Cea mai tristă veste, cea mai neagră zi...

S-au adunat nori grei peste cerul de deasupra Bisericii Banu...

Comunitatea de credincioși își plânge bunul Păstor...

Ca un trăsnet sfâșâietor ne-a lovit peste inimi vestea că Părintele Dumitru a plecat dintre noi după o lungă, dureroasă și chinuitoare suferință...

S-a sfârșit o viață, un destin, o lucrare exemplară de preot, ctitor a trei biserici: Erbiceni, Știubeni și Banu...

Un duhovnic înțelept, un om cult, un preot virtuos, un bun chivernisitor al bisericilor unde a păstorit comunități de credincioși care l-au iubit și prețuit în mod cu totul deosebit...

Un suflet ales, o inimă de aur, o viață de jertfă...

L-am avut multă vreme duhovnic, în vremea studenției...

Cele mai bune și înțelepte sfaturi le-am primit în momentele de cumpănă, de îndoială, risipind rătăcirile...

Unul din ele a fost acesta: " Ce-ai început, termină..."

Eram student în anul 3 la Politehnică și am vrut să renunț la tot și să plec la mănăstire...

M-a oprit din această decizie și l-am ascultat... și bine am făcut...

Totul după aceea s-a clarificat, iar drumul spre Teologie, apoi spre Preoție a devenit cât mai drept... convins că aceasta-i calea pe care trebuie să merg...

A fost un om providențial, care la cea mai importantă răscruce de drumuri, mi-a arătat direcția, calea cea bună...

Mi-am zis de nenumărate ori că Părintele Dumitru va fi modelul meu de preot...

La înfățișare era ca un haiduc, cu plete până pe umeri, cu barbă care-i împodobea frumos chipul hristic, un bărbat în toată puterea cuvântului, voievodal în virtute și la înfățișare, un preot de vocație, un vrednic slujitor al Altarului, dar lipsit de emfaze ritualiste, care cânta dumnezeiește "Iubi-te-voi, Doamne...", de se cutremurau cerurile... și sufletele noastre auzindu-l... înfiorându-ne cu sfinte emoții, răscolind până și cele mai împietrite inimi ...

De multe ori l-am văzut predicând cu lacrimi, era un trăitor, înainte de a fi un predicator, un liturghisitor plin de har...

Un om sincer, onest, transparent... Îi citeai gândurile privindu-l în ochi, de un albastru curat ca cerul senin... De multe ori l-am văzut pe Hristos, Părintele fiind un purtător de Duh...

A fost un om foarte milostiv, a miluit mii de săraci...plin de mărinimie și de o rară modestie, care se neglija pe sine, dar niciodată pe aproapele ...

De multe ori l-am văzut dând oamenilor bani înapoi, spunând că e prea mult...

La ajunuri, când se oprea la câte o casă de săraci, băga adânc mâna-n buzunar și tot ce avea acolo lăsa familiei respective...

După terminarea facultății m-a primit la Biserică unde un an de zile am slujit ca diacon...

Era singura parohie din Iași cu doi diaconi... Din puținul său împărțea și cu noi...

Altarul era plin de copii; unii sunt astăzi preoți...

Toți calicii din zonă veneau aici, știind că primesc un ban de la părintele de la Banu...

Banu fiind ctitorul Bisericii, slujită de un Preot al unei parohii cu puțini bani...dar bogată cu talanții Părintelui...care nu a strâns averi pe Pământ, dar cu siguranță a adunat comori multe în Ceruri...

Știa mai multe limbi străine, avea o cultură bogată, care l-a făcut atractiv și prieten cu mulți intelectuali și oameni de cultură ai Iașului...

Veneau deseori aici, la Liturghie, iar părintele era invitat la mai toate evenimentele culturale sau artistice din oraș...

Se pricepea la artă, la pictură, la iconografie, avea cunoștințe solide de Istorie, una din pasiunile Părintelui, dimpreună cu dragostea lui pentru tot ce însemna Armata Română..

După consolidarea Bisericii printr-un proiect european, a înveșmântat Biserica cu o superbă pictură de un diafan apofatic și a amenajat un muzeu interesant la demisolul locașului de cult...

Este printre puținele biserici din Iași care are muzeu, înzestrat de Părintele cu colecțiile adunate de peste tot pe unde a umblat ...

Înainte de a fi parohul Bisericii Banu, o vreme a fost ghidul Mănăstirii Galata, unde și bunicul meu a slujit ca preot...

Vărsa lacrimi când rostea ectenia pentru Poporul cel binecredincios, pentru Oastea țării...

Era un patriot... Drapelul era arborat deasupra ușii Bisericii și înfășurat în jurul inimii...

Cuvântul său era dres cu sare, când ferm, ascuțit, mustrător, când domol, liniștit și calm...

Era un om dintr-o bucată, fără fățărnicii și viclenii, ci franc, direct și sincer...

Convertise și botezase mulți oameni de alte etnii și credințe...de asemenea, avea zeci de fini; un palmares în sensul acesta și un portofoliu de fapte bune care nu mai pot fi numărate...

Sunt convins că toate s-au consemnat în Cartea Vieții cu litere de aur... ca și ctitoriile sale - cele trei biserici care vor sta mărturie pentru veșnicie ca jertfe ale Părintelui...

Sunt puține și sărace cuvintele pentru a-l descrie pe Părintele în plenitudinea sa de Om, de Duhovnic, de Preot...care în pragul celor 70 de ani se mută la cele veșnice...

Trei flori plâng în glastra casei Părintelui: Devotata D-nă preoteasă și cele două fiice...alături de ele și fratele episcop, rudele, prietenii și frații preoți, dimpreună cu mulțimea credincioșilor, păstoriții săi...deplâng plecarea Părintelui dintre noi...

Condoleanțe familiei îndurerate și Dumnezeu să-i așeze sufletul ales dimpreună cu aleșii și prietenii Domnului din Ceruri!

Dumnezeu să-l ierte!

Nota ActiveNews via Doxologia: