Și aceasta din urmă are drept consecință finală denaturarea biologică (prin așa-numita „medicină trans”, constând în aplicarea de proceduri invazive, prin medicație hormonală sau intervenții chirurgicale, care forțează un organism să „facă tranziția” spre „identitatea de gen” dorită), însă ea constă în primul rând în modificarea mentalităților și a comportamentelor, pentru a le face să se alinieze unei agende antiumane, pe care oamenii ajung să o interiorizeze ca reprezentând „firescul”, „noua normalitate”. Odată ce a fost încheiată etapa inoculării, întâi la nivel mai mult sau mai puțin subtil sau subliminal – prin instrumente și cultură media și mijloace virtuale, folosite ca arme de control ideologic, sau chiar prin „reeducarea” de la un nivel instituționalizat, precum învățământul de stat –, a noilor viziuni denaturate, conforme acestei agende, se poate trece mai departe, prin apelul la inovații în domeniul științei și tehnicii, în realizarea „Marii Transformări” tehnocratice (promovată în ultimii ani sub denumirea de „Marea Resetare”). Oamenii nu vor mai fi capabili de gândirea critică necesară pentru a se opune acestor inovații ce pregătesc calea instaurării unei epoci postumane, proces deja în derulare.

Dominația asupra naturii și controlul asupra realității au fost obiectivele tuturor sistemelor totalitare, bazate pe pretenția omului separat de Dumnezeu de a avea autonomia deplină ca „măsură a tuturor lucrurilor”. Astfel, omul, stăpânit și denaturat de această trufie, a tins să facă din lume un univers imanent reducționist și închis complet în sine, în care omul are libertatea deplină să se autodefinească. „Pornind de la o libertate nelimitată, eu închei printr-un despotism nelimitat” - este celebrul dicton nihilist al cunoscutului personaj al lui Dostoievski, Șigaliov, doctrinarul revoluționarilor demonizați1, din romanul „Demonii”. 

Omul nu a mai fost văzut ca taină, iar viața nu a mai fost înțeleasă ca dar (de la Dumnezeu). Drept urmare, el poate fi „scanat”, „tradus”, supravegheat, supus controlului totalitar, modificat, depășit (după cum indică și prefixul „trans”), reconstruit, nu doar biologic, dar și socio-cultural, remodelat, prin acțiune revoluționară, permanent „inovatoare”, inițiată și desfășurată la scară planetară de cel ce se visează a fi supraomul, a cărui rațiune de a exista se reduce la voința de putere și control. Viața și ordinea creată sunt văzute ca o posesiune, asupra căreia ne putem spori deplin puterea și pe care, aflându-se în stăpânirea noastră totală, o putem modifica după bunul nostru plac. Bunul-plac devine principiul călăuzitor al noii lumi astfel construite, sau, mai bine spus, deconstruite, câtă vreme identitatea ei nu mai este cea dată de Dumnezeu – singura identitate reală. 

Dorind să-și formeze o identitate în afara lui Dumnezeu, omul, care se definește pe sine drept singurul creator al propriei sau propriilor sale identități (arogându-și puterea și libertatea de a-și fabrica oricât de multe dorește sau a și le schimba după propria voință), ajunge să desființeze sensurile stabile, criteriile adevărului, realitatea și chiar natura biologică după bunul său plac. Lumea deconstructiviștilor – fie ei tehnocratici sau woke – nu constituie o lume „dată”, ea nu „este”, ci „se face” continuu, putând fi remodelată, reconstruită, deconstruită sau „îmbunătățită” la nesfârșit, până când va corespunde perfect agendei lor ideologice și va fi produs „omul nou” utopic visat (sedus și măgulit de promisiunea – care devine principalul său scop râvnit – „veți fi ca Dumnezeu”, Facerea, 3:5). Sub acest principiu atotstăpânitor al bunului-plac, principiu de factură nihilistă, este camuflată, de fapt, dictatura perfectă despre care vorbea Aldous Huxley. Ea „va avea aspectul unei democrații, dar va fi în esență o închisoare fără ziduri, din care prizonierii nici măcar nu-și vor dori să evadeze”.