Despre amestecul planurilor. Eroarea lui Vasile Bănescu. CUVÂNTUL CITITORULUI

De Prof. Mihai Floarea  /  

Captură foto: Antena 3

Captură foto: Antena 3

ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


M-am referit într-un articol anterior (https://www.activenews.ro/opinii/Un-purtator-de-cuvant-al-B.O.R.-care-nu-ma-mai-reprezinta-Scrisoarea-Deschisa-a-unui-Profesor.-CUVANTUL-CITITORULUI-166631) la declarațiile d-lui Vasile Bănescu, actual purtător de cuvînt al B.O.R. Revin fiindcă, la un moment dat, fără să-l numească pe ÎPS Teodosie, care i-a fost și profesor, dl V. B. s-a referit la acest curajos ierarh – printre puținii care au luat atitudine explicită împotriva abuzurilor autorităților începînd cu primăvara lui 2020. 

Iată pasajul cu pricina:

„Înainte să vă spun asta, aveam în minte un joc aș spune nefecit total de cuvinte pe care îl fac unii declarați zgomotos antivacciniști din rândul clerului, oameni care spun că nu ne trebuie vaccin, pentru că vaccinul autentic și cel mai bun e Sfânta Împărtășanie. Când am auzit asta, să știți că realmente m-am cutremurat. De ce? Nu pentru că Sfânta Împărtașanie nu ar fi lucrul cel mai sfânt din viața noastră, a creștinilor, ci pentru că e comparat acest lucru cel mai sfânt, trupul și sângele lui Cristos, cu un vaccin. Mi se pare că acești oameni nu doar că se înșală profund, dar comit, fără să își dea seama probabil, comit un fel de sacrilegiu, a-l compara pe Cristos cu un vaccin e un sacrilegiu" (am redat fără vreo intervenție citatul, erorile flagrante de limbă, tehnoredacționale etc. aparținînd redacției „Republica"![1]).

Dacă opiniile acestea ar fi fost formulate în nume personal, nu m-aș fi ocupat nici de această dată de ele, căci într-o societate civilizată a secolului al XXI-lea fiecare om are libertatea de a se informa, de a gîndi și de a se exprima după cum îi dictează conștiința. Însă invitatul  emisiunii „În fața ta” de la Digi24 avea un statut oficial, anume acela deja precizat de mine în fraza introductivă a rîndurilor de față.

Eroarea colosală pe care o face V. B. e că se îndoiește de puterea atoatetămăduitoare a Sfintei Împărtășanii! Este o afirmație identică acelora ateist-materialiste care n-au ce căuta în gîndirea și exprimarea unui creștin ortodox practicant! Sîngele și Trupul lui Iisus Hristos nu e comparat cu „vaccinul", cum înțelege anapoda vorbitorul (și se cutremură el însuși de o asemenea enormitate – după cum singur afirmă! Parafrazîndu-l, scriu: mă cutremur, la rîndul meu, dinaintea exprimării sale ca rezultat al unei cecități ce frizează reaua voință!); ci pur și simplu vindecă orice boală – inclusiv covidul, făcînd deci inutil „vaccinul", adaug spre a lămuri pe de-a-ntregul problema.

Am afirmat cu altă ocazie că viroza din 2020-2021 creată într-un stat comunist asiatic cu sprijinul finaniciar-logistic al Americii s-a vrut pretextul „resetării lumii" și mă bucur a regăsi ideea în pastorala fulminantă a Î.P.S. Sebastian, episcopul Slatinei și Romanaților:

„Nu vi se pare halucinant ca în luna martie a acestui an, în pragul așa-zisului val trei al pandemiei, când o lume întreagă aștepta măsuri eficiente de combatere a virusului Corona, Parlamentul European să se arate preocupat taman de… interzicerea cuvintelor «mamă», «tată», «gen masculin», «gen feminin» ș.a.? Acestea sunt prioritățile Europei? Ce legătură este între pandemie și ideologia aceasta – pe cât de sinistră, pe atât de agresivă?! / Legătura între acestea nu poate fi alta decât RESETAREA LUMII. Și pandemia, dar și rezoluțiile de felul celei tocmai promulgate de către Parlamentul European par să servească unui singur scop – acela de demolare a actualei ordini a lumii și instaurarea alteia, noi: fără Dumnezeu, fără credință, fără Biserică, fără mamă, fără tată, fără gen, fără «gust», fără «miros»… Asta își propun cei care vor lumea «altfel» (acest «altfel» atât de preferat de unii în ultima vreme). Au și recunoscut-o, de fapt! Vă aduceți aminte că abia începuse pandemia, anul trecut, și s-au și grăbit să ne prevină că «lumea nu va mai fi niciodată ca înainte»? Că va fi «altfel»? Cum anume va fi «altfel»? «Mascată», corectă politic și ideologic (apropo de corectitudinea politică), tot mai militarizată și, oricum, resetată pe valori și principii – pe cât de artificiale, pe atât de stranii?…"[2] 

Cei numiți în fotoliile puterii neagă aceste realități vizibile pentru toți neîncorsetații ideologic. Logica d-lui V. B. îmbrățișată și de neomarxiști vrea să despartă schizoid individul în două: rațional (care e supus științei) și spiritual (care e supus religiei):

„E total nedrept să arunci în spațiul public astfel de cuvinte, amestecând planurile, voit sau nu, comparând un act medical cu un act prin excelență spiritual, amestecându-le și trăgând concluzia tu, ca înțelept autoimprovizat, că ai găsit leacul la orice și că n-ai nevoie de nimic altceva. Vreau să spun prin asta că se confundă planurile cu un preț nefiresc și dureros. Nu trebuie să amestecăm lucrurile, sfera credinței și sfera rațiunii, deși nu sunt în adversitate, sunt sfere diferite. De aceea e greu, pentru cei ce se instalează doar în sfera rațiunii, să înțeleagă de exemplu ce rol joacă Sfânta Împărtășanie în viața omului credincios, așa cum unora care au ales să se instaleze exclusiv în sfera credinței lor, ignorând și chiar vituperând la adresa sferei rațiunii, să ajungă la astfel de concluzii sacrilege. Aceste sfere sunt conciliabile în măsura în care împrietenești în mod firesc credința cu rațiunea care și ea e un dar al lui Dumnezeu și compune chipul nostru spiritual, dumnezeiesc".

Falia dintre omul dedicat științei (în speță medicinii) și omul Bisericii e falsă, chiar diabolică, așa cum îmi amintesc bine că o promovau și comuniștii care au vrut să îndoctrineze masele în cadrul așa-numitului „învățămînt ideologic" din perioada 1945-1990. Cei care am „beneficiat" de numitul soi de învățămînt periodic obligatoriu, care se desfășura sub controlul organizațiilor de bază ale PCR cu toți angajații, indiferent dacă erau sau nuerau membri de partid, ne amintim că am avut parte sistematic de infamante pledoarii anticreștine, slujitorii altarelor fiind considerați „retrograzi", „mistici", „dușmani ai științei și ai celei mai drepte orînduiri de pe pămînt" etc. Biserica Ortodoxă Română, prin ierarhii ei de atunci, a fost constrînsă a-și efectua activitățile strict între zidurile lăcașurilor de cult, într-un fel de semiclandestinitate. Pentru a-i obstrucționa pe credincioși să nu participe la slujbe, erau organizate anume activități „cultural-educative" sau chiar productive (pentru „depășirea planului" și pentru „noi succese în întrecerea socialistă"!) tocmai duminica dimineața și mai ales în perioadele celor două mari sărbători anuale – Crăciunul și Sfintele Paști. Școala își făcea și ea datoria educării ateiste: Nașterea și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos erau desconsiderate prin activități educativ-gospodărești gîndite sîrguincios de activiștii atotprezenți a se efectua exact în acele perioade. Și manipularea prin limbaj opera vîrtos, după cum se știe: nu existau pentru oficialități Sfîntul Ierarh Nicolae, Crăciunul ci „Moș Gerilă", „sărbătorile de iarnă". Cu alte cuvinte, „omul nou" trebuia să mărturisească deschis aderența la materialismul dialectic, iar dacă își dorea să creadă în Dumnezeu, să se roage, să postească, să facă milostenie, să prăznuiască după calendarul ortodox etc. putea face toate acestea doar în Biserică și acasă în cadru restrîns (de aici vine, desigur, și măsura covidică actuală!), cu riscul de a fi oricînd „turnat" de numeroșii „voluntari" care infectau societatea. Așadar, era recomandată trăirea schizoidă, secționarea sufletească om rațional – om religios.

Revin la pasajele citate care ilustrează gîndirea unui om însărcinat în zilele noastre a fi purtător de cuvînt al BOR. E drept că separarea dintre credință (religie) și rațiune (știință) pe care se bazează raționamentul d-lui V. B. și-ar putea găsi o justificare biblică, anume în afirmația Mîntuitorului, Care pus la încercare de farisei, a spus: „dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu" (cf. Marcu, 12, 13-17). Acolo este vorba însă despre o simplă capcană rațional-rudimentară pornită de la un aspect financiar, cei care  I-au întins-o voind numai „să-L prindă în cuvînt", așa cum o mai făcuseră, nu să se înduhovnicească. Nu altfel mi s-a părut a fi situația recomandărilor sanitare care au suscitat ample și absurde dezbateri privind pericolul infectării în spațiul sacru al Bisericii (prin sărutarea icoanelor, prin împărtășirea cu o unicălinguriță, prin strîngerea mîinilor,impunîndu-se distanțarea, portul măștilor, ba chiar a linguriței de unică folosință!). Or, asemenea practici intră doar în logica materialist-dialectică! Ceea ce consideră ateii și, iată,inși... credincioșica V. B. amestec de planuri (acesta din urmă adjectivîndu-l melodramatic ca „nefiresc și dureros") ține de înțelegerea materialistă îngustă a femeii samarinencede la puțul lui Iacov, care inițial se mira aflînd de la necunoscutul Iisus că există și o altfel de apă, nu doar cea scoasă din fîntînăși de cărat în găleată. La fel, majoritatea celor curioși care-L însoțeau pe Mîntuitorul pe calea spre Ierihon Îl socoteau doar fiul unui dulgher oarecare. Însă cerșetorul orb care urma să se vindece dispunea din mila lui Dumnezeu de vederea lăuntrică necesară depășirii condiției general-umane grosiere... Ca și Sfînta Fotini, cea lămurită direct de la Sursă, dobîndind ulterior tăria de a se comporta asemenea apostolilor, și orbul vindecat datorită credinței sale avea să devină ucenic al lui Hristos urmîndu-L.

Desigur, fiecare dispune de liber arbitru. Trebuie avut însă în vedere că a te complace în explicații materialiste și a te supune pînă la înrobire cezarilor nu implică numai trupul, ci și sufletul. Frica pe care s-au bazat toate dictaturile lumii ține de acest nivel logic-materialist – în speță în criza covidicăde relații precum: boală, moarte, „vaccin", mască, amenzi. Noțiuni ca: responsabilitate, risc, sacrificiu pentru binele public etc. vehiculate în media oficiale în legătură cu „vaccinurile" țin de ideologia așa-numitei „noi ordini mondiale" / „resetări".

Mi-e greu să înțeleg, judecînd pasajele redate în articolul meu, cum se împacă rațiunea și credința în ființa lui V. B. De asemenea, nu-mi pot explica altfel decît prin modul de gîndire reducționist-ateist procesul asociativ care l-a determinat să pună semnul egalității între „vaccin" și Hristos (e un sacrilegiu pe care l-au săvîrșit, dealtfel, și evreii care explicau minunile săvîrșite de El prin puteri diavolești!). ÎPS Teodosie opina cu îngăduință, aflînd despre bazaconiile în cauză: „Hristos este doctorul suprem, iar cel ce comentează este un laic care nu poate să înțeleagă ce trăiește un slujitor. Am citit (ce-a spus) și m-am mirat. Mi-a fost student, dar vrând să dea răspunsuri de tot felul, se încurcă în ele. E treaba medicilor să se implice, noi nu ne amestecăm. Mai mare protecție ca a lui Dumnezeu nu putem avea. Nu murim când vrea medicul, ci când vrea Dumnezeu, așa încât să nu amestecam lucrurile"[3]. O mai potrivită încheiere a intervenției de față nici nu-mi puteam imagina!

Citiți și Cuvânt duhovnicesc despre vaccinurile Covid: O substanță creată prin crimă, prin omorârea unor suflete care nu se pot apăra, nu poate avea efect benefic asupra organismului uman, ci unul dăunător - Părintele Hariton Negrea, duhovnicul de la Petru Vodă

6 florar 2021 


[1] V. https://republica.ro/vasile-banescu-patriarhia-romana-m-am-cutremurat-cand-am-auzit-ca-unii-antivaccinisti-din-randul-clerului

[2] V. http://www.episcopiaslatinei.ro/2021/04/26/pentru-cine-mai-inviaza-astazi-hristos-sau-despre-resetarea-lumii-pastorala-ps-sebastian-la-sfintele-pasti-2021/
 
[3] V. ÎPS Teodosie îl pune la punct pe Vasile Bănescu: Hristos este doctorul suprem, iar cel ce comentează este un laic care nu poate să înțeleagă ce trăiește un slujitor. Mi-a fost student, dar vrând să dea răspunsuri de tot felul, se încurcă în ele
Donează pentru ActiveNews!

ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.

Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.

ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.

De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei)
RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook
ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews


Pentru știri necenzurate
abonează-te acum!

Este gratis și poți anula oricând abonarea.

ActiveNews România. Caută pagina noastră și pe Telegram.
Top 5 autori
VideoNews

Călin Georgescu la vot cu George Simion:

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.

Comentarii (9)
  • INJECTIA FINALA 07.05.2021 19:52
    Purtatorului de cuvant rau al BOR

    Cine iti da dreptul, dle Banescu, sa jignesti poporul
    Ce isi plange dorul
    Dupa libertate, viata, sanatate
    La noi, in Cetate

    Domne portavoce, esti dezinformat
    Vaccinul chiar este
    Razboi planetar, dar nedeclarat

    Nu esti responsabil, nu esti constient
    Oare stresul te'a facut acuma dement ?
    General cu voce sinistra in crunta batalie
    Cum trimiti la moarte
    Natia romana, viteaza si vie ?

    Ori poate Big Farma, poarta ti'a deschis
    Si te'ai bucurat ca in paradis
    Vei avea averi, fala si palate
    Vei fi adulat in sfere cotate

    Dar bietul Român traieste alt vis
    Un cosmar lugubru, un imens abis
    Toporul tau, maine, il va fi ucis !
  • INJECTIA FINALA 07.05.2021 19:53
    BANESCU - CRUCIALA TRADARE

    Realizatorului de emisiuni la radio si trinitas.tv

    Dl Banescu si'a facut un nume
    Invitand multa lume, ce avea a spune
    Lucruri serioase si adevarate
    Crestini competenti, inzestrati, cu autoritate

    Cand criza kovid izbucni
    Don Banescu se puse'a icni
    Invitand personal medical
    Prezentat adesea genial
    Ca sa pregateasca septelul final
    Cand va declara pe canal

    Vaccinu'i dulceata, e miere,
    Ca sa'l faci, te poti certa
    Cu mama, cu tata, sau a ta muiere
    Garanteaza Banescu, profetul din Deal
    Prin goarna mortii, statuie pe cal

    Eu sunt Banescu, cavaler ne'nfricat
    In publicul crestin m'am insurubat
    Valorile mele, zis conservatoare
    Erau admirate de luna si soare
    Sunt filozof mare, pe aceste jefuite ogoare
    Voi vorbi, stiu ca doare
    Dar execut ordine (Ingrozitoare !!!)

    Trompeta isi duse la gura livida
    Si prinse sa fulgere, ca sa ucida
    Copii si batrani, parinti si bunici
    Inselati draceste de niste pacalici
    Ce vor sa extermine viata noastra'aici

    Ce'o sa'ndure Banescu in iad ?
    Ghici ! Ghici ! Ghici !
  • INJECTIA FINALA 07.05.2021 19:56
    Dle Banescu, esti un tradator. Tradezi Biserica ortodoxa romana, tradezi neamul romanesc si Romania. In prezent, cand pericolul este extrem ca fratii nostri romani sa fie genocidati de vaccinul blestemat, tu ai ales sa infigi cutitul in spatele poporului nostru.
    Cunosti desigur caracterul nociv si letal al acestui vaccin, deci ai actionat la comanda de sus, de la oculta care te'a plasat pe orbita. Cerem demisia sau demiterea dlui Banescu, acest personaj nemaifiind in masura sa ocupe postul de purtator al cuvantului BOR.
    Nu vom inceta sa cerem acest lucru pana la plecarea lui din functia ce'a tradat'o.

    Asteptam de asemenea cu nerabdare pozitia patriarhului Daniel in legatura cu declaratia lui Banescu.
    Daca nu se va delimita clar de acesta si nu se va angaja cu toate fortele pentru salvarea credinciosilor de genocidul programat, vom striga sa ne auda si mortii.
    Mai ales viitorii morti !
  • Nenea Iancu 07.05.2021 20:31
    De acord cu analiza d-voastră, cu o mică observație: Vasile Bănescu nu este purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române în ansamblul ei, ci doar al Patriarhiei (e și asta rău, dar nu un rău generalizat). În rest, fiecare mitropolie și (arhi)episcopie își are propriul purtător de cuvânt. Nu la fel de celebru ca Bănescu, dar poate că ceva mai inspirat.
  • INJECTIA FINALA 07.05.2021 21:08
    Banescu e gura BOR
    Nu'i o cioara pe ogor
    Actioneaza murdar, criminal
    I s'a incredintat un canal
    Ce'l foloseste drept PUMNAL
  • INJECTIA FINALA 07.05.2021 21:01
    Dlui VB (Vulpe Batrana)
    Care infuleci oite din stana
    Esti infectat total de Satana
    Lasat'ai omenia si strana
    Afficher le texte des messages précédents
    Masquer les messages précédents

    Le ven. 7 mai 2021 à 21:42, Jean Barbu a écrit :

    Dom filozof SRI
    Din scaun cine te va clinti ?
    Robot transhumanist, dl Vasile
    Mai minte credinciosii, câte zile ?

    Sub epoletii'i de aur, mascati
    Stau agentii securisti masati
    Sa nu'i ia mandrul fotel
    Un crestin Aristotel

    Care sa ne fie model
    De credinta, dragoste si tzel
    Cand s'ar adresa marelui popor
    L'ar apara cu mult spor
    In fata tavalugului cotropitor

    Dle Banescu, nu'ti este rusine
    Sa ramai pe loc, cand ai explodat mine ?
    Cu cinism salbatic, propagi vaccinari
    Diavol negru, cu focul prin nari

    Parjolesti o tara si'apoi te miri
    Cat te'or mai tine, amicii SRI
    Si'apoi regreti, cu capu'n pereti
    Cine tacea, filozof ramanea

    Dar vorbesti la comanda
    Chiar de'ai fi general, o banda
    De agenti ticalosi te preseaza
    Sa adormi România treaza

    Stiu, intre SRI si Dumnezeu
    Ingerul pazitor te cearta mereu
    Ai curajul, paseste afara
    Te va lauda intreaga tara
    Daca vei denunta vaccinarea
    Minciunile, manipularea

    Altfel, te vei prabusi de pe cereasca scara !
  • INJECTIA FINALA 07.05.2021 21:47
    Sri istul Banescu e gura BOR
    Nu'i o biata cioara pe ogor
    Actioneaza murdar, criminal
    I s'a daruit un canal
    Ce'l foloseste drept PUMNAL !

    Ce'l infige, ca mii de seringi
    In credinciosii ce dau in branci
    Sa sustina Biserica, Tara
    Si sa faca si prunci

    Dar vaccinul ii va steriliza
    Si pe foarte multi, ii va masacra
    Am scapat de secera si ciocan (?)
    Si iata filozoful-buzdugan

    Suiera moarte, uragan

    Lumineaza'l, Doamne,

    Ca'i sarpe si urangutan

    Sa dea marturie Tie

    Ca sa traiasca, an dupa an !
  • INJECTIA FINALA 07.05.2021 23:25
    Stire AGERPRES

    Dl Banescu, purtator de cuvant al Patriarhiei, si'a fracturat ambele picioare, cazand intr'o groapa in Catedrala, dupa ce'a incercat sa treaca neatent ? peste niste Sfinte odoare.

    Sentinta medicilor e categorica. Trebuie amputat.

    Dl Banescu e condamnat.
    Sa mearga in genunchi, neincetat.

    Breaking News ACTIVENEWS

    Tocmai am aflat de la un credincios ca l'a vazut pe dl Banescu, care se ruga la Icoana Sfantului Ioan Gura de Aur
    In paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului, in genunchi, cu lacrimi siroi, metanii facand.

    Sfanta Gura, minune, a inceput sa graiasca, adresandu'se penitentului si certandu'l :

    Vasile, tu porti nume de mare sfant
    Ce L'a slavit pe Domnul
    Prin fapta si cuvant
    Ce'a ajutat tot omul
    Cat traii pe pamant

    Daca vrei sa ai viata
    Si vertical sa fii
    Deschide'a ta Gura
    Si'ncepe'a glasuii

    Si filozoful BOR se puse'a vorbi :

    O, Doamne'al indurarii
    Si Maica Ta Curata
    Ce rau facut'am tarii
    Cu vorba'mi blestemata

    Impins'am la boli grele,
    Nenorociri si moarte
    Milioane de oameni
    Ce nu vor avea parte
    Decat de'o vaccinare
    Si saci de plastic, sparte

    Vindeca'ma, Parinte,
    Si Tu, Sfanta Fecioara,
    Voi repara tot raul
    Si voi inchide haul
    Ce'am deschis, fara minte

    Atunci Izvorul Tamaduirii tasnii
    Si printre candelabre si faclii
    Maicuta Domnului impodobi
    Pe viitorul mucenic, VBe !
  • adria 07.05.2021 23:35
    Să nu uităm să adăugăm la lista halucinantelor "recomandări sanitare pentru a preveni infectarea în biserici" masca și distanța de 2 m între duhovnic și cel ce se spovedește.

    Nu-mi aduc aminte ca Vasile Bănescu să fi depus atâta zel la Referendumul din octombrie 2018 privind definirea căsătoriei în Constituție.
  1. George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

  2. NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

  3. SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

  4. A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

  5. Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

  6. Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?

  7. Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

  8. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  9. Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

  10. Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

  1. Ciolacu scoate PSD de la Guvernare dar nu-și dă încă demisia de la șefia PSD. Progresistul Daniel David, propunerea PNL pentru premier intermar. Președintele interimar a luat act și anunță pe 6 mai un prim ministru interimar

  2. Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

  3. Peninsula Iberică este noul Wuhan?

  4. REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

  5. 3 mai 1997: 28 ani de la una dintre cele mai mari TRĂDĂRI din istoria României: TRATATUL CU UCRAINA. Cum au fost cedate teritorii ale patriei-mamă la îndemnul lui Silviu Brucan - Bruckner și prin mâna lui Adrian Severin - Skvosnik, nepot al Anei Pauker

  6. Cu cine votăm la alegerile prezidențiale din 4 mai

  7. George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

  8. Instigare la uciderea lui George Simion după o postare a Victoriei Stoiciu. Singura LGBT-istă din PSD care îl susține pe Nicușor Dan, soroșista s-a plasat împotriva deciziei partidului de neutralitate în Turul 2, alături de pro-LGBT-istul Victor Negrescu

  9. Pericolul celor două specii: Românul de Diaspora și Românul de Casă

  10. Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Ultima oră

23:30

Corbul și dragonul sau modelul politic ortodox

23:00

Radu Cristescu - PSD: 10 motive pentru care nu-l votez pe Nicușor Dan!

22:49

Florin Palas: Kominternul n-o murit, dor un pic s-o odihnit!

21:10

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

20:00

George Simion "l-a făcut ZOB" pe Nicușor Dan - FOTO/VIDEO. Liviu Pleșoianu: Impecabil răspunsul lui Simion legat de CENZURAREA jurnaliștilor LIBERI și a tuturor românilor ale căror opinii nu convin Sistemului!

19:22

Anca Alexandrescu: Nicușor Dan și-a mărit singur salariul și și-a pus și un bonus de 50%

19:13

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"

19:00

Virgiliu Gheorghe: Sunt oameni care frecventează Biserica si vorbesc cu multa ură față de George Simion lăudându-l pe Nicușor Dan care susține homosexualismul, educația sexuală pentru copii și festivalul satanist UNTOLD. Ce legătură are cu Hristos?

18:57

Conferință AUR despre relansarea mineritului și metalurgiei în Munții Apuseni

18:21

Magdalena Radu: De ce îl votez pe George Simion

18:00

A ÎNCEPUT! VIDEO: Firul nevăzut al serviciilor secrete la 6 luni de la anularea alegerilor. Col. (r) SRI Ion Dedu dezvăluie ițele ședințelor CSAT și CCR care au produs lovitura de stat constituțională. Noi documente decriptate la ActiveNews

17:41

Patrick André de Hillerin despre apocalipsa intelectualilor: Cât de prost stau Cristian Preda și Tănase Stamule la calcule - FOTO-CAPTURI

17:25

Sorin Faur: ”În frunte cu Liderul, băsiștimea e fiartă”

17:05

George Simion: Sunt și voi rămâne alături de poporul român! Dialog cu asociațiile și sindicatele – primul pas spre o Românie condusă cu respect

16:20

Radu Soviani în Libertatea: Despre dubioasa intervenție a BNR pentru devalorizarea leului. Mugur ”Manole” Isărescu a rămas fără ceai de tei?