Diana-Maria Brăgaru: "Cine are urechi de auzit, să audă"

De Diana-Maria Brăgaru  /  

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ce amintire mi-a răscolit, Părintele Arhimandrit Mihail de la Manastirea Antim acum, scriind despre învățăturile Părintelui Dumitru Stăniloae privind icoana Ortodoxă...

Era într-o vară. Într-o după-amiază când m-a întrebat arțăgos un puști de vârsta mea (pe vremea aceea aveam cred vreo 14-15 ani, dacă nu mai puțin) cum de "la voi, la Ortodocși, se închină lumea la icoane, deși e poruncă să nu o faceți la chip cioplit".

Puștiul era trecut la adventiști. Nici nu știu cum îl racolaseră, cum il spalaseră pe creier, cert e că părinții lui aveau mari probleme cu el. Din premiant ajunsese codașul clasei, nu mai citea decât ce ii îngăduiau "frații", stătea cu orele privind tavanul. Dintr-un copil care își respecta părinții și chiar ii ajuta în gospodărie, o dată cu trecerea lui în cealaltă parte, nu mai voia să facă nimic. Mutarea unui furtun între vadurile roșiilor era refuzată, iar dacă trebuia să se petreacă într-o zi de sâmbătă, se declanșa în casa lor o mică apocalipsă. Oamenii erau pur și simplu distruși, nimic nu părea să funcționeze. Poate din aceasta cauză, văzându-i părinții, cumva m-am simțit responsabilă de a-i explica câteva lucruri.

Îmi aduc aminte și acum cum stăteam pe niște butuci cu pernuțe în curtea mămăiței, la o măsuță mică din tablă acoperită cu milieu brodat, sub arcada de trandafiri înfloriți și cum i-am vorbit despre Dumnezeu. Despre cum noi nu ne închinăm icoanei pentru că e o bucată de lemn pictat, ci ne închinăm Aceluia sau Aceleia pe care icoana o reprezintă. Că Dumnezeu se uită la noi prin icoane. Că icoanele sunt ca un fel de fereastră spre Dumnezeire. Că atunci când mă rog, am impresia ca ochii Sfinților sunt asupra mea, ca ei îmi ascultă cuvintele. Și îmi amintesc că am purtat o conversație lungă atunci, poate de câteva ceasuri bune.

Mamaie nu stătea cu noi. Era în bucătăria de vară, își vedea de ale ei, nu ne auzea ce vorbim.

Îmi amintesc ca am reușit sa ii combat puștiului toate afirmațiile. Îmi doream cu toată ființa mea sa vadă lucrurile ca mine, pentru că știam înlăuntrul meu că tot ce ii bagasera oamenii aceia în cap cu titlu de adevăr absolut era greșit, că nu avea nicio logică și niciun suport.

La un moment dat, puștiul a plecat acasă la el. Se înnoptase de-a binelea și mamaie m-a întrebat ce am avut atâta de povestit cu el. I-am răspuns, foarte serioasă, că am vorbit despre Dumnezeu, despre icoane și despre Credință.

Mamaie, Dumnezeu sa o ierte și să odihnească în pace, a rămas cu gura căscată, parcă văd și acum privirea mirată pe care mi-a aruncat-o auzind un asemenea răspuns. Dar, în același timp, părea să fie mândră de Dienușa ei. Simt acum același fior pe care l-am simțit atunci. Atunci când i-am spus, eu însămi nevenindu-mi a crede ce tocmai se intamplase, că parcă totul fusese un vis:

"Mamaie, nu pot să explic cum, dar știam ce să îi zic și cum sa ii demontez ideile acelea. Parcă îmi șoptea un Înger la ureche vorbele pe care trebuia să i le spun. Îmi era foarte ușor să îi explic. Vedeam totul plin de claritate, am spus lucruri la care nici nu m-am gândit până acum."

Pentru că așa era - până atunci eu nu mai vorbisem niciodată atât de mult cu cineva despre Dumnezeu. Cu atât mai puțin nu avusesem parte de" polemici" teologice, fie și la nivel de novice.

Lucrurile acestea se petreceau in vremea comunismului. Mamaie nu avea nici măcar o Biblie în casă. Nici părinții mei nu aveau. Dacă stau bine să mă gândesc, nici cărți de rugăciuni nu-mi erau la îndemână. Legătura scriptică cu Ortodoxia nu exista. Erau doar calendarul, icoanele și candela care ardea mereu. Cateheza mea?! Poveștile si învățăturile mămăiței. Dragostea ei de Dumnezeu. Poate că de aceea nici acum nu înțeleg și nu percep "frica de Dumnezeu" cum o fac alții. Mamaie nu era îngrozită de pedeapsa Domnului, nu Îl vedea drept un inchizitor care stătea cu biciul în mână așteptând momentul oportun când sa te articuleze.
 
"Frica Lui Dumnezeu" înseamna pentru ea respectul, sfiala față de Tatăl Ceresc. Dorința de a nu-L supăra venea din dragoste, nu din frică. Nu vrei să îi superi pe cei care ii iubești nu de teama pedepsei, ci pentru că știi că ei ar suferi. Că i-ai dezamăgi. Așa și cu Dumnezeu. Trebuie să-L asculți din dragoste. Pentru că Dumnezeu te iubește mult și e bun și nu merită să îi dăm dureri de cap, pentru că El suferă pentru noi. De ce ne-am dori să îl facem pe Dumnezeu să sufere?!

Așa Îl vedea mamaie pe Dumnezeu. Sau așa am înțeles eu că Il percepe pe El și frica de El. Și tot așa Îl văd și eu. Și tot așa, în acest registru înțeleg conceptul de "frică de Dumnezeu".

Toată "cultura" mea teologică de la acea vreme consta în "Tatăl Nostru", într-un "Crez" "spart", pentru că dintr-un motiv pe care nu îl înțeleg nici acum, nu-mi rămânea cap-coadă în cap. Și în povestirile mămăiței despre Dumnezeu, Hristos, Măicuța Domnului și Sfinți, precum și în frânturi din slujbele Părintelui Capaciurea.

Aceasta îmi e mărturia. Am lacrimi în ochi. Și acum, ca și atunci, îmi sunt tare dragi icoanele. Mai ales una anume. Cea în fața căreia mămăița m-a învățat să mă rog. Icoana mămăiței. Cea mai frumoasă icoană din lume.
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (10)
  • Muad'dib 03.06.2023 14:55
    Și Duhul... lin... se pogoară...
    Frumos scris, din frumoasă trăire.
    „Teolog nu e cel care are diploma de absolvent al Facultății de Teologie, ci cel în care vorbește Dumnezeu Cuvântul (o theos logos)” (Efrem de la Vatoped).
    Cât despre icoană, fostul Patriarh al Constantinopolei, Sfântul Gherman, spunea că de pe o icoană cu chipul șters de trecerea timpului, ploaie sau alte intemperii, poți a mânca liniștit ceapă. Icoana, cum bine ați zis, e pragul de pe care Ăl de Sus ne privește, fereastra...
    Doamne ajută!
  • Enya 03.06.2023 16:32
    "Dienușa",

    Cu talentul si sensibilitatea pe care le ai din plin, trebuie neaparat sa scrii despre bucatarioara de vara, centrul si bucuria familiei din fiecare curte romaneasca. Bucataria de vara a bunicii mele era ceva de poveste. Si cea de iarna, acolo alte amintiri magnifice si basme reale.
  • Tic 03.06.2023 18:08
    Ce veri si ierni de poveste am trăit la mamaie si la maica,mama ei!Iar fetele mele,la mama!Dumnezeu sa le ierte pe catestrele:Anca,Maria,Elena,toate in acelasi mormânt!
  • Enya ► Tic 03.06.2023 18:27
    Dumnezeu sa odihneasca toate sufletele!

    Eu inca mai am veri si ierni de poveste...
  • INJECTIA FINALA 03.06.2023 21:09
    Ce frumos !
  • Nenea Iancu 03.06.2023 21:33
    Cum să înveți Crezul fără efort: neratând nici o Sfântă Liturghie. Dacă mergi duminică de duminică la biserică și în toate zilele de sărbătoare, îl auzi recitat în cadru liturgic și la un moment dat te vei trezi că îl știi pe de rost. Repetiția e mama învățării! Plus că orice carte ortpdoxă de rugăciuni, chiar și unele calendare de buzunar, conțin(e) cel puțin Crezul și Psalmul 50. La icoana asta frumoasă poți citi Acatistul și Paraclisul Maicii Domnului sau Acatistul Bunei-Vestiri, unul dintre cele mai frumoase. Doamne, ajută!
  • Diana Maria 03.06.2023 22:53
    Vă explic imediat cum "Crezul" meu era "spart" - vorbim despre anii '80., mai precis 1977-1986.
    Calendarul era de perete. Avea o icoană
    reprodusa în mijloc, un tabel cu posturile și zilele în care nu se fac nunti. În rest, lunile anului. Nu era boeria de acum! Bunicii pierduseră tot când tataie a fost arestat și a făcut pușcărie politica la Galați, la canal, la Poarta Albă.
    De ce nu am învățat la Biserica? O biserică mică pentru marea de oameni, înghesuială, fără instalație de sonorizare, preot bătrân, zumzet mare. Mers la Biserică când eram la mamaie, numai în perioada vacanțelor, dar nu pe toată perioada lor. La oraș... Era mai dificil pe atunci cu mersul la Biserica, mai ales că mama era oricum pe lista neagra, nefiind nici membru PCR. Iar dacă singurul lucru pe care l-ați reținut este ca știam "Crezul" poticnit chiar nu mai e absolut nimic de spus. Va mulțumesc oricum pentru judecata.
  • Nenea Iancu ► Diana Maria 03.06.2023 23:37
    Nu vă pripiți nici dumneavoastră cu judecata, eu chiar apreciasem articolul pe care l-ați publicat, de altfel singurul pe ziua de azi care mi-a stârnit dorința de a comenta. Observația mea era nu neapărat către autoare, ci către oricine intră pe-aici mai nou și neexperimentat într-ale credinței. Cu atât mai mult am simțit nevoia să comentez cu cât chiar ieri am purtat și eu o discuție similară cu justițiari de-ai sectelor care nu cred nici în icoane, nici în Sfintele Taine. De aceea argumentele pe care le-ați adus întru apărarea icoanelor sunt foarte importante și vă mulțumesc! Iar dacă cineva se smintește la prima sau la a doua biserică în care intră, să nu deznădăjduiască, să mai încerce și la a treia și la a patra până își găsește una pe sufletul său - cei de pe aici n-am nicio îndoială că au făcut-o deja. Atât apărarea sfintelor icoane, cât și cea a mersului la biserică sunt importante. "Credința vine prin auzire", adică participând la slujbe și auzind, repetând, memorizând texte și cântări sfinte. Iar iconografia este Evanghelia în imagini. Noi avem în plus și darul citirii, suntem o civilizație a scrisului, dar pentru strămoșii noștri doar iconografia și Liturghia erau mijloacele de împropriere a credinței. Plus rugăciunea personală, pe care cu toții o facem, atât în mod organizat cât și spontan. Deci vă felicit pentru articol și de-abia-l aștept și pe următorul! Iertați, doar gura mea e spartă, dar sper că spre folosul oaspeților mai tineri.
  • Gligor 04.06.2023 06:20
    "Mamaie, nu pot să explic cum, dar știam ce să îi zic și cum sa ii demontez ideile acelea. Parcă îmi șoptea un Înger la ureche vorbele pe care trebuia să i le spun. Îmi era foarte ușor să îi explic. Vedeam totul plin de claritate, am spus lucruri la care nici nu m-am gândit până acum."
    20. Fiindcă nu voi sunteți care vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este care grăiește întru voi.(Mt10,20)
  • Gligor 04.06.2023 06:29
    Se pare că icoana Mămăiței (că-i numa” una) ”lăcrimează” pe oricine. Mulțumesc!
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

  4. Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

  5. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  6. Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

  7. Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!

  8. DOCUMENTE: Casele de avocatură care au contracte de peste 11.000.000 de euro cu Primăria Capitalei condusă de Nicușor Dan, deși Aparatul Juridic al Primăriei are peste 80 de angajați. DEZVĂLUIRE CETĂȚEANUL.NET

  9. Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

  10. Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  4. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  5. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  6. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  7. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  8. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  9. Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Un curajos luptător pentru Libertate” - VIDEO TRADUS

  10. FEAR FACTOR 2

Ultima oră

15:32

ȘTIAȚI CĂ tânărul criminal Vlad Pascu a fost OLIMPIC LA MATEMATICĂ? E bun de președinte?

15:04

Atenție, Harap Alb: Să nu faci aceeași greșeală ca acum 35 de ani!

14:44

Ginerele unui torționar al Securității, Victor Rebengiuc, a donat 5.000 de euro lui Nicușor Dan cu condiția să nu fie nominalizat: ”Contribui și eu acolo cu câte ceva”

14:27

Iulian Capsali: Bietul NICUȘOR are o boală din spectrul AUTIST - Asperger

14:09

Ilustrația Zilei: România veselă - cadavrul lui Șora îl susține intens pe Nicușor Dan!...

13:52

Dan Diaconu: Nicușor Dan a avut întrebările de la Euronews livrate dinainte și a fost antrenat cu ele

13:10

Valer Marian aruncă bomba: Dacă președintele CCR este omul rușilor?

12:39

Horațiu Rădulescu: Ca să înțeleagă ceea ce nu s-a văzut la dezbaterea a doua: ”Matematicianul” știa dinainte întrebările iar staff-ul lui i-a pregătit răspunsurile. Dacă Nicușor Dan a fost candidatul aflat pe poziția 11, ce rost a avut afișajul Euronews?

11:14

Portretul susținătorilor lui Nicușor Dan. Pro-europeanul Dan Șucu, care ne dă lecții de democrație, a fost turnător la Securitate. Document CNSAS

10:48

Nicușor Dan, continuatorul lui Klaus Iohannis. Cultul evanghelist de care aparține fostul președinte îndeamnă la vot împotriva ”candidatului naționalist, amenințător pentru minorități” - DOCUMENT

10:20

Psih. militar Laurențiu Niculescu: Lupta pentru România - între suveranism și neomarxism, fenomenul narcisismului colectiv

09:54

Paradă militară la Moscova. ”Întregul” popor rus susține ofensiva din Ucraina, afirmă Vladimir Putin în discursul său din Piața Roșie - Transmisie Live

09:18

Se transformă în război total: Armata pakistaneză a lansat atacuri de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei

09:00

Lucian Ciuchiță: România, distrusă pas cu pas: Sărăcia ca proiect de țară

08:50

Cornel Nistorescu: ”Jos Simion!”, ”Jos Georgescu!”, Jos Leul și România!