Dr. Adrian Cacovean: Din cei rămași în viață după tăvălugul acesta, puțini vor mai ști ce-i libertatea. Ne așteaptă vremuri grele! Și ocazii să ne îndreptăm viața!

De Dr. Adrian Cacovean  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dacă te uiți la avertizările venite de la chiar producătorii de vaccinuri, constați că acei oameni sunt cinstiți. Ei nu au vrut să facă cercetare pe oameni și să transforme omenirea în șobolani de experiențe medicale.

Numai că au venit politicieni și doctori și pacienți peste ei să ceară salvarea prin vaccinare pentru nebunia lor după bani!

Și au cerut statele lumii să înceapă experimentul vaccinal fără respectarea etapelor, cercetarea îmbinată cu tratamentul.

Noi, guvernele suntem responsabili prin șulfele noastre din guvern, presă, informații, sponsorizate de această industrie, că am transformat omenirea în rezervor de cobai.

În afară de a ne masca, baricada în casa noastră, retrage din societate, din familie, din biserica noastră, din lume, de a construi ziduri între noi, chiar nu am putut face nimic.Închiderile de anul trecut erau din cauză că nu exista vaccin.

Masca nu a funcționat și nici starea de urgență din cauza lipsei de vaccin.

Anul acesta a apărut vaccinul experimental fără număr, la liber, chiar cu stimulente de tip electoral.

Mulți s-au înțepat de bună voie, alții de nevoie, alții ca să nu aibă probleme, alții să poată merge la serviciu, mulți chiar cu două feluri de vaccin ca să fie siguri.

Vrăjeala cu imunitatea mai slabă la vaccinurile clasice și că de aceea trebuie să faci rapelul ca să fie vaccinarea completă, se pare că nu a ținut.

Acum s-a trecut la rapelul 2 și este pe țeavă rapelul 3 cu intenția clară de rafală programată la infinit.

Deși este clară ineficiența vaccinării, vaccinatul umplând reanimările chiar în țările cu rate crescute ale vaccinării, țări care au fost supuse restricțiilor severe repetate, supuse portului de mască, păstrării distanței, se continuă cu restricții, previziuni sumbre; cursa înarmării cu vaccinuri continuă.

Ce putem deduce din evoluția din ultimele 3 luni este că țările care raportau rate ale vaccinării complete de peste 90% au început să se bată mai puțin în piept atunci când spitalele au început să se umple cu cazuri noi în număr mare la pacienți vaccinați.

Acest fenomen arată clar tendința de a mușamaliza ineficiența vaccinării și de a pune cazurile în seama nevaccinării. În paralel asistăm la o reducere a importanței testului PCR, considerat acum 1 an standardul în diagnosticul cazurilor, valorificat de presa inductoare de panică prin expresii momeală pentru oligofreni „ai văzut ce multe cazuri”, „nu neg realitatea bolii”, „dar ai văzut câți morți sunt și ce pline sunt reanimările”.

Alții, care ar fi trebuit să apere respectarea legii, au venit cu expresiile lor dintre care cea mai elocventă este „zădărnicirea măsurilor”, expresie neobolșevică la fel ca cea postdecembristă „nu ne vindem țara”.

Mușamalizarea ineficienței măsurilor se face și prin terorizarea în continuare a populației!

Pe lângă mușamalizarea ineficienței măsurilor, a inconsistenței logice și științifice a acestora, mai trebuie mușamalizat efectul nociv al măsurilor, pe toate planurile, administrativ, medical, social, juridic, științific, pedagogic, cultural, turistic, religios etc.

În perioada imediat următoare accentul se va pune pe darea vinei pe nevaccinat.

Prin înșelăciune, mită, viclenie, presiuni, învinovățire, constrângere, crimă, majoritatea se va vaccina până la urmă, moment în care cadrul legislativ va fi modificat major, pe nesimțite de majoritatea obedientă. Toate aceste lucruri de care vorbesc acum sunt realități prezente, în curs de desfășurare, percepute acum doar de unii. Ce vorbesc acum este din prisma unui om care plătește contribuții la stat pentru el și angajați, dă salarii, asigură pensie, ajutor social, contribuție la sănătate nu doar pentru el, care înțelege ceva din mersul societății și pune umărul la aceasta.

Mai pe scurt, se întâmplă acum ceva care știrbește și erodează treptat liberul arbitru, normalitatea, credința, Paternitatea (Dumnezeu este Tatăl nostru de la care primește suflare, viață orice om).

Din cei rămași în viață după tăvălugul acesta, puțini vor mai ști ce-i libertatea.

Ne așteaptă vremuri grele!

Și ocazii să ne îndreptăm viața!

Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (1)
  • Razvan Adrian 14.09.2021 08:25
    D-le doctor Adrian. Mai rezistati pe baricade? Ma mir cum de nu a-ti fost exclus inca din colegiul medicilor pentru parerea dumneavoastra in lumea asta unde e greu sa mai ai o parere proprie!
    Aveti dreptate din punctul meu de vedere insa cred ca pentru o schimbare e nevoie de mai multi oameni ca dumneavoastra si chiar mai celebri, vocali, care sa iasa la inaintare. Oamenii au nevoie de lideri puternici ca sa aiba curaj sa schimbe ceva. Dar la noi cantaretii se bucura ca mai baga un concert sa recupereze pierderile de anul trecut ca sa-si plateasca creditele la vila, politicienii se freaca pe maini de bucurosi ca ies afacerile pandemice, majoritatea medicilor isi feresc posturile, iar VIP-urile de la TV sunt inutile ca intotdeauna.

    Am calatorit in weekend pana in Timisoara si am vazut un mic protest in centru impotriva vaccinarii pornit de niste necunoscuti. Am trecut pe acolo la 17 si m-am reintors prin acel loc la 19. Exact acelasi numar de oameni. De ce? Pentru ca nu era Smiley.
    Oamenii sunt ca oile si au nevoie sa fie pastorite de ciobani in care au incredere. Oamenii nu se aduna pentru vaccin din proprie initiativa. Singurul motiv pentru care cred ca masele ar iesi in strada sa sparga tot ar fi pentru o criza majora alimentara ceea ce nu vad sa fie departe daca WEF se tine de planuri si ma indoiesc ca nu o va face, dar atunci va fi prea tarziu.
  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

Ultima oră

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua, cei ce vor să înțeleagă

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități”

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

08:40

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ