouă din punct de vedere istoric, care a apărut pentru prima dată după Revoluția Franceză, când viziunea religioasă asupra omului și a lumii a fost înlocuită de actuala viziune raționalist-materialistă asupra lumii. Despre ce vorbesc când mă refer la acest „nou tip de minciună”? Vorbesc despre fenomenul „propagandei”.
Propaganda este peste tot în jurul nostru. Spațiul public este saturat de ea. Ultimii ani au ilustrat din plin acest fapt, în timpul coronacrizei, în timpul crizei din Ucraina și, mai clar, în timpul acoperirii conflictului dintre Israel și Palestina în presa dominantă și pe rețelele sociale.
(...) Singura modalitate de a controla populația este prin manipulare.
Cei care susțin propaganda vor argumenta că nu putem aborda niciodată prin mijloace democratice provocările reprezentate de „schimbările climatice” și de focarelor virale. Ei vor întreba: „Credeți că oamenii vor renunța în mod voluntar la mașini și la călătoriile cu avionul? Pentru a scăpa de dezastru, avem nevoie de tehnocrație, de o societate condusă de experți tehnocrați, iar pentru a instaura tehnocrația, trebuie să inducem în eroare populația, să o manipulăm pentru a accepta tehnocrația”.
În primul rând, nu cred că tehnocrația este soluția la probleme. … A încerca să creăm prin manipulare o societate benefică pentru ființa umană este o contradictio in terminis. Esența și baza unei societăți bune este tocmai calitatea etică a discursului public. Omul este în esență o ființă etică, iar a perverti discursul omului înseamnă a perverti omul însuși; a perverti discursul politic înseamnă a perverti societatea însăși.
A renunța la sinceritate pentru a crea o „societate bună” înseamnă a încerca să construiești o societate bună renunțând, de la bun început, la ceea ce constituie esența unei societăți bune. Vorbirea bazată pe adevăr nu este un mijloc spre un scop, ci este scopul în sine; discursul sincer este ceea ce ne face oameni.
Este crucial să înțelegem că propaganda nu este o coincidență istorică, este o consecință structurală a raționalismului. …
În mod ciudat, viziunea materialist-raționalistă asupra omului și a lumii a condus mai degrabă către opusul a ceea ce susținea. De îndată ce am început să concepem ființa umană ca o entitate mecanicistă, biologică, pentru care cel mai înalt obiectiv de atins este supraviețuirea, a devenit desuet să mai spunem Adevărul. Grecii antici știau foarte bine că a spune adevărul nu îți maximizează șansele de supraviețuire. Adevărul este întotdeauna riscant. „Nimeni nu este urât mai mult decât cel care spune Adevărul”, spunea Platon. Prin urmare, în cadrul unei tradiții materialist-raționaliste, a spune Adevărul devine ceva stupid. Doar „idioții” fac asta. Astfel, susținerea fanatică a raționalității ne-a dus în rătăcire, direct în pădurea întunecată a lui Dante, „unde calea cea dreaptă este cu totul pierdută”.
Viziunea materialist-raționalistă asupra omului și a lumii se prezintă ca fiind viziunea „științifică” asupra omului și a lumii. Însă toți oamenii de știință importanți au concluzionat exact contrariul: în cele din urmă, esența vieții merge întotdeauna dincolo de raționalitate, transcende categoriile gândirii raționale. …
Formarea masei prin propagandă este o soluție falsă la singurătate. Adevărata soluție constă în Arta Vorbirii Sincere. Următoarea mea carte este despre psihologia adevărului. Adevărul, prin definiție, din punct de vedere psihologic, este vorbire care are rezonanță, care conectează oamenii, de la inimă la inimă, de la suflet la suflet, vorbire care pătrunde dincolo de vălul aparențelor, dincolo de măștile imaginare în spatele cărora căutăm refugiu și conectează sufletul deconectat al unei ființe umane cu cel al altei ființe umane. …
În fiecare clipă alegem să vorbim în mod sincer, indiferent unde se întâmplă acest lucru, într-un ziar sau într-un interviu la televiziune, dar la fel de bine putem face asta în prezența unei singure persoane la masa din bucătărie sau în supermarket, astfel ajutăm la vindecarea societății de boala totalitarismului.
... A spune adevărul este tipul de vorbire care pătrunde prin ceea ce eu numesc „vălul aparențelor”. Pentru a o practica, trebuie să fii dispus să-ți sacrifici imaginea ideală; reputația ta publică. Exact asta a însemnat Parrhesia în cultura greacă antică: a vorbi, chiar dacă știi că persoanele care își găsesc refugiul în lumea aparențelor te vor ataca.
A spune adevărul ne poate face să pierdem ceva. Este un lucru sigur. Dar ne și oferă ceva. Ca să fiu mai precis din punct de vedere psihologic: a spune adevărul ne face să pierdem ceva la nivelul Egoului și să câștigăm ceva la nivelul sufletului. Sunt fascinat de modul în care vorbirea sinceră dă omului putere psihologică.
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Dacă răspundem la întrebarea “CE e adevarul” atunci într-adevăr vorbim despre curajul de a spune adevărul.
Însă dacă răspundem la întrebarea “CINE e adevarul” atunci ne trebuie credință de neclintit pentru a mărturisi Adevărul, căci adevarul este Cineva nu ceva, este însuși ipostasul întrupat - Persoana Mântuitorului Iisus Hristos.
Doamne, miluiește.