Să ți se spună că vei muri e devastator. Să ți se spună că tu și familia ta veți muri e îngrozitor. Să ți se spună că toată lumea va muri este... paralizant. Creează o stare de neajutorare totală, o stare în care ești mult mai docil.

Un editorial de Thomas Buckley, publicat de Institutul Brownstone, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Schimbarea climatică este o amenințare existențială.

Dezinformarea este o amenințare existențială.

Inegalitatea este o amenințare existențială.

Următoarea pandemie este o amenințare existențială.

Democrația noastră se confruntă cu o amenințare existențială.

Și toată lumea trebuie să fie pregătită pentru fiecare dintre ele și gata să facă orice pentru a le opri.

Aceasta este, cel puțin, linia actuală – linia care conduce societatea globală la toate nivelurile, până la limita sănătății mintale și a coeziunii.

Și asta, în mod intenționat, deoarece este mult mai ușor să împingi pe cineva în prăpastie, atunci când se află pe buza ei.

Toate aceste false amenințări sunt amorsate cu bună știință, devenind comorbidități ale unui corp politic deja slăbit, făcându-l și mai vulnerabil la distrugerea și eventual moartea sa.

Să ți se spună că vei muri e devastator. Să ți se spună că tu și familia ta veți muri e îngrozitor. Să ți se spună că toată lumea va muri este... paralizant. Creează o stare de neajutorare totală, o stare în care ești mult mai docil.

Gradul de conștientizare se diminuează, simțul de conservare sau de luptă se estompează, iar tu doar stai și te holbezi până când cineva te cuprinde pe după umeri și te conduce mai departe.

Iar cei care invocă această teroare așteaptă prin preajmă pentru a face exact acest lucru – să ia societatea pe după umeri, să îi ofere confort sub formă de divertisment, medicamente, hrană de bază și să o conducă mai departe.

Toate aceste amenințări vizează direct primul principiu al societății occidentale – primatul individului.

Toate amenințările, tot comunitarismul care este impus culturii – inclusiv afirmația că cea mai importantă caracteristică umană definitorie este grupul din care o persoană face parte, nu persoana în sine – au același mesaj de bază: abolirea ideii că societatea este alcătuită din indivizi distincți, cu personalitate proprie.

Și de la nerecunoașterea personalității individuale la interzicerea ei nu este decât un pas.

Aceasta este adevărata amenințare existențială a falselor amenințări existențiale care sunt prezente acum pe tot globul, afectând oameni, familii, societăți, culturi și provocând în mod intenționat atât de mult haos și perturbări, încât simplul fapt de a sta într-un singur loc nu este neapărat o decizie irațională.

Evident, nici una dintre catastrofele anunțate nu reprezintă o amenințare existențială – ele nu sunt de fapt amenințări, dar avangarda elitelor globaliste s-a asigurat că opinia publică crede că sunt – sub pedeapsa ostracizării, a pierderii locului de muncă și a cenzurii.

Pe lângă faptul că nu sunt amenințări reale, ele nu pot fi descrise nici pe departe ca amenințări existențiale.

O amenințare existențială este definită – în parte – ca o amenințare la adresa existenței înseși a unui lucru sau sistem.

Este terminală, globală și transgenerațională.

Nu este trecătoare, nu este politică și nu este determinată de persoanele care fac afirmația: pentru a fi o amenințare existențială, ceva trebuie să fie real, fără precedent și permanent.

Dar termenul „amenințare existențială” – care pare să sune important pentru că așa și este – poate fi folosit abuziv de persoane și grupuri pentru a spori impactul discursului lor, indiferent care ar fi acesta, deoarece definiția reală fie nu este cunoscută pe scară largă, fie este ignorată intenționat de persoanele care o folosesc și de mass-media care relatează ce susțin acestea.

Ceea ce deschide ușa la orice poate fi descris ca o astfel de amenințare.

Mai este și problema originii termenului – filosofii existențiali s-au concentrat asupra ideilor subiective de gândire, emoție și acțiune în ceea ce privește existența, în timp ce „amenințările” mai concrete, descrise atunci când se utilizează termenul, sunt putativ reale și specifice.

Acesta este un element înșelător suplimentar al utilizării termenului.

Cu alte cuvinte, termenul este folosit pentru a aplica un strat subțire de certitudine intelectuală amenințării despre care se afirmă că există cu adevărat.

În ciuda protestelor ecologiștilor, adevărata amenințare existențială globală nu este reprezentată de combustibilul fosil sau de hrana adecvată, de mobilitatea umană elementară sau de toate celelalte aspecte ale economiei materiale.

Adevărata amenințare vine din partea economiei discrete a agențiilor guvernamentale, a actorilor societății civile, a organizațiilor neguvernamentale, a fundațiilor și a mediului academic, toate sprijinite de cabala informațională.

Împreună, acestea au de fapt, în prezent, puterea de a impune civilizației ceva care este cu adevărat transgenerațional, global și terminal.

Iar nesfârșitul pretext al urgenței este un instrument puternic în realizarea acestui obiectiv:

Ce se întâmplă atunci când teribila decizie de a sări la dreapta sau la stânga, din fața unei mașini care vine din sens opus, nu este o decizie luată o dată sau de două ori în viață, ci o problemă zilnică?

Această stare constantă de neliniște, care îi macină pe oameni, îi pune în situația de a lua majoritatea deciziilor – dacă nu chiar pe toate – din panică în loc de rațiune.

Și tocmai profitând această constantă stare de epuizare nervoasă – stare fără nici un suport, fabricată artificial de beneficiarii săi reali – cei care doresc să exercite puterea în societate lovesc.

Ni se oferă o societate în care nimeni nu poate eșua. Dar o societate în care nimeni nu poate eșua este și o societate în care nimeni nu poate reuși. În special până la punctul în care să poată amenința structura de putere existentă.

Și tocmai această amenințare – care ESTE o amenințare existențială la adresa acestei pânze de păianjen a tiraniei profitabile – este vizată de zgomotul fricii globale.

Democrația care este amenințată este democrația „lor”, nu democrația „noastră”.

Climatul amenințat este de fapt mediul lor poleit.

Informațiile amenințate sunt minciunile pe care ni le spun pentru a promova transformarea societății.

Egalitatea amenințată este dreptul lor de a fi mai egali ca alții.

Iar amenințarea pandemiei este dreptul de a declara o pandemie după bunul plac, îngrozind opinia publică și determinând-o să cedeze drepturi fundamentale în numele siguranței.

Mijloacele și scopurile sunt interschimbabile, creând o fâșie Moebius a dezumanizării pe care se pot ascunde toate tacticile degradante – doar dacă nu știi exact unde se află, ele sunt vizibile doar cu vederea periferică, o incertitudine piezișă, și pot fi ușor respinse ca invenții, ca teorii ale conspirației.

Nu se poate ști cu certitudine care va fi următoarea amenințare existențială care va fi scoasă la rampă.

Dar se știe de pe acum cine va beneficia de ea.

NOTĂ: Poate părea ciudat și nu prea, dar ar fi bine ca noi toți să urmăm sfatul lui Hannibal Lecter atunci când ne gândim la ce urmăresc criminalii în serie: