Fostul deținut politic Aristide Lefa († 12 iulie 2009) despre fenomenul creștin de la închisoarea Târgu Ocna și sfinții închisorilor, în frunte cu Valeriu Gafancu și Ioan Ianolide

„Aici la Târgu Ocna au închis ochii peste 100 de bolnavi, care au primit moartea fără să cârtească sau să regrete viața pe care o părăseau, cei mai mulți în plină tinerețe. Acest eroism cotidian, susținut timp de ani și ani, fără nici un regret, până la jertfa supremă, este sublim și mult mai greu de suportat în comparație cu eroismul de moment, care, într-o anumită stare de exaltare, duce la acte de vitejie ieșite din comun. Aici am avut ocazia să trăiesc clipe de neuitat și satisfacții sufletești, pe care nu le-am trăit nici înainte, nici după această perioadă, oricât de paradoxal ar părea. Am simți și m-am convins că dragostea creștină este cea mai puternică armă în luptă cu răul și acest lucru ne-a ajutat, atât pe mine, cât și pe ceilalți, să depășim încercările la care aveam să fim supuși.

Pentru mine și pentru mulți alții, această perioadă de trei ani cât am stat la Târgu Ocna a fost cea mai frumoasă din întregul timp de detenție. Eu, cel puțin, mi-am precizat valoarea unor noțiuni esențiale pentru viață.

Am fost ajutat mult și de cei în preajma cărora am avut prilejul să stau și, în special, de Valeriu Gafencu, Iaon Ianolide, Gheorghe Jimboiu, Ion Plopeanu, Constantin Voicescu, Constantin Samargescu, Aurelian Guță, Ioan Popescu și mulți alții, care prin trăirea lor mi-au servit de model și m-au întărit în clipele grele de cumpănă. Aici m-am convins că – esențialul pentru trecătoarea viață a omului pe acest pământ este câștigarea vieții veșnice…

Târgu Ocna a fost un templu de rugăciune și trăire creștină…”.

Iată ce spune dr Aristide Lefa, prietenul apropiat al Sfântului Valeriu Gafencu, și despre stăpânirea printr-o dictatură globală a celor „aleși” și calea spre mântuire:

„Oamenii au uitat de Dumnezeu și trăiesc numai pentru satisfacerea plăcerilor, uitând cu desăvârșire de cele spirituale. Secolul XX a fost secolul în care a domnit satan, căruia Dumnezeu i-a îngăduit stăpânirea spre a ne pedepsi pentru păcatele noastre. Dacă nici secolul XXI nu va aduce pe Dumnezeu în cugetele și faptele oamenilor, planeta Pământ riscă autodistrugerea. S-au făcut destule preziceri de către cei aleși de Dumnezeu că înaintea celei de a doua veniri a Mântuitorului vor veni vremuri grele în care se vor produce cataclisme naturale (cutremure catastrofale, inundații, etc.), războaie nedrepte în care cei puternici vor stăpâni și vor prigoni pe cei slabi, va domni desfrâul și fărădelegea.

Iată că, din păcate, trăim toate cele prezise. Se fac eforturi imense și se cheltuiesc destui bani de către cei ce doresc să stăpânească lumea printr-o dictatură globală în care „cei aleși” să aibă întreaga putere și toate drepturile în dauna celorlalți. Cu perseverență, ani și ani la rând, s-a pregătit catastrofa în care trăim astăzi. În mod ingenios, au determinat oamenii să se îndepărteze de Dumnezeu și de viața spirituală atrăgându-i prin fel și fel de tentații către satisfacerea materială a instinctelor biologice. Au căutat și au reușit să pună în conflict toate categoriile sociale ce uneori se traduc prin violență și victime. Prin așa-zisa protecție a copilului au determinat conflicte grave între părinți și copii care nu mai au nici un respect față de cei care le-au dat viață. Protejarea minorităților duce și ea la conflicte grave între aceasta și majoritate. Exemplele ar putea continua…

Există o soluție pentru rezolvarea acestor stări de lucruri. Ea poate fi aplicată cu condiția să fie acceptată de către cei interesați. Esențialul constă în renunțarea la poziția materialistă, oamenii să se apropie de Dumnezeu și să urmeze calea spre mântuire după legile lăsate de Iisus, Mântuitorul nostru. De la oameni e greu să mai afle cineva dreptate în lupta pentru existență. Dreptatea de la Dumnezeu este dragoste, îndelungă răbdare și dobândirea vieții veșnice!” (Permanențe, august 2003)