

Arafat a fost din nou înfrânt. Grav. De data asta, la Curtea de Apel București.
„Sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr.136/2020. Admite acțiunea în parte.
Constată inexistența HCNSU nr.36/21.07.2020. Respinge capătul de cerere privind publicarea în Monitorul Oficial.
Obligă pârâtul CNSU la plata către reclamant a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru. Cu recurs, în 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel București, sub sancțiunea nulității. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția parților, prin intermediul grefei instanței, azi, 01.07.2021”.
Dosar 2516/2/2021, CapBuc.
Această hotărâre a CNSU, inexistentă din punct de vedere juridic, emisă pentru a „certifica” pandemia în România, stă la baza tuturor ilegalelor hotărâri de guvern care prelungesc starea de alertă - inutil, complet alăturea cu scopul declarat al prevenției molimei și fix anti-constituțional.
Din acest moment, pandemia NU MAI EXISTĂ din punct de vedere legal în România.
NOTA REDACȚIEI: Citiți și Un tânăr student la Drept a reușit să desființeze pandemia OMS și alte două hotărâri ale CNSU la Curtea de Apel București. Sentințele nu sunt definitive, precum și Continuă telenovela: Legea e pentru oricine altcineva, nu pentru autoritățile publice din România. Nu avem nici o hotărâre a CNSU care să fie în vigoare și să producă efecte juridice pentru că nu sunt publicate în Monitorul Oficial
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.